Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 4445/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 4445/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 12-03-2014 în dosarul nr. 5418/200/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.-SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4445

SEDINTA PUBLICA DIN 12.03.2014

P. D. P.

GREFIER C. M.

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect hotarâre care sa tina loc de act autentic formulata de reclamanta B. D. M. domiciliata in com. Vadu Pasii, . in contradictoriu cu pârâtii C. R. si M. I. domiciliati in com. Nehoiu ..

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit reclamanta fiind reprezentata de avocat M. D., si paratii.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca actiunea este, timbrata cu suma de 400 lei taxa judiciara de timbru si 3 lei timbru judiciar .

Procedura legal îndeplinită.

Instanța, în temeiul art. 131 Cod proc. civ., coroborat cu art. 126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art. 1 și 2 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 94 Cod proc. civ. se declară competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Nemaifiind alte cereri de formulat ,in temeiul art. 394 Cod proc civila ,instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul pe fond.

Aparatorea reclamantei avand cuvantul pe fond solicita admiterea actiunii omologarea raportului de expertiza N. G. ,sa se constate ca intre parate si reclamanta a intervenit vanzarea cumpararea suprafetei de teren de 9800 mp teren arabil extravilan, situat pe raza ., fara cheltuieli de judecata. .

J U D E C A T A

Deliberand asupra prezentei actiuni civile.

Prin cererea inregistrata la aceasta instanta sub nr._ /19.03.2013, reclamanta B. D. M. a chemat in judecata pe paratii C. R. si M. I. solicitand pronuntarea unei sentinte care sa tina loc de act autentic de vanzare –cumparare intre parti pentru suprafata de 9800 mp, teren arabil situat in extravilanul, ., ., avand ca vecinatati: N- Palmus D., E- drum, S- C. I., V- canal, teren reconstituit prin titlul de proprietate nr._/79/31.01.2003 .

In motivarea in fapt a cererii, reclamanta invedereaza ca in data de 27.03.2009, a incheiat cu paratele vanzatoare, antecontractul promisiune bilaterala de vanzare cumaprare autentic nr. 535/27.03.2009 la BNP E. N. – Buzau, prin care a achitat pretul de 4410 lei si a intrat in posesia terenului pe care paratele s-au obligat sa -l vanda.

Se arata ca au stabilit ca in cazul in care nu se perfecteaza contractul de vanzare cumparare autentic ,partea indreptatita sa se adreseze instantei de judecata. Se arata ca acest teren a fost reconstituit pe numele defunctului M. Gh. I. decedat la data de 24.03.2009, iar paratele au calitatea de mostenitoare M. I. –sotie supravietuitoare si C. R. –fiica.

F. de aceasta situatie solicita admiterea cererii si pronuntarea unei sentinte care sa tina loc de act de vanzare –cumparare intre parti.

In drept sunt invocate disp. art. 1279 cu ref. la art. 1669 Nou cod civil si art 1073 si 1077 Vechi Cod civil sub imperiul caruia a avut loc promisiunea d evanzare –cumparare.

In dovedirea cererii ,reclamanta intelege sa se foloseasca de probatorii constand in: acte ,expertiza si interogatoriu.

In sustinerea cererii au fost depuse in original si in copie xerox urmatoarele inscrisuri: promnisiune bilaterala de vanzare cumparare autentic nr. 535/27.03.2009,adeverinta 2010/2009, titlu proprietate nr._/79/31.01.2003, certificat mostenitor nr. 33/24.,03.2009 imputernicire avocatiala, carti identitate, certificat fiscal, chitanta taxa timbru in suma de 400 lei si timbru judiciar de 3 lei, certificat sarcini emis de OCPI, adeverinta 398/2013, notificare din data de 14.04.2013.

Legal citate cu mentiunea personal la interogatoriu, paratele nu s-au prezentat in instanta ,nu a formulat intampinare potrivit art. 205 Cod proc civila si nu a solicitat incuviintarea de probatorii din care sa rezulte o alta situatie decat cea mentionata in petitul cererii.

Raportul de expertiza topo a fost efectuat de catre expert N. G. si depus la dosar la filele 28-31 cu mentiunea ca, in tarlaua 49 extravilan . plan parcelar intocmit si validat, situatie in care raportul nu a putut fi avizat de OCPI .

Din continutul lucrarii instanta retine ca, suprafata de 9800 mp identificata si masurata are categoria de folosinta arabil, si este situata in extravilanul . . din titlul de proprietate nr._/79/2003 eliberat pe numele defunctului M. Gh. I. decedat la data de 27.07.2003 cu ultim domiciliul in orasul Nehoiu, jud. Buzau.

Analizand actele si lucrarile dosarului ,prin prisma sustinerilor reclamantei si a probatoriului administrat constand in inscrisuri si expertiza topo, instanta va retine urmatoarea situatie de fapt si de drept.

Promisiunea bilaterala de vanzare –cumparare ,da nastere in sarcina partilor pentru viitor, unei obligatii de a face, respectiv de a incheia in viitor un contract de vanzare –cumparare in forma autentica neavand efect translativ de proprietate.

Pornind de la disp. art. 1073 si 1077 Cod civil, instanta poate pronunta o hotarare care sa tina loc de act autentic de vanzare –cumparare, suplinind consimtamantul partii care si -a asumat obligatia de a incheia in viitor, contractul de vanzare-cumparare in forma autentica, insa ulterior refuza in mod nejustificat sa indeplineasca aceasta obligatie.

In aceasta situatie, suplinirea consimtamantului partii culpabile de neandeplinire a obligatiei, opereaza ca o sanctiune fata de acesta si are la baza principiul executarii in natura a obligatiilor si principiul de a nu pagubi pe altul.

Potrivit disp. art. 5 pct 2 din Titlul X al Lg 247/2005, in situatia in care dupa incheierea unui antecontract cu privire la teren, daca una din parti refuza ulterior sa incheie contractul, in forma autentica partea care si-a indeplinit obligatia poate sesiza instanta, care poate pronunta o hotarare care sa tina loc de contract autentic de vanzare-cumparare intre parti.

In speta dedusa judecatii, prin promisiunea bilaterala de vanzare –cumparare, autentica nr. 535/.27.03.2009 -fila 4, paratele si-au asumat obligatia de a incheia contractul in forma autentica pentru suprafata de 9800 mp teren arabil extravilan, pe raza . stabilit ca in cazul in care o parte nu isi respecta obligatia asumata, cealalta parte are dreptul de a se adresa instantei de judecata in vederea realizarii drepturilor sale.

Instanta retine ca cele doua parate vanzatoare au fost notificate de catre reclamanta in vederea prezentarii la notariat in data de 24.05.2013 –filele 22-24, insa acestea nu s-au prezentat.

Instanta constata ca paratele sunt proprietarele terenului instrainat, potrivit titlului de proprietate nr._/79/2003- fila 6 ,ca si mostenitoare ale defunctului M. I. decedat la data de 27.07.2003, asa cum rezulta din certificatul de mostenitor nr. 33/24.03.2009 –fila 7, ca a fost achitat integral pretul in cuantum de 4410 lei la data de 27.03.2009, iar reclamanta a intrat in posesia terenului la aceeasi data de 27.03.2009. Din certificatul de sarcini, nr._/11.03.2013, eliberat de OCPI BUZAU –fila 11, instanta retine ca, pentru acest teren nu au fost inscrise sarcini .

De asemenea, din certificatul fiscal nr. 424/11.03.2013 de la fila 10 rezulta ca pentru acest teren au fost achitate impozitele la zi .

Pentru toate aceste considerente, instanta vazand ca sunt indeplinite disp. art. 1073 ,1077 Cod civil cu ref. la art. 5 pct 2 din Titlul X al Lg 247/_ va constata ca actiunea este intemeiata urmand sa o admita.

Va constata ca intre reclamanta si parate a intervenit la data de 27.03.2009 vanzarea –cumpararea suprafetei totale de 9800 mp teren arabil situat in extravilanul comunei F., cu pretul de 4410 lei, achitat integral potrivit promisiunii bilaterale de vanzare cumparare autentica sub nr. 535/27.03.2009 de BNP E. N. –Buzau, teren identificat prin raportul de expertiza N. G. - lucrare ce face parte integranta din prezenta sentinta- avand urmatoarele vecinatati: N- Pelmus I. D. pe 830,47 ml; E- drum pe 11,81 ml; S- C. I. I. pe 829,14 ml; V- canal pe 11,81 ml in tarlaua 49 pentru care nu exista proiect parcelar definitiv .

Prezenta sentinta va constitui titlu de proprietate pentru reclamanta si se comunica organului fiscal competent la data ramanerii definitive si irevocabile.

Va lua act ca reclamanta nu solicita cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite cererea formulata de reclamanta B. D. M. –CNP_ domiciliata in com. Vadu Pasii, . in contradictoriu cu pârâtii C. R. si M. I. domiciliati in com. Nehoiu ..

Constata ca intre reclamanta si parate a intervenit la data de 27.03.2009 vanzarea –cumpararea suprafetei totale de 9800 mp teren arabil situat in extravilanul comunei F., cu pretul de 4410 lei, achitat integral ,potrivit promisiunii bilaterale de vanzare cumparare autentica sub nr. 535/27.03.2009 de BNP E. N. –Buzau, teren identificat prin raportul de expertiza N. G. - lucrare ce face parte integranta din prezenta sentinta- avand urmatoarele vecinatati: N- Pelmus I. D. pe 830,47 ml; E- drum pe 11,81 ml; S- C. I. I. pe 829,14 ml; V- canal pe 11,81 ml in tarlaua 49 pentru care nu exista proiect parcelar definitiv .

Prezenta sentinta constituie titlu de proprietate pentru reclamanta si se comunica organului fiscal competent la data ramanerii definitive si irevocabile.

Ia act ca reclamanta nu solicita cheltuieli de judecata.

Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica astazi 12.03.2014.

PRESEDINTEGREFIER

red. D.P.

tehnored. C.M./5 EX/

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 4445/2014. Judecătoria BUZĂU