Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 23-07-2014 în dosarul nr. 14676/200/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA Nr._/2014
Ședința Camerei de Consiliu de la 23 Iulie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. N.
Grefier C. C.
Pe rol fiind soluționarea cererii de încuviințare a executării silite formulată de executorul judecătoresc B.E.J. A. A. cu sediul în mun. B., Piața Daciei, ., . la cererea creditorului C.N.A.D.R S.A- prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, cu sediul în București, . 401A, sector 6, împotriva debitorului S. Ș., domiciliat în ., în favoarea Judecătoriei Ploiești, a titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/16.08.2011, în dosarul execuțional nr. 2689/2014.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că cererea este la primul termen de judecată, este timbrată cu suma de 20 lei conform art. 10 alin 1 lit a din OUG 80/2013, procedura este legal îndeplinita, fără citarea părților, după care:
Instanța de judecată, invocă în temeiul art 130 alin 2 C.p.civ din oficiu excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei B. și rămâne în pronunțare asupra acesteia în baza art. 248 alin 1 C.p.civ.
INSTANȚA
Asupra cererii de încuviințare silită, formulată de B. A. A., privind pe debitorul, S. Ș.,instanța reține următoarele:
La data de 21.07.2014, B. A. A. a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitorului S. Ș., domiciliat în ., în favoarea Judecătoriei Ploiești..
În motivarea în fapt a cererii, executorul judecătoresc a arătat în esență că s-a solicitat executarea silită a titlului executoriu de mai sus de întrucât prin cererea înregistrată la Biroul executorului judecătoresc creditorul a solicitat înregistrarea cererii de executare silită și deschiderea dosarului de executare împotriva debitorului de mai sus, urmând ca după îndeplinirea formalităților necesare să se procedeze la executarea silită a acestuia în oricare dintre modalitățile prevăzute de lege.
În dovedirea cererii s-au depus în copie certificată pentru conformitate cu originalul : cererea de executare silită formulată de către creditor, titlul executoriu, încheierea nr. 2689/10.07.2014 prin care s-au admis înregistrarea cererii și deschiderea dosarului de executare silită.
În drept cererea a fost întemeiată pe prevederile art . 665 alin 1 din Cod pr. Civ.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, conform art. 10 alin 1 lit a din OUG 80/2013
La data de 23.07.2014, în ședința camerei de consiliu, față de conținutul Deciziei Curții Constituționale nr. 348/2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 650 alin. (1), instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei B. și a a rămas în pronunțare pe această excepție.
Analizând cu prioritate excepția invocată, potrivit prevederilor art. 529, raportat la art. 536 și art. 248 al. 1, C.P.C., instanța reține următoarele:
Potrivit art. 665 alin. 1 C. pr. Civ, executorul judecătoresc solicită încuviințarea executării silite, în maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, instanței de executare, căreia îi va înainta în copie certificată pentru conformitate cu originalul, cererea creditorului, titlul executoriu, încheierea prevăzută la art. 664 alin. 1 și dovada taxei de timbru.
Conform art. 622 alin. 2 C. pr. civ., în cazul în care debitorul nu execută de bună voie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executarea silită.
Art. 632 alin. 2C. pr. Civ. prevede că executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori al altui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
Potrivit art. 650 C.proc.civ. „instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date în competența altor instanțe sau organe”.
Având în vedere obiectul cererii, care privește, în fapt, autorizarea pe care instanța o dă executorului judecătoresc de a trece mai departe la efectuarea executării silite, instanța apreciază că această cerere se supune procedurii necontencioase, prevăzută de art. 527 și următoarele C..
Potrivit art. 529 al. 1, C.P.C., instanța își verifică din oficiu competența, chiar dacă aceasta ar fi de ordine privată, putând cere părții lămuririle necesare.
Din modul de formulare al textului indicat, dar și din rațiuni care țin de lipsa unei părți potrivnice în cazul cererii necontencioase, rezultă că indiferent dacă necompetența este de ordine publică sau privată, instanța va trebui TOTDEAUNA să își verifice din oficiu competența.
În cauză, competența privind încuviințarea executării silite este dată de prevederile art. 665, alin. 1 cu referire la prevederile art. 650 C. care menționează că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 348/2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 650 alin. (1), a fost admisă excepția de neconstituționalitate în ceea ce privește acest articol, apreciindu-se că acest articol este neconstituțional.
S-a apreciat că textul de lege supus controlului de constituționalitate permite un criteriu subiectiv de apreciere din partea uneia dintre părțile în litigiu, ceea ce echivalează cu lipsa stabilirii cu precizie a instanței de executare competente, respectiv cu imposibilitatea cunoașterii de către debitor, în cauza dată, a acestei instanțe. Rezultă că o asemenea soluție normativă afectează garanțiile constituționale și, implicit, cele convenționale care caracterizează dreptul la un proces echitabil.
Prin urmare, Curtea a statuat că deficiențele de reglementare evidențiate în ceea ce privește prevederile art. 650 alin (1) din codul de procedură civilă sunt de natură să încalce dispozițiile art. 1 alin. (5), ale art. 21 alin. (3) și ale art. 126 alin. (2) din Constituție, precum și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
De asemenea, s-a concluzionat că, pe viitor, legiuitorului îi revine sarcina să reglementeze expres instanța de executare competentă, tocmai pentru a da efect normei constituționale a art. 126 alin. (2), în vederea asigurării dreptului la un proces echitabil, să adopte norme care să întrunească criteriile de precizie, claritate și, implicit, previzibilitate, impuse de jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului. Astfel, coroborând dispozițiile art. 650 cu cele ale art. 651 din Codul de procedură civilă, dacă în ceea ce privește alegerea executorului judecătoresc marja de apreciere lăsată de legiuitor creditorului este mai mare, dându-i acestuia posibilitatea să își aleagă executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în funcție de natura bunurilor care urmează a fi supuse executării, respectiv a obligațiilor care trebuie să fie executate, în ceea ce privește stabilirea instanței de executare, aceasta trebuie să se circumscrie unor soluții clare și consacrate deja în legislație, precum judecătoria în circumscripția căreia se află imobilul, domiciliul sau sediul debitorului sau locul unde urmează să se facă executarea.
Decizia Curții Constituționale a fost publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 529 din data de 16 iulie 2014, devenind, potrivit dispozițiilor art. 147 al. 4 din Constituția României, general obligatorii și cu putere numai pentru viitor, în același sens fiind și art. 11 pct. 3 din Legea 47/1992 unde se prevede că „Deciziile, hotărârile și avizele Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Deciziile și hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor”.
Mai departe, art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale stabilește că decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie. De asemenea, conform art. 31 alin. (3) din aceeași lege, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale fiind suspendate de drept.
În acest context, ținând seama de faptul că Decizia nr. 348/17.06.2014 a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 16.07.2014, iar la momentul pronunțării prezentei hotărâri nu s-a împlinit termenul de 45 de zile despre care face vorbire art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, instanța arată că dispozițiile art. 650 alin. (1) sunt suspendate de drept. Astfel, își vor regăsi aplicarea dispozițiile generale care reglementează competența în materia procedurii necontencioase, anume art. 528 alin. (1) și (2) C. proc. civ.
D. urmare, stabilirea competenței prin raportare la prevederile art. 650 C. nu mai este posibilă, iar în lipsa unei intervenții clare a legiuitorului, așa după cum și Curtea Constituțională a arătat-o în motivarea deciziei menționate, rămâne instanțelor judecătorești să stabilească, prin raportare la dispozițiile normelor procedurale și a soluțiilor consacrate de practica judiciară în materie, care este instanța competență să soluționeze cererile date de legiuitor în competența instanței de executare în forma arătată de art. 650 C..
Referitor la procedura necontencioasă, căreia i se supune și încuviințarea executării silite, în art. 536 C. se arată că prevederile art. 527 – 535 C. referitoare la procedura necontencioasă, se completează cu procedura contencioasă, în măsura în care acestea din urmă sunt compatibile cu natura necontencioasă a cererii.
De asemenea, referitor la stabilirea competenței privind soluționarea cererilor necontencioase, în art. 528 al. 2 C., se arată că în celelalte cazuri, competența instanței și soluționarea cererilor privind competența sunt supuse regulilor prevăzute pentru cererile contencioase.
Art. 107 al. 1 C., stabilește regula generală potrivit căreia cererea (…) se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
Criteriile stabilite de legiuitor privind competența teritorială în cazul cererilor contencioase nu își pot găsi însă aplicarea în cazul procedurii privind executarea silită și, implicit, pentru stabilirea instanței de executare silită, revenind practicii, în acord cu motivarea judecătorului constituțional, să stabilească instanța de executare, având în vedere soluțiile clare consacrate deja în (vechea) legislație, precum judecătoria în circumscripția căreia se află imobilul, domiciliul sau sediul debitorului sau locul unde urmează să se facă executarea.
În cauză, debitorul are domiciliul în ., în favoarea Judecătoriei Ploiești.
De asemenea, instanța reține că executorul judecătoresc nu a indicat vreo formă de executare care ar urma să se efectueze în circumscripția teritorială a Judecătoriei B. și nici nu a indicat vreun bun al debitorului și care urmează să fie executat silit, care să se afle în această circumscripție teritorială.
Dimpotrivă, în circumscripția instanței unde se află domiciliul debitorului, se află și bunurile acestuia care pot fi sau nu susceptibile de a fi supuse executării silite, prezumția fiind una juris tantum, putând fi răsturnată prin dovedirea împrejurării că debitorul deține bunuri care pot fi supuse executării silite în circumscripția altei instanțe decât cea de la domiciliul sau sediul acestuia (a se vedea Decizia nr. 145/17.01.2014 a ÎCCJ). Or, în cauză, înlăturarea acestei prezumții nu s-a realizat, iar stabilirea competenței doar în baza criteriului referitor la sediul executorului judecătoresc nu mai este posibilă, așa după cum am arătat.
Pe de altă parte, în același sens a apreciat ÎCCJ și în Decizia nr. 1179/22.02.2012, creditorul nu poate să aleagă competența după criterii pur subiective, singurele repere relevante sunt cele care vizează domiciliul debitorului, în funcție de care, în mod rezonabil, se poate aprecia că pot fi identificate bunuri care să facă obiect al executării.
Domiciliul debitorului se află în .> localitate aflată în raza de competență teritorială a Judecătoriei Ploiești , așa după cum H.G. nr. 337/2003 o prevede.
Pentru aceste motive, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu și va dispune declinarea competenței de soluționare a cererii având ca obiect „încuviințare executare”, formulată de B. A. A., privind pe debitorul S. Ș., domiciliat în ., în favoarea Judecătoriei Ploiești, căreia i se va înainta de îndată dosarul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei B., invocată din oficiu.
Declină competența de soluționare a cererii înregistrate sub nr._, având ca obiect „încuviințare executare”, formulată de B. A. A., privind pe debitorul S. Ș., domiciliat în ., în favoarea Judecătoriei Ploiești, căreia i se va înainta de îndată dosarul.
Definitivă.
Dată în Camera de Consiliu și pronunțată în ședință publică astăzi, 23.07.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. N.N.
Tehnored. C.C.
3 ex.
24.07.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 8926/2014.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2014/2014.... → |
|---|
