Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 23-06-2014 în dosarul nr. 658/200/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILA Nr._/2014

Ședința publică de la 23 Iunie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE F. N. P.

Grefier Cocuța B.

Pe rol fiind judecarea actiunii civile formulata de petenta R. C., domiciliata in municipiul Buzau, . 14, ., judetul Buzau in contradictoriu cu intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA- CESTRIN, cu sediul in municipiul Bucuresti, .. 401 A, sector 6, având ca obiect plangere contraventionala.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit petenta si intimata.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca dosarul este la primul termen de judecata, dupa declinarea competentei de solutionare a cauzei dispusa prin sentinta civila nr. 6048/11 dec. 2013 pronuntata de Judecatoria Vilcea, procedura este legal indeplinita, dupa care:

Instanta verificandu-și din oficiu competenta cf. art. 131 al.1 C.p.c. constata ca este competentă general, material si teritorial să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 al. 1 și 2 din Constituția României și art. 94 C.p.c. si art. 32 din OG 2/2001.

Instanta in baza art. 238 C.p.c. pune in discutia partilor durata estimativa a cercetarii procesului.

Instanta fata de probele ce se administreaza in cauze similare, de incarcatura de dosare existente pe rolul acestui complet de judecata, apreciaza ca daca aceasta cauza nu se va solutiona la termenul de fata, durata cercetarii procesului este de maxim sase luni.

Instanta in baza art. 255 si 258 C.p.c. incuviinteaza pentru parti proba cu inscrisuri, apreciind ca fiind legala, utila, pertinenta si concludenta in solutionarea cauzei.

Instanta in baza art. 244 C.p.c. constata terminata cercetarea judecatoreasca si fixeaza astazi, in sedinta publica, termen pentru solutionarea in fond a cauzei.

Instanta in baza art. 392 C.p.c. retine cauza in pronuntare dat fiind solicitarea reclamantei de solutionare a cauzei in lipsa.

INSTANȚA

Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:

Prin plângerea contravențională formulata si inregistrata pe rolul Judecatoriei B., ju V. la data de 25.09.2013 sub nr._, petentul R. C. a solicitat instantei, ca prin hotararea pe care o va pronunta in contradictoriu cu intimatul C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN, sa dispuna anularea procesului-verbal . nr._/09.09.2013 .

În motivarea plângerii contravenționale, petentul a arătat că nu se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa întrucât a înstrăinat autovehiculul_ la data de 01.06.2010, de la data vânzării nu mai are nici un drept de a utiliza autoturismul, nemaideținând nici actele vehiculului menționat ce a fost radiat de la rolul său fiscal.

Plângerea nu a fost motivată în drept

In ceea ce priveste intimata, aceasta legal citata a formulat intampinare potrivit art. 205si urmatoarele C.p.c. solicitând respingerea plângerii și menținerea actului contestat ca fiind legal și temeinic întocmit cu respectarea art 9 alin 2 și 3 din OG 15/2002, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor tehnice, a fost semnat procesul verbal în baza art 7 din Legea 455/2001, actul a fost comunicat petentului în termenul legal, utilizatorii nu pot considera vehiculul exceptat de la plata tarifului până la confirmarea în scris al CNADR că a fost operată înscrierea în baza de date

Intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă

Au fost atașate înscrisuri în copie, filele 3-7, 13-16, 25-28 dosar

Prin sentința civilă nr 6048/11.12.2013 pronunțată de Judecătoria B. a fost admisă excepția de necompetență teritorială a instanței și declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B. fiind reținute incidența art 10 ind 1 din Legea 15/2002 modificată față de domiciliul petentului

Dosarul fiind trimis, a fost înregistrat la data de 14.01.2014 sub nr_ pe rolul Judecătoriei B..

În cauză instanța a administrat la solicitarea părților proba cu înscrisuri

Analizând actele si lucrarile dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/09.09.2013, petentul a fost sanctionat cu amenda contraventionala in cuantum de 250 lei, pentru savarsirea faptei contraventionale prevazute de art. 8 alin 1 din OG 15/2002 constand in aceea ca, la data de 31.08.2013, ora 13,43, petentul a condus vehiculul categoria A cu numarul de inmatriculare_ pe DN 7 km 188+900 m în localitatea Seaca, jud V., fără a deține rovignetă valabilă .

Instanța, analizand procesul-verbal in ceea ce priveste legalitatea, apreciaza ca acesta a fost legal intocmit cu respectarea conditiilor de forma prevazute de art 17 și 16 din O.G. nr. 2/2001 sub sanctiunea nulitatii absolute.

Procesul verbal in discutie a fost generat si semnat electronic conform prevederilor Legii 455/2001 si HG 1259/2001 de catre agentul intimatei, posesor de certificat acreditat conform legii, fiind întocmit în lipsa petentului potrivit mențiunilor din actul în discuție nu putea fi semnat de contravenient, lipsa semnăturii acesteia precum și lipsa semnăturii olografe a agentului constator neducând la nulitatea procesului verbal. Semnătura electronica extinsă, bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, este prezumată a îndeplini condițiile prevăzute la art. 4 pct. 4, respectiv: a) este legata in mod unic de semnatar; b) asigura identificarea semnatarului; c) este creata prin mijloace controlate exclusiv de semnatar; d) este legata de datele in forma electronica, la care se raportează in așa fel încât orice modificare ulterioara a acestora este identificabila. Sarcina probei contrare revine celui care contestă îndeplinirea condițiilor cerute pentru valabilitatea semnăturii electronice extinse.

Intrucat procesul verbal a fost incheiat in lipsa petentului, din examinarea cuprinsului procesului verbal se poate observa c a acesta respecta exigentele art. 16 al.1 din OG 2/2001, fapta fiind descrisă complet, agentul constatator nu trebuia să efectueze o evaluare a pagubelor pricinuite cu ocazia săvârșirii contravenției pentru a aplica tariful de despăgubire întrucât legiuitorul a stabilit și evaluat aceasta prin sumele fixe stabilite în actul sancționator

Instanța, examinând procesul verbal, apreciază că sancțiunile au fost corect stabilite potrivit limitelor stabilite prin art 8 din OG 15/2002.

Prin neînscrierea datelor personale ale contravenientului și persoanei ce reprezintă intimatul, lipsa semnăturii unui martor sau neînscrierea obiecțiunilor, acestuia nu i s-a cauzat nici un prejudiciu de vreme ce prin plângerea dedusă judecății a putut arăta toate motivele de nelegalitate și netemeinicie ale actului.

În ceea ce privește temeinicia actului, instanta va mai retine ca, pentru a putea fi sanctionata o fapta contraventionala, se impun a fi indeplinite doua tipuri de cerinte: intrinseci, constand in incalcarea cu vinovatie a unei norme de drept, fapta care va atrage dupa sine o sanctiune prevazuta de lege, dar si extrinseci constand in constatarea corespunzatoare a faptei respective de catre o persoana abilitata in acest sens- agentul constator. In plus, agentului constatator ii incumba obligatia de a respecta o . forme expres prevazute de O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, ce au menirea de a proba dincolo de orice indoiala existenta faptei, vinovatia contravenientului si legalitatea actului realizat in acest sens .

Procesul-verbal de contraventie face dovada asupra situatiei de fapt retinute si asupra incadrarii in drept a faptei in conditiile in care este legal si temeinic intocmit, iar cele constatate de catre agentul constatator sunt sustinute cu mijloace de proba .

Analizand dispozitiile legale in materie, se constata ca procesul-verbal nu are forta probanta in ceea ce priveste existenta faptei contraventionale in lipsa unor probe care sa sustina cele retinute, instanta constatand ca acesta nu este temeinic intocmit.

In cauza de fata, analizand procesul-verbal precum si modul in care acesta a fost incheiat prin prisma dispozitiilor art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, instanta retine ca, desi nepenala la nivelul legislatiei interne, materia contraventionala este subsumata notiunii de acuzatie in materie penala in sens contraventional, astfel cum a aratat Curtea de la Strassbourg in mai multe decizii de speta.

Conventia Europeana a Drepturilor Omului a fost ratificata de catre Romania prin Legea nr. 30/1994 publicata in Monitorul Oficial nr. 135/1994 si este un act international care face parte, conform art. 11 alin. 2 din Constitutia Romaniei, din dreptul intern. Mai mult, in temeiul art. 20 alin. 2 din legea fundamentala, daca exista neconcordante intre actele internationale la care Romania este parte si legile interne, au prioritate reglementarile internationale. Prin urmare, nu numai Conventia dar si jurisprudenta Curtii Europene, indiferent de statul care a fost parte in respectiva speta, se impun judecatorului roman, judecator care are obligatia de a face aplicarea directa si prioritara a acesteia fata de dreptul intern in cursul solutionarii cauzelor, in situatia existentei unei neconcordante .

De asemenea, insasi Curtea Constitutionala a Romaniei in Decizia nr. 81/1994, publicata in Monitorul Oficial nr. 14/1995 a subliniat ca deciziile de speta pronuntate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului se impun in virtutea art. 20 alin. 1 din Constitutia Romaniei si au prioritate in temeiul art. 2 din acelasi text. Aceasta observatie este reluata de Curtea Constitutionala si in Decizia nr. 349/2001 publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 240/2002 in care se subliniaza ca, in urma ratificarii de catre Romania a Conventiei pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, in conformitate cu prevederile art. 11 si 20 din Constitutie, aceasta conventie a devenit parte a dreptului intern, si ca, se impune ca in examinarea cauzei cu care Curtea Constitutionala a fost investita, sa se aiba in vedere prevederile sale, precum si practica jurisdictionala a Curtii Europene a Drepturilor Omului in aplicarea si interpretarea conventiei mentionate .

Aceste principii extrase din jurisprudenta CEDO se regasesc si in hotararea pronuntata in cauza A. contra Romaniei, in care se statueaza si ca, desi statele membre dispun de o marja de apreciere in ceea ce priveste anumite fapte, putandu-le scoate din sfera sanctionatoare penala si sa le pedepseasca potrivit unor reguli speciale in materie contraventionala, nu trebuie ca prin aceasta politica penala sa fie privata persoana acuzata de anumite drepturi procesuale esentiale. Astfel, persoana acuzata de o fapta pedepsita potrivit unui regim sanctionator, cel contraventional mai bland, nu trebuie sa fie pusa . putin favorabila decat daca ar fi fost sanctionata conform dreptului penal. In acest sens, Curtea apreciaza ca prezumtia de nevinovatie trebuie sa opereze si in materie contraventionala, atribuirea sarcinii celui care contesta savarsirea contraventiei fiind o incalcare a acestei garantii procesuale fundamentale, prevazuta de art. 6 CEDO .

Aplicarea garantiilor procesuale prevazute de acest articol, inclusiv prezumtia de nevinovatie, atrag rasturnarea sarcinii probei in cadrul plangerii contraventionale. Astfel, cel sanctionat nu trebuie sa faca dovada nevinovatiei sale, ci aceasta sarcina revine autoritatii din care face parte agentul constatator, in virtutea principiului in dubio pro reo, orice dubiu profitand celui acuzat de savarsirea faptei contraventionale.

In cauza de fata, intimatul nu a facut dovada existentei faptei contraventionale retinute prin procesul-verbal în discuție precum si a legaturii de cauzalitate intre fapta contraventionala si urmarea imediata.

Mai mult, din cuprinsul facturii contractului de vânzare-cumpărare vehicul folosit din 01.06.2010., rezultă că la data respectivă petentul a vândut numitului Rinjeu S. I., autoturismul cu nr de înmatriculare_ iar acesta a radiat din rolul său fiscal vehiculul, ca urmare, fapta contravențională nu a fost comisă de petentul care nu era nici utilizatorul sau proprietarul vehiculului în discuție, filele 5 dosar.

Potrivit dispozițiilor art.1 din OG 2/2001 pentru ca o faptă să constituie contravenție aceasta trebui să fie săvârșită cu vinovăție,ori în cauza de față neexistând identitate între soferul care a condus autovehiculul în ziua de 31.08.2013 și proprietarul din evidențele serviciului de înmatriculări,nu se poate reține că acesta din urmă a săvârșit fapta pentru care a fost sancționat.

Mai mult decât atât art.8 din OG 15/2006 incriminează fapta de a circula cu un autovehicul pentru care nu s-a plătit rovinietă,iar așa cum rezultă din cele ce preced cel care a condus nu este petentul.

Pe de altă parte sancționarea petentului în temeiul dispozițiilor art 8 din OG 15/2002,apare nelegală și în vădită contradicție cu dispozițiile art.11 din OUG 195/2002,care prevede că noul proprietar trebuie să procedeze la înmatricularea autovehiculului pe numele său,fostul proprietar neavând nicio obligație în acest sens, conform OMI nr 1501/2006.

Simpla mențiune din certificatul de înmatriculare referitoare la numele proprietarului,nu poate atrage răspunderea sa contravențională în condițiile în care el nu mai deține în fapt această calitate,care a fost transmisă cumpărătorului autovehiculului,iar acesta nu a procedat la transcrierea vânzării cumpărării autovehiculului și la înmatricularea sub un nou număr pe numele său.

F. de aceste considerente, instanta urmeaza a admite plangerea contraventionala si a anula procesul-verbal în litigiu intocmit de intimat precum si masurile dispuse in baza acestuia .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională formulata de petenta R. C., domiciliata in municipiul Buzau, . 14, ., judetul Buzau in contradictoriu cu intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA- CESTRIN, cu sediul in municipiul Bucuresti, .. 401 A, sector 6, având ca obiect plangere contraventionala.

Dispune anularea procesului verbal de contravenție ., nr_/09.09.2013 emis de intimat și a măsurilor dispuse prin acesta

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23.06.2014.

P. GREFIER;

Red.P.F.N.

Tehnored. P.F.N./ 4 ex.

01.07.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria BUZĂU