Plângere contravenţională. Sentința nr. 8/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 8/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 12-05-2014 în dosarul nr. 7053/200/2013

DOSAR NR. 7._

ROMANIA

JUDECATORIA B. – J. B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8.335

SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE 12.05.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: N. N.

GREFIER: P. L. – S.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională promovată de petentul O. L. - C., cu domiciliul în mun. Rm. Sărat, Poiana Marului, nr. 14, J. B., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., cu sediul în mun. B., .-10, jud. B..

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit petentul O. L. – C. și intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul este la primul termen de judecată, cererea nu este supusă achitării taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar, fiind supusă procedurii de verificare și regularizare, conform dispozițiilor art. 200 C.proc.civ. Prin serviciul registratură, petentul a înaintat la dosarul cauzei concluzii scrise.

Având în vedere că procedura este legal îndeplinită, în temeiul art. 131 C. pr. civ., instanța constată că este competentă să judece pricina din punct de vedere general, material, potrivit art. 94 pct. 4 C.proc.civ., și teritorial - potrivit art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/ 2001.

Având în vedere că procedura de citare este legal îndeplinită și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în baza rolului activ, în conformitate cu art. 22 al. 4 C.pr.civ., instanța, în temeiul art. 254 alin.1, art. 255 alin.1 și 258 C.pr.civ, încuviințează ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, proba cu înscrisurile depuse la dosar și proba cu planșa fotografică a abaterii.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 394 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile, reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

La data de 24.04.2013, petentul O. L. C. a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare a contravenției ., nr._/17.04.2013, încheiat de agentul constatator din cadrul intimatului Inspectoratul de Poliție al Județului B., solicitând anularea procesului verbal, precum și a măsurilor dispuse în baza sa, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunilor cu avertisment.

Plângerea contravențională a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub număr unic de dosar_ .

În motivarea plângerii contravenționale, petentul a arătat că la data de 17.04.2013, în jurul orelor 15:18, în timp ce se deplasa pe raza localității Poșta Câlnău, a fost oprit de un agent din cadrul I. B. care i-a comunicat că a fost înregistrat de aparatul radar cu viteza de 92 de km/h.

Apreciază că nu putea avea o asemenea viteză, deoarece autoturismul marca Ford, înmatriculat sub nr._, este dotat cu „pilot automat” pe care îl fixase la . viteza de 50 km/h.

Precizează că i-a comunicat agentului de poliție acest aspect, care însă i-a adus la cunoștință că fapta fusese surprinsă de instalația radar montată pe un autoturism al cărui nr. de înmatriculare nu este menționat în cadrul procesului verbal contestat, fiind practic imposibil de identificat, agentul făcând mențiune doar la ., care însă nu poate fi distinsă cu claritate și nu se precizează dacă radarul era omologat și verificat metrologic.

Solicită ca intimatul să prezinte atât imaginile înregistrate, cât și certificatul de omologare a aparatului radar și buletinul de verificare metrologică, autorizația de operator radar pentru cel care a încheiat procesul verbal precum și ordinul de serviciu al agentului constatator.

În subsidiar, petentul invocă prevederile art. 21 al. 3 din OG nr. 2/2001 și solicită înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.

Plângerea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile OG nr. 2/2001 și este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, potrivit art. 15 alin 1 lit. i) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 36 din O.G. nr. 2/ 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare (în vigoare la momentul sesizării instanței).

În dovedirea plângerii contravenționale, petentul a depus procesul verbal contestat (fila 4).

După regularizarea cererii, intimatului i-a fost comunicată plângerea.

Intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului B. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii.

În motivare se arată că prin procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._/17.04.2013, petentul a fost sancționat contravențional pentru abaterea săvârșită la ora 15:16 și s-a dispus aplicarea măsurii complementare de 6 puncte penalizare, în baza art. 121 al. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002.

S-a reținut de către agentul constatator că la acea dată petentul a condus pe DN 2 E 85, în localitatea Poșta Cîlnău, autoturismul cu nr. de înmatriculare_, cu viteza de 92 km/h, viteza legală pe respectivul tronson fiind de 50 km/h, acesta aflându-se în localitatea Poșta Cîlnău.

Abaterea a fost înregistrată în regim staționar de aparatul radar ROM 380 și se arată că întâmpinării s-a atașat 2 CD-uri cuprinzând înregistrarea abaterii, precum și buletinul de verificare metrologică a aparatului radar și atestatul operatorului radar.

Conform procedurii, se arată că petentul a fost oprit și legitimat pentru a fi identificat, iar acesta a luat la cunoștință despre abaterea săvârșită, semnând procesul verbal fără alte mențiuni.

Se apreciază că petentul face afirmații și nu produce nici un fel de dovadă asupra existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în procesul verbal de contravenție, deși acestuia îi revenea această obligație.

Întâmpinarea a fost motivată în drept pe dispozițiile art. 205 – 208 C..

Odată cu întâmpinarea s-a depus fișa de cazier contravențional a petentului (fila 11), CD conținând înregistrarea abaterii și buletinul de verificare metrologică a aparatului radar și atestatul operatorului radar (fila 12).

Fiindu-i comunicată întâmpinarea, petentul nu a depus răspuns la întâmpinare. La data de 12.05.2014, înaintea apelării cauzei, concluzii scrise.

Sub aspect probatoriu, instanța a încuviințat pentru ambele părți, potrivit dispozițiilor art. 258 C., proba cu acte.

Analizând coroborat materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravențiilor ., nr._/17.04.2013, încheiat de agentul constatator din cadrul intimatului Inspectoratul de Poliție al Județului B., petentul O. L. C. a fost sancționat contravențional întrucât “la data de 17.04.2013, ora 15:15, în localitatea Poșta Câlnău, la km 122 + 400, a condus autoturismul Ford cu nr._, pe DN 2 E 85, în localitatea Poșta Câlnău și a fost înregistrat de aparatul radar . 380, cu viteza de 92 km/h”, reținându-se, așadar, în sarcina sa, săvârșirea contravenției prevăzute de art. 121 al. 1 din ROUG nr. 195/2002 și sancționate de art. 102 al. 2 și 108 al. 1, lit. d, pct. 3 din OUG nr. 195/2002.

Potrivit dispozițiilor art. 121 al. 1 din POUG nr. 195/2002, Conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare”, iar art. 108 al. 1, lit. d, pct. 3 din OUG nr. 195/2002, arată că „depășirea cu 41 - 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic”.

Procesul verbal este semnat de către petent, iar la rubrica “alte mențiuni” este trecut “nu sunt”, acesta fiind semnat, practic, fără obiecțiuni.

Având în vedere analiza dată de Curte contravenției, în cauza Ozturk vs. Germania, potrivit căreia, contravenția, intră în materia acuzațiilor în materie penală, având în vedere clasificarea faptei, potrivit dreptului național, natura faptei incriminate și natura și gravitatea sancțiunii, instanța apreciază că garanțiile procedurale prevăzute de art. 6, par. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cărora orice persoană acuzată de săvârșirea unei infracțiuni, este prezumată nevinovată până ca vinovăția sa este stabilită, sunt pe deplin aplicabile. Criteriile enunțate, de regulă, nu sunt analizate cumulativ dar dacă analiza separată nu permite a se ajunge la o concluzie clară, atunci se impune abordarea cumulativă (Hotărârea pronunțată în cauza Garyfallou AEBE contra Greciei din 22 septembrie 1998, paragr. 56)

Prezumția de nevinovăție privește și sarcina probei.

În exercitarea dreptului său la apărare, petentul trebuie, potrivit prevederilor art. 129, al. 1 C.P.C., să-și probeze pretențiile și apărările, această procedură fiind conformă practicii Curții, care a arătat în cauza Salabiaku vs. Franța, în care s-a stabilit că prezumția de nevinovăție nu este una absolută, de vreme ce în fiecare sistem de drept sau de fapt, pe care Convenția nu le interzice în principiu, atâta timp cât statele respectă anumite limite și nu încalcă drepturile apărării.

Instanța reține că O.G. nr. 2/2001 nu conține reguli exprese privind administrarea probelor.

În acest sens, instanța, analizând conținutul procesului verbal contestat de petent, constată faptul că acesta întrunește, condițiile de formă impuse de dispozițiile art. 17 și 19 și cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 16 din O.G. nr. 2/ 2001, nefiind afectat de vreo cauză de nulitate absolută.

Instanța va respinge susținerea petentului referitoare la faptul că în cuprinsul procesului verbal nu este menționat nr. de înmatriculare al autoturismului pe care se afla amplasat aparatul radar, astfel încât, acesta ar fi practic imposibil de verificat. Potrivit dispozițiilor art. 180 din ROUG nr. 195/2002, în cazul în care constată încălcări ale normelor rutiere, agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare a contravenției, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1A, care va cuprinde în mod obligatoriu: data, ora și locul unde este încheiat; gradul profesional, numele și prenumele agentului constatator, unitatea din care acesta face parte; numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reședința contravenientului, numărul și . de identitate ori, în cazul cetățenilor străini, al persoanelor fără cetățenie sau al cetățenilor români cu domiciliul în străinătate, . numărul pașaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat, data eliberării acestuia și statul emitent; descrierea faptei contravenționale, cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; numărul punctelor-amendă aplicate și valoarea acestora, posibilitatea achitării de către persoana fizică, în termen de cel mult două zile lucrătoare, a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, sancțiunea contravențională complementară aplicată și/sau măsura tehnico-administrativă dispusă; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație din care au rezultat numai pagube materiale; termenul de exercitare a căii de atac, semnătura agentului constatator și unitatea de poliție la care se depune plângerea.

Art. 109 al. 2 din OUG nr. 195/2002 stabilește că în cazul constatării contravențiilor cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.

D. urmare, în afara mențiunilor arătate în art. 180 și 109 precitat, alte mențiuni nu mai sunt necesare pentru valabilitatea procesului verbal. Obligarea agentului de poliție să menționeze în cuprinsul procesului verbal și a nr. autoturismului unde se afla amplasat aparatul radar lipsește, iar instanța nu poate adăuga la lege, acest lucru nefiind permis. Singura obligație pe care agentul o avea, iar în cauză a îndeplinit-o, era să menționeze faptul că a constatat contravenția cu ajutorul aparatului radar, fiind consemnată ., astfel încât instanța să poată verifica dacă acesta era verificat din punct de vedere metrologic.

În cauză, petentul nu a invocat alte neregularități ale procesului verbal.

Din interpretarea prevederilor O.G. nr. 2/2001 rezultă că procesul verbal de contravenție contestat se bucură de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie, revenindu-i petentului sarcina dovedirii contrariului. Astfel, acesta face dovada asupra situației de fapt reținute și asupra încadrării în drept a faptelor, până la proba contrară ce incumbă petentului, aspect care nu poate contrar intereselor acestuia, ci, mai degrabă, exercitarea dreptului său la apărare.

Prin urmare, toate constatările făcute personal de către agentul constatator inserate în procesul verbal pot fi verificate prin administrarea oricărui mijloc de probă admis de lege. Rezultă deci că cel care contestă acest act administrativ oficial trebuie să dovedească prin probe nelegalitatea sau netemeinicia lui, răsturnând deci prezumția de temeinicie de care se bucură procesul verbal de contravenție.

În exercitarea dreptului la apărare, reclamantul a solicitat ca intimatul să prezinte înregistrarea video a abaterii, iar după ce aceasta i-a fost comunicată, prin concluziile scrise, a invocat faptul că acest gen de aparat radar analizează și redă viteza cea mai mare, fără a recunoaște fiecare țintă de la care a primit reflexia undelor.

Instanța a procedat la verificarea probei video, constatând că cele susținute de către petent nu sunt reale, autoturismul acestuia aflându-se permanent în vizorul aparatului radar, neputându-se susține că undele provin de la un alt autoturism.

D. urmare, imaginile filmate de către agentul constatator confirmă susținerea agentului din raportul întocmit și consemnările faptei din procesul verbal contestat, în sensul că petentul a condus în interiorul localității cu viteza de 92 de km/h.

D. urmare, nu există probe în dosar din care să rezulte netemeinicia procesului verbal contestat.

Relativ la individualizarea sancțiunii aplicate de către intimat, instanța reține următoarele:

Art. 5 alin. 5 al O.G. nr. 2/ 2001, cu modificările și completările ulterioare, prevede că sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.

De asemenea, potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/ 2001, cu modificările și completările ulterioare, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

De asemenea, instanța de judecată, în temeiul art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/ 2001, administrează probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.

În speță, instanța consideră că sancțiunea aplicată de către intimat respectă principiul proporționalității cu fapta săvârșită.

Instanța, având în vedere posibilele consecințe ale unei astfel de fapte și numărul mare al accidentelor în care au fost implicate autovehicule din cauza nerespectării dispozițiilor legale privind nerespectarea regimului de viteză, fiind avut în vedere și cazierul contravențional al petentului, de unde rezultă că acesta nu este la prima abatere contravențională, consideră că nu se poate dispune înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.

Față de considerentele arătate mai sus, instanța, în temeiul prevederilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/ 2001, urmează a respinge ca fiind nefondată, plângerea contravențională formulată de petentul O. L. C., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean, ca fiind nefondată și va menține procesul verbal ., nr._/17.04.2013, încheiat de către agenții constatatori aparținând intimatului, ca fiind legal și temeinic.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea contravențională înregistrată sub nr._, formulată de petentul O. L. C., domiciliat în oraș Rm. Sărat, Poiana Mărului, nr. 14, jud. B., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean, cu sediul în mun. B., . - 10, jud. B., ca fiind nefondată.

Menține procesul verbal ., nr._/17.04.2013, încheiat de către agenții constatatori aparținând intimatului, ca fiind legal și temeinic.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 12.05.2014.

P. GREFIER,

N. N. P. L. – S.

Red NN/Tehnored.PLS

4 ex/ 18.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 8/2014. Judecătoria BUZĂU