Plângere contravenţională. Sentința nr. 4076/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4076/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 07-03-2014 în dosarul nr. 22538/200/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.4076
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 07.03.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – L. C. R.
GREFIER – L. E. D.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională promovată de petenta M. M. R., cu domiciliul în mun. B., cartier Episcopiei, ., jud. B., în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ C., cu sediul în mun București, .. 401A, sector 6, împotriva procesului verbal . nr._ încheiat în data de 02.12.2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petenta, personal, lipsă fiind intimatul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, cererea este legal timbrată, intimata a depus întâmpinare în data de 10.01.2014 ce a fost comunicată petentului, care a depus răspuns la întâmpinare la data de 31.01.2014 după care:
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 131, alin. 1 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 al. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material si teritorial în temeiul art. 94, pct. 4 Cod procedură civilă raportat la art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 si art. 10 indice 1 din OG nr. 15/2002.
Instanța procedează la identificarea petentei M. M. R., datele de identificare ale acesteia regăsindu-se în caietul de ședință al grefierului, având în vedere dispozițiile Legii nr. 677/2001, privind protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra probatoriului.
Petenta, personal, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar.
Instanța, deliberand asupra probelor solicitate, în temeiul art. 258 raportat la art. 254 si 255 cod procedură civilă, încuviințează pentru petent și pentru intimată proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei, apreciind-o pertinenta, concludenta și utila cauzei.
După administrarea probatoriului, instanța, constatând cauza in stare de judecata, acordă cuvântul pe fond.
Având cuvântul pe fond, petenta, personal, solicită admiterea plângerii. Aceasta învederează instanței că nu a fost de rea-credință, a plătit rovinieta pe un an, însă a fost în eroare cu privire la data expirării acesteia.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 394 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile, reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin plângereaînregistrată pe rolul Judecatoriei B. la data de 19.12.2013, sub nr._, petenta M. M. R. a chemat în judecată pe intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - C., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/02.12.2013 întocmit de un agent constatator din cadrul C., in subsidir, inlocuirea amenzii cu avertismentul.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că beneficiaza de prezumtia de nevinovatie prevazuta de art. 6 din CEDO, astfel incat acuzatia trebuie probata cu ajutorul inregistrarii efectuata cu un mijloc tehnic omologat si verificat metrologic-inregistrarea foto. A aratat ca in ziua cand a fost suprinsa de camere a traversat doar podul Maracineni si a fost in eroare cu privire la data expirarii rovinietei, eroare remediata la data de 10.10.2013 cand a achizitionat rovinieta cu valabilitate pe un an de zile.
În drept, petenta a invocat dispozițiile OG nr. 2/2001 .
În dovedire, petenta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus la dosarul cauzei, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, un set de acte, reprezentând: procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/02.12.2013 întocmit de către instituția intimată (fila 6), rovinieta si bon fiscal (f 8), carte de identitate (fila 7), dovada comunicarii procesului verbal (fila 9).
Cererea este legal timbrata cu taxa de timbru in suma de 20 de lei, potrivit disp. art. 19 din OUG nr.80/2013 (fila 5).
Întimata a formulat întâmpinare, la data de 10.01.2014, prin care a solicitat respingerea plangerii ca neintemeiate.
În motivarea întâmpinării initimata a arătat că fapta reținută în sarcina petentei constituie contravenție potrivit art. 8 din OG nr. 15/2002, agentul constatator a individualizat corect sancțiunea aplicată raportat la dispozițiile art. 21 alin.3 din OG nr.2/2001, aplicând sancțiunea în cuantumul minim potrivit art. 14 anexa 2. dovada săvârșirii contravenției reprezintă proba foto emisă de sistemul SIEGMCR, care atestă prezenta autovehiculului în data, la ora și în locul stipulat în procesul-verbal.
Intimata a mai arătat că procesul-verbal îndeplinește condițiile prevăzute de OG nr. 15/202 coroborat cu OG nr. 2/2001, fiind întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9 alin.2 și 3 din OG nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei-S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor-Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor. Procesul-verbal constestat conține mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator cu certificatul calificat emis de CertSIGN SA.
În drept, a invocat dispozițiile OG nr. 2/2001, OG nr. 15/2002, Ordinul M.T.I. nr.769/2010 și Codul de procedură civilă.
În probațiune a depus la dosar: adresa nr.6633/22.06.2010 emisa de Biroul R. de Metrologie Legala (fila 16), planșa foto (fila 19), certificat calificat și autorizație de control (fila 15).
Instanța a încuviințat în cauză proba cu înscrisuri, pentru ambele părți.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate, pe baza probatoriului administrat și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/02.12.2013 (fila 6) încheiat de un agent constatator din cadrul instituției intimate COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - C., petenta M. M. R. a fost sancționata cu amendă în cuantum de 250 de lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin.1 și sancționate de art. 8 alin.2 din OG nr. 15/2002, constând în aceea că, la data de 08.10.2013, orele 11.02, vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentei, a circulat pe drumul național 2, km 115+80 m, Mărăcineni, jud. B. fără a deține rovinietă valabilă.
Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentei și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.
În urma verificării efectuate potrivit art. 34 din OG 2/2001 instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției.
Analizând procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției sub aspectul legalității sale, instanța observă că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor impuse de OG nr.2/2001 sub sancțiunea nulității, de către un agent constatator competent în raport cu dispozițiile art. 15 alin. 2 din OG nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile obligatorii arătate la art. 17 din actul normativ citat, respectiv cele privitoare la numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si adresa contravenientei, descrierea faptei savârsite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Analizând procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției sub aspectul temeiniciei sale, instanța apreciază că probatoriul administrat în cauză conduce la concluzia că procesul-verbal este temeinic, pentru considerentele ce urmează:
Potrivit dispozițiilor art. 8 alin.1 din OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu modificările și completările ulterioare, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă, cuantumul acesteia fiind stabilit conform art. 8 alin.2, în Anexa nr. 2. Tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România a fost introdus, conform art. 1 alin.2, începând cu data de 1 iulie 2002, fiind aplicat tuturor utilizatorilor români și străini pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz. Potrivit art. 1 lit.e, acest tarif reprezintă „o anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, rețeaua de drumuri naționale din România, concesionată Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A.”
Art. 1 lit.j definește rovinieta ca fiind „documentul sau înregistrarea în format electronic care atestă achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România”. Potrivit art. 7, „responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile … revine în exclusivitate utilizatorilor români”. Art. 1 lit. b) definește utilizatorii români ca fiind „persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România”.
Potrivit dispozițiilor art. 7 din OG 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.
Termenul de utilizator este definit la art. 1 alin.1 lit. b, din același act normativ respectiv: „persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români”.
Față de dispozițiile legale mai sus enunțate, instanța reține că obligația de achitare a rovinietei aparține proprietarului autoturismului sau utilizatorului (înscris în certificatul de înmatriculare), în cauza dedusă judecății această obligație fiind în sarcina petentei care era proprietarul si utilizatorul autovehiculului la momentul constatarii contraventiei.
Examinand materialul probator aflat la dosarul cauzei si coroborand procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/02.12.2013 întocmit de către instituția intimată (fila 7), cu planșa foto (fila 19) si cu autorizația de control si certificatul calificat al agentului constatator (fila 15), instanța constată că situația de fapt reținută în cuprinsul procesului-verbal corespunde realității în sensul că autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ apartinand petentei a circulat, într-adevăr, la data de 08.10.2013, orele 11.02, pe drumul național 2, km 115+80 m, Mărăcineni, jud. B. fără a deține rovinietă valabilă, aspect necontestat de catre petenta.
Cu toate acestea, în temeiul art.34 din OG 2/2001 care constituie dreptul comun în materie contravențională coroborat cu art.38 alin.3 din același act normativ, care permite instanței să aprecieze inclusiv sancțiunea ce se impune a fi aplicată contravenientului, instanța consideră că sancțiunea avertismentului este totuși suficientă, având în vedere că petenta a depus la dosar, in copie, roviniete, facand astfel dovada ca de regula achita tariful pentru utilizarea drumurilor nationale (fila 8).
Instanta apreciaza ca aplicarea unui avertisment este proportionala cu gravitatea faptei savarsite de petenta si cu circumstantele reale ale savarsirii acesteia, petenta fiind astfel suficient atentionata asupra consecintelor negative ale incalcarii normelor legale privind obligativitatea achitarii taxelor de drum, fara a mai fi necesara aplicarea unor amenzi in sarcina acesteia.
Opinia instanței are la bază pe de o parte dispozițiile art. 5 alin. 5 din OG 2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite și art.7 alin.3 din OG 2/2001 potrivit cărora avertismentul se aplică și în cazul în care actul normativ de sancționare a contravenției nu prevede în mod expres această sancțiune.
Față de considerentele mai sus expuse, instanța urmează să admită în parte plângerea, să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertismentul. De asemenea, în temeiul art. 7 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța va atrage atenția petentei asupra pericolului social al faptei și îi va recomanda ca pe viitor să respecte legislația în vigoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta M. M. R., cu domiciliul în mun. B., cartier Episcopiei, ., jud. B., în contradictoriu cu intimatul COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ C., cu sediul în mun București, .. 401A, sector 6.
Dispune înlocuirea amenzii contravenționale aplicate prin procesul verbal contestat . R13 nr._ încheiat în data de 02.12.2013, cu avertismentul.
Atrage atenția petentei asupra pericolului social al faptei săvârșite și îi recomandă ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi,07.03.2014.
PREȘEDINTE,GREFIER
L. C. R. L. E. D.
Red. L.C.R
4 ex. /01.04.2014
Operator de date cu caracter personal
înregistrat în registrul de evidență sub nr._
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1645/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3602/2014.... → |
|---|








