Contestaţie la executare. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 19-11-2014 în dosarul nr. 20369/200/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA Nr._/2014
Ședința publică de la 19 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. M.
Grefier C. C.
Pe rol fiind soluționarea cererii având ca obiect contestatie la executare formulată de contestatoarea C. J.,domiciliată în B. ,..A 3, . în contradictoriu cu intimata ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE B., cu sediul în B., ., judetul B. .
La apelul nominal facut în sedinta publică a raspuns contestatoarea C. J., lipsa fiind intimata Administratia Finantelor Publice B..
S-a făcut referatul cauzei de catre grefierul de ședinta care arata ca procedura de citare este legal îndeplinită, cererea a fost repunsa pe rol în vedera continuării judecatii, întrucat nu mai subzista temeiurile care au stat la baza luarii acestei masuri, după care ;
Contestatoarea C. J., învederează instantei ca nu mai are probe de administrat sau cereri de formulat in prezenta cauza .
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 394 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, apreciază cauza în stare de judecata si acorda cuvantul pe fond.
Contestatoarea C. J., având cuvantul pe fond, solicita admiterea contestatiei, anularea formelor de executare întocmite de intimata A.F.P. B. ,restituirea cauțiunii si a taxei de timbru.
INSTANȚA
Prin contestația la executare înregistrată sub nr._ la data de 18.06.2012, pe rolul Judecătoriei B.,contestatoarea C. J. a solicita în contradictoriu cu A. B. ca instanța să dispună:
- desființarea tuturor actelor de executare pornite de A. B. în dosarul de executare nr._/06.06.2012.
- suspendarea prezentului dosar până la soluționarea dosarului nr._ format vechi 1915/P/2006 aflat pe rolul Tribunalului D., cu termen de judecată la data de 27.06.2012.
- suspendarea executării silite până la soluționarea prezentei contestații la executare.
În motivarea cererii contestatoarea a arătat că a fost chemată în judecată la P. Înaltei Curți de Casație și Justiție București în cursul anului 2005, când a aflat că o persoană i-a furat identitatea. Totodată a aflat că fără să știe,s-a înființat pe baza actelor sale de stare civilă ., societatea comercială care a creat bugetului de stat un prejudiciu de peste 24 miliarde.
Contestatoarea a mai precizat că în volumul 50 al dosarului de mai sus se găsește o constatare științifică care arată cât se poate de clar că nu ea este persoana care a înființat societatea comercială . și astfel nu este nici persoana care a creat imensul prejudiciu Bugetului de stat,că la data de 06.06.2012 a primit de la intimata A. B., o decizie de răspundere solidară în desconsiderarea actelor și faptelor menționate mai sus,mai mult ca sigur cunoscute de către intimata creditoare.
Pe cale de consecință contestatoarea a solicitat desființarea tuturor formelor de executare începute de intimata creditoare precizând că nu a fost niciodată administrator al . și nu a desfășurat personal vreo activitate comercială în contul sau în numele acestei societăți, astfel că nu avea cum să creeze prejudiciul despre care se face vorbire.
De asemenea, a solicitat suspendarea prezentului dosar până la soluționarea dosarului nr._ format vechi 1915/P/2006, aflat pe rolul Tribunalului D., cu termen de judecată la data de 27.06.2012, întrucât persoanele vinovate de furtul de identitate au fost trimise în judecată iar potrivit principiului de drept penalul ține în loc civilul.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 173 alin 2 C. pr. fiscală raportat la art. 399-404 C.pr.civ.
La dosar s-a depus somația primită de contestatoare, titlul executoriu nr._/06.06.2012.
Intimata a depus întâmpinare în care a precizat următoarele:
1. Referitor la timbraj intimata a invocat dispozițiile art. 2, alin. 2 din Legea nr. 146/1197 privind taxele judiciare de timbru precum și ale art. 3, lit. e, solicitând a se timbra atât contestația la executare cât și capătul de cerere privitoare la suspendarea executării.
2. referitor la cererea de suspendare a executării silite – a invocat dispozițiile art. 403, alin. 1, C.pr.civ. privitoare la admisibilitatea cererii de suspendare, arătând că este condiționată de depunerea unei cauțiuni în cuantumul fixat de instanță. În conformitate cu aceste dispoziții a solicitat ca instanța să oblige contestatoarea la plata unei cauțiuni de 20% din suma care face obiectul contestației, respectiv 97,234 lei.
Prin întâmpnarea formulată,în ce privește fondul cererii de suspendare, intimata a precizat că nu poate verifica realitatea susținerilor contestatoarei întrucât nu rezultă care este obiectul dosarului penal nr._ și ce calitate are contestatoarea în acest dosar fapt pentru care a solicitat respingerea tuturor cererilor de suspendare a executării silite.
Referitor la contestația la executare – intimata a învederat că titlul
executoriu îl constituie Decizia de angajare a răspunderii solidare nr._/15.09.2011 emisă de A.F.P. Pitești iar cenzurarea acesteia nu este posibilă decât conform procedurii reglementate de art. 207-209 din O.U.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură Fiscală, respectiv prin contestarea acesteia la organul fiscal emitent, soluția putând fi contestată în cadrul procedurii prealabile putând fi contestată la instanța de contencios administrativ teritorial competentă.
Având în vedere cele arătate în întâmpinare, intimata a invocat excepția de inadmisibilitate a contestației la executare îndreptată împotriva Deciziei nr._/15.09.2011, invocând și disp. art. 172 alin. 3 C.pr. Fiscală.
Intimata a arătat că atâta vreme cât nu se pot invoca motive de nelegalitate cu privire la somație, să se dispună respingerea contestației ca fiind neîntemeiată.
Intimata a atașat la întâmpinare înscrisurile la care a făcut referire și a solicitat judecata în lipsă.
Contestatoarea a depus la dosar Decizia nr._/26.07.2012 emisă de D.G.F.P. Argeș și rechizitoriul nr. 327/D/P/2004 pronunțat în dosarul de urmărire penală nr. 915/P/2006 de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație
și Justiție- D.I.I.C.O.T.
Judecata a fost suspendată la 23.01.2013 până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ al Curții de Apel Ploiești având ca obiect anularea deciziilor nr._/15.09.2011 și_/26.07.2012 emisă DGFP ARGEȘ și A. PITEȘTI, dosarul a fiind ulterior repus pe rol ,după comunicarea unui extras de pe portalul ÎCCJ ,prin care a fost soluționat dosarul menționat.
Examinând cauza, din actele și lucrările dosarului, cu aplicarea dispozițiilor legale incidente, curtea constată următoarele:
Prin Decizia nr._/15.09.2011, Administrația Finanțelor Publice Pitești a decis angajarea răspunderii solidare a asociatului unic și administrator al ., C. J., CNP_, cu domiciliul în B., . cu prevederile art.27-28 din O.G. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în vederea realizării creanțelor fiscale restante în sumă de 2.486.179 lei aparținând debitoarei ..
Contestatoarea a contestat decizia de mai sus,iar DGFP Argeș,a respins ca tardiv formulată contestația administrativă .
Potrivit sentinței nr.15/2013 a Curții de Apel Ploiești- Secția de contencios administrativ și fiscal,s-a respins ca inadmisibilă solicitarea de anulare a acestei decizii,urmare a faptului că s-a anulat decizia nr._/2012 prin care s-a respins ca tardiv formulată,cotestația administrativ fiscală formulată împotriva Deciziei nr180843/15.09.2011,urmând ca abia după ce DGFP Argeș soluționează contestația înregistrată la 23.07.2012,sub numarul_,în funcție de soluția dată, să se formuleze o nouă contestație administrativ fiscală,care să analizeze valabilitatea deciziei.
Față de cele expuse mai sus,la momentul întocmirii formelor de executare, Decizia nr._/15.09.2011 nu era titlu executoriu și nu putea fi pusă în executare,întrucât ,așa cum s-a reținut, nu a fost comunicată contestatoarei,care avea posibilitatea să urmeze procedura prevăzută de dispozițiile art.205-218 Cod de procedură fiscală.
În consecință,față de cele de mai sus,instanța ,văzând și 404 Cod procedură civilă,va admite contestația și va anula toate formele de executare întocmite în dosarul de executare nr._/6.06.2012,respectiv titlul executoriu nr._/06.06.2012,somația din 06.06.2012.
Va menține măsura suspendării executării silite dispuse prin încheierea din 30.08.2012,până la soluționarea irevocabilă a prezentei contestații.
În ceea ce privește taxa de timbru și cauțiunea,față de dispozițiile art.23 lit.e din Legea 146/1997 și art.723/1 Cod procedură civilă,acestea se vor restitui după ce se va soluționa irevocabil prezenta cauză,astfel că în această fază procesuală,cererea de restituire apare ca prematur formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația formulată de contestatoarea C. J.,domiciliată în B. ,..A 3, . în contradictoriu cu intimata ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE B., cu sediul în B., ., judetul B. .
Anulează formele de executare întocmite de A.F.P. B., în dosarul de executare nr._/06.06.2012.
Respinge ca prematur formulată solicitarea de restituire a taxei judiciare și a cauțiunii.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședința publică de la 19 Noiembrie 2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. M.M.
Tehnored. M.M.
4 ex.
16.02.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014.... → |
|---|








