Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 23-06-2014 în dosarul nr. 12274/200/2013
DOSAR NR_
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA Nr._/2014
Ședința publică de la 23 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. N. P.
Grefier Cocuța B.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror R. C. de la P. de pe lânga Judecatoria Buzau
Pe rol fiind solutionarea cererii formulata de petentul I. DE POLITIE JUDEȚEAN BUZAU, cu sediul in municipiul Buzau, .-10, judetul Buzau privind pe intimatul –contravenient B. I., CNP_ domiciliat In municipiul Buzau, ..7, judetul Buzau, având ca obiect reexaminarea sanctiunii contraventionale - înlocuire amendă- cu prestarea unei activități în folosul comunității.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit petentul si intimatul contravenient .
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura este legal indeplinită, după care:
Instanta verificandu-și din oficiu competenta cf. art. 131 al.1 C.p.c. constata ca este competentă general, material si teritorial să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 al. 1 și 2 din Constituția României, art. 94 C.p.c. si art. 32 al.2 cu ref.la art.9 al.3 din OG 2/2001.
Instanta in baza art. 238 C.p.c. pune in discutia partilor durata estimativa a cercetarii cauzei.
Reprezentantul Parchetului apreciaza ca durata cercetarii procesului este de maxim 30 de zile.
Instanta fata de probele ce se administreaza in cauze similare, de incarcatura de dosare existente pe rolul acestui complet de judecata, apreciaza ca daca aceasta cauza nu se va solutiona la termenul de fata, durata cercetarii procesului este de maxim sase luni de zile.
Reprezentantul Parchetului solicita un dovedirea actiunii incuviintarea probei cu inscrisuri..
Instanta in baza art. 255 si 258 C.p.c. incuviinteaza pentru parti proba cu inscrisuri, apreciind ca fiind legale, utile, pertinente si concludente in solutionarea cauzei.
Instanta in baza art. 244 C.p.c. constata termeinata cercetarea judecatoreasca si fizeaza astazi in sedinta publica termen pentru dezbaterea in fond in cauzei.
Instanta in baza art. 392 C.p.c. acorda cuvantul partilor in fond.
Având cuvântul in fond, reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecatoria Buzau pune concluzii de respingere a cererii, întrucât potrivit chitanțe depuse la fila 26 dosar rezultă că intimatul a achitat amenda contravențională stabilită prin procesul verbal de contravenție în cauză.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea inregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._/22.07.2013, petentul I. DE POLITIE JUDEȚEAN BUZAU a solicitat înlocuirea sanctiunii amenzii aplicate intimatului contravenient B. I., cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității.
În dovedirea cererii, petentul a anexat procesul verbal de contravenție ., nr_/13.06.2009, somatia si titlul executoriu nr._/2012 emise de Primaria municipiului Buzau- Directia Economica, anuntul colectiv nr._/2013 HCL nr. 182/30 iulie 2009 emisa de Consiliul Local al Municipiului Buzau.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 9 al.3 din OG 2/2001 si art. 39 ind.1 al.1 din Legea 352/2006.
Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar, conform art.29 lit l din OUG 80/2013
Intimatul fiind legal citat, acesta a formulat întâmpinare potrivit art 205 și urm C.p.civ, prin care a învederat că a achitat amenda de 100 lei solicitând închiderea dosarului
Intimatul a depus la dosar în copie chitanța . nr_/07.05.2014 eliberată de Municipiul B.- Direcția Economică
Instanța a administrat proba cu înscrisuri
Analizând probele din dosar, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal ., nr_/13.06.2009 incheiat de petent, intimatul a fost sancționat cu amendă contravențională in cuantum de 100 lei și un avertisment pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art 2 și art 28 din Legea 61/1991.
Ca urmare a faptului că intimatul nu a achitat amenda și nu a existat posibilitatea executării silite a acestuia, Primăria municipiului Buzau, judetul Buzau, a înaintat petentului procesul verbal de contravetie si formele de executare intocmite in baza acestuia, pentru a se sesiza instanța de judecată, în vederea înlocuirii amenzii cu prestarea activității în folosul comunității.
Art. 9 alin. 3 din OG 2/2001 prevede că, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată. Conform alin. 4, la primul termen de judecată, instanța, cu citarea contravenientului, poate acorda acestuia, la cerere, un termen de 30 de zile, în vederea achitării integrale a amenzii, alin. 5 prevăzând că,în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. 4, instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității, cu acordul acestuia.
Prin decizia 1354/ 10.12.2008, Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 9 alin. 5 din O.G. nr. 2/ 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, precum și art. 1 alin. 3, art. 8 alin. 5 lit. b și art. 13 din O.G. nr. 55/ 2002 privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității si a statuat ca „sintagma "cu acordul acestuia" din art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 2/ 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, precum și sintagmele "numai dacă există consimțământul contravenientului", "cu consimțământul contravenientului" și "după luarea consimțământului contravenientului" din art. 1 alin. 3, art. 8 alin. 5 lit. b și, respectiv, art. 13 din Ordonanța Guvernului nr. 55/ 2002 privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, așa cum a fost modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 108/ 2003 privind desființarea închisorii contravenționale, sunt neconstituționale”..
Ulterior sesizării instanței cu acțiunea dedusă judecății, intimatul a achitat amenda contravențională stabilită prin procesul verbal de mai sus, cu chitanța . nr_/07.05.2014 eliberată de Municipiul B.- Direcția Economică, fila 26 dosar.
Față de cele expuse mai sus, instanta urmeaza sa respingă cererea pendinte judecatii
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulata de petentul I. DE POLITIE JUDEȚEAN BUZAU, cu sediul in municipiul Buzau, .-10, judetul Buzau privind pe intimatul –contravenient B. I., CNP_ domiciliat In municipiul Buzau, ..7, judetul Buzau, având ca obiect reexaminarea sanctiunii contraventionale - înlocuire amendă- cu prestarea unei activități în folosul comunității.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare
Cererea de apel se depune la Judecătoria B.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23.06.2014
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.P.F.N.
Tehnored. P.F.N./ 5 ex.
08.07.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9377/2014.... | Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 30/2014.... → |
|---|








