Plângere contravenţională. Sentința nr. 18/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 18/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 18-11-2014 în dosarul nr. 5407/200/2014

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.-SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 18.11.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – B. M. – A.

GREFIER – T. C.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul L. Ș. - B., D. 1, ., J. B., în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA C. SA - ., .. 401 A

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul este la primul termen de judecată și a fost supus procedurii de verificare și regularizare a cererii de chemare în judecată prevăzută de dispozițiile art. 200 C.proc.civ.

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 131 alin. 1 C. proc. civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art. 94 pct.4 C. proc. civ și teritorial în temeiul art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001.

În conformitate cu dispozițiile art. 238 alin. 1 C.proc.civ., instanța estimează durata necesară pentru cercetarea procesului, ținând cont de împrejurările cauzei, în vederea soluționării într-un termen optim și previzibil, la 30 de zile.

Instanța, deliberând, încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile de la dosar, în temeiul art. 255-258 N. C. proc. civ., ca fiind utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei.

În temeiul art. 389 N. C. proc. civ. deschide dezbaterile, în temeiul art. 394 N. C. proc. civ. declară închise dezbaterile, și, având în vedere faptul că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, în temeiul art. 411 N. C. proc. civ., alin. (1) reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile, constata următoarele

Prin plângerea înregistrata pe rolul Judecatoriei Buzau la data de 07.03.2014 sub nr._, petentul L. S. a formulat în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA-C. plângere împotriva procesului verbal de contraventie . nr._/07.06.2011

In fapt, petentul a aratat ca a fost sanctionat deoarece ar fi circulat cu autoturimul pe drumurile publice fara a detine rovinieta valabila. A considerat ca masura dispusa nu este temeinica si nici legala, deoarece, potrivit prevederilor Legii 144/2012, procesul verbal de contraventie se intomeste si se comunica contravenientului in termen de 30 de zile de la data constatari contraventiei, interval in care nu se pot incheia alte procese verbale. Astfel in cauza de fata, sustine petentul, fapta a fost savarsita la data de 10.12.2010 iar procesul verbal de contraventie a fost iontocmit la data de 07.06.2011, cu depasirea evidenta a termenului de 30 de zile de la data constatarii.

A precizatca in cauza sunt incidente garantiile prevazute de CEDO, trebuind a se da eficienta juridica prezumtiei de nevinovatie.

In drept cererea a fost intemeiata pe prevederile OG 2/2001 si OG 15/2002

In probatiune a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri si martori, a anexat plângerii formulate următoarele înscrisuri, în fotocopie: procesul – verbal de contraventie, adresa primarie.

Plângerea a fost legal timbrata cu taxa de timbru in cuantum de 20 delei ( fila 7)

Intimata a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea plangerii, avand in vedere ca procesul verbal estelegal si temeinic intocmit. A depus la dosarul cauzei certificat calificat, plansa foto, dovada de comunicare.

La termenul de astazi, instanta a apreciat ca plangerea contraventionala a fost formulata in termen, avand in vedere ca procesul verbal . nr._/07.06.2011, a fost comunicat la data de 15.06.2011, prin afisare, iar potrivit deciziei 10/2013 a Inaltei Curti de Casatie si Justie, comunicarea prin afisare este subsidiara comunicarii cu confirmare de primire, iar intimata nu a facut dovada ca a comunicat procesul verbal si in aceasta modalitate.

Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri, considerand-o concludenta, pertinenta si utila solutionarii cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contraventie . nr._/07.06.2011, încheiat de un agent constatator din cadrul intimatei COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică C., petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 250 de lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin.1 și sancționate de art.8 alin.2 din O.G. nr.15/2002, constând în aceea că, la data de 10.12.2010, vehiculul cu nr. de înmatriculare _ aparținând petentului a circulat pe drumul național 2, km 115+80 m, Mărăcineni, jud. B. fără a deține rovinietă valabilă.

Totodată, în temeiul art.8 alin.3 din O.G. nr.15/2002, petentul fost obligat la plata echivalentului în lei al sumei de 28 euro (115,38 lei) reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire.

Verificând legalitatea procesului-verbal de constatare a contravenției, instanța reține ca acesta a fost întocmit cu respectarea mențiunilor obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea și sediul contravenientei, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, precum și semnătura electronică a agentului constatator.

In ceea ce priveste motivele invocate de petent privitoare la incidenta prevederilor Legii 144/2012, instanta constata ca la momentul intocmirii procesului verbal de contraventie aceasta lege nu era in viguare, iar prin ca prin modificarea OG 15/2002 nu a fost instituit un termen de prescriptie a raspunderii contraventionale.

Examinând în continuare temeiniciaprocesului verbal, instanța reține că, potrivit art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu modificările și completările ulterioare (in vigoare la data savarsirii presupusei contraventii), fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă, cuantumul acesteia fiind stabilit conform art. 8 alin. (2), în Anexa nr. 2. Potrivit art. 8 alin. (3), contravenientul avea obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, o sumă stabilită potrivit Anexei nr. 4, pentru autoturisme (vehicule de tip A) fiind prevăzut un tarif de despăgubire în cuantum de 28 de euro.

Tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România a fost introdus, conform art. 1 alin. (2), începând cu data de 1 iulie 2002, fiind aplicat tuturor utilizatorilor români și străini pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz. Potrivit art. 1 lit. (e), acest tarif reprezintă „o anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, rețeaua de drumuri naționale din România, concesionată Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A.”

Art. 1 lit. (j) definește rovinieta ca fiind „documentul sau înregistrarea în format electronic care atestă achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România”. Potrivit art. 1 alin. (11) lit. (b), (c), rovinieta valabilă este: rovinieta matcă-cupon, aplicată în partea stângă jos a parbrizului vehiculului, având înscris numărul de înmatriculare al vehiculului - în cazul deteriorării acesteia, dovada achitării tarifului de utilizare fiind făcută, în cazul utilizatorilor persoane fizice, prin documentul care atestă plata integrală a tarifului de utilizare, în original sau în copie legalizată, sau rovinieta electronică ce atestă existența în baza de date a SIEGMCR a informațiilor privind achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare pentru vehiculul în cauză.

Potrivit art. 7, „responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile … revine în exclusivitate utilizatorilor români”. Art. 1 lit. b) definește utilizatorii români ca fiind „persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România”.

Față de aceste dispoziții legale, instanța constată că situația de fapt reținută în cuprinsul procesului verbal de contravenție atacat, corespunde realității, astfel cum rezulta din plansa foto aflata la fila 13 din dosarul cauzei, în baza căreia s-a și întocmit procesul verbal.

Prin urmare, procesul verbal a fost temeinic întocmit, atestând o situație reală existentă la data de 10.12.2010.

Totusi, instanța constată că, între data săvârșirii presupusei contravenției imputate petentei și data soluționării prezentei cauze, actul normativ care prevede și sancționează contravenția, O.G. nr.15/24.01.2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania, a suferit modificări și completări prin Legea nr.144/23.07.2012, publicata in Monitorul Oficial nr.509/24.07.2012.

Potrivit art. 15 alin. 2 din Constituția României, „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”.

Principiul constituțional al aplicării legii contravenționale mai favorabile a fost transpus în O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, care, la art.12 alin.2, prevede că „dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta; în cazul în care noul act normativ prevede o sancțiune mai gravă, contravenția săvârșită anterior va fi sancționată conform dispozițiilor actului normativ în vigoare la data săvârșirii acesteia.”

Ca urmarea a modificarii O.G. nr.15/2002, prin Legea nr.144/2012, fapta de a circula fara rovinieta valabila constituie contraventie continua si se sanctioneaza cu amenda, conform art.8 alin.1 din O.G. nr.15/2002, in forma actualizata.

De asemenea, potrivit art.9 alin.3 din O.G. nr.15/2002 actualizata, in cazurile prevazute de art.9 alin.2, procesul verbal de constatare a contraventiei se poate incheia si in lipsa contravenientului, dupa identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administratiei si Internelor-Directia Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor sau a conducatorului auto, in cazul utilizatorilor straini. Procesul verbal se intocmeste si se comunica contravenientului in termen de 30 de zile de la data constatarii contraventiei, interval in care nu se pot incheia alte procese verbale de constatare a contraventiei pentru incalcarea prevederilor art.8 alin.1.

Mai mult decat atat, conform art.II din Legea nr.144/2012, tarifele de despagubire reglementate de art.8 alin.3, inainte de abrogarea acestuia prin Legea nr.144/2012, aplicate si contestate in instanta, pana la data de 27.07.2012, se anuleaza.

Din analiza comparativă a textelor legale mai sus menționate, instanța constată că legea contravențională mai favorabilă petentului este cea în vigoare la momentul pronuntarii cauzei, care prevede posibilitatea sanctionarii petentului in termen de 30 de zile, decat o singura data. Prin urmare, instanța va avea în vedere, ca lege aplicabilă cauzei dedusă judecății, prevederile O.G. nr.15/2002, cu modificările și completările ulterioare în forma ulterioara intrării în vigoare a Legii nr.144/2012.

Din analiza aplicatiei ECRIS si din inscrisurile depuse la dosar ( adresa primarie) reiese ca petentul a mai fost sanctionat si prin procesul verbal de contraventie . 11 nr._/03.06.2011, pentru acelasi auto.

Prin prisma prevederilor legale anterior mentionate, instanta va face aplicarea legii mai favorabile, avand in vedere ca procesul verbal de constatare a contraventiei ce face obiectul prezentei cauze, respectiv . nr._/07.06.2011 este ulterior procesului verbal R11 nr._/03.06.2011, mentionat anterior, nefiind respectate dispozitiile legale prevazute de art.9 alin.3 din O.G. nr.15/2002, din noua reglementare.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, va admite plângerea contravențională și va anula procesul verbal de contravenție . nr_/07.06.2011este, întocmit de intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – C., exonerand petentul de la sanctiunea amenzii in cuantum de 250 lei.

Potrivit art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, instanța hotărăște nu numai asupra sancțiunii (amenda), ci și asupra despăgubirii menționate în procesul verbal și al cărei cuantum a fost stabilit prin înștiințarea de plată.

Ca efect al aplicarii legii contraventionale mai favorabile, potrivit dispozitiilor art.II din Legea nr.144/2012, instanta va anula obligatia de plata a tarifului de despagubire in valoare de 28 euro (115,38 lei), tarif ce nu mai este prevazut de legea in viguare la acest moment.

In temeiul art.453 C.proc.civ. si potrivit principiului disponibilitatii, instanta va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

Prezenta Hotarare se poate ataca cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare, instanta competenta in solutionarea apelului fiind Tribunalul Buzau iar cererea de apel se depune la Judecatoria Buzau.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulata de petentul L. Ș. - B., D. 1, ., J. B., în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA C. SA - ., .. 401 A

Anulează procesul verbal de contravenție . 11 nr._ și toate măsurile luate prin acesta.

Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata

Cu apel in 30 zile de la comunicare la Tribunalul Buzau, cererea se depune la Judecatoria Buzau

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.11.2014.

Președinte, Grefier,

B. M. – A. T. C.

Red.BMA 17.12.2014

Tehnored. TC /4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 18/2014. Judecătoria BUZĂU