Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 20/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 20/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 10-12-2014 în dosarul nr. 7984/200/2014

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 20.006

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 10.12.2014

PREȘEDINTE: A. C.

GREFIER: P. D.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic, formulată de reclamantul B. T., dom în B., ., ., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de av M. D. din Buzau, ..176, ..20, județul B. în contradictoriu cu pârâtul G. I. dom în, București, sector 5, ., ., ..

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că prezenta cauză este la primul termen de judecată, cauza a fost legal timbrată cu 124 lei, conform art.3 din OUG nr.80/2013, iar procedura este legal îndeplinită, pârâtul nu a depus întâmpinare,a fost citat cu mențiunea personal la interogatoriu, reclamantul a depus interogatoriul scris al pârâtului, după care:

Procedând potrivit art. 131 al.1 Cod procedură civilă, instanța își verifică din oficiu competența și constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 al. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art. 94 pct.1 lit.j C.proc.civ. și teritorial în temeiul art.113 al.1 pct.3 din N.C.pr.civ.

Conform art.258 C.pr.civ. raportat la art.255 și 265 C.pr.civ. și 309 C.pr.civ. instanța încuviințează pentru reclamant proba cu înscrisuri si proba cu interogatoriul pârâtului.

În temeiul art.394 al.1 C.proc.civ., considerând ca au fost lămurite toate împrejurările de fapt si temeiurile de drept ale cauzei, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare .

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 11.04.2014, reclamantul B. T. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtul G. I., să se dispună pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare cu privire la suprafețele de 18.500 mp teren arabil extravilan, situat pe raza comunei F., jud. B., tarlaua nr.74, cu următoarele vecinătăți: N-drum, E-Bitan A., S-canal,vest-C. A.,înscris în titlu de proprietate nr._/24/09.09.1996,pentru prețul de 1700 RON încasat de vânzător anterior.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, la data de 10.01.2014, prin înscrisul sub semnătură privată, intitulat antecontract de vânzare cumpărare,a convenit cu pârâtul vânzarea-cumpărarea imobilului teren anterior descris, conform actului de proprietate, achitând în integralitate prețul convenit de 1700 lei.

De la momentul încheierii antecontractului a intrat în posesia terenului, stăpânind netulburată, până la momentul formulării acțiunii.

Prin procedura medierii, a notificat pârâtul să prezinte toate înscrisurile în vederea încheierii actului în formă autentică, însă acesta nu s-a prezentat.

În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 1279 raportat la art. 1669 Noul Cod Civil.

În dovedirea celor susținute, reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri, sens în care a depus, în copie: înscrisul sub semnătură privată, intitulat antecontract de vânzare cumpărare încheiat la data de 10.01.2014; titlul de proprietate nr._/24/09.09.1996,eliberat de COMISIA JUDETEANĂ FUNCIARĂ B.;CERTIFICATUL DE MOSTENITOR nr.2 din 12 ianuarie 2010,eliberat de BIROUL NOTARIAL P. I. PLOIESTI în dosarul nr.2/2010;contractul de partaj voluntar autentificat sub nr.1843/1997;certificat de deces G. V.;C.I.;;certificat fiscal; certificat de sarcini nr.1605 din 13.01.2014.

Legal citat, pârâtul nu s-a prezentat în instanță pentru a da lămuriri sau explicații,desi a fost citat cu mentiunea personal la interogatoriu, și nici nu au formulat întâmpinare în termenul prevăzut de lege,context în care se va da eficientă dispozitiilor art.358 cod de procedură civilă.

Conform art.258 C.pr.civ. raportat la art.255 și 265 C.pr.civ. și 309 C.pr.civ. instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscritoriul pârâtului.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține:

La data de 10.01.2014,reclamantul a încheiat cu pârâtul un antecontract de vânzare-cumpărare printr-un înscris sub semnătură privată, intitulat ANTECONTRACT DE VÂNZARE CUMPĂRARE(PROMISIUNE BILATERALĂ DE VÂNZARE CUMPĂRARE),prin care s-au obligat să cumpere, respectiv să vândă suprafața de 18.500 mp teren arabil extravilan, situat pe raza comunei F., jud. B., tarlaua nr.74, cu următoarele vecinătăți: N-drum, E- BITAN A., S-canal,vest-C. A..

Cumpărătorul a achitat prețul de 1700 lei la data încheierii promisiunii și, la aceeași dată, a intrat în stăpânirea suprafeței de teren, convenind ca ulterior,până la data de 01.02.2014,să încheie actul de vânzare-cumpărare în formă autentică.

Încheierea acestui antecontract de vânzare-cumpărare a generat în sarcina ambelor părți contractante o obligație de a face, respectiv de a perfecta în viitor, contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică, la o lună de la data încheierii chitanței.

În ceea ce privește calitatea de proprietar a vânzătorului asupra terenului în litigiu, instanța constată că acesta era proprietar, fapt ce rezultă din examinarea coroborată a continutului titlului de proprietate nr._/24/09.09.1996,eliberat de COMISIA JUDETEANĂ FUNCIARĂ B.;CERTIFICATULUI DE MOSTENITOR nr.2 din 12 ianuarie 2010,eliberat de BIROUL NOTARIAL P. I. PLOIESTI în dosarul nr.2/2010 si contractului de partaj voluntar autentificat sub nr.1843/1997,înscrisuri aflate la filele 8,9,10.

Concluzionând,G. I. s-a obligat în mod valabil să înstrăineze imobilul al cărui proprietar era – obligație de a face – bun pe care l-a și predat în natură reclamantei și în schimbul căruia a încasat în totalitate prețul convenit.

În aceste împrejurări, instanța constată incidența în speță a dispozițiilor articolului 969 C.civ. alineat 1, potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, precum și ale art. 1073 din același cod, conform căruia „creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare”.

Prevederile art.1073, completate cu cele ale art. 1075 și 1077 din Codul Civil, consacră principiul executării în natură a obligațiilor (inclusiv a celor de a face) și în temeiul cărora este admisibilă pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare, sub rezerva îndeplinirii cumulative a două condiții -și anume încheierea unui antecontract de vânzare-cumpărare cu respectarea cerințelor generale de valabilitate ale actelor juridice prevăzute de art. 948 cod civil și existența în patrimoniul promitentului vânzător a bunului a cărui vânzare a fost promisă. Aceste condiții sunt îndeplinite în cazul de față.

Această posibilitate era consacrată expres și de art. 5 alin.2 Titlul X din legea nr. 247/2005, în vigoare la data încheierii antecontractului, care stitua: “în situația în care după încheierea unui antecontract cu privire la un teren, cu sau fără construcții, dacă una dintre părți refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă care să poată pronunța o hotărâre care să țină loc de contract”.

Conform art. 1.669 alin.1 din Noul Cod civil, când una dintre părțile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite.

În raport de considerentele anterior expuse, având în vedere și împrejurarea că netulburarea de către proprietar a posesiei exercitate de către reclamant asupra bunului în litigiu are semnificația unei recunoașteri tacite, dar neîndoielnice, a dreptului lui de creanță - drept corelativ obligației pârâtului de a vinde imobilul - instanța apreciază că cererea dedusă judecății este întemeiată.

Luând în considerare și prevederile art. 2 alin.1 Titlul X din Legea nr. 247/2005 care impun necesitatea încheierii contractelor de vânzare-cumpărare având ca obiect terenuri în formă autentică, față de refuzul pârâtului de a se prezenta la notariat, reclamantul nu avea altă cale pe care să își valorifice dreptul său izvorât din înscrisul încheiat cu pârâtul decât promovarea prezentei acțiuni.

În lumina celor dezvoltate anterior, instanța urmează să admită acțiunea formulată de reclamantul B. T. împotriva pârâtului G. I. și să perfecteze vânzarea-cumpărarea dintre dintre G. I.(CNP_),în calitate de vânzător și B. T. (_),în calitate cumpărător, având ca obiect suprafața de 18.500 mp teren arabil extravilan, situat pe raza comunei F., jud. B.,tarlaua nr.74,evidențiat în titlu de proprietate nr._/24/09.09.1996,eliberat de COMISIA JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DRPTULUI DE PROPRIETATE AUPRA TERENURILOR B.,pentru prețul de 1.700 RON, preț încasat de vânzător.

Dând relevanță juridică dreptului de dispoziție al părților consacrat de art. 9 C.proc.civ., instanța va lua act de faptul că reclamantul nu solicită plata cheltuielilor de judecată.

Prezenta sentință va ține loc de act autentic și se va comunica în termen de 30 zile de la data rămânerii irevocabile la organul fiscal teritorial.

Prezenta sentință se va comunica în termen de 3 zile de la data rămânerii irevocabile la OCPI B..

Potrivit art. 466, 468 și art. 471 C.proc.civ., prezenta sentință poate fi atacată numai cu apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Tribunalul B., apelul urmând a fi depus la Judecătoria B..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamantul B. T. cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat M. D. cu sediul în B., .. 176, ., . în contradictoriu cu pârâtul G. I.,cu domiciliul în București,.,.,..

Perfectează vânzarea-cumpărarea dintre G. I.(CNP_),în calitate de vânzător și B. T. (_),în calitate cumpărător, având ca obiect suprafața de 18.500 mp teren arabil extravilan, situat pe raza comunei F., jud. B.,tarlaua nr.74,evidențiat în titlu de proprietate nr._/24/09.09.1996,eliberat de COMISIA JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DRPTULUI DE PROPRIETATE AUPRA TERENURILOR B.,pentru prețul de 1.700 RON, preț încasat de vânzător.

Prezenta sentință se va comunica în termen de 30 zile de la data rămânerii definitive la organul fiscal teritorial.

Prezenta sentință se va comunica în termen de 3 zile de la data rămânerii definitive la OCPI B..

Ia act că nu se solicită plata cheltuielilor de judecată.

Cu drept de a formula apel la Tribunalul B. în termen de 30 de zile de la comunicare, apelul urmând a fi depus la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.12.2014.

P., GREFIER,

C. A. D. P.

Red.A.C.

Tehnored. P.D.

18.12.2014/6 ex

Operator de date cu caracter personal

înregistrat în registrul de evidență sub nr._

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 20/2014. Judecătoria BUZĂU