Plângere contravenţională. Sentința nr. 4625/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 4625/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 13-03-2014 în dosarul nr. 16127/200/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4625

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 13.03.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: A. D. N.

GREFIER: M. B. Ș.

Pe rol pronuntarea asupra plângerii contravenționale formulate de petentul D. C., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDETEAN B..

Dezbaterile in fond si luarile de cuvant au avut loc in sedinta publica din data de 07.03.2014, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, care face parte integranta din prezenta hotarare, data la care – avand nevoie de timp pentru a delibera, instanta a amanat pronuntarea pentru astazi, 13.03.2014.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin plângereaînregistrată pe rolul Judecatoriei B. la data de 23.09.2013, sub nr._, petentul D. C. a chemat în judecată pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDETEAN B., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/20.09.2013 întocmit de un agent constatator din cadrul I. B. si a masurilor dispuse in baza acestuia.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că nu se face vinovat de savarsirea faptelor de a nu fi purtat centura de siguranta si de a nu fi acordat prioritate pietonilor angajati in traversare. In momentul cand a trecut peste marcajul pietonal, nu se aflau pietoni angajati in traversare.

In drept, petentul a invocat dispozitiile OUG nr.195/2002.

În dovedire, petentul a depus la dosar, în copie certificata pentru conformitate cu originalul, urmatoarele inscrisuri: procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/20.09.2013 întocmit de către instituția intimată (fila 4) si act identitate (fila 5).

Plângerea contravențională formulată de petentul a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru in cuantum de 20 lei – chitantele . nr._/23.09.2013 (fila 6), . nr._/23.09.2013 (fila 7) si . nr._/23.09.2013 (fila 8), conform art. 19 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru (in vigoare la data introducerii plangerii).

Intimatul a depus la dosarul cauzei intampinare, solicitand respingerea plangerii formulate de petent, ca netemeinica si nelegala.

In motivare, intimatul a aratat ca abaterea a fost constatata in mod direct de catre agentul de politie, iar filmarea realizata cu instalatia video de supraveghere si control al traficului rutier montata pe autospeciala cu nr. de inmatriculare MAI_, nu cuprinde momentul abaterii.

In drept, intimatul a invocat dispozitiile art.205-208 C.proc.civ.

In dovedire, intimatul a depus la dosar, documentatia care a stat la baza emiterii procesului verbal-contestat, anume: buletin de verificare metrologica nr._/28.03.2013 (fila 19), atestat operator radar (fila 18), istoric al abaterilor contraventionale savarsite de petent (fila 20), raport de activitate al agentului constatator (fila 21) si inregistrarea video a contraventiei pe suport magnetic – compact disk (fila 22).

Instanța a încuviințat în cauză proba cu înscrisurile de la dosar si proba cu inregistrarea video, pentru ambele părți si proba testimoniala pentru petent, fiind audiat martorul M. F..

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate, pe baza probatoriului administrat și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/20.09.2013 (fila 4) încheiat de agentul constatator S. S. din cadrul instituției intimate INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDETEAN B., petentul D. C. a fost sancționat cu amenda în cuantum de 1.320 de lei si 8 puncte penalizare, cu același prilej agentul constatator luand și măsura reținerii permisului de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 30 de zile, masura retinerii certificatului si placutelor de inmatriculare.

Petentul a fost sancționat pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art.135 lit.h) din ROUG nr.195/2002 și sancționate de art. 100 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002, art.36 alin.1 din OUG nr.195/2002 si sanctionate de art.99 alin.2 din OUG nr.195/2002, art.147 alin.1 pct.1 din ROUG nr.195/2002 si sanctionate de art.101 alin.1 pct.18 din OUG nr.195/2002 si, respectiv, art.48 din Legea nr.136/1995 si sanctionate de art.64 din Legea nr.136/1995, retinandu-se că, la data de 20.09.2013, orele 15.25, petentul a condus autoturismul marca Dacia cu nr. de inmatriculare_ pe . B., din directia . Fabrica de B. si, trecerea de pietoni de la intersectia cu . acordat prioritate de trecere unui pieton angajat in traversarea strazii, pe marcajul pietonal, macat corespunzator, pe sensul sau de mers. Deasemenea, petentul nu purta centura de siguranta in timpul mersului, nu avea asupra sa documentele autoturismului si nu avea incheiata o polita de asigurare obligatorie pentru raspundere civila in caz de pagube produse tertilor.

Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în prezenta petentului, fiind semnat de acesta, fara obiectiuni.

În urma verificării efectuate potrivit art. 34 din OG 2/2001, instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicarii catre petent a procesului-verbal de constatare a contravenției.

Potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.

Analizând procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției sub aspectul legalității sale, instanța observă că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor impuse de OG nr.2/2001 sub sancțiunea nulității, de către un agent constatator competent în raport cu dispozițiile art. 15 alin. 2 din OG nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile obligatorii arătate la art. 17 din actul normativ citat.

Analizând procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției sub aspectul temeiniciei sale, instanța apreciază că probatoriul administrat în cauză conduce la concluzia că procesul-verbal este temeinic, pentru considerentele ce urmează:

Potrivit art.135 lit.h din ROUG nr.195/2002 rep, conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere și în următoarele situații (...) pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la cuoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.

Nerespectarea acestor dispozitii legale se sancționează, conform art. 100 alin.3 lit.b din OUG nr. 195/2002, cu amendă prevazută în clasa a II-a de sancțiuni (4-5 puncte amenda) și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

Potrivit art.36 alin.1 din OUG nr.195/2002, conducătorii de autovehicule și persoanele care ocupă locuri prevăzute prin construcție cu centuri sau dispozitive de siguranță omologate trebuie să le poarte în timpul circulației pe drumurile publice, cu excepția cazurilor prevăzute în regulament, iar potrivitart. 99 alin.2 si art.108 alin.1 lit.a pct.3 din OUG 195/2002 – constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa I de sanctiuni si 2 puncte de penalizare nerespectarea obligatiei de a purta in timpul circulatiei pe drumurile publice centura de siguranta (...).

Potrivit art.147 alin.1 pct.1 din ROUG nr.195/2002, conducătorul de autovehicul sau tramvai este obligat sa aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare și, după caz, atestatul profesional, precum și celelalte documente prevăzute de legislația în vigoare.

Potrivit art.48 din Legea nr.136/1995 - persoanele fizice și cele juridice, care dețin autovehicule supuse înmatriculării în România, sunt obligate să le asigure pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin accidente de autovehicule pe teritoriul României.

Instanta retine ca procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională constituie un act administrativ și ca orice act administrativ este învestit cu prezumția de legalitate, ce presupune că actul este emis cu respectarea dispozițiilor consacrate pentru validitatea sa, prezumția de autenticitate, ce presupune că actul emană de la autoritatea menționată în cuprinsul său și prezumția de veridicitate, în temeiul căreia se consideră că aspectele menționate în cuprinsul său corespund realității constatate de agentul instrumentator.

Deși OG nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art.34 rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției face dovada situației de fapt și a încadrării juridice până la proba contrară.

Deși prezumția de adevăr de care se bucură un astfel de proces-verbal, în virtutea calității sale de act administrativ, este una relativă și nu una absolută (care ar contraveni dreptului la un proces echitabil și prezumției de nevinovăție), acesta are o anumită forță probantă dată de faptul constatării faptei prin propriile sale simturi de un organ al statului investit cu autoritate publica.

Pentru a proteja persoanele de posibilele abuzuri ale organelor statului (abuzuri care trebuie probate, întrucât nu se poate porni de la prezumția că acestea își desfășoară activitatea cu încălcarea legii), această prezumție relativă dă posibilitatea instanței să administreze probe pe baza cărora să stabilească o situație de fapt care poate să confirme, sau, dimpotrivă, să o infirme pe cea reținută de agentul constatator (cauza A. împotriva României).

Prin urmare, toate constatările făcute de către agentul constatator inserate în procesul-verbal pot fi verificate prin administrarea oricărui mijloc de dovadă admisibil din punct de vedere legal, inclusiv alte prezumții, chiar de ordin judiciar, dacă aceste prezumții se încadrează în anumite limite rezonabile (cauza I. P. c. României - prezumțiile de drept nu sunt interzise de Convenție, sarcina instanțelor interne fiind de a asigura o proporționalitate între acestea și prezumția de nevinovăție), iar cel care pretinde că situația de fapt reținută în actul constatator nu corespunde realității, trebuie să dovedească aceasta.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limitele rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v.Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v.Franța, hotărârea din 7 septembrie 2002).

Din analiza procesului-verbal de contravenție . nr._/20.09.2013 (fila 4), instanta retine ca la data de 20.09.2013, orele 15.25, petentul a condus autoturismul marca Dacia cu nr. de inmatriculare_ pe . B., si, trecerea de pietoni de la intersectia cu . acordat prioritate de trecere unui pieton angajat in traversarea strazii, pe marcajul pietonal, macat corespunzator, pe sensul sau de mers, nu purta centura de siguranta in timpul mersului, nu avea asupra sa documentele autoturismului si nu avea incheiata o polita de asigurare obligatorie pentru raspundere civila in caz de pagube produse tertilor.

Cele consemnate in procesul-verbal sunt sustinute si de raportul de activitate al agentului constator S. S., aflat la fila 21 din dosarul cauzei.

In ceea ce priveste inregistrarea video depusa la dosar de intimat pe suport magnetic (fila 22), instanta constata ca aceasta nu se coroboreaza cu probele enumerate anterior, intrucat aceasta filmare nu surprinde niciuna dintre faptele retinute in sarcina petentului prin actul administrativ atacat.

Din declaratia martorului M. F. audiat in cauza (fila 30) si care a fost in masina alaturi de petent la momentul sanctionarii acestuia, instanta retine ca la tercerea de pietoni despre care se face vorbire in cuprinsul procesului-verbal de contraventie nu se aflau pietoni angajati in traversare. Retine totodata ca martorul nu poate afirma cu siguranta ca petentul purta centura si nu cunoaste daca petentul avea asupra sa documentele autoturismului si polita de asigurare.

F. de cele ce preceda, instanța observă că prezumția de veridicitate a procesului-verbal contestat, în privința situației de fapt reținute de agentul constatator in ceea ce priveste acordarea de prioritate pietonilor angajati regulamentar in traversarea strazii, a fost răsturnată prin proba testimonială administrată în cauză, martorul audiat confirmând cele arătate de petent, în sensul că acesta nu a săvârșit contravenția imputată prin actul administrativ atacat.

In ceea ce priveste fapta de a nu purta centura de siguranta, instanta constata ca prezumtia de veridicitate nu a fost rasturnata de petent si nu poate primi apararea acestuia in sensul ca a decuplat centura in momentul cand a coborat din autoturism pentru a prezenta actele agentului constatator.

Instanta constata ca in speta si aceasta fapta a fost constatata in mod direct, prin propriile sale simturi de un organ al statului investit cu autoritate publica, iar petentul nu a probat in niciun fel afirmatia sa in sensul ca la momentul opririi sale in trafic agentul constatator nu s-a prezentat la masina, fiind necesar ca petentul sa coboare.

Dispozitiile art.183 din ROUG nr.195/2002 reglementeaza modul in care trebuie sa se comporte conducatorul auto cand este oprit pentru control, anume: conducătorul vehiculului oprit la semnalul regulamentar al polițistului rutier sau, după caz, al polițistului de frontieră, este obligat să rămână în vehicul, cu mâinile pe volan, iar ceilalți pasageri să nu deschidă portierele, respectând indicațiile polițistului.

Asadar, petentul avea obligatia de a ramane in autoturism, tinand mainile pe volan si asteptand sa primeasca indicatiile agentului de politie, inclusiv in sensul decuplarii centurii de siguranta in vederea prezentarii documentelor la control, fapt care insa in speta nu s-a intamplat. Prin urmare, chiar daca sustinerile petentului ar corespunde realitatii, in sarcina acestuia s-ar retine totusi o culpa, intrucat nu s-a conformat dispozitiilor art. 183 din ROUG nr. 195/2002, dispozitii pe care era obligat sa le cunoasca si sa le respecte.

Pentru toate aceste motive, instanta observa ca, desi petentului i s-a acordat în mod efectiv posibilitatea de a propune orice probe ar fi considerat necesare în combaterea celor reținute de agentul constatator și de a-și prezenta argumentele în apărare în cadrul unei proceduri contradictorii, apărările formulate de acesta prin care tinde la a dovedi ca purta centura de siguranta, nu sunt însoțite de nicio dovadă și nici de vreun indiciu care să facă rezonabilă îndoiala cu privire la faptele reținute de agentul constatator (cauza N. G. c. României).

In ceea ce priveste fapta de a nu avea asupra sa documentele prevazute de lege si de a nu avea incheiata polita de asigurare obligatorie de raspundere civila, instanta constata ca petentul recunoaste savarsirea acestora, anume ca a prezentat agentului constatator doar actul de identitate si permisul de conducere, fara a avea asupra sa certificatul de inmatriculare al autovehiculului si nu avea incheiata o polita de asigurare, cea anterioara expirand in urma cu o zi.

Art. 34 din OG nr. 2/2001 prevede că instanța competentă să soluționeze plângerea hotărăște și asupra sancțiunii aplicate.

Privitor la sancțiunea aplicata pentru fapta de a nu avea incheiata o polita de raspundere civila obligatorie, instanta retine ca potrivit art.64 din Legea nr.136/_ nerespectarea acestei obligatii se sanctioneaza cu amenda cuprinsa intre 1000 lei si 2000 lei, precum si cu retinerea certificatului de inmatriculare a autovehiculului, pana la prezentarea documentului privind incheierea asigurarii.

În conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. 3 OG nr. 2/2001, sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Instanța observă că în speță s-a aplicat minimul amenzii prevăzute de lege pentru contravenția săvârșită (1000 lei) și apreciază că nivelul minim al amenzii corespunde intocmai pericolului social al faptei și conduitei petentului.

In ceea ce priveste sanctiunea pentru faptele de a nu purta centura de siguranta si de a nu avea asupra sa documentele prevazute de lege, instanta retine ca art. 99 alin.2 si art.108 alin.1 lit.a pct.3 din OUG 195/2002 – constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa I de sanctiuni si 2 puncte de penalizare nerespectarea obligatiei de a purta in timpul circulatiei pe drumurile publice centura de siguranta (...), iar potrivitart. art.101 alin.1 pct.18 din OUG nr.195/2002 – constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a III-a de sanctiuni – nerespectarea obligatiei conducatorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevazute de art.35 alin.2 (documentul de identitate sau, dupa caz, permisul de conducere, documentul de inmatriculare sau de inregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum si alte documente prevazute de lege).

Instanta retine totodata ca, in conformitate cu dispozitiile art.7 alin.3 din OG nr.2/2001, avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.

Intrucat potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001, sancțiunea trebuie să fie si in aceste cazuri proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal, instanța observă că, în speță, petentului i s-a aplicat sanctiunea avertismentului pentru aceste doua fapte, care corespunde intocmai pericolului social pe care il prezinta.

Întrucât sancțiunile complementare a aplicarii punctelor de penalizare, retinerii certificatului de inmatriculare si placutelor de inmatriculare, intervin de drept odată cu săvârșirea faptelor de către petentul, instanța apreciază ca orice discuție referitoare la oportunitatea luării lor este exclusă.

Pentru toate aceste considerente, instanța va admite in parte plângerea formulată de petent, va anula in parte procesul-verbal contestat in ceea ce priveste contraventia prevazuta de art.135 lit.h din ROUG nr.195/2002, va exonera petentul de la plata amenzii in cuantum de 320 lei, aplicata in temeiul art. 100 alin. 3 lit. b din OUG nr.195/2002, pentru contraventia prevazuta de art.135 lit.h din ROUG nr.195/2002, inlaturand sanctiunea contraventionala complementara a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce. Totodata va mentine restul dispozitiilor procesului-verbal contestat . nr._/20.09.2013, ca fiind temeinic si legal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite in parte plângerea contraventionala formulată de petentul D. C., cu domiciliul in ., jud. B., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDETEAN B., cu sediul în B., .-10, jud. B..

Anuleaza in parte procesul-verbal de contraventie . nr._/20.09.2013, in ceea ce priveste contraventia prevazuta de art.135 lit.h din ROUG nr.195/2002.

Exonereaza petentul de la plata amenzii in cuantum de 320 lei, aplicata in temeiul art. 100 alin. 3 lit. b din OUG nr.195/2002, pentru contraventia prevazuta de art.135 lit.h din ROUG nr.195/2002.

Inlatura sanctiunea contraventionala complementara a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce aplicata prin procesul-verbal contestat.

Mentine restul dispozitiilor procesului-verbal contestat.

Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

Cu drept apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13.03.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. D. N. M. B. Ș.

Red. A.D.N.

4 ex. /15.04.2014

Operator de date cu caracter personal

înregistrat în registrul de evidență sub nr._

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4625/2014. Judecătoria BUZĂU