Succesiune. Sentința nr. 5750/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 5750/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 03-04-2013 în dosarul nr. 21608/200/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5750
Ședința publică de la 03.04.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. L. A.
Grefier: I. D.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulate de reclamanta - pârâtă M. V., domiciliată în mun. B., ., . în contradictoriu cu pârâții - reclamanți M. R., domiciliat în com. Zărnești, ., județ B., P. F., domiciliată în com. Zărnești, ., județ B. și M. N. D., domiciliat în mun. B., ., ., având ca obiect succesiune.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns pârâții M. R., P. F. și M. N. D. avocat D. C., lipsă fiind reclamanta M. V..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedintă care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, s-a depus la dosar un exemplar al tranzacției încheiate între pârâți. Se constată că s-a depus la dosar adeverința nr. 1074/04.04.2012.
Instanța procedează la identificarea părților astfel: M. R. se legitimează cu BI . nr._, având CNPĂ_, P. F. se legitimează cu CI . nr._, având CNP_ și M. N. D. se legitimează cu CI . nr._, având CNP_.
Avocat D. C. depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 320 lei,respectiv, chitanța . nr._ și timbru judiciar în sumă de 2 lei.
Nemaifiind alte cereri de formulat și alte probe de administrat, instanța, în baza art. 150 C.pr.civ, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat D. C. solicită să se ia act de tranzacția precizată și modificată. Să se consfințească învoiala părților.
INSTANTA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rm.Sărat, jud.B., la data de 10.05.2012, sub nr._, reclamanta M. V. a chemat în judecată pe pârâții M. RARIȚA, M. N.-D. și P. F., solicitând partajarea averii succesorale rămase de pe urma def.M. E., decedat la data de 21.02.2001.
În motivare, a arătat că moștenitori au rămas- în calitate de soție supraviețuitoare soacra reclamantei- M. RARIȚA, M. N.-D. și P. F., copiii def.M. I., decedat la data de 30.01.1995 ( fiul def. M. E. ) și reclamanta, în calitate de soție a def. M. I..
Masa succesorală se compune din 1/2 din casa de locuit situată în ..B. și terenul de 2 ha 4900 mp extravilan categoria arabil și vie, situat pe raza aceleiași localități.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.669 și 670 C.civ.
În dovedire, s-au depus la dosar înscrisuri.
Prin s.civ. nr.1266/28.06.2012 pronunțată de Judecătoria Rm.Sărat s-a declinat competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B., unde a fost înregistrată la data de 10.07.2012, sub nr._ .
La data de 11.03.2013, s-a depus la dosar Întâmpinare- Reconvențională formulată de către pârâta P. F., prin care a invocat faptul că reclamanta nu are calitate procesuală activă, nefiind moștenitoarea defunctului M. E., decedat la data de 21.02.2001.
A solicitat ca la masa de partajat să se adauge 1/2 din anexa ( porumbar) construită în anul 1961.
În dovedire a depus la dosar înscrisuri.
La data de 3.04.2013 părțile s-au prezentat în Camera de Consiliu și au precizat că au încheiat tranzacție.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Având în vedere că reclamanta- pârâtă este soția def.M. I., iar acesta este fiul predecedat ( la 30.01.1995) al def.M. E. ( decedat la 21.02.2001), instanța constată că reclamanta-pârâtă nu poate veni la moștenirea socrului său prin reprezentarea soțului său, întrucât acesta este predecedat. În consecință, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei-pâtâte și va respinge acțiunea principală ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Conform art.271 alin.1 C.- părțile se pot înfățișa oricând în cursul judecății, chiar fără să fi fost citate, pentru a cere să se dea hotărâre care să consființească învoiala lor.
Conform art.272 C.- învoiala va fi înfățișată în scris și va alcătui dispozitivul hotărârii.
Față de cele menționate anterior, având în vedere înscrisurile depuse la dosar și cuprinsul tranzacției încheiate, instanța va admite cererea reconvențională.
Va lua act de tranzacția încheiată și va consfinți învoiala părților.
Prezenta hotărâre se va comunica, după rămânerea irevocabilă, organului financiar competent și la OCPI B..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂSTE
Admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei-pârâte.
Respinge acțiunea principală formulată de reclamanta - pârâtă M. V., domiciliată în mun. B., ., . în contradictoriu cu pârâții - reclamanți M. R., domiciliat în com. Zărnești, ., județ B., P. F., domiciliată în com. Zărnești, ., județ B. și M. N. D., domiciliat în mun. B., ., ., având ca obiect succesiune, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Admite cererea reconvențională, formulată de pârâta-reclamantă P. F., domiciliată în com. Zărnești, ., județ B., în contradictoriu cu reclamanta - pârâtă M. V., domiciliată în mun. B., ., . și pârâții - reclamanți M. R., domiciliat în com. Zărnești, ., județ B. și M. N. D., domiciliat în mun. B., ., .,
Ia act de tranzacția încheiată, cu următorul cuprins:
“TRANZACTIE
- Eu, M. R., domiciliată în com. Zărnesti, ., judetul B., în calitate de mostenitoare a defunctului meu sot M. E., înteleg să renunt la cota mea ce mi se cuvine din întreaga masa succesorală compusă din: ½ din imobilul casă de locuit, construită din paiantă, acoperită cu tablă, edificată în anul 1939, ½ din anexă (porumbar) construită în anul 1961, terenul loc de casă în suprafată de 900 mp., precum si terenul arabil extravilan în suprafată de 21.700 mp. si 2.300 mp. vie, situate în ..
- Eu, P. F., domiciliată în ., înteleg să iau din masa succesorală:
- ½ din casa de locuit, construită în anul 1939 din paiantă, acoperită cu tablă, situată în com. Zărnesti, ., jud. B.;
- ½ din anexă (porumbar) construită în anul 1961, situat în com. Zărnesti, ., jud. B.;
- Terenul intravilan în suprafată de 900 mp., categoria curti – constructii, situat în tarlaua 23, .: N – C. A; S – Văineagu Gh.; E – C. Gh.; V – drum;
- Terenul extravilan în suprafată de 500 mp., categoria rabil situat în tarlaua 67, cu vecinii: N – drum; S – drum; E – Drumitrascu S.; V – B. E., punctul Loc casă;
- Terenul extravilan în suprafată de 1 ha, categoria arabil situat în tarlaua 58, cu vecinii: N – D. P., S – M. Ctin; E – drum; V –drum; punctul C.;
- Terenul extravilan în suprafată de 600 mp., categoria vie situat în tarlaua 67, cu vecinii: N – Chirită I.; S – D. V.; E – drum; V – E. S., punctul locuri casă;
- Terenul extravilan în suprafată de 500 mp., categoria vie situat în tarlaua 45, cu vecinii: N – drum; S – drum; E – E. Ctin; V – A. I, punctul Barbita;
- Eu, M. N. D., domiciliat în B., . A, ., înteleg să iau din masa succesorală:
- Terenul arabil extravilan, în suprafată de 5000 mp., situat în tarlaua 61, cu vecinii: N – D. P; S – A. A; E – drum; V – drum; punctul T.;
- Terenul arabil extravilan în suprafată de 6200 mp., situat în tarlaua 63, cu vecinii: N – drum; S – drum; E – A. A; V- B. S.; punctul Dolioara;
- Teren extravilan categoria vie, în suprafață de 1200 mp., situat în tarlua 45, cu vecinii: N – drum; S – drum; E – R. I; V – P. Gh.;punctul Barbita.
Această întelegere reprezintă vointa noastră liberă, neviciată, pe care în baza dispozitiilor art. 271-23 C.pr.civ., vă rugăm să o consfintiti printr-o hotărâre de expedient.”
Consfințește învoiala părților.
Prezenta hotărâre se va comunica, după rămânerea irevocabilă, organului financiar competent și la OCPI B..
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 3.04.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
Tehnored.ALA/8 ex.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1944/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8157/2013.... → |
---|