Plângere contravenţională. Sentința nr. 1645/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 1645/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 31-01-2014 în dosarul nr. 14059/200/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr. 1645/2014

Ședința publică de la 31 Ianuarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. C. I.

Grefier M. E.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul N. C. cu domiciliul în . B. în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN cu sediul în Sector 6, București, .. 401A împotriva procesului verbal de contravenție .>R12 nr._ din 10.04.2012.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit petentul N. C. și intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că dosarul se află la primul termen de judecată ,acțiunea este scutită de taxă de timbru, procedura este legal îndeplinită, intimata a depus planșa foto a înregistrării săvârșirii abaterii contravenționale, certificat calificat și autorizație de control ale agentului constatator, după care:

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 1591 alin. 4 C. pr. civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 rep și teritorial potrivit art. 32 din OG 2/2001.

În temeiul art. 167 al.1 C.pr.civ., constatând proba ca fiind pertinentă, concludentă precum și utilă soluționării cauzei, instanța încuviințează pentru petent și pentru intimată, proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Instanța reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 27.04.2012 petentul N. C. a formulat, în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție .>R12 nr._ din 10.04.2012, solicitând anularea acestuia.

În motivarea plângerii, petentul a invocat nulitatea absolută a procesului verbal contestat, acesta nerespectarea prevederile art. 16 și art. 17 din OG 2/2001.

Pe fondul cauzei a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertisment față de împrejurarea că fapta săvârșită nu a produs urmări grave și a adus o atingere minimă a valorilor sociale ocrotite de lege. În acest sens precizează faptul că sectorul de drum parcurs și pentru care era necesară rovinieta este redus, aproximativ 200 m, efectiv zona pod Mărăcineni, deoarece locuiește în . perioada pentru care nu a deținut rovinieta a fost relativ scurtă, câteva zile.

În drept petentul și-a motivat cererea pe dispozițiile din O.G. nr. 2/2001 și OG 15/2002.

Petentul a depus în dovedirea cererii, la dosarul cauzei în copie: procese verbale de îndeplinire a procedurii de comunicare, proces verbal de constatare a contravenției . nr._ din 10.04.2012, certificat de înmatriculare auto, carte de identitate, rovinieta nr._ cu perioadă de valabilitate 29.11._12.

Intimata nu a formulat întâmpinare conform prevederilor art.115-118 C.pr.civ dar a depus la dosarul cauzei planșa foto a înregistrării săvârșirii abaterii contravenționale, certificat calificat și autorizație de control (filele 10-11).

În temeiul art. 167 al.1 C.pr.civ., instanța a încuviințat pentru petent și pentru intimată, proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 10.04.2012 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul COMPANIEI NAȚIONALE DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE – CESTRIN, procesul verbal de contravenție . nr._ din 10.04.2012, prin care s-a reținut săvârșirea de către contestator a contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002, constând în aceea ca la data de 13.10.2011 ora 19:09, a circulat autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentului, pe DN 2- km 115+80 m, pe raza localității Mărăcineni, fără a deține rovinietă valabilă.

Pentru acest motiv, s-a aplicat contestatorului, sancțiunea amenzii în cuantum de 250 lei și a fost obligat la plata tarifului de despăgubire în valoare de 28 euro, respectiv 122,61 lei.

Acțiunea este scutită de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/ 1995.

Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentului și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei SIEGMCR.

Verificând legalitatea procesului-verbal de constatare a contravenției, instanța reține ca acesta a fost întocmit cu respectarea mențiunilor obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, precum și semnătura electronică a agentului constatator.

În ceea ce privește dispozițiile art. 16 alin 1 paragraful 2 din O.G. 2/2001, în sensul că procesul verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: descrierea faptei contravenționale cu indicare datei, orei și locului în care a fost săvârșită fapta, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, acestea au fost respectate întrucât în cuprinsul procesului verbal este descrisă fapta contravențională în sensul că la data de 18.11.2011, orele 17,08, pe DN 2Km 115+80 m, localitatea Mărăcineni, județul B., vehiculul categoria A,, cu numărul de înmatriculare_, aparținând d-lui N. C., având domiciliul în . B., a circulat fără a deține rovinietă valabilă, astfel instanța apreciază susținerile petentului ca nefondate.

Referitor la temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 7 din OG 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.

Termenul de utilizator este definit la art. 1, alin.1, lit. b, din același act normativ în sensul că „utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români”.

Verificând sancțiunea aplicată:

Instanța are în vedere dispozițiile art. 5 alin.5 din OG nr.2/2001, conform cărora sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite și ale art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001, potrivit cărora aceasta se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, în cauza de față petentul dovedind cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei faptul că, de regulă,își achiziționează rovinieta atunci când utilizează drumurile naționale

Ulterior încheierii procesului-verbal . nr._ din 10.04.2012, O.G. nr. 15/ 2002 a fost modificată prin Legea nr. 144/ 2012.

În acest sens, conform art. 8 alin. 1, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă, cuantumul amenzii fiind prevăzut în anexa 2, conform alin. 2. A.. 3 a fost abrogat.

Potrivit art. II din Legea nr. 144/2012 a prevăzut că tarifele de despăgubire, reglementate la art. 8 alin. 3, înainte de abrogarea acestuia prin Legea nr. 144/2012, aplicate și contestate în instanță până la data 27 iulie 2012 se anulează.

Față de dispozițiile legale mai sus amintite, instanța constată că tariful de despăgubire nu se mai percepe, legea prevăzând expres faptul că acesta se anulează și în cazul celor aplicate și contestate în instanță până la data 27 iulie 2012.

În consecință, în raport de considerentele arătate, instanța va admite plângerea formulată de petentul N. C. în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri din România S.A., Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică și va anula procesul verbal de contravenție . nr._ din 10.04.2012.

În baza art. 274 C. pr.civ. și având în vedere principiul disponibilității procesului civil, instanța va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

.PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepțiile de nulitate ale pvc invocate de petent.

Admite plângerea contravențională formulată de petentul N. C. cu domiciliul în . B. în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A.- CESTRIN cu sediul în Sector 6, București, .. 401A.

Anulează procesul verbal de contravenție . 12 nr._ din 10.04.2012.

Exonerează petenta de plata sumei de 250 lei amendă și 122,61 lei contravaloare tarif de despăgubire.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 31.01.2014.

Președinte,Grefier,

Red./I.V.C-tin

Tehnored./E.M./05.02.2014/4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1645/2014. Judecătoria BUZĂU