Anulare act. Sentința nr. 1059/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 1059/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 22-01-2014 în dosarul nr. 6239/200/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR 1059

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 22.01.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :

PREȘEDINTE – N. G.

GREFIER – H. A.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror R. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria B..

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect anulare act formulată de reclamantul MINISTERUL PUBLIC, P. DE PE L. JUDECĂTORIA B. cu sediul în B., jud. B. în contradictoriu cu pârâtul S. M. cu domiciliul în București, ., ., ..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că procedura este legal îndeplinită, cauza este la primul termen de judecată, după care:

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art.131C. pr. civ, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere.

Nemaifiind cereri sau excepții de formulat, instanța acordă cuvântul în probațiune.

Reprezentanta Parchetului, având cuvântul, solicită admiterea probei cu înscrisurile existente la dosar.

În temeiul art. 255 cod pr civ, instanța admite pentru părțile prezentei cauze proba cu înscrisurile existente la dosar

Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentanta Parchetului, având cuvântul pe fond, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, respectiv anularea bancnotei seria P_ în valoare de 50 euro.

Instanța reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub numărul_ din data de 05.04.2013 petentul P. de pe L. Judecătoria B. a solicitat în contradictoriu cu intimatul S. M. anularea bancnotei cu valoare nominală de 50 euro cu seria P_.

În motivarea în fapt a cererii, petentul a arătat că în sarcina intimaților s-a reținut că la data de 28.10.2002, la sediul BCR – Sucursala B., făptuitorul S. M. a depus o bancnotă cu valoare nominală de 50 euro, având seria P_, iar din cuprinsul procesului-verbal încheiat de reprezentanții BCR la 28.10.2002, rezultă că bancnota în cauză este contrafăcută

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 92 alin.1, art. 192, art. 194, art. 195 și art. 308 C. pr. pen. ,art. 245 alin.1 lit.c1 C. pen, cât și ale Deciziei nr. XV din 21.11.2005 a ICCJ.

În dovedirea acțiunii, petentul a depus la dosar rezoluția din data de 25.03.2013, referat cu propunere de a nu începe urmărirea penală, proces-verbal de sesizare din oficiu, proces-verbal din 01.11.2002, proces-verbal din 28.10.2002, declarație dată de intimat.

Deși legal citat, intimatul nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat în fața instanței de judecată pentru a-și face apărări.

În cauză, în temeiul art.258 C.pr. civ., instanța a administrat proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii.

Analizând actele dosarului raportat la dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:

La data de 28.10.2002 intimatul S. M. s-a prezentat la sediul BCR – Sucursala B. unde a depus o bancnotă falsă în valoare de 50 euro, având seria P_, aspect constatat de lucrătorul băncii și consemnat în procesul-verbal încheiat de acesta la aceeași dată .

Din cercetările efectuate de organele de urmărire penală a rezultat că bancnota menționată este un fals.

Prin rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din 25.03.2013 emisa de P. de pe lângă Judecătoria B. în dosar 6394/P/2011 s-a dispus față de intimatul S. M. neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 284 rap la art. 282 alin.1 C. pen întrucât în cauză a intervenit prescripția răspunderii penale

Potrivit art.245 alin.1 lit.c ind.1C.p.p prin rezoluția de neîncepere a urmăririi penale se dispune și asupra sesizării instanței civile competente cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris.

Instanța de judecată ,în baza art.170 C.p.p. poate lua măsuri de restabilire a situației anterioare săvârșirii infracțiunii, când schimbarea acelei situații a rezultat în mod vădit din comiterea infracțiunii, iar restabilirea este posibilă.

În speță, prin anularea bancnotei în discuție se va restabili situația anterioară săvârșirii infracțiunii.

În considerarea celor ce preced, în temeiul dispozițiilor art.348 și 445 C.p.p., instanța urmează să admită acțiunea având ca obiect anularea actului fals formulată de reclamantul MINISTERUL PUBLIC, P. DE PE L. JUDECĂTORIA B. în contradictoriu cu pârâtul S. M. și să dispună anularea înscrisului reprezentat de bancnota cu valoare nominală de 50 euro, seria P_.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea civilă având ca obiect anularea actului fals formulată de reclamantul MINISTERUL PUBLIC, P. DE PE L. JUDECĂTORIA B. cu sediul în B., jud. B. cu domiciliul în contradictoriu cu pârâtul S. M. cu domiciliul în București, ., ., ., sector 2.

Dispune anularea înscrisului reprezentat de bancnota cu valoare nominală de 50 euro, seria P_.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22.01.2014.

Președinte Grefier

N. G. H. A.

Red NG/Tehnored NG, HA/ 4 ex/ 24.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Sentința nr. 1059/2014. Judecătoria BUZĂU