Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 03-12-2014, Judecătoria BUZĂU

Hotărâre pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 03-12-2014 în dosarul nr. 13340/200/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

JUDEȚUL B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA CAMEREI DE CONSILIU din data de: 03.12.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :

PREȘEDINTE: U. M.

GREFIER: M. D.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect „cerere de valoare redusa” formulată de reclamanta ., cu sediul în mun. BUCURESTI, PIATA CHARLES de GAULLE, NR. 15, SECTOR 1 si sediu ales in vederea comunicarii actelor de procedura in Constanta, .-84, jud. Constanta, în contradictoriu cu pârâta I. M. S., domiciliata in com. Săhăteni, ..

La apelul nominal, au lipsit reclamanta . și pârâta I. M. S. .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, cauza se soluționează în camera de consiliu, fără citarea părților, a fost achitată taxa de timbru de 50 de lei, după care:

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art.131 alin.1 din Noul Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art.1027 alin.1 din Noul Cod procedură civilă și teritorial în temeiul art.1025, art.1027 alin.2 rap. la art.107 din Noul Cod procedură civilă.

Instanța, în temeiul art.258 din Noul C.proc.civ., încuviințează reclamantei proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, in baza art. 244 alin. 1 rap. la art. 1029 alin. 2 CPciv, instanta se socoteste lamurita asupra procesului, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare, potrivit art. 394 rap. la art. 1030 CPciv.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 04.07.2014 sub numărul_, reclamanta . a solicitat, în contradictoriu cu pârâta I. M. S., ca instanța să dispună, pe calea procedurii speciale a cererii cu valoare redusă, obligarea pârâtei la plata sumei de 339,52 lei, reprezentând pret al serviciilor de telefonie prestate potrivit facturilor emise la datele de 14.11.2011, 14.12.2011 si 14.01.2012 si la plata dobanzilor legale penalizatoare, calculate incepand cu scadenta obligatiei de plata a ultimei facturi ( 28.01.2012) si pana la data stingerii debitului principal, constand in pretul serviciilor, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a acțiunii, reclamanta a arătat că a prestat paratei servicii de telefonie mobila in baza a contractului incheiat in data de 06.10.2011 si a facturilor din datel de 14.01.2012, 14.12.2011, 14.11.2011, filele 9-11 . In contul serviciilor prestate a emis cele trei facturi anexate formularului, in valoare de 339,52 lei, suma neplatita pana la data introducerii actiunii. Pentru aceasta suma s-a solicitat plata dobanzilor legale penalizatoare.

Mai arată că, având în vedere că paratul nu a respectat obligațiile contractuale și nu a plătit sumele datorate, în temeiul art.1025 si urm. CPciv, art. 1489 Cciv., OG 9/2000 si OG 13/2001 a formulat prezenta acțiune.

In dovedirea pretențiilor, a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri, sens în care a depus, în copie, facturi telefonie mobila si contractul incheiat intre parti.

Acțiunea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în valoare de 50 de lei, conform dispozițiilor art.6 alin.1 teza I din OUG nr.80/2013.

Pârâta nu a formulat intampinare, in conditiile in care a primit comunicarea instantei la data de 26.09.2014. Atitudinea pasiva a paratei este una de recunoastere tacita a pretentiilor reclamantului.

În temeiul art. 258 din Noul C.proc.civ., instanța a încuviințat reclamantei proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii.

Analizând actele dosarului raportat la dispozițiile legale incidente, reține următoarele:

La data de 06.10.2011 intre reclamanta si parata I. M. S. s-a incheiat contractul de furnizare produse si servicii electronice. Cu privire la contractul nr._/06.10.2011 furnizorul a emis facturile VDF_, VDF_ si VDF_/14.12.2011 rezultand suma totala de plata 339,52 lei, pe care clientul nu a achitat-o.

Potrivit articolului 1270 alin. 1 C.civ., contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante. Prin urmare, pârâta avea obligația să achite contravaloarea serviciilor de care a beneficiat.

În cauza de față, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate pentru ca prezenta cerere să fie analizată pe calea procedurii cu privire la cererile cu valoare redusă, atât față de valoarea obiectului cererii cât și în raport de dispozițiile art. 1025 alin.2 și 3 C. pr. civ., obiectul cererii nefiind exceptat de la această procedură.

Procedura privind cererile cu valoare redusa are ca obiect realizarea de bunavoie sau prin executare silita a creantelor certe, lichide si exigibile ce reprezinta obligatii de plata a unor sume de bani de maxim 10.000 lei. Creditorul trebuie sa aiba o creanta a carei obligatie corelativa consta in indatorirea debitorului de a plati o suma de bani de max. 10.000 lei. Aceasta creanta nu trebuie sa-si aiba izvorul in domeniile prev. de art. art. 1025 alin. 2, 3 CPciv. iar reclamantul trebuie sa urmeze procedura instituita de art. 1029 CPciv.

In cadrul raporturilor juridice obligationale, creditorului care solicita obligarea debitorului la indeplinirea unei obligatii ii revine sarcina de a dovedi existenta creantei, respectiv a raportului juridic care a dat nastere dreptului sau subiectiv. Odata facuta aceasta proba, paratul este obligat sa iasa din pasivitate si, in aparare, sa faca dovada fie a ineficientei raportului juridic obligational pe care se intemeiaza dreptul de creanta, fie a executarii obligatiei invocate de creditor.

Creditorul a facut dovada furnizarii serviciilor prin facturile emise. In cauza, conditia existentei unei creante certe, lichide si exigibile este indeplinita. Conform art. 662 alin. 2 CPciv prevede ca este certa creanta a carei existenta neindoielnica rezulta din insusi titlul executoriu, in speta contractul incheiat intre parti. Potrivit art. 663 alin. 2 CPciv o creanta este lichida atunci cand obiectul sau este determinat sau cand titlul executoriu contine elemente care permit stabilirea lui. In speta, catimea creantei este determinata in cuprinsul facturilor emise de creditoare. O creanta este exigibila sau scadenta daca termenul prevazut in favoarea debitorului s-a implinit sau debitorul este decazut din beneficiul termenului, in conditiile legii.

Având în vedere aceste considerente, în temeiul art.1025-1032 din Noul C.proc.civ., instanța va admite cererea având ca obiect „cerere de valoare redusa” formulată de reclamantă și va obliga pârâta sa ii achite suma de 339,52 lei, reprezentând pret al serviciilor de telefonie mobilă prestate la care se adauga dobânda legală penalizatoare, calculate incepand cu scadenta obligatiei de plata a ultimei facturi ( 28.01.2012) si pana la data achitarea integrala a debitului principal.

In temeiul art.1031 din NCpr.civ., instanta va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 50lei reprezentând taxa judiciară de timbru, achitată conform dispozițiilor art.6 alin.1 teza I din OUG nr.80/2013, avand in vedere culpa procesuala a paratei si faptul ca reclamanta a dovedit cheltuielile judiciare solicitate.

Conform art.1030 alin.3 din Noul C.proc.civ., prezenta hotarare este executorie de drept.

Potrivit art.1032 alin.1 din Noul C.proc.civ., prezenta hotărâre este supusă numai apelului, la Tribunalul B., în termen de 30 de zile de la comunicare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea având ca obiect „cerere cu valoare redusă”, formulată de reclamanta ., cu sediul în mun. BUCURESTI, PIATA CHARLES de GAULLE, NR. 15, SECTOR 1 si sediu ales in vederea comunicarii actelor de procedura in Constanta, .-84, jud. Constanta, în contradictoriu cu pârâta I. M. S., domiciliata in com. Săhăteni, ..

Obligă pârâta sa achite reclamantei suma de 339,52 lei, reprezentând pret al serviciilor de telefonie mobilă prestate, la care se adauga dobânda legală aferenta, calculata pana la achitarea integrala a debitului principal.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Executorie de drept.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, la Tribunalul Buzau.

Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședință publică astăzi, 03.12.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

U. M. M. D.

Red. U.M. /Tehnored. M.D/4 ex/03.12.2014

Operator de Date Cu Caracter Personal_

Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de pentru .

Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 03-12-2014, Judecătoria BUZĂU