Plângere contravenţională. Sentința nr. 18/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 18/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 18-06-2014 în dosarul nr. 6274/200/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 18.06.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :

PREȘEDINTE – M. A. B.

GREFIER – C. T.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul R. G. A. - BUZAU, . A, ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – CESTRIN - ., .. 401 A.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită. La data de 16.06.2014, prin Serviciul Registratură, intimata a depus documentația care a stat la baza emiterii procesului verbal de contravenție.

Instanța in temeiul art.238 N.cpc estimează durata cercetării procesului la 30 de zile.

Instanța, deliberând, încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile de la dosar, în temeiul art. 255-258 N. C. proc. civ., ca fiind utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei.

În temeiul art. 392 N. C. proc. civ. deschide dezbaterile, în temeiul art. 394 N. C. proc. civ. declară închise dezbaterile, și, având în vedere faptul că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, în temeiul art. 411 N. C. proc. civ., alin. (1) reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrata pe rolul Judecatoriei Buzau la data de 08.04.2013 sub nr._, petenta R. G. A. a formulat în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA-CESTRIN plângere împotriva proceselor verbale de contraventie . nr._/03.10.2011 si . 12 nr._/22.02.2012, solicitand anularea proceselor verbale.

In fapt, petenta a aratat ca aceste procese verbale nu i-au fost comunicate in mod legal, ca in pretul combustibilului este inclusa o taxa de drum si ca procesele verbale nu sunt semnate de agentul constatator.

In probatiune a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri și a anexat plângerii formulate următoarele înscrisuri, în fotocopie: procesele – verbale de contraventie.

Plângerea este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în baza art. 36 din O.G. nr. 2/2001, art. 15 lit. i din Legea 146/1997 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.

Intimata a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea plangerii, avand in vedere ca procesele verbale de contraventie sunt legal si temeinic intocmite. A depus la dosarul cauzei certificat calificat, plansa foto, dovada de comunicare.

La termenul de astazi, instanta

încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri, considerand-o concludenta, pertinenta si utila solutionarii cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin procesele-verbale de contraventie . nr._/03.10.2011 si . 12 nr._/22.02.2012, încheiate de agenti constatatori din cadrul intimatei C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, petenta a fost sancționata cu amenzi în cuantum de cate 250 de lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin.1 și sancționate de art.8 alin.2 din O.G. nr.15/2002, constând în aceea că, la data de 10.04.2011, orele 08.14 si respectiv la data de 29.08.2011 ora 16.24, vehiculul cu nr. de înmatriculare _ aparținând petentei a circulat pe drumul național 2, km 115+80 m, Mărăcineni, jud. B. fără a deține rovinietă valabilă. Totodată, în temeiul art.8 alin.3 din O.G. nr.15/2002, petenta fost obligata la plata echivalentului în lei al sumei de 28 euro reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire.

Potrivit art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu modificările și completările ulterioare, in vigoare la data savarsirii presupusei contraventii, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă, cuantumul acesteia fiind stabilit conform art. 8 alin. (2), în Anexa nr. 2, care în partea finală, prevede o amendă de la 250 la 500 lei, pentru autoturisme. Potrivit art. 8 alin. (3), contravenientul avea obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, o sumă stabilită potrivit Anexei nr. 4, pentru autoturisme (vehicul tip A) fiind prevăzut un tarif de despăgubire în cuantum de 28 de euro.

Tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România a fost introdus, conform art. 1 alin. (2), începând cu data de 1 iulie 2002, fiind aplicat tuturor utilizatorilor români și străini pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz. Potrivit art. 1 lit. (e), acest tarif reprezintă „o anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, rețeaua de drumuri naționale din România, concesionată Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A.”

Art. 1 lit. (j) definește rovinieta ca fiind „documentul sau înregistrarea în format electronic care atestă achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România”. Potrivit art. 1 alin. (11) lit. (b), (c), rovinieta valabilă este: rovinieta matcă-cupon, aplicată în partea stângă jos a parbrizului vehiculului, având înscris numărul de înmatriculare al vehiculului - în cazul deteriorării acesteia, dovada achitării tarifului de utilizare fiind făcută, în cazul utilizatorilor persoane fizice, prin documentul care atestă plata integrală a tarifului de utilizare, în original sau în copie legalizată, sau rovinieta electronică ce atestă existența în baza de date a SIEGMCR a informațiilor privind achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare pentru vehiculul în cauză.

Potrivit art. 7, „responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile … revine în exclusivitate utilizatorilor români”. Art. 1 lit. b) definește utilizatorii români ca fiind „persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România”.

Verificând legalitatea procesului-verbal de constatare a contravenției, instanța reține ca acesta a fost întocmit cu respectarea mențiunilor obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea și sediul contravenientei, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, precum și semnătura electronică a agentului constatator.

Referitor la exceptia nulitatii absolute a procesului verbal privind lipsa semnaturii agentului constatator, incalcand dispozitiile art.17 din O.G. nr.2/2001, instanta o califica ca apărare de fond, aceastea neconstituind o excepție procesuale asupra căreia să fie obligată să se pronunțe în condițiile art.137 alin.1 Cod proc.civ.

Potrivit art.17 din O.G. nr.2/2001, „lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu”.

Instanța constată că potrivit mențiunilor din procesul verbal, acesta a fost generat și semnat electronic conform prevederilor Legii nr.455/2001 și H.G. nr.1259/2001, de agentul constatator, angajat al CNADNR SA – CESTRIN, posesor al certificatului depus la dosarul cauzei, emis de Certsign SA – furnizor de servicii de certificare acreditat conform legii.

Dispozitiile art.9 alin.2 din Legea nr.455/2001, prevad ca semnătura electronica extinsă, bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, este prezumată a îndeplini condițiile prevăzute la art. 4 pct. 4, respectiv:

a) este legata in mod unic de semnatar;

b) asigură identificarea semnatarului;

c) este creata prin mijloace controlate exclusiv de semnatar;

d) este legata de datele in forma electronica, la care se raportează in așa fel încât orice modificare ulterioara a acestora este identificabila.

Sarcina probei contrare revine celui care contestă îndeplinirea condițiilor cerute pentru valabilitatea semnăturii electronice extinse.

In speta,petenta nu a făcut nicio dovadă pentru a răsturna prezumția de valabilitate a semnăturii electronice.

Examinând în continuare temeinicia proceselor verbale, instanța constată că situația de fapt reținută în cuprinsul acestora corespunde realității, în sensul că la data de 10.04.2011, orele 08.14 si respectiv 29.08.2011, orele 16.24, vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentei a circulat pe drumul național 2, km 115+80 m, Mărăcineni, jud. B., fără a deține rovinietă valabilă, aspect necontestat de altfel de petenta, și probat prin planșa foto aflata la dosarul cauzei.

Se constata ca, inca din anul 2002, petenta avea obligatia legala de a achita rovinieta in cazul in care decidea ca autovehiculul detinut de el sa foloseasca reteaua de drumuri nationale.

In aceste conditii, instanta considera ca decizia de a utiliza reteaua de drumuri nationale, fara a verifica daca pentru autovehiculul in cauza detine rovinieta in termen de valabilitate, a apartinut petentului, el asumandu-si riscul să raspunda contraventional. Aprecierea acestei situații ca fiind de natură să disculpe petentul, ar însemna să se accepte ideea ca partea să invoce propria incorectitudine, apărare care contravine astfel principiului de drept nemo auditur propriam turpitudinem allegans.

F. de cele expuse, instanța constată că petenta a săvârșit fapta reținută în sarcina sa, prin aceea că autovehiculul detinut de ea a circulat pe reteaua de drumuri nationale fără a detine rovinietă valabilă, astfel încât sancționarea sa apare ca fiind întemeiată.

Instanta nu poate retine apararea petentei, potrivit careia in pretul combustibilului este inclusa o taxa, atat timp cat neachitarea tarifului de utilizare a drumurilor publice este un tarif stabilit prin lege.

Având în vedere dispozițiile art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/ 2001, conform cărora sancțiunea contravențională trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, instanța apreciază că agentul constatator a făcut o individualizare corectă a sancțiunilor aplicate, respectiv amenda în cuantum minim, ținând cont de gravitatea faptei comise.

Potrivit art. 7 alin. 2 din O.G. nr. 2/ 2001 avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă. În cauza de față, instanța consideră că fapta petentului prezintă un grad de pericol social destul de ridicat, de natură a impune sancționarea sa cu amendă.

In acest sens, petenta a utilizat drumurile naționale fără a deține rovinietă, demonstrând indiferență față de disciplina rutieră și evitând achitarea tarifului impus de lege, faptă de natură a aduce prejudicii atât de natură patrimonială, față de intimată, cât și materiale, asupra structurii drumurilor.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța urmează să respinga plângerea impotriva proceselor verbale de contraventie . nr._/03.10.2011 si . 12 nr._/22.02.2012

In ceea ce priveste incidenta Legii 144/2012, din inscrisurile aflate la dosar instanta constata ca petentei nu i s-a mai intocmit un alt proces verbal de contraventie anterior incheierii acestuia.

În ceea ce privește tariful de despăgubire la plata căreia a fost obligat petentul, la care se face referire în procesul verbal și al cărui cuantum a fost stabilit prin înștiințarea de plată, conform art. 8 alin. (3) rap. la Anexa nr. 4 din O.G. nr. 15/2002, in vigoare la data savarsirii contraventiei, instanța reține că, potrivit regulilor generale, stabilite de art. 23 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 2/2001, despăgubirea poate fi stabilită în cazul în care prin săvârșirea contravenției s-a cauzat o pagubă și există tarife de evaluare a acesteia.

Totusi, instanța constată că, între data săvârșirii presupusei contravenției imputate petentei și data soluționării prezentei cauze, actul normativ care prevede și sancționează contravenția, O.G. nr.15/24.01.2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania, a suferit modificări și completări prin Legea nr.144/23.07.2012, publicata in Monitorul Oficial nr.509/24.07.2012.

Potrivit art. 15 alin. 2 din Constituția României, „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”.

Principiul constituțional al aplicării legii contravenționale mai favorabile a fost transpus în O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, care, la art.12 alin.2, prevede că „dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta; în cazul în care noul act normativ prevede o sancțiune mai gravă, contravenția săvârșită anterior va fi sancționată conform dispozițiilor actului normativ în vigoare la data săvârșirii acesteia.”

Mai mult decat atat, conform art.II din Legea nr.144/2012, tarifele de despagubire reglementate de art.8 alin.3, inainte de abrogarea acestuia prin Legea nr.144/2012, aplicate si contestate in instanta, pana la data de 27.07.2012, se anuleaza.

Din analiza comparativă a textelor legale mai sus menționate, instanța constată că legea contravențională mai favorabilă petentei este cea în vigoare la momentul pronuntarii cauzei. Prin urmare, instanța va avea în vedere, ca lege aplicabilă cauzei dedusă judecății, prevederile O.G. nr.15/2002, cu modificările și completările ulterioare în forma ulterioara intrării în vigoare a Legii nr.144/2012.

Prin prisma prevederilor legale anterior mentionate, instanta va face aplicarea legii mai favorabile, sens in care instanta va anula obligatia de plata a tarifului de despagubire in valoare de cate 28 euro, tarif ce nu mai este prevazut de legea in viguare.

In temeiul art.453 C.proc.civ. si potrivit principiului disponibilitatii, instanta va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

Prezenta Hotarare se poate ataca cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare, instanta competenta in solutionarea apelului fiind Tribunalul Buzau iar cererea de apel se depune la Judecatoria Buzau.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite, în parte, plângerea contravențională formulată de petentul R. G. A. - BUZAU, . A, ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – CESTRIN - ., .. 401 A, împotriva proceselor verbale de contravenție . nr._/03.10.2011 si . 12 nr._/22.02.2012, în sensul că menține amenzile contravenționale aplicate și înlătură tariful de despăgubire de cate 28 euro la plata căruia a fost obligata petenta.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare la Tribunalul Buzau, cererea de apel se depune la Judecatoria Buzau.

Pronunțată în ședință publică, azi 18.06.2014.

P. GREFIER,

M. A. BURLACUCRISTINA T.

RED .BMA, 27.06.2014

TEHNORED. TC.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 18/2014. Judecătoria BUZĂU