Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 09/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 09/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 09-12-2014 în dosarul nr. 18339/200/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ nr._
Ședința publică de la 09 Decembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. A. - E.
Grefier: B. R.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petenta S.C. L&G L. S.R.L. – B., cu sediul în Mun. B., Cart. Micro 14, ., jud. B., în contradictoriu cu intimata S.C. O. L. ROMANIA IFN S.A., cu sediul în Mun. București, .. 79, sector 1, având ca obiect „suspendare executare”.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns petenta S.C. L&G L. S.R.L. – B., prin administrator L. G., lipsă fiind intimata S.C. O. L. ROMANIA IFN S.A.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura este completă, cauza este la primul termen de judecată, la dosar există dovada achitării taxei judiciare de timbru, intimata S.C. O. L. ROMANIA IFN S.A. a depus întâmpinare, nu s-a depus răspuns la întâmpinare și nici dosarul de executare, s-a depus răspuns de la B.E.J. S. N. C., în sensul că va comunica dosarul de executare numai după achitarea contravalorii copiilor xerox, dupa care
Instanta, în temeiul dispozițiilor art. 247 alin. 1 raportat la art.245 C.pr.civ., acorda cuvantul pe exceptia necompetenței teritoriale a Judecătoriei B., invocata prin intampinare.
Administrator L. G., pentru petenta S.C. L&G L. S.R.L. – B., avand cuvantul pe exceptie, precizează că nu este la curent cu asemenea aspecte de specialitate juridică, dar apreciază că soluționarea cauzei este de competența Judecătoriei B. deoarece sediul societății petente este în Mun. B..
În baza prevederilor art. 248 alin. 1 C.pr.civ., instanța rămâne în pronunțare pe excepție.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 29.08.2014, contestatorul . SRL, prin administrator L. G. a formulat contestatie la executare prin care a solicitat suspendarea si respingerea dosarului de executare silita nr._ al B. S. N. C..
In motivare, a aratat ca a incheiat cu O. L. Romania IFN SA in anul 2008 un contract de leasing financiar nr. 2403/03.01.2008 avand ca obiect autoturismul marca Kia Ceed cu nr. de inmatriculare_, pe o perioada de 48 luni.
La data de 13.04.2011, O. leasing a reziliat unilateral contractul si insarcineaza pe executorul IFN A. C. M. sa il notifice, notificare pe care insa nu o recunoaste si care nu i-a fost remisa niciodata. Desi reziliat contractul, O. L. continua sa emita facturi si incaseaza contravaloarea lor, fara sa-l notifice. Mai mult, prin incheierea din data de 14.09.2011 a Judecatoriei Buzau, se incuviinteaza executarea silita, ori in anul 2010 nu au existat neintelegeri intre societatea de leasing si contestatoare. Recunoaste ca in perioada martie-mai 2011, societatea administrata de el a avut intarzieri la plata, dar ulterior au fost achitate ratele de leasing. In aceeasi perioada, O. i-a solicitat sa semneze un contract de garantie personala, prin care devenea garant al contractului de leasing financiar desi, acesta fusese reziliat unilateral de O. la data de 13.04.2011. Tot atunci, i s-au solicitat bilete la ordin noi pentru contractul reziliat.
Precizeaza ca la sfarsitul lunii septembrie a aflat de rezilierea contractului si de decizia instantei. Tot atunci, s-au prezentat agentii de recuperare a autoturismului, care au refuzat sa ridice autoturismul, avand in vedere actele prezentate de contestator.
Solicitand O. sa ii comunice cuantumul datoriei in baza contractului, a aflat ca este vorba de suma de_,72 lei(aprox. 5302 euro), si, desi contractul fusese reziliat unilateral, O. a continuat sa emita facturi. Astfel, i s-a propus sa semneze angajamentul de plata, prin care i se esaloneaza la plata debitul ramas, angajament din data de 16.12.2011. Arata ca a fost de acord cu acest angajament cu conditia ca sumele sa fie calculate corect. In angajament, suma datorata era de aprox. 3342 euro, cu mult mai mica decat suma trecuta in factura emisa in urma cu 2 luni. Sesizand O. cu privire la faptul ca unele valori erau eronate, orice incercare de dialog cu O. a fost sortita esecului.
A demarat demersuri pentru restituirea autoturismului, lucru realizat abia la data de 08.11.2012, conform procesului verbal de predare primire. Din cauza inactivitatii . SRL in perioada septembrie 2013-iunie 2014, nu a urmarit contul societatii. Cu putin inainte de introducerea prezentei cereri, a aflat de existenta titlului executoriu ce formeaza obiectul dosarului de urmarire silita nr. 897/2013, dosar ce nu i-a fost adus la cunostinta. Mai mult, a aflat despre o incheiere de sedinta a Judecatoriei Patarlagele din data de 16.09.2013, sedinta la care niciodata nu a fost citat.
În dovedire, a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri depunand in acest sens copii de notificarea dosarului 897/2013 catre Banca Transilvania SA, proces verbal de predare-primire-recuperare bun, rezolutie neinceperea urmaririi penale, istoric facturi, angajament de plata din 16.12.2011, corespondenta O. 2011-2012, contract garantie personala si conventie cu privire la biletele la ordin, scadentar emis de O..
Cererea nu a fost motivata in drept.
Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care a invocat exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Buzau, avand in vedere ca instanta care a admis cererea de incuviintare a executarii silite este Judecatoria Patarlagele, iar contestatia la executare a fost inregistrata pe rolul Judecatoriei Buzau.
De asemenea, a mai invocat exceptia tardivitatii formularii contestatiei la executare, exceptia netimbrarii actiunii, exceptia lipsei calitatii procesuale active, precum si exceptia lipsei de interes.
Pe fond, a solicitat respingerea contestatiei ca neintemeiata, intrucat contestatorul nu arata ce anume contesta ci se limiteaza la a face alegatii fara nici un suport si contrare oricarei bune credinte. In conformitate cu art. 12 alin. 1 si 2 din contractul de garantie personala, contestatorul a inteles sa renunte la ridicarea oricarei exceptii de diviziune si discutiune, astfel ca cererea acestuia cu privire la cuantumul pretentiilor este una indamisibila. Pentru a da dovada de buna credinta, desi nu avea nici o astfel de obligatie, intimata a reusit sa valorifice bunul si a scazut valoarea obtinuta din creanta pe care o datora utilizatorul . SRL. Precizeaza ca sumele au fost calculate in conformitate cu art. 4.2 din contractul de leasing financiar. Arata ca societatea O. L. Romania IFN este o societate de creditare supravegheata de BNR si nu o societatea de inchirieri autovehicule care ar avea obligatia de a asigura folosinta bunului in schimbul unei chirii, contractul incheiat cu societatea debitoare fiind un contract de leasing financiar si nu leasing operational.
De asemenea, sumele solicitate sunt certe, lichide si exigibile.
La termenul din 09.12.2014, instanța a pus în discuție excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei B., invocata de intimat.
Analizând actele dosarului prin prisma excepției de necompetență teritorială a Judecătoriei B.,cu respectarea dispozițiilor art. 248 alin. 1 NCPC, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a pricinii.
Potrivit art. 129 alin.2 NCPC, necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești, în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad, în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura. Potrivit art. 130 alin.2 NCPC, necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.
Art. 131 alin.1 statuează că la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu.
Instanța este învestită cu soluționarea unei cereri având ca obiect contestație la executare. Potrivit art. 713 NCPC, contestația la executare se introduce la instanța de executare, art. 650 alin.1 NCPC stabilind că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Acest text legal era în vigoare la momentul declanșării executării silite, care, în acord cu prevederile art. 622 NCPC, a avut loc la data de 16.09.2013 (fila 9 dosar).
Biroul executorului judecătoresc care face executarea fiind situat în Municipiul Patarlagele, localitate aflată în circumscripția Judecătoriei Patarlagele, această instanță este instanța de executare, fiind competentă să soluționeze contestația la executare formulată de contestatorul . SRL.
Cu privire la decizia CCR nr. 348, instanța reține că potrivit art. 147, alin. 4 din Constituția România, deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial. De la data publicării, deciziile sunt general valabile și au putere numai pentru viitor.
Astfel, instanța apreciază că în cazul în care cererea de încuviințare silită a fost înregistrată pe rolul instanței de executare înainte de publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei anterior amintite, cum este cauza pendinte, este pe deplin aplicabilă regula potrivit căreia competența rămâne câștigată în favoarea instanței legal învestite, chiar dacă ulterior norma care a determinat competența este înlăturată, regulă consacrată în art. 25, alin. 2 NCPC.
Prin prisma dispozițiilor legale anterior analizate, instanța urmează să admită excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei B. și să decline competența de soluționare a contestației la executare, în favoarea Judecătoriei Patarlagele.
Prezenta sentință nu este supusă nici unei căi de atac, conform art. 132 alin.3 NCPC.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B., invocată de intimat.
Dispune declinarea competenței de soluționare a contestației la executare, formulată de contestatoarea S.C. L&G L. S.R.L. – B., cu sediul în Mun. B., Cart. Micro 14, ., jud. B., în contradictoriu cu intimata S.C. O. L. ROMANIA IFN S.A., cu sediul în Mun. București, .. 79, sector 1, în favoarea Judecătoriei Pătârlagele.
Fără cale de atac.
Pronuntata în ședinta publică, azi, 09.12.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. A. – E. B. R.
Red.: D./Tehnored.: BR/5ex./12.01.2015/Operator de date cu caracter personal înregistrat în registrul de evidență sub nr.15.692.
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 28/2014. Judecătoria BUZĂU | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
|---|








