Plângere contravenţională. Sentința nr. 08/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 08/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 08-09-2014 în dosarul nr. 17065/200/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINTA CIVILA NR._
Ședința publică de la 08.09.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. P.
Grefier C. M.
Pe rol judecarea plângerii contravetionale formulata de petenta . sediul in Buzau, . 2, km 7 județ Buzau, impotriva procesului verbal de contraventie . 12 nr._/02.05.2012 incheiat de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA cu sediul in Bucuresti, .. 401 A, sector 6.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit partile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că actiunea este scutita de taxa judiciara de timbru ; intimata a depus inscrisuri si plansa foto ; procedura legal indeplinita, după, care:
Instanța, în temeiul art. 131 Cod proc. civ., coroborat cu art. 126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art. 1 și 2 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 94 Cod proc. civ. se declară competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Instanta in temeiul art. 167 Cod proc civila incuviinteaza pentru parti proba cu inscrisurile aflate la dosar ca utile, pertinente si concludente in solutionarea cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat ,exceptii de invocat ,instanta in temeiul art. 150 Cod proc civila constata cauza in stare de judecata si o retine spre solutionare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin plângerea contravenționala înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.05.2012 sub nr._, petenta . solicitat, în termen legal, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN, anularea procesului verbal de contravenție R12 nr._/02.05.2012 încheiat de intimată si in subsidiar inlocuirea amenzii cu avertisment..
În motivarea plângerii, petenta a arătat că la data de 06.01.2012 se deplasa cu auto_ spre Buzau venind de la Maracineni ,iar la data de 02.05.2012 a fost incheiat procesul verbal pe care il contesta.
Petenta a menționat că amenda contravenționala aplicata si tariful de despagubire sunt nelegale ,deoarece: initial potrivit contractului de leasing auto PEUGEOT a fost inmatriculata sub nr._ dupa care la achitarea integrala a ratelor a fost inmatriculat sub nr._, astfel ca la data de 06.01.2012 masina avea rovinieta valabila pe nr. 50 UUZ asa cum rezulta din rovinietele atasate la dosar ca urmare in mod eronat a fost incheiat procesul verbal de contraventie.
In drept, petenta a invocat prevederile OG nr. 2/2001 si OG nr. 15/2002.
Petenta a solicitat judecarea cauzei in lipsa.
În dovedirea plângerii, petenta a depus, in fotocopii, procesul verbal de contravenție, carte identitate ,rovinietă valabilă, factura, contract leasing, anexa contract.
Potrivit dispozițiilor art. 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, precum si prevederilor art. 15 alin. 1 lit. m din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru si art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, plângerea formulată de petent este scutită de plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar.
Fiind legal citată, intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN nu a formulat întâmpinare, nu s-a prezentat la judecarea cauzei si nu a solicitat administrarea de probe, insa a depus la dosar adresa nr._/06.05.2014.
.Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 02.05.2012 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul COMPANIEI NAȚIONALE DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE – CESTRIN, procesul verbal de constatare a contravenție . 12 nr._/02.05.2012 prin care s-a reținut în sarcina petentei săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1, sancționată de art. 8 alin. 2 din OG nr.15/2002, constând în aceea că la data de 06.01.2011, petenta a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ a circulat pe DN 2- km 115+80 m, pe raza localității Mărăcineni, fără a deține rovinietă valabilă; Pentru acest motiv, s-a dispus amendarea contestatorului, cu suma de 250 lei si tarif de despagubire de 28 euro.
Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentei și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEMCR.
Examinând procesul-verbal de constatare a contravenției, instanța reține ca acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor imperative prevăzute de O.G. nr. 2/2001, nefiind afectate de vicii de formă care să determine nulitatea sa.
În ceea ce privește temeinicia din probatoriul administrat în cauză, judecătoria reține că, petenta a depus documentul fiscal de achiziționare a rovinietei pentru autovehiculul înmatriculat pe numele său, verificare efectuată după . și număr de identificare.
Astfel, în cuprinsul bonului fiscal de la fila 10, rezultă neîndoielnic că, pentru vehiculul cu numărul_ rovinieta era achitată la data controlului având perioada de valabilitate de la 21.01._12, auto care este acelasi cu cel retinut in actul constatator ,respectiv_ intrucat dupa achitarea ratelor la contractul de leasing_/23.03.2006 ,auto_ a fost inmatriculat sub nr._ ..
Prin urmare în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002 potrivit căruia constituie contravenție fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă, nefiind întrunit elementul material al contravenției, întrucât instanța constată că nu se poate susține că petenta detinea rovinieta valabilă la momentul controlului.
Față de considerentele mai sus expuse, instanța văzând și dispozițiile art. 34 din OG nr. 2/2001 apreciază plângerea întemeiată, urmând să o admită, și să dispună anularea procesului-verbal de contravenție contestat de petenta.
Prezenta hotărâre, definitivă potrivit art. 377 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ a tribunalului, potrivit dispozițiilor articolului 34 alineat 2 din O.G. nr. 2/2001
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite plangerea contravetionala formulata de petenta . sediul in Buzau, . 2, km 7 județ Buzau, impotriva procesului verbal de contraventie . 12 nr._/02.05.2012 incheiat de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA cu sediul in Bucuresti, .. 401 A, sector 6.
Dispune anularea procesului verbal de contraventie . nr._ /
02.05.2012 incheiat de intimata si a masurilor dispuse prin acesta .
Definitiva.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare .
Pronuntata in sedinta publica astazi 08.09.2014.
PRESEDINTEGREFIER
red. D.P.
tehnored. C.M./4 EX/08.10.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2047/2014.... → |
|---|








