Contestaţie la executare. Sentința nr. 20/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 20/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 20-10-2014 în dosarul nr. 7884/200/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINTA CIVILA NR._
Ședința publică de la 20.10. 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE P. D.
Grefier M. C.
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile având ca obiect contestație la executare formulată de contestatorul I. S., domiciliat în B., . Chimica, ., în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B., cu sediul în B., ., jud. B..
La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare au lipsit partile. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că, actiunea este timbrata cu suma de 194 lei taxa judiciara de timbru si timbru judiciar 0,50 lei ; la dosar s-au depus din partea paratei inscrisuri ; procedura este legal îndeplinita, după care:
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare ora 11:00 au lipsit partile.
Instanța, în temeiul art. 131 Cod proc. civ., coroborat cu art. 126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art. 1 și 2 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 94 Cod proc. civ. se declară competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat, exceptii de invocat, instanta in temeiul art. 394 Cod proc civila constata cauza in stare de judecata si o retine spre solutionare.
I N S T A N T A:
Deliberand asupra prezentei contestatii la executare.
Prin inregistrata la aceasta instanta sub nr._ /15.05.2013 contestatorul I. S. a formulat in contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B. contestatie la executare prin care solicita anularea titlului executoriu nr._/29.04.2013 si a somatiei nr. 10/_ /_ ca fiind nelegala.
In motivarea in fapt debitorul arata ca la data de 13.05.2013 i-a fost comunicat titlul executoriu nr._/29.04.2013 pentru suma de 5.290 lei cu titlu de contributii de asigurari socielae de sanatate datorate de persoane care realizeaza venituri din activitati independente.
Debitorul sustine ca potrivit art. 141 alin 1 Texa aII-a din Codul proc fiscala, titlul executoriu nu poate fi emis in absenta unui titlu de creanta in baza caruia se stabilesc ,in conditiile legii creante fiscale principale si accesorii ,iar asemenea titluri pot fi: decizia referitoare la obligatii de plata accesorii potrivit art 110 alin 3 din acelasi act normativ.
Contestatorul arata ca deciziile de impunere privind creante fiscale accesorii in cuantum de: 605 lei, 914 lei, 1061 lei, 949 lei ,936 lei nu i-au fost comunicate niciodata.
Referitor la creanta fiscala in suma de 618 lei stabilita prin decizia de impunere_/28.02.2013, aceasta a fost platita in termen legal asa cum rezulta din chitanta . nr._/25.03.2013 .
In drept sunt invocate disp. art. 172 si urm Cod proc fiscala.
In dovedirea cererii solicita proba cu inscrisuri si alte probe necesare.
In sustinerea cererii depune chitanta taxa timbru de 194 lei, timbru judiciar de 5 lei si inscrisuri filele 5-10.
Ulterior, contestatorul depune note de sedinta la data de 12.06.2012 ,fila 14 in care arata ca, impotriva acestor titluri executorii a formulat actiune in contencios administrativ la Tribunalul Buzau in dosar nr._ si solicita suspendarea judecatii pana la solutionarea acelei cauze potrivit art. 413 alin 1 pct 1 Cod proc civila.
Legal citata intimata, depune intampinare la data de 28.05.2013 –filele 22-24, prin care solicita respingerea contestatiei intrucat pe aceasta cale nu se pot formula aparari pe fondul litigiului ,ci doar aparari pe legalitatea actelor de executare, competenta solutionarii fiind la instanta de contencios administrativ potrivit Lg 544/2004 .
Intimata depune inscrisuri filele 25-41.
Prin incheierea pronuntata in data de 26.06.2013 ,instanta dispune suspendarea judecatii cauzei pana la solutionarea irevocabila a dosarului nr._ .
Cererea este repusa pe rol la data de 22.09.2014 ,la dosar fiind atasata decizia nr. 2724/01.04.2014 a Curtii de Apel Ploiesti, prin care a fost respins recursul declarat de contestatorul I. S. impotriva sentintei nr. 3532/27.09.2013 pronuntata de Tribunalul Buzau in dosar nr._ ,decizie definitiva.
In aceste conditii, instanta va respinge ca neantemeiata contestatia la executare formulata de contestatorul I. S..
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge contestatia la executare formulată de contestatorul I. S., domiciliat în B., . Chimica, ., în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B., cu sediul în B., ., jud. B..
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare . Pronunțată în ședință publică, astăzi 20.10.2014 .
PRESEDINTEGREFIER
red. D.P.
tehnored. C.M./4 EX
| ← Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 3/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5570/2014.... → |
|---|








