Contestaţie la executare. Sentința nr. 30/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 30/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 30-06-2014 în dosarul nr. 11408/200/2014

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.- SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 30.06.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE C. A.

GREFIER N. A.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror D. G. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria B.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatorul B. E. CIVILE DIN C. JUDECĂTORIEI B., cu sediul în B., .. 8, J. B., în contradictoriu cu intimații INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., cu sediul în municipiul B., .-10, județ B., V. G. domiciliat în com. Bisoca, . și P. C. BISOCA cu sediul în ..

La apelul nominal făcut în ședință publică, nu a răspuns nicio parte.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul este la primul termen de judecată, acțiunea nu este supusă achitării taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar, după care:

În temeiul art. 167 al.1 C.pr.civ., constatând proba ca fiind pertinentă, concludentă precum și utilă soluționării cauzei, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și, nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul Ministerului Public formulează concluzii de admitere a contestației, având în vedere că a intervenit prescripția executării sancțiunii amenzii contravenționale, întrucât de la data rămânerii irevocabile a sentinței pronunțate de Judecătoria B. la data de 09.05.2012 au trecut mai mult de doi ani, astfel că, în temeiul art. 21 ind. 1 alin. 1 din OG 55/2002, urmează ca instanța să constate că s-a împlinit termenul de prescripție a executării a acestei sancțiuni.

Instanța de judecată, constată cauza în stare de judecată și o reține pentru soluționare.

INSTANȚA

Asupra contestației la executare de față:

Prin cererea înregistrată sub nr._ din 12.06.2014, contestatorul B. E. CIVILE DIN C. JUDECĂTORIEI B. a solicitat instanței în contradictoriu cu intimații I. JUDETEAN DE POLITIE BUZAU, V. G. și P. MUNICIPIULUI B., pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să constate că a intervenit prescripția executării sancțiunii contravenționale constând în prestarea unei activități în folosul comunității aplicată contravenientului V. G. prin sentința civilă nr. 2594 pronunțată de Judecătoria B. la data de 22.02.2012 în dosarul nr._/200/2011.

În motivarea cererii contestatorul a învederat că prin sentința civilă nr. 2594 pronunțată de Judecătoria B. la data de 22.02.2012 în dosarul nr._/200/2011, s-a dispus înlocuirea amenzii în cuantum de 360 lei aplicată prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 16.03.2009, cu prestarea a 90 ore de muncă în folosul comunității, în domeniile de activitate stabilite de P. Municipiului B., că în data de 09.05.2012 a fost emis mandatul de executare, ce a fost trimis spre executare la P. C. Bisoca, însă deși s-au făcut adrese pentru confirmarea executării mandatului, aceasta nu a răspuns solicitărilor instanței.

Potrivit art. 21 ind. 1 alin.1 din OG 55/2002 executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității se prescrie în termen de 2 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a aplicat sancțiunea. Față de împrejurarea că de la data rămânerii irevocabile a sentinței civile nr. 2594 pronunțată de Judecătoria B. la data de 22.02.2012 în dosarul nr._/200/2011, au trecut mai mult de doi ani și sancțiunea contravențională constând în prestarea unei activități în folosul comunității nu a fost pusă în executare, se solicită să se constate că a intervenit prescripția executării sancțiunii.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 21 ind. 1 alin.1 din OG 55 /2002, Legea 42/2007.

La prezentul dosar s-a atașat dosarul nr._/200/2011.

Deși legal citați intimații nu s-au prezentat în instanță și nu au depus la dosar întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarea situație de fapt:

Prin sentința civilă nr. nr. 2594 pronunțată de Judecătoria B. la data de 22.02.2011 în dosarul nr._/200/2011, s-a dispus înlocuirea amenzii în cuantum de 90 lei aplicată intimatului V. G. prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 16.03.2009, cu prestarea a 90 ore de muncă în folosul comunității, în domeniile de activitate stabilite de P. Municipiului B..

În data de 09.05.2012 s-a emis mandatul de executare, dar cu toate diligențele depuse, acesta nu a putut fi executat.

Ca atare contestatorul prin contestația de față a solicitat a se constata prescripția executării sancțiunii aplicate conform OG nr.55/2002, art. 21 ind. 1, alin. 1.

Având în vedere situația de fapt reținută și dispozițiile legale invocate instanța apreciază că prezenta contestație la executare formulată de contestator este întemeiată.

Astfel, conform art. 21 indice 1 alin. 1 din OG nr. 55/2002, executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității se prescrie în termen de 2 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii prin care s-a aplicat sancțiunea.

Față de împrejurarea că la data rămânerii irevocabile a sentinței civile nr. 2594/22.02.2012, au trecut mai mult de 2 ani, instanța va admite contestația la executare și va constata că a intervenit prescripția executării sancțiunii contravenționale constând în prestarea unei activități în folosul comunității aplicată contravenientului V. G. prin sentința civilă nr. 2594 pronunțată de Judecătoria B. la data de 22.02.2012 în dosarul nr._/200/2011.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite contestația la executare formulată de contestatorul B. E. CIVILE DIN C. JUDECĂTORIEI B., cu sediul în B., .. 8, J. B., în contradictoriu cu intimații INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., cu sediul în municipiul B., .-10, județ B., V. G. domiciliat în com. Bisoca, . și P. C. BISOCA cu sediul în ..

Constată prescrisă executarea sancțiunii amenzii contravenționale constând în prestarea unei activități în folosul comunității aplicată contravenientului prin sentința civilă nr. 2594/22.02.2012 pronunțată de Judecătoria B..

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 30.06.2014.

Președinte, Grefier,

C. A. N. A.

Red. C.I./Tehnored.N.A./5 ex/07.07.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 30/2014. Judecătoria BUZĂU