Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 02-09-2014 în dosarul nr. 12752/200/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ nr._/2014

Ședința publică de la 02 Septembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. C.

Grefier R. B.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta C. V. A., cu domiciliul in ., jud. Buzau, pe pârâtul C. D. S., cu domiciliul .. C. I.), ., si Autoritatea Tutelara din cadrul M.. Buzau, jud. Buzau, avand ca obiect „ordonanta presedintiala”.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns pârâtul C. D. S., lipsă fiind Autoritatea Tutelara din cadrul M.. Buzau si reclamanta C. V. A., reprezentata de avocat Sbarcea – C. L..

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura este completă, iar la dosar s-a depus ancheta sociala.

Avocat Sbarcea – C. L., pentru reclamanta C. V. A., precizeaza ca renunta la proba cu un martor, incuviintata la termenul anterior si depune la dosarul cauzei un inscris al pârâtului C. D. S., inscris pe care, apoi, paratul il cere inapoi precizand ca nu doreste sa il lase la dosar deoarece are un caracter strict personal.

Instanta restituie pârâtului C. D. S. inscrisul solicitat, apoi

În baza art. 392 C.pr. civ., instanța declară dezbaterile deschise și acordă cuvântul pe fond.

Avocat Sbarcea – C. L., pentru reclamanta C. V. A., avand cuvantul pe fond, solicita admiterea cererii si, in consecinta, stabilirea domiciliului minorului C. A. M. la domiciliul bunicilor materni, fara cheltuieli de judecata.

Pârâtul C. D. S., avand cuvantul pe fond, precizeaza ca este de acord cu actiunea.

În baza art. 394 C.pr. civ., instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 27.06.2014, sub nr._, reclamanta C. V. A. a solicitat instanței pe cale de ordonanță președințială, în contradictoriu cu pârâtul C. D. Ș., să se stabilească locuința minorului C. A. M., născut la data de 06.10.2004, la domiciliul părinților săi, familia R. T. și R. J., unde minorul locuiește de mai bine de 5 ani de zile.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a învederat instanței este căsătorită cu pârâtul din anul 2003, din căsătorie rezultând minorul C. A. M., născut la data de 06.10.2004. au locuit încă de la începutul relației și apoi după căsătorie în locuința părinților reclamantei, încercând pe cât posibil să își întemeieze o familie.

Mai arată că, după plecarea pârâtului în străinătate, acesta a dat dovadă de o gelozie ieșită din comun, iar la sfârșitul lunii mai 2014, pârâtul în urma consumului de alcool, a bătut-o pe reclamantă, apoi a părăsit domiciliul conjugal, ducându-se la părinții acestuia. În data de 09.06.2014, pârâtul a avut o tentativă de suicid, reclamanta fiind cea care l-a salvat.

Consideră că în toți acești ani, pârâtul a șantajat-o sentimental, amenințând-o că dacă nu rămân căsătoriți, se va sinucide.

În drept, a invocat disp. art. 396 NCC și urm.

Pârâtul, legal citat cu copie acțiune și înscrisuri, nu a depus întâmpinare dar s-a înfățișat în instanță și a achiesat la pretențiile reclamantei.

Autoritatea tutelară din cadrul Primăriei mun. B., jud. B., a depus raportul de anchetă psihosocială solicitat de către instanță(f.30-31).

La dosar a fost depus certificat de grefă din care reiese obiectul dosarului nr._ înregistrat pe rolul Judecătoriei B., respectiv divorț, stabilire domiciliu minor, exercitarea autorității părintești a minorului, obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere, reluarea numelui avut anterior căsătoriei.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:

Din căsătoria părților C. V. A. și C. D. Ș. a rezultat minorul C. A. M., născut la data de 04.10.2004.

Conform art. 919 NCPC, instanța poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanță președințială, măsuri vremelnice cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, la obligația de întreținere, la alocația pentru copii și la folosirea locuinței.”

Așa cum rezultă din interpretarea textului legal, instanța poate lua măsurile solicitate, pe timpul procesului de divorț, pe calea ordonanței președințiale, urmând să verifice îndeplinirea cumulativă a două condiții de admisibilitate, vremelnicia și neprejudecarea fondului dreptului, condiția urgenței fiind prezumată de legiuitor.

În privința celor două condiții de admisibilitate, instanța apreciază că sunt îndeplinite, măsurile urmând a fi dispuse până la soluționarea definitivă a acțiunii ce face obiectul dosarului nr._/200/2014, al Judecătoriei B., urmând ca, pe calea respectivei acțiuni, să fie luate cu caracter definitiv.

Conform art. 483 alin. 1-3 Cod civil, autoritatea părintească este ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor părinți; părinții exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, și îl asociază pe copil la toate deciziile care îl privesc, ținând cont de vârsta și de gradul său de maturitate; ambii părinți răspund pentru creșterea copiilor lor minori

Prin cererea depusă reclamanta a solicitat stabilirea locuinței minorei la aceasta.

Conform art. 496 alin. 2-3 NCC, dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor stabili, de comun acord, locuința copilului,, în caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște.

Conform art. 396, art. 486, art. 496 din NCC, atunci când dispune măsuri în legătură cu copilul minor, instanța de tutelă va avea în vedere și concluziile raportului de anchetă psihosocială, astfel că instanța va reține că prin raportul de anchetă psihosocială întocmit de Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei mun. B., se propune ca domiciliul minorului să fie stabilit la mama.

Instanța va stabili în mod provizoriu, până la soluționarea definitivă a acțiunii ce face obiectul dosarului nr._/200/2014, al Judecătoriei B., locuința minorului la domiciliul părinților mamei-reclamante, din B., bld. Mareșal Al. A., ., ..

Potrivit art. 996 alin. 2 NCPC ordonanța este provizorie și executorie.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE :

Admite cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta C. V. A., cu domiciliul în com. Costești, ., în contradictoriu cu pârâtul C. D. Ș., cu domiciliul în com. Cernătești, ., și Autoritatea Tutelară B..

Dispune stabilirea domiciliului minorului C. A. M., născut la data de 04.10.2014, la domiciliul familiei R. T. și R. J., respectiv în mun. B., bld. Mareșal Al. A., .. . până la soluționarea definitivă a dosarului nr._/200/2014 pe rolul Judecătoriei B., având ca obiect divorț.

Executorie.

Cu drept de a formula apel la Tribunalul B. în termen de 5 zile de la pronunțare, apelul urmând a fi depus la Judecătoria B..

Pronuntata în sedinta publica, azi, 02.09.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. A. – E. B. R.

Red.: CAE

Tehnored.: BR

4ex./04.09.2014

Operator de date cu caracter personal înregistrat în registrul de evidență sub nr.15.692.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria BUZĂU