Validare poprire. Sentința nr. 6111/2013. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6111/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 10-04-2013 în dosarul nr. 24996/200/2012
DOSAR NR. 24._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 6111
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 10.04.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – N. N.
GREFIER – P. L. - S.
Pe rol fiind judecarea cererii având ca obiect validare poprire, formulată de creditoarea D. OLGUȚA, cu domiciliul în mun. B., ., jud. B., în contradictoriu cu debitoarea D.S.V.S.A. B., cu sediul în mun. B., . bis, jud. B. și cu terțul poprit T. mun. B., prin A.F.P. B., cu sediul în mun. B., ., jud. B..
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din data de 08.04.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 10.04.2013.
INSTANȚA
Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ din data de 04.09.2012, creditoarea D. Olguța a solicitat în contradictoriu cu debitoarea Direcția S. Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor B. validarea popririi, pentru suma de 3.585 lei, reprezentând c.valoarea unui nr. de 431 tichete de masă, precum și a cheltuielilor de executare. Solicită obligarea terțului poprit T. mun. B. la achitarea debitului, dar și obligarea acestuia la plata unei amenzi judiciare pentru refuzul nejustificat de a da curs executării, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că a formulat cerere pentru executarea sumei de 3.433,45 lei, în contra debitoarei Direcția S. Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor B., terțul poprit T. mun. B. fiind obligat să dea curs dispoziției de poprire emisă de B. A. A..
Arată că suma solicitată se constituie din contravaloarea unor tichete de masă, care nu sunt considerate drepturi salariale, iar art. 23 din Legea nr. 435/2006, acordarea tichetelor de masă nu se integrează în drepturile salariale, text de lege care trebuie coroborat cu prevederile art. 1 și 2 din Legea nr. 142/1998, dar nici nu este condiționată acordarea contravalorii acestora de existența unor resurse financiare dinainte stabilite.
Precizează că T. mun. B. refuză înființarea popririi, apreciind că suma solicitată se încadrează în prevederile art. 1 din OUG nr. 71/2009, respectiv, că această sumă ar reprezenta drepturi de natură salarială și apreciază refuzul ca fiind unul nejustificat, în măsura în care titlul este clar definit, iar solicitarea privește doar executarea unei sume care reprezintă c.valoarea tichetelor de masă, care sunt drepturi sociale, având în vedere prevederile art. 1, al. 2 din Legea nr. 142/1998 și ale art. 3 din OUG nr. 188/2008.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 453 și urm. C. și a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru de 10 lei și timbru judiciar de 0,3 lei.
Odată cu cererea, s-a depus copia tabelului cu membrii sindicatului (fila 7 – 9), cererea adresată executorului judecătoresc (fila 10), încheierea din data de 11.01.2012, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._ (fila 11), dispoziția de poprire nr. 789/2011, emisă la data de 12.07.2012 de B. A. A. (fila 12), adresa nr. 2267/18.07.2012 emisă de Ministerul Finanțelor Publice – DGFP B. (fila 13).
Legal citată, nici debitoarea, nici terțul poprit nu au depus întâmpinare în cauză.
În schimb, fără a avea calitate în cauză, a depus întâmpinare Direcția Generală a Finanțelor Publice B., prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții, pe care instanța nici nu o va analiza, pentru motivul arătat.
La solicitarea instanței, executorul judecătoresc a depus în cauză procesul verbal nr. 789/2011 privind cheltuielile de executare silită (fila 28).
Prin încheierea de ședință din data de 22.10.2012, judecarea cauzei a fost suspendată, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._/200/2012, înregistrat pe rolul Judecătoriei B., cauza primind la data de 27.02.2013, ca termen în vederea repunerii pe rol, data de 25.03.2013.
Conform referatului arhivei Judecătoriei B., soluția pronunțată în dosarul nr._/200/2012 a rămas definitivă și irevocabilă la data de 11.12.2012, prin nerecurare.
Analizând materialul probator administrat, instanța reține următoarele:
Conform art. 452 alin. 1 C. pr. civ. sunt supuse executării silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente. A.. 2 lit. c stipulează că nu sunt supuse executării silite prin poprire sumele necesare plății drepturilor salariale, dar nu mai mult de 6 luni de la data înființării popririi.
Potrivit art. 453 alin. 1 poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc, art. 454 alin. 1 prevăzând că aceasta se înființează fără somație, prin adresă însoțită de o copie certificată de pe titlul executoriu, comunicată terțului poprit, înștiințându-se totodată și debitorul despre măsura luată.
Totodată, conform art. 456 alin. 1 lit. a, în termen de 15 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat să consemneze suma de bani și să trimită dovada executorului.
Potrivit art. 457 alin. 2 în cazul popririi sumelor de bani din conturile bancare, pot face obiectul executării silite prin poprire atât soldul creditor al acestor conturi, cât și încasările viitoare.
Art. 460 alin. 1 prevede că, dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.
Potrivit alin. 2, instanța va cita creditorul urmăritor, debitorul și terțul poprit și, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va hotărî desființarea popririi; terțul poprit, care, cu rea-credință, a refuzat să-și îndeplinească obligațiile privind efectuarea popririi, va putea fi amendat, prin aceeași hotărâre, cu o sumă cuprinsă între 200 lei și 1.000 lei.
Conform alin. 3 dacă sumele sunt datorate periodic, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor, validarea producându-și efectele numai la data când sumele devin scadente.
Instanța reține că prin Decizia nr. 2424/12.06.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr._, s-a dispus obligarea debitoarei Direcția S. Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor B. la achitarea c.valorii unui nr. de 431 tichete de masă.
Decizia era irevocabilă la momentul pronunțării, fiind deci executorie.
Prin încheierea ședinței camerei de consiliu din 11.01.2012, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria B. – Secția civilă a admis cererea formulată de B.E.J. A. A. și a încuviințat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de Decizia nr. 2424/12.06.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin procesul verbal privind cheltuielile de executare din 789/11.01.2012, B.E.J. A. A. a stabilit nivelul cheltuielilor de executare din dosarul de executare silită nr. 789/2011 la valoarea de 262,45 lei.
Prin dispoziția de poprire din 12.07.2012, comunicată terțului poprit ..E.J. A. A. a înaintat acestuia copii de pe titlul executoriu reprezentat de Decizia nr. 2424/12.06.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și procesul verbal privind cheltuielile de executare din 11.01.2012 și i-a pus în vedere să înființeze poprire asupra sumelor de bani deținute în conturi de debitoarea Direcția S. Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor B., până la concurența sumei de 3.847,45 lei.
Terțul poprit AFP B. a comunicat refuzul său, invocând prevederile art. 1 din OUG nr. 71/2009 care prevăd eșalonarea plății și suspendarea de drept a executării silite începute.
Potrivit art. 1 alin. 1 lit. a – e din O.U.G. nr. 71/ 2009, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu, în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu, în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu, în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu, iar în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
A.. 2 al aceluiași articol stipulează că, în cursul termenului prevăzut la alin. 1 orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
Răspunzând susținerilor reclamantei creditoare, instanța reține că alocația individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, are natura unui drept salarial, iar cât timp, în cauza de față, acest drept a fost stabilit în beneficiul intimatei D. OLGUȚA printr-o hotărâre judecătorească devenită executorie până la data de 31 decembrie 2011, el este supus, din punct de vedere al modalității de îndeplinire a sa, dispozițiilor O.U.G. nr. 71/ 2009, așa cum corect a reținut terțul poprit T. B., prin adresa nr. 2267/ 18.07.2012.
Instanța nu poate reține apărările formulate prin întâmpinare, în sensul că aceste drepturi nu au natură salarială. În acest sens, după cum s-a arătat mai sus, art. 8 alin. 1 și alin. 2 din Legea nr. 142/ 1998 au prevăzut că, pentru sumele corespunzătoare tichetelor de masă nu se plătește impozitul pe venitul sub formă de salariu, iar ele nu se iau în calcul la stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial. Or, dacă legiuitorul aprecia că astfel de drepturi nu au natură salarială, o asemenea prevedere legală avea un caracter superfluu, regimul juridic al respectivelor drepturi, prin el însuși, conducând la neimpozitarea lor ca venituri sub formă de salariu și la neluarea lor în considerare la stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial.
În aceste condiții, dispozițiile legale respective au instituit o exonerare de la aplicarea regimului legal specific drepturilor salariale, benefică angajatorilor și salariaților, care a durat până la momentul abrogării textelor legale incidente.
De asemenea, instanța reține, pe de o parte, că prin Decizia nr. 1/ 16.01.2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a respins recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. 1 și 2 din O.U.G. nr. 71/2009, modificată și completată prin O.U.G. nr. 18/2010 și O.U.G. nr. 45/2010, în procedura de executare silită a titlurilor executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
Pentru a pronunța această soluție, care este obligatorie, potrivit art. 3307 alin. 4 din Codul de procedură civilă, s-a reținut că este necesar ca instanțele naționale, în soluționarea cauzelor cu care au fost învestite, să evalueze compatibilitatea dispozițiilor art. 1 alin. 1 și 2 din O.U.G. nr. 71/2009 cu art. 6 paragraf 1 C.E.D.O., întrucât prin normele interne în discuție se amână, se eșalonează și se suspendă executarea unor titluri executorii, cele trei efecte fiind cumulative.
De asemenea, controlul obiectiv, in abstracto, realizat de Curtea Constituțională în ceea ce privește convenționalitatea normelor în discuție nu exclude posibilitatea instanțelor judecătorești de drept comun de a efectua o analiză nemijlocită, directă, de compatibilitate a respectivelor dispoziții cu cele ale Convenției, în raport cu situația particulară fiecărei spețe, ca obiect al încălcării reclamate în fiecare litigiu, tocmai pentru a se verifica in concreto păstrarea justului echilibru între interesele statului și cele ale reclamanților.
Pentru aceste motive s-a constatat că numai pe baza evaluării nemijlocite, directe, de către instanțe, în raport cu circumstanțele fiecărei spețe, se poate stabili compatibilitatea dispozițiilor art. 1 alin. 1 și 2 din O.U.G. nr. 71/2009, cu dispozițiile Convenției europene a drepturilor omului și cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, însă analiza în concret a acestei compatibilități nu poate fi realizată pe calea recursului în interesul legii, întrucât ar exceda obiectului acestuia și competențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul în interesul legii nefiind un recurs național în convenționalitate.
Pe de altă parte, prin Decizia din 04.09.2012 pronunțată de C.E.D.O. cu privire la cererea introdusă de D. D. D. și alții contra României, aceasta a fost respinsă ca inadmisibilă.
În considerentele hotărârii s-a reținut că executarea unei hotărâri sau decizii judecătorești face parte integrantă din "proces", în sensul art. 6 al Convenției, iar neexecutarea de către un stat contractant a unei hotărâri judecătorești pronunțate împotriva acestuia poate constitui o încălcare a dreptului oricărei persoane de acces la instanță. În plus, neexecutarea poate aduce atingere dreptului persoanei la respectarea bunurilor ei, în condițiile în care hotărârea pronunțată în favoarea ei poate da naștere unei anumite creanțe care poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.
S-a apreciat că o autoritate publică nu poate invoca lipsa de resurse pentru neplata unei datorii întemeiate pe o hotărâre judecătorească, iar deși este adevărat că o întârziere la executarea unei hotărâri judecătorești poate fi justificată în împrejurări speciale, această întârziere nu poate fi de așa natură încât să afecteze însăși substanța dreptului protejat prin art. 6 par. 1 din Convenție. De asemenea, Curtea a considerat că legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales cele sociale și economice, de o amplă marjă de apreciere pentru a se pronunța atât asupra existenței unei probleme de interes public care necesită un act normativ, cât și asupra alegerii modalităților de aplicare a actului. Curtea a arătat că respectă modul în care acesta concepe imperativele de interes general, cu excepția cazului în care hotărârea se dovedește lipsită în mod vădit de temei rațional.
Pe de altă parte, Curtea a observat că Guvernului pârât nu i se impută faptul că a refuzat executarea unor hotărâri judecătorești care le recunoșteau reclamanților anumite drepturi patrimoniale și nici nu s-a susținut că prevederile legale adoptate în materie vizau eliminarea efectelor hotărârilor judecătorești respective. S-a reținut astfel că reclamanții se plâng în principal de eșalonarea, stabilită pe cale legislativă, a executării creanțelor la care au dreptul în urma unor hotărâri judecătorești, solicitându-se să verifice dacă eșalonarea, așa cum a fost aplicată, este compatibilă cu Convenția.
Curtea a constatat că în perioada 2008 - 2011 statul român a adoptat mai multe acte normative prin care se suspenda de drept orice cerere de executare a titlurilor executorii pronunțate în favoarea funcționarilor publici prin hotărâri judecătorești și prin care se introducea un sistem de executare a datoriilor prin plata unor tranșe anuale. În acest sens, O.U.G. nr. 71/2009 a prevăzut plata datoriilor în 3 tranșe anuale, în intervalul 2010 – 2012, O.U.G. nr. 45/2010 a prevăzut ca plata sumelor datorate să se facă tot în 3 tranșe anuale, însă în intervalul 2012 – 2014, iar Legea nr. 230/2011 a eșalonat plata pe 5 ani, în intervalul 2012 - 2016, cu anuități progresive, ajungând de la 5% în primul an până la 35% în ultimul an.
Curtea a amintit că a hotărât deja că măsurile luate pentru menținerea echilibrului bugetar între cheltuielile și veniturile publice pot fi considerate ca urmărind un scop de utilitate publică și în speță, a observat că în 2009 România a început să se confrunte cu o gravă criză economică și financiară. Întrucât autoritățile naționale se află, în principiu, într-o poziție mai bună decât instanța internațională pentru a stabili ce constituie "utilitate publică", Curtea a admis că, așa cum susține Guvernul, măsurile în litigiu urmăreau un scop de utilitate publică.
Totodată, s-a observat că reclamanții aveau drepturi ferme și intangibile în temeiul unor hotărâri judecătorești definitive pronunțate în perioada februarie - aprilie 2008 și că, deși mecanismul de eșalonare instituit a suferit modificări, autoritățile statului l-au respectat, dând dovadă de diligență în executarea hotărârilor judecătorești sus-menționate, iar sumele plătite s-au actualizat de fiecare dată în raport cu indicele prețurilor de consum din data plății.
În aceste condiții, reclamanții au primit mai mult de o treime din suma totală acordată de instanțe, restul sumei trebuind să fie plătit eșalonat, conform legislației în vigoare, până în 2016, iar în dosar nu a existat nimic care să sugereze că Guvernul nu are intenția de a respecta calendarul plăților.
În final, ținând seama de faptul că o parte importantă din sumele datorate reclamanților le-a fost deja plătită, Curtea nu a putut considera că a fost afectată însăși substanța dreptului reclamanților și a apreciat că plata eșalonată a sumelor datorate reclamanților nu poate fi considerată nerezonabilă.
Față de cele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârile expuse, care sunt obligatorii, făcând o analiză concretă a respectării dreptului membrilor creditorului la un proces echitabil și a respectării bunurilor lor, instanța constată că, prin aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2009 cu ocazia procedurilor de executare silită prin poprire, în vederea punerii în executare a Deciziei nr. 610/ 15.02.2012, este păstrat justul echilibru între interesele statului și cele ale creditorului obligației.
Cu referire la speță, instanța constată că prin sentința civilă nr._/19.10.2012, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._/200/2012, irevocabilă prin nerecurare, instanța a dispus, în temeiul art. 404 alin. 1 C. pr. civ., admiterea în parte a contestației la executare și a anulat în parte Dispoziția de poprire din 12.07.2012, emisă în dosarul de executare silită nr. 789/ 2011 al intimatului B.E.J. A. A., cu privire la procentul de 95 % din suma urmărită silit, rămânând astfel cei 5% din valoarea titlului executoriu prevăzut de art. 1, al. 1 lit. a din OUG nr. 71/2009, fiindu-i astfel respectate drepturile prevăzute de lege.
Pentru aceste motive, instanța va respinge cererea ca fiind nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca fiind nefondată cererea înregistrată sub nr._, având ca obiect „validare de poprire”, formulată de creditoarea D. OLGUȚA cu domiciliul în B., ., județ B., în contradictoriu cu debitoarea Direcția S. Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor B., cu sediul în mun. B., . bis, jud. B. și terțul poprit T. mun. B., cu sediul în mun. B., ., jud. B..
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 10.04.2013.
Președinte Grefier
N. N. P. L. – S.
Red. NN/tehnored. NN
5ex/07.05.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 264/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7924/2013.... → |
|---|
