Plângere contravenţională. Sentința nr. 1248/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 1248/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 24-01-2014 în dosarul nr. 16306/200/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1248

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 24.01.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: A. D. N.

GREFIER: M. B. Ș.

Pe rol soluționarea plângerii contravenționale formulate de petenta G. D., în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - C..

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit partile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că la data de 06.11.2013 prin serviciul registratură, intimata a depus la dosarul cauzei documentatia care a stat la baza emiterii proceselor-verbale contestate, in 2 exemplare, după care:

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 131 alin. 1 C.proc.civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere - în temeiul art. 126 al. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, material - în temeiul art. 94 C.proc.civ. și teritorial în temeiul art. 32 al. 2 din OG nr. 2/2011.

Apreciind că proba cu înscrisurile de la dosar este pertinentă, concludentă și utilă putand duce la dezlegarea in fond a pricinii, în temeiul art. 255 alin.1 rap. La art.258 alin.1 C.proc.civ, instanța o încuviințează pentru ambele părți.

Instanta, considerându-se lămurită, în temeiul art.394 C.proc.civ, declară încheiate dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin plângereaînregistrată pe rolul Judecatoriei Buzau la data de 26.09.2013, sub nr._, petenta G. D. a chemat în judecată pe intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - C., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea proceselor-verbale de constatare a contravenției . nr._/12.05.2011, . nr._/26.07.2011, . nr._/16.08.2011 si . nr._/19.09.2011, întocmite de agenti constatatori din cadrul C. și, pe cale de consecință, exonerarea sa de la plata amenzilor în cuantum de cate 250 lei și a tarifelor de despăgubire în cuantum de cate 28 euro, la plata cărora a fost obligata prin proceselor-verbale menționate. În subsidiar, a solicitat înlocuirea sancțiunilor aplicate, cu „avertisment”.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că imediat dupa ce i-a fost comunicat primul proces-verbal de sanctionare a procedat la achitarea rovinietei pentru o perioada de 1 an, achitand totodata si amenzile in termen de 48 de ore de la primirea proceselor-verbale.

Petenta a mai aratat ca fapta savarsita prezinta un grad redus de pericol social, fiind vorba despre o singura contraventie in forma continua, pentru care nu poate fi sanctionata de mai multe ori pentru aceeasi fapta.

Petenta a invocat nulitatea absoluta a proceselor-verbale contestate, apreciind ca acestea sunt incheiate cu incalcarea dispozitiilor OG nr.2/2001, OG nr.15/2002 si Ordinului nr.769/2010.

In drept, petenta a invocat dispozitiile OG nr.2/2001, OG nr.15/2002 si Ordinul nr.769/2010.

În dovedire, petenta a depus la dosarul cauzei, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, un set de acte, reprezentând: procesele-verbale de constatare a contravenției . nr._/12.05.2011, . nr._/26.07.2011, . nr._/16.08.2011 si . nr._/19.09.2011 întocmite de către instituția intimată (filele 6, 10, 13 si 16), dovezile de comunicare ale acestora (filele 7, 12,15 si 17), dovezile achitarii amenzilor si tarifelor de despagubire (filele 8, 9, 11, 12, 14 si 15) si act de identitate (fila 18).

Plângerea contravențională formulată de petenta a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru in cuantum de 80 lei – chitanta . nr._/26.09.2013 (fila 3) si chitanta . nr._/10.10.2013 (fila 23), conform art. 19 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru (in vigoare la data introducerii plangerii).

Desi legal incunostiintata, intimata nu a depus la dosarul cauzei intampinare, dar a depus in probatiune documentatia care a stat la baza emiterii proceselor-verbale contestate, anume: planșe fotografice (filele 38-41), autorizațiiile de control si certificattele calificate al agentilor constatatori (filele 28, 30, 32, 33 si 35) și dovezile comunicării către petenta a proceselor-verbale contestate (filele 29, 31, 34 si 36).

La termenul de judecata de astazi, instanța a încuviințat în cauză proba cu înscrisuri, pentru ambele părți.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate, pe baza probatoriului administrat și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:

Prin procesele-verbale de constatare a contravenției . nr._/12.05.2011, . nr._/26.07.2011, . nr._/16.08.2011 si . nr._/19.09.2011 (filele 6, 10, 13 si 16), încheiate de agentii constatatori A. M., A. C. N., respectiv V. A. T. din cadrul instituției intimate COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - C., petenta G. D. a fost sancționata cu amendă în cuantum de cate 250 de lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin.1 și sancționate de art. 8 alin.2 din OG nr. 15/2002, constând în aceea că, la datele de 28.11.2010, orele 17.07, 13.02.2011, orele 11.23, 27.02.2011, orele 11.35, respectiv 20.03.2011, orele 11.19, vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentei, a circulat pe drumul național 2, km 115+80 m, Mărăcineni, jud. B., fără a deține rovinietă valabilă.

Totodată, în temeiul art. 8 alin.3 din OG. nr. 15/2002, petenta a fost obligata la plata echivalentului în lei al sumei de 28 euro, prin fiecare dintre procesele-verbale contestate, reprezentând contravaloarea tarifelor de despăgubire.

Procesele-verbale de contravenție au fost încheiate în lipsa petentei și a unor martori, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.

În urma verificării efectuate potrivit art. 34 din OG 2/2001 și având în vedere Decizia X/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs in interesul legii, instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării proceselor-verbale de constatare a contravenției.

Analizând procesele-verbale de constatare și sancționare a contravenției sub aspectul legalității lor, instanța observă că acestea au fost întocmite cu respectarea condițiilor impuse de OG nr.2/2001 sub sancțiunea nulității, de către agenti constatatori competenti în raport cu dispozițiile art. 15 alin. 2 din OG nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile obligatorii arătate la art. 17 din actul normativ citat.

Analizând procesele-verbale de constatare și sancționare a contravenției sub aspectul temeiniciei lor, instanța apreciază că probatoriul administrat în cauză conduce la concluzia că procesele-verbale sunt temeinice, pentru urmatoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 8 alin.1 din OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu modificările și completările ulterioare, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă, cuantumul acesteia fiind stabilit conform art. 8 alin.2, în Anexa nr. 2, care prevede o amendă de la 250 la 500 lei, pentru autoturisme.

Tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România a fost introdus, conform art. 1 alin.2, începând cu data de 1 iulie 2002, fiind aplicat tuturor utilizatorilor români și străini pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz. Potrivit art. 1 lit.e, acest tarif reprezintă „o anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, rețeaua de drumuri naționale din România, concesionată Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A.”

Art. 1 lit.j definește rovinieta ca fiind „documentul sau înregistrarea în format electronic care atestă achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România”. Potrivit art. 7, „responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile … revine în exclusivitate utilizatorilor români”.

Potrivit dispozițiilor art. 7 din OG 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.

Termenul de utilizator este definit la art. 1 alin.1 lit. b, din același act normativ respectiv: „persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români”.

Față de dispozițiile legale mai sus enunțate, instanța reține că obligația de achitare a rovinietei aparține proprietarului sau utilizatorului autoturismului (înscris în certificatul de înmatriculare), în cauza dedusă judecății această obligație fiind în sarcina petentei care era proprietarul si utilizatorul autovehiculului la momentul constatarii contraventiei.

Examinand materialul probator administrat in cauza si coroborand procesele-verbale de constatare a contravenției . nr._/12.05.2011, . nr._/26.07.2011, . nr._/16.08.2011 si . nr._/19.09.2011 (filele 6, 10, 13 si 16) cu planșele fotografice (filele 38-41), instanța constată că situația de fapt reținută în cuprinsul proceselor-verbale corespunde realității în sensul că autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ apartinand petentei a circulat, într-adevăr, la datele de 28.11.2010, orele 17.07, 13.02.2011, orele 11.23, 27.02.2011, orele 11.35, respectiv 20.03.2011, orele 11.19, pe drumul național 2, km 115+80 m, Mărăcineni, jud. B., fără a deține rovinietă valabilă, fapt recunoscut de altfel de catre petenta.

Cu toate acestea, luând în considerare faptul că sancțiunea contravențională are nu numai un rol de constrângere, ci și unul preventiv-educativ, urmărind ocrotirea relațiilor sociale și formarea unui spirit de responsabilitate, față de dispozițiile art. 5 alin. 5 și art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, potrivit cărora sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal, instanța consideră că nu se justifică menținerea amenzilor aplicate de agentii constatatori, sanctiunea avertismentului fiind suficienta pentru atingerea scopului urmarit de legiuitor.

Instanta apreciaza ca aplicarea unui avertisment este proportionala cu gravitatea faptei savarsite de petenta si cu circumstantele reale ale savarsirii acesteia, petenta fiind astfel suficient atentionata asupra consecintelor negative ale incalcarii normelor legale privind obligativitatea achitarii taxelor de drum, fara a mai fi necesara aplicarea unor amenzi in sarcina acesteia.

Opinia instanței are la bază pe de o parte dispozițiile art. 5 alin. 5 din OG 2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, dar și dispozitiile art.7 alin.3 din OG 2/2001 potrivit cărora în cazul în care fapta este de gravitate redusă, se poate aplica sancțiunea avertismentului, chiar și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța urmează să admită plângerea și să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în sumă de cate 250 lei, aplicată prin fiecare dintre procesele-verbale de constatare a contravenției întocmite de intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – C., cu avertisment.

Față de dispozițiile art. 38 alin. 3 rap. la art. 7 alin. 1 din OG nr. 2/2001, va atrage atenția petentei asupra pericolului social al faptei săvârșite și îi va recomanda să respecte pe viitor prevederile legale.

În ceea ce privește tariful de despăgubire instanta retine ca potrivit art. 34 alin.1 din OG nr. 2/2001, instanța hotărăște nu numai asupra sancțiunii (amenda), ci și asupra despăgubirii menționate în procesul-verbal și al cărei cuantum a fost stabilit prin înștiințarea de plată.

Potrivit art. II din Legea nr. 144/2012 tarifele de despăgubire prevăzute de OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.

Ca efect al aplicării legii contravenționale mai favorabile, potrivit dispozițiilor art.II din Legea nr.144/2012, instanța va anula tarifele de despăgubire în valoare de cate 28 euro, stabilite prin fiecare dintre cele 4 procese-verbale contestate.

În temeiul art. 129 alin. 6 C.proc.civ, care statuează principiul disponibilității în procesul civil, va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plangerea contraventionala formulată de petenta G. D., cu sediul in Buzau, ., ap.7, ., în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - C., cu sediul în București, .. 401A, sector 6.

Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de cate 250 lei, aplicate petentei prin fiecare dintre procesele-verbale de constatare a contravenției . nr._/12.05.2011, . nr._/26.07.2011, . nr._/16.08.2011 si . nr._/19.09.2011, cu sancțiunea avertismentului.

Anuleaza tarifele de despagubire in cuantum de cate 28 euro stabilite prin fiecare dintre procesele-verbale contestate.

Atrage atenția petentei asupra pericolului social al faptei săvârșite și îi recomandă ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.

Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24.01.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. D. N. M. B. Ș.

Red. A.D.N.

4 ex. /12.02.2014

Operator de date cu caracter personal

înregistrat în registrul de evidență sub nr._

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1248/2014. Judecătoria BUZĂU