Plângere contravenţională. Sentința nr. 1310/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1310/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 27-01-2014 în dosarul nr. 14879/200/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. - JUDEȚUL B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1310
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 27.01.2014
INSTANTA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: A. B.-C.
GREFIER: G. A. – L.
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul G. C. S. M., domiciliat în Bârlad, ., ., ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA – CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.
La apelul nominal făcut în ședință publică părțile au lipsit.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită, la data de 20.12.2013, prin C. Registratură, petentul a depus la dosar răspuns la întâmpinare (filele 61-67), după care,
Instanța, având în vedere că domiciliul petentului se află în Bârlad, în conformitate cu dispozițiile art. 101 din OG nr. 15/2002, articol introdus prin Legea nr. 2/2013, invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B. și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 29.08.2013 petentul G. S. M. a formulat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, plângere contravențională împotriva proceselor verbale de contravenție . nr._/22.02.2012, R12 nr._/22.02.2012, R12 nr._/22.02.2012, R12 nr._/22.02.2012, R12 nr._/22.02.2012 și R12 nr._/11.01.2012, solicitând anularea acestora.
În fapt, petentul a arătat că nu se face vinovat de săvârșirea contravențiilor reținute în sarcina sa. Autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a fost proprietatea sa, insă l-a vândut la data de 06.07.2011.
Solicită repunerea în termen pentru că respectivele procese verbale nu au fost comunicate la domiciliul său din Bârlad, ., ., . fostul domiciliu din .. 80, ., .> Solicită judecarea în lipsă.
În drept, nu a indicat temeiul juridic al acțiunii.
În susținerea afirmațiilor, a depus la dosar, în fotocopii: procesele verbale contestate, dovezile de comunicare a acestora, sentința civilă nr. 900/28.03.2007 pronunțată de Jud. Bârlad, cartea de identitate, contract de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit și răspunsul emis de IPJ B..
Petentul a achitat taxă judiciară de timbru în valoare de 120 de lei (20 de lei pentru fiecare proces verbal contestat), conform art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013.
Fiind legal citata, intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN, la data de 14.11.2013 a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
A invocat excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, dat fiind faptul că a fost depășit cu mult termenul legal de 15 zile de depunere a contestației.
Potrivit art. 7 și 8 coroborat cu art. 1 alin. 1 pct. B din OG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, responsabilitatea achitării rovinietei revine persoanei înscrise în cartea de identitate a autoturismului ca deținător sau utilizator al acestuia, indiferent de persoana care conduce efectiv autoturismul la momentul constatării contravenției.
Contractul de vânzare-cumpărare nu le este opozabil, astfel că petentul, în calitate de persoană înscrisă în certificatul de înmatriculare și în cartea de identitate a vehiculului, este subiect activ al contravenției săvârșite, iar acesta se poate regresa împotriva utilizatorului autoturismului, pentru recuperarea sumei reprezentând cuantumul amenzii, care nu ți-a îndeplinit obligația legală de a se prezenta la organele competente să efectueze transcrierea dreptului de proprietate de pe numele petentului, pe numele său.
A menționat că procesul verbal de contravenție îndeplinește toate condițiile prevăzute de OG 15/2002, coroborat cu OG 2/2001. Procesul verbal a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 9 alin. 2 și 3 din OG 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei-SIEGMCR, contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor-Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
Procesul verbal cuprinde mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator, cu certificatul calificat emis de CertSIGN SA.
În drept au fost invocate disp. OG 2/2001, OG 15/2002, Legea 455/2001 și Ordinul MTI nr. 769/2010.
A solicitat judecarea în lipsă, conform art. 411 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ.
În susținerea afirmațiilor, a depus la dosar, în fotocopii: dovezile comunicării prin afișare a proceselor verbale, planșele fotografice a abaterilor, certificate calificate pentru semnătura electronică și autorizațiile de control ale agenților constatatori.
La termenul de judecata din data de 10.02.2013, instanța a invocat din oficiu excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei B..
Analizând actele si lucrările dosarului față de excepția invocată, instanța constată următoarele:
La datele de 22.02.2012, respectiv 11.01.2012, au fost întocmite de către agenți constatatori din cadrul COMPANIEI NAȚIONALE DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE – CESTRIN, procesele verbale de contravenție . nr._, R12 nr._, R12 nr._, R12 nr._, R12 nr._, respectiv . nr._, prin care s-a reținut săvârșirea de către contestatorul G. S. M., având domiciliul în Mun. Bârlad, .. 80, ., .. V., a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002, constând în aceea ca la datele de 03.09.2011, 05.09.2011, 02.09.2011, 26.08.2011, 24.09.2011 și 19.07.2011, autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentului, a circulat pe DN 2 - km 115+80 m, pe raza localității Mărăcineni, fără a deține rovinietă valabilă.
Potrivit art. 101 din OG 15/2002 (introdus prin L. nr. 2/2013 de la data de 15 februarie 2013) - Prin derogare de la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul."
Aceste dispoziții legale stabilesc o competență exclusivă de soluționare a plângerilor contravenționale având prezentul obiect, o competență teritorială absolută, pe care părțile nu o pot înlătura, în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. 2 pct. 3 C.proc.civ.
În cauza de față, din cuprinsul plângerii formulate, rezultă că petentul are domiciliul în Mun. Bârlad, ., ., .>jud. V.. Astfel, competența de soluționare a prezentei cauze aparține Judecătoriei Bârlad.
Ca atare, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și, în temeiul art. 132 C.proc.civ., va declina competența în favoarea Judecătoriei Bârlad, urmând a se trimite cauza la această instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe petentul G. C. S. M., domiciliat în Bîrlad, ., ., ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA – CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, în favoarea Judecătoriei Bârlad.
Nesupusă niciunei căi de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 27.01.2014.
PREȘEDINTE | GREFIER |
A. B. C. | G. A.-L. |
Red. A.B.C./Tehn. A.B.C./2ex./18.02.2014
ROMÂNIA Înregistrat în registrul de evidență
JUDECĂTORIA BUZĂUsub nr. 15.692
.. 8, jud. B.
DOSAR NR._
DATA EMITERII: 20.02.2013
C Ă T R E
JUDECĂTORIA BÂRLAD
Bârlad, .
Prin prezenta vă înaintăm alăturat acțiunea civilă având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul G. C. S. M., domiciliat în Bârlad, ., ., ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA – CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6 , spre competenta soluționare, dosar ce conține un număr de ….. file.
PREȘEDINTE | GREFIER |
A. B. C. | G. A.-L. |
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2014/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3342/2014.... → |
|---|








