Consfiinţire acord mediere. Sentința nr. 26/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 26/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 26-11-2014 în dosarul nr. 18658/200/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.- SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 26.11.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE A. C.

GREFIER N. A.

Pe rol, judecarea cauzei civile având ca obiect consfințire acord mediere formulată de reclamanta B. L. cu domiciliul în . Stăncești, ., J. B. și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor la C. Av. B. și Asociații, nr. 46, J. B., în contradictoriu cu pârâtul M. C. cu domiciliul în ., ., J. Tulcea.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns nu a răspuns nicio parte.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, prin serviciul registratură reclamanta a depus cerere de renunțare la judecată, după care:

Instanța ia act de cererea de renunțare la judecată formulată de reclamantă și rămâne în pronunțare pe aceasta.

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cereri de renunțare la judecată, constată următoarele:

Pentru termenul de judecată din data de 26.11.2014, reclamanta a depus cerere de renunțare la judecată, în temeiul art. 406 alin. 1 N. cod proc. civ.

Potrivit art. 406 alin. 1 N. C.proc.civ. reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă. Potrivit alin. 6 al aceluiași articol, renunțarea la judecată se constată de către instanță prin hotărâre dată fără drept de apel.

Având în vedere textele de lege menționate precum și principiul disponibilității acțiunii civile, instanța trebuie să țină seama de dorința exprimată a reclamantului.

Astfel, instanța va lua act de renunțarea la judecată formulată de către reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN TEMEIUL LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza dispozițiilor art. 406 (1) cod de procedură civilă ia act de renunțarea reclamantei B. L. cu domiciliul în . Stăncești, ., J. B. și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor la C. Av. B. și Asociații, nr. 46, J. B., în contradictoriu cu pârâtul M. C. cu domiciliul în ., ., J. Tulcea, în cauza civilă având ca obiect consfințire acord mediere.

Cu drept de recurs in termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 26.11.2014.

Președinte,Grefier,

A. C. N. A.

Red. C.A./Tehnored.N.A./4 ex/08.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Consfiinţire acord mediere. Sentința nr. 26/2014. Judecătoria BUZĂU