Plângere contravenţională. Sentința nr. 9302/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 9302/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 28-05-2014 în dosarul nr. 16870/200/2012

DOSAR NR._

ROMANIA

JUDECATORIA BUZAU – SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILA NR.9302

SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE 28 mai 2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

P.: A. C.

GREFIER: F. L.

Pe rol soluționarea plângerii contravenționale formulate de petenta ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit partile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul este la primul termen de judecată, acțiunea nu este supusă achitării taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar, în baza rezoluției președintelui de complet, la dosar a fost anexat extras de pe portalul instanței privind dosarul nr._/200/2012, prin Serviciul registratură intimata CNADNR-CESTRIN a depus planșa fotografică privind autoturismul în cauză, certificatul calificat și autorizația de control a agentului constatator.

Instanța de judecată, conform dispozițiilor art.159 alin.3 din C.pr.civ. verifică competența și în temeiul art. 126 al.1 și al.2 din Constituția României și art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/ 2001, privind regimul contravențiilor, constată că este competentă să judece pricina din punct de vedere general, material și teritorial.

Având în vedere că procedura de citare este legal îndeplinită și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța, în temeiul art. 167 al.1 C.pr.civ, încuviințează ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Întrucât nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin plângereaînregistrată pe rolul Judecatoriei B. la data de 05.06.2012, sub nr._/200/2012, petenta . a chemat în judecată pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/10.04.2012, întocmit de un agent constatator din cadrul CESTRIN și, pe cale de consecință, exonerarea sa de la plata amenzii în cuantum de 250 lei și a tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro, la plata cărora a fost obligat prin procesul-verbal menționat. În subsidiar, a solicitat înlocuirea sancțiunii aplicate cu „avertisment”.

În motivarea plângerii, petenta a invocat nulitatea absoluta a procesului-verbal contestat, intrucat nu a fost semnat de agentul constatator, or lipsa semnăturii acestuia atrage nulitatea procesului-verbal în conformitate cu prevederile art.17 din OG nr. 2/2001.

Petenta a aratat ca a fost sanctionata de mai multe ori pentru aceeasi fapta, fiindu-i incheiate mai multe procese-verbale, desi in speta este vorba despre o contraventie continua, iar dreptul penal romanesc nu reglementeaza cumulul aritmetic al pedepselor.

A sustinut ca autoturismul surprins pe DN2 fara a detine rovinieta valabila este proprietatea Unicredit Leasing Corporation.

În drept, petenta a invocat dispozițiile art.5 alin.2 si art.20 alin.2 din OG nr. 2/2001 si art.8 alin.3 din OG nr. 15/2002.

În dovedire, petenta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus la dosarul cauzei, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, un set de acte, reprezentând: procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/10.04.2012, dovada comunicarii prin afisare a procesului-verbal contestat, dovada achitării rovinietei pentru perioada 12.03._13, contract de leasing financiar nr._ si anexa, carte de identitate a autovehiculului.

Potrivit dispozițiilor art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 1 alin.2 din OG. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, plângerea contravențională formulată de petenta este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Deși legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare, însă a depus în probațiune documentatia care a stat la baza emiterii procesului-verbal contestat, anume: planșe foto, autorizația de control si certificatul calificat al agentului constatator și dovada comunicării prin afișare către petent a procesului-verbal contestat .

Instanța a încuviințat în cauză proba cu înscrisuri, pentru ambele părți.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate, pe baza probatoriului administrat și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._/10.04.2012, încheiat de agentul constatator A. A. M. din cadrul instituției intimate C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN, petenta . a fost sancționat cu amendă în cuantum de 250 de lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin.1 și sancționate de art. 8 alin.2 din OG nr. 15/2002, constând în aceea că, la data de 09.01.2012, orele 11.46, vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentezi, a circulat pe drumul național 2, km 115+80 m, Mărăcineni, jud. B. fără a deține rovinietă valabilă.

Totodată, în temeiul art. 8 alin.3 din OG. nr. 15/2002, petenta a fost obligat la plata echivalentului în lei al sumei de 28 euro (122,61 lei), reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire.

Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentei și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.

În urma verificării efectuate potrivit art. 34 din OG 2/2001 și având în vedere Decizia X/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs in interesul legii, instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției.

În ceea ce privește excepția nulității procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției invocata de petenta, instanța o califica ca fiind o apărăre de fond, iar nu o veritabila excepție procesuala asupra căreia să fie obligată să se pronunțe în condițiile art.137 alin.1 C.proc.civ.

Analizând procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției sub aspectul legalității sale, instanța observă că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor impuse de OG nr.2/2001 sub sancțiunea nulității, de către un agent constatator competent în raport cu dispozițiile art. 15 alin. 2 din OG nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile obligatorii arătate la art. 17 din actul normativ citat.

Referitor la critica petentei privind lipsa semnăturii agentului constatator, instanța nu o poate primi, constatând că procesul-verbal a fost generat și semnat electronic conform prevederilor Legii nr.455/2001 și H.G. nr.1259/2001, de agentul constatator A. A. M., angajat al CNADNR SA – CESTRIN, posesor al certificatului depus la fila 20 din dosarul cauzei, emis de Certsign SA – furnizor de servicii de certificare acreditat conform legii, precum și ștampilat.

Dispozitiile art.9 alin.2 din Legea nr.455/2001, prevăd că semnătura electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, este prezumată a îndeplini condițiile prevăzute la art. 4 pct. 4, respectiv: a) este legată în mod unic de semnatar; b) asigură identificarea semnatarului; c) este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar; d) este legată de datele în formă electronică, la care se raportează în așa fel încât orice modificare ulterioară a acestora este identificabilă, iar sarcina probei contrare revine celui care contestă îndeplinirea condițiilor cerute pentru valabilitatea semnăturii electronice extinse, or în speță,petenta nu a făcut nici o dovadă pentru a răsturna prezumția de valabilitate a semnăturii electronice.

Analizând procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției sub aspectul temeiniciei sale, instanța apreciază că probatoriul administrat în cauză conduce la concluzia că procesul-verbal este temeinic.

Coroborand procesul-verbal de constatare a contravenției .>R12 nr._/10.04.2012 întocmit de către instituția intimată cu planșele foto, instanța constată că situația de fapt reținută în cuprinsul procesului-verbal corespunde realității în sensul că autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ apartinand petentei a circulat, într-adevăr, la data de 01.11.2011, orele 11.50, pe drumul național 2, km 115+80 m, Mărăcineni, jud. B., fără a deține rovinietă valabilă, fapt recunoscut si de aceasta.

Potrivit dispozițiilor art. 8 alin.1 din OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu modificările și completările ulterioare, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă, cuantumul acesteia fiind stabilit conform art. 8 alin.2, în Anexa nr. 2, care prevede o amendă de la 250 la 500 lei, pentru autoturisme.

Potrivit art. 8 alin.3, contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, o sumă stabilită potrivit Anexei nr. 4, pentru vehiculul din cauză, de tip A, fiind prevăzut un tarif de despăgubire în cuantum de 28 de euro.

Tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România a fost introdus, conform art. 1 alin.2, începând cu data de 1 iulie 2002, fiind aplicat tuturor utilizatorilor români și străini pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz. Potrivit art. 1 lit.e, acest tarif reprezintă „o anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, rețeaua de drumuri naționale din România, concesionată Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A.”

Art. 1 lit.j definește rovinieta ca fiind „documentul sau înregistrarea în format electronic care atestă achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România”. Potrivit art. 7, „responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile … revine în exclusivitate utilizatorilor români”.

Potrivit dispozițiilor art. 7 din OG 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.

Termenul de utilizator este definit la art. 1 alin.1 lit. b, din același act normativ respectiv: „persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români”.

Față de dispozițiile legale mai sus enunțate, instanța reține că obligația de achitare a rovinietei aparține proprietarului sau utilizatorului autoturismului (înscris în certificatul de înmatriculare), în cauza dedusă judecății această obligație fiind în sarcina petentei care era proprietarul si utilizatorul autovehiculului la momentul constatarii contraventiei.

Instanta nu poate primi apararea petentei in sensul ca, autoturismul surprins pe DN2 fara a avea taxele de drum achitate era proprietatea Unicredit Leasing Corporation, astfel ca rovinieta trebuia achitata de aceasta societate de leasing.

Analizand coroborat contractul de leasing financiar nr._, anexa la acest contract (filele 8-9) si cartea de identitate a autovehiculului (fila 10), instanta constata ca . nr. de inmatriculare_, nr. de identificare UU1HSDCM_ a facut obiectul unui contract de leasing incheiat intre cele doaua societati comerciale.

Instanta observa insa ca din niciunul dintre inscrisurile anexate la dosar nu rezulta care este perioada pentru care a fost incheiat contractul de leasing despre care s-a facut vorbire, nefiind atasate la dosar conditiile generale, ci doar cele specifice.

In aceste conditii, instanta nu poate stabili cu certitudine carei societati ii apartinea autoturismul la data savarsirii contraventiei, iar daca acesta ar fi fost . Leasing Corporation, nu poate cunoaste daca in cuprinsul contractului de leasing erau sau nu cuprinse clauze care ar fi stabilit obligativitatea achitarii rovinietei in sarcina utilizatorului.

Cu toate acestea, instanta constată că, între data săvârșirii contravenției imputate petentei și data soluționării prezentei cauze, actul normativ care prevede și sancționează contravenția, OG nr.15/24.01.2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din Romania, a suferit modificări și completări prin Legea nr.144/23.07.2012, publicată în Monitorul Oficial nr.509/24.07.2012, or potrivit art. 15 alin. 2 din Constituția României, „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”.

Principiul constituțional al aplicării legii contravenționale mai favorabile a fost transpus în OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, care, la art.12 alin.2, prevede că „dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta; în cazul în care noul act normativ prevede o sancțiune mai gravă, contravenția săvârșită anterior va fi sancționată conform dispozițiilor actului normativ în vigoare la data săvârșirii acesteia.”

Ca urmare a modificarii OG nr.15/2002, prin Legea nr.144/2012, fapta de a circula fără rovinietă valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amenda, conform art.8 alin.1 din OG nr.15/2002, în forma actualizată.

De asemenea, potrivit art.9 alin.3 din OG nr.15/2002 actualizată, în cazurile prevăzute de art.9 alin.2, procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor-Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art.8 alin.1.

Mai mult decât atât, conform art.II din Legea nr.144/2012, tarifele de despăgubire reglementate de art.8 alin.3, înainte de abrogarea acestuia prin Legea nr.144/2012, aplicate și contestate în instanță, până la data de 27.07.2012, se anulează.

Din analiza textelor legale mai sus menționate, instanța constată că legea contravențională mai favorabilă petentei este cea în vigoare la momentul pronunțării, întrucât prevede posibilitatea sancționării ei doar o singură dată într-un interval 30 de zile. Prin urmare, instanța va avea în vedere, ca lege aplicabilă cauzei dedusă judecății, prevederile OG nr.15/2002, cu modificările și completările ulterioare în forma ulterioară intrării în vigoare a Legii nr.144/2012.

Prin prisma prevederilor legale la care a făcut referire anterior, instanța va face aplicarea legii mai favorabile, având în vedere ca procesul-verbal de constatare a contravenției ce face obiectul prezentei cauze, respectiv . nr._/10.04.2012 este incheiat ulterior procesului-verbal . nr._/21.03.2012, a carui anulare face obiectul dosarului nr._/200/2012, (astfel cum rezulta din verificarile efectuate in sistemul informatizat ECRIS)(ambele referindu-se la acelasi autovehicul), nefiind respectate dispozitiile legale prevazute de art.9 alin.3 din OG nr.15/2002, din noua reglementare.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, va admite plângerea contravențională și va anula procesul-verbal de contravenție . nr._/10.04.2012 întocmit de intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN, exonerând petenta de la plata amenzii în cuantum de 250 lei.

În ceea ce privește tariful de despăgubire instanta retine ca potrivit art. 34 alin.1 din OG nr. 2/2001, instanța hotărăște nu numai asupra sancțiunii (amenda), ci și asupra despăgubirii menționate în procesul-verbal și al cărei cuantum a fost stabilit prin înștiințarea de plată.

Potrivit art. II din Legea nr. 144/2012 tarifele de despăgubire prevăzute de OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.

Ca efect al aplicării legii contravenționale mai favorabile, potrivit dispozițiilor art.II din Legea nr.144/2012, instanța va anula tariful de despăgubire în valoare de 28 euro, stabilit prin prezentul proces-verbal.

În temeiul art. 129 alin. 6 C.proc.civ, care statuează principiul disponibilității în procesul civil, va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite plângerea contraventionala formulată de petenta ., cu sediul în B., ., ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN,cu sediul în București, .. 401A, sector 6.

Anulează procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/10.04.2012.

Exonerează petenta de plata amenzii în cuantum de 250 lei aplicate prin procesul-verbal contestat.

Anulează tariful de despăgubire în cuantum de 28 euro stabilit prin procesul-verbal contestat.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.05.2014.

PREȘEDINTEGREFIER

C. A. L. F.

Red. A.C

Tehnored. F.L

Exempl 4/10.06.2014

Operator de date cu caracter personal

înregistrat în registrul de evidență sub nr._

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 9302/2014. Judecătoria BUZĂU