Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 19/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 19/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 19-12-2014 în dosarul nr. 29685/200/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ nr._
Ședința Camerei de consiliu de la 19 Decembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. A. - E.
Grefier: B. R.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect “hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare - cumpărare”, formulata de reclamanții S. V. și T. V., ambii cu domiciliul în .. G. Sărat, jud. B., în contradictoriu cu pârâtul T. G., cu domiciliul în .. B..
La apelul nominal făcut in ședința Camerei de consiliu, au raspuns toate părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul se ședință care arată că procedura de citare este legal indeplinita, cauza se află la primul termen de judecată, la dosar există dovada achitării taxei judiciare de timbru, s-au depus acord de mediere, proces – verbal de închidere a medierii, certificat de atestare fiscală,, dupa care:
Instanta procedeaza la identificarea părților, datele de identitate ale acestora regăsindu-se în caietul de ședință al grefierului, având în vedere dispozițiile Legii nr.677/2001 privind protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.
Verificându-și din oficiu competența, în temeiul art. 131 alin. 1 C.pr.civ., instanța constată că este competentă să soluționeze prezenta cauză, general, în temeiul art. 126 din Constituție și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, material, în temeiul art. 94 pct. 1 lit. j) C.pr.civ. și teritorial, în temeiul art. 117 alin. 1 C.pr.civ.
Instanța întreabă părțile dacă este nevoie să dea citire acordului de mediere, pârâtul T. G. precizând că dorește să se dea citire acordului de mediere.
Instanța procedează la citirea acordului de mediere, apoi întreabă părțile dacă acesta reprezintă voința lor neviciată și dacă știu ce au semnat.
Toate părțile precizează că acordul de mediere reprezintă voința lor neviciată și că știu ce au semnat, după care
Reclamantul T. V. precizează că este necăsătorit, în acordul de mediere reținându-se, în mod greșit, că este căsătorit, apoi
Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat, instanța, în temeiul art. 392 C.pr.civ., declara dezbaterile deschise, constata cauza in stare de judecata si acorda părților cuvantul pe fond.
Părțile solicita admiterea actiunii, a se lua act de acordul de mediere pe care l-au încheiat si a se consfinti invoiala acestora, continutul acordului urmand sa alcatuiasca dispozitivul sentintei.
In conformitate cu dispozițiile art. 394 Cod procedura civilă, instanta declară închise dezbaterile, constată încheiată cercetarea judecătoreasca și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberand asupra prezentei actiuni civile, instanta retine urmatoarele:
Prin cererea introdusa la aceasta instanta la data de 17.12.2014 si inregistrata sub nr._, reclamanții S. V. și T. V., în contradictoriu cu pârâtul T. G., au solicitat ca prin sentinta ce se va pronunta sa se constate ca a intervenit vanzarea cumpararea pentru imobilele constand în 1,25 ha, categoria de folosință arabil, amplasată astfel: 0,25 ha în tarlaua 67, .”, cu vecinătățile: N- C. G., E- Drum, S- S. P., V- Drum și 1 ha în tarlaua 72, . Casoca”, cu vecinătățile: N- C. I., E- Drum, S- M. T., V- Drum, respectiv 1,25 ha, categoria de folosință arabil, situată în tarlaua 73, .”, cu vecinătățile: N- C. A., E- Drum, S- G. Al, V- Drum, având în vedere convenția părților, concretizată prin înscrisul sub semnătură privată intitulat „Antecontract de vânzare cumpărare” încheiat în data de 15.11.2008.
In motivare, reclamanții au invederat instantei ca la data de 15.11.2008, printr-un înscris sub semnătură privată intitulat „Antecontract de vânzare cumpărare”, au cumpărat de la pârât suprafețele de teren menționate mai sus. Prețul a fost achitat în întregime pe data de 15.01.2011, suprafețele de teren fiind predate reclamanților – cumpărători spre pașnică posesie și proprietate, la aceeași dată.
In drept s-au invocat dispozitiile art. 969 și urm., 1073 – 1077, 1295 C.civ.
In sprijinul actiunii, reclamantii au depus la dosar urmatoarele inscrisuri: titlul de proprietate nr._/51/13.01.1994, antecontractul de vânzare – cumpărare din 15.11.2008, adeverința nr. 6004/04.11.2013, copii acte de identitate ale părților, certificat OCPI nr. 256/_, certificat OCPI nr._/27.11.2014.
La termenul de judecata din data de 19.12.2014 partile s-au prezentat în fața instanței, solicitând încuviințarea acordului de mediere.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta va retine urmatoarea situatie de fapt si de drept:
Reclamanții S. V. și T. V., în contradictoriu cu pârâtul T. G., au solicitat ca prin sentinta ce se va pronunta sa se constate ca a intervenit vanzarea cumpararea pentru imobilele constand în 1,25 ha, categoria de folosință arabil, amplasată astfel: 0,25 ha în tarlaua 67, .”, cu vecinătățile: N- C. G., E- Drum, S- S. P., V- Drum și 1 ha în tarlaua 72, . Casoca”, cu vecinătățile: N- C. I., E- Drum, S- M. T., V- Drum, respectiv 1,25 ha, categoria de folosință arabil, situată în tarlaua 73, .”, cu vecinătățile: N- C. A., E- Drum, S- G. Al, V- Drum, având în vedere convenția părților, concretizată prin înscrisul sub semnătură privată intitulat „Antecontract de vânzare cumpărare” încheiat în data de 15.11.2008.
La data de 19.12.2014 părțile au înțeles să stingă litigiul dintre ele prin mediere, depunând în acest sens un acord de mediere incheiat la data de 18.12.2014 la Birou de Mediator N. E. S., solicitand instantei sa ia act de acordul de mediere si a se pronunta o hotarare judecatoreasca care sa le consfinteasca invoiala.
D. fiind ca litigiul priveste un drept de care partile pot sa dispuna, instanta in temeiul art. 63 al. 1 din Legea nr. 192/2006 privind medierea, cu referire la art. 438 Cod pr.civ., va pronunta, la cererea partilor, o hotarare prin care sa ia act de acordul lor de mediere.
Prin urmare, instanta va admite actiunea formulata de reclamanti, va lua act de acordul de mediere al partilor si va consfinti invoiala acestora.
Va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Potrivit art. 771 alin. (3) și (6) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare și art. 54 alin. (2) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, cu modificările și completările ulterioare, prezenta hotărâre se va comunica din oficiu organului fiscal competent și Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară B. – Biroul de carte funciară, în termen de 30 de zile, respectiv 3 zile, de la data rămânerii definitive.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
Admite acțiunea formulata de reclamanții S. V. și T. V., ambii cu domiciliul în .. G. Sărat, jud. B., în contradictoriu cu pârâtul T. G., cu domiciliul în .. G. Sărat, jud. B., având ca obiect “hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare - cumpărare”.
Ia act de acordul de mediere incheiat de parti, consfinteste invoiala acestora, continutul acordului de mediere urmand sa alcatuiasca dispozitivul sentintei de fata, astfel:
„ACORD DE MEDIERE
Încheiat la data de 18.12.2014
în baza Contractului de Mediere 13 din 18.12.2014
Noi,
1. S. V., domiciliat în comuna G. Sărat, .. B., legitimat cu CI, ., nr._, CNP_, și T. V., domiciliat în comuna G. Sărat, .. B., legitimat cu CI, ., nr._, CNP_ și
2. T. G., domiciliat în com. G. Sărat, .. B., legitimat cu BI, ..E., nr._, CNP_, in conformitate cu prevederile Legii nr. 192/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, am consimtit la incheierea prezentului acord, liber exprimat si neafectat de vicii de consimtamant, urmând să stingem neînțelegerea dintre noi ce are ca obiect principal:
-pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare având drept obiect înstrăinarea următoarelor imobile terenuri:
* către S. V. care a cumpărat de la T. G. suprafața totală de 1,25ha, categoria de folosință arabil, amplasată astfel: 0,25 ha în tarlaua 67, .”, cu vecinătățile: N- C. G., E- Drum, S- S. P., V- Drum și 1 ha în tarlaua 72, . Casoca”, cu vecinătățile: N- C. I., E- Drum, S- M. T., V- Drum.
* către T. V. care a cumpărat de la T. G. suprafața totală de 1,25ha, categoria de folosință arabil, situată în tarlaua 73, .”, cu vecinătățile: N- C. A., E- Drum, S- G. Al, V- Drum, având în vedere convenția părților, concretizată prin înscrisul sub semnătură privată intitulat „Antecontract de vânzare cumpărare” încheiat în data de 15.11.2008.
Prin prezentul acord înțelegem să stingem conflictul dintre noi părțile, având obiectul descris anterior, după cum urmează:
Subsemnatul T. G., domiciliat în com. G. Sărat, .. B., în calitate de vânzător sunt de acord cu transferul prin vânzare către numitul S. V. a dreptului de proprietate asupra terenului situat în extravilanul comunei G. Sărat, jud. B., care a făcut obiectul antecontractului de vânzare cumpărare încheiat în data de 15.11.2008 și care face obiectul prezentului acord, teren în suprafața totală de 1,25ha, categoria de folosință arabil, amplasată astfel: 0,25 ha în tarlaua 67, .”, cu vecinătățile: N- C. G., E- Drum, S- S. P., V- Drum și 1 ha în tarlaua 72, . Casoca”, cu vecinătățile: N- C. I., E- Drum, S- M. T., V- Drum.
De asemenea, subsemnatul T. G., domiciliat în com. G. Sărat, .. B., în calitate de vânzător sunt de acord cu transferul prin vânzare către numitul T. V. a dreptului de proprietate asupra terenului situat în extravilanul comunai G. Sărat, jud. B., care a făcut obiectul antecontractului de vânzare cumpărare încheiat în data de 15.11.2008 și care face obiectul prezentului acord, teren în suprafața totală de 1,25ha, categoria de folosință arabil, situată în tarlaua 73, .”, cu vecinătățile: N- C. A., E- Drum, S- G. Al, V- Drum.
În legătură cu obiectul cererii deduse judecății arătăm următoarele:
Dreptul de proprietate asupra terenurilor care fac obiectul prezentei înțelegeri a fost dobândit prin reconstituirea dreptului de proprietate conform mențiunilor înscrise în Titlul de proprietate nr._/51 din 13.01.1994, eliberat de Comisia Județeană B. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor. Prețul total al imobilelor este de 2000 lei, preț care a fost achitat integral, respectiv câte 1000 lei achitat de fiecare cumpărător).
Subsemnatul S. V., domiciliat în ., în calitate de cumpărător sunt de acord să preiau prin cumpărare de la T. G., dreptul de proprietate asupra terenului situat în extravilanul comunei G. Sărat, jud. B., care a făcut obiectul antecontractului de vânzare cumpărare încheiat în data de 15.11.2008 și care face obiectul prezentului acord, teren în suprafața totală de 1,25ha, categoria de folosință arabil, amplasată astfel: 0,25 ha în tarlaua 67, .”, cu vecinătățile: N- C. G., E- Drum, S- S. P., V- Drum și 1 ha în tarlaua 72, . Casoca”, cu vecinătățile: N- C. I., E- Drum, S- M. T., V- Drum. Prețul de vânzare al terenului dobândit este de 1000 lei, preț achitat integral.
Subsemnatul T. V., căsătorit, domiciliat în comuna G. Sărat, .. B., în calitate de cumpărător sunt de acord să preiau prin cumpărare de la T. G., dreptul de proprietate asupra terenului situat în extravilanul comunei G. Sărat, jud. B., care a făcut obiectul antecontractului de vânzare cumpărare încheiat în data de 15.11.2008 și care face obiectul prezentului acord, în suprafața totală de 1,25ha, categoria de folosință arabil, situată în tarlaua 73, .” cu vecinătățile: N- C. A., E- Drum, S- G. Al, V- Drum. Prețul de vânzare al terenului dobândit este de 1000 lei, preț achitat integral.
Prezentul acord de mediere ține loc de act de vânzare cumpărare între T. Ghorghe în calitate de vânzător și S. V., în calitate de cumpărător, asupra terenului arabil, în suprafață de 1,25 ha, situat în extravilanul comunei G. Sărat, jud. B., amplasat astfel: 0,25 ha în tarlaua 67, .”, cu vecinătățile: N- C. G., E- Drum, S- S. P., V- Drum și 1 ha în tarlaua 72, . Casoca”, cu vecinătățile: N- C. I., E- Drum, S- M. T., V- Drum.
Suprafața de teren care face obiectl înțelegerii și înstrăinării este înscrisă în Titlul de proprietate nr._/51 din 13.01.1994, eliberat de Comisia Județeană B. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Prețul de vânzare al terenului este de 1000 lei, peț achitat integral.
Prezentul acord de mediere ține loc de act de vânzare cumpărare între T. Ghorghe în calitate de vânzător și T. V., în calitate de cumpărător, asupra terenului arabil, în suprafață de 1,25 ha, situat în extravilanul comunei G. Sărat, jud. B., în tarlaua 73, .” cu vecinătățile: N- C. A., E- Drum, S- G. Al, V- Drum.
Suprafața de teren care face obiectl înțelegerii și înstrăinării este înscrisă în Titlul de proprietate nr._/51 din 13.01.1994, eliberat de Comisia Județeană B. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Prețul de vânzare al terenului este de 1000 lei, peț achitat integral.
Totodată, părțile arată că înțeleg că prezentul acord are valoarea unui înscris sub semnătură privată și nu conține clauze care să aducă atingere legii și ordinii publice, urmând să fie prezentat notarului public spre verificare și autentificare sau instanței de judecată în vederea încuviințării acestuia, după caz, conform dispozițiilor exprese ale art. 58, al. (4), al. (4^1) și ale art. 59 din Legea nr. 192/_, privind medierea și organizarea profesiei de mediator, actualizată la zi.Prezentul acord nu conține clauze care să aducă atingere legii și ordinii publice și urmează a fi supus încuviințării instanței de judecată.
Încheiat azi, 18.12.2014, de dna. N. E. S., cu datele de identificare menționate în antet, în 5 exemplare: unul pentru mediator, unul pentru fiecare parte și un exemplar pentru notarul public sau instanța de judecată, după caz.”
Dispune comunicarea prezentei sentințe, în termen de 30 zile de la data rămânerii definitive, la organul fiscal teritorial și în 3 zile către OCPI B..
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare la Tribunalul B..
Dată în Camera de consiliu și pronunțată în ședință publică, azi, 19.12.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. A. – E. B. R.
Red.: D./Tehnored.: BR/5ex./19.12.2014/Operator de date cu caracter personal înregistrat în registrul de evidență sub nr.15.692.
| ← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
|---|








