Plângere contravenţională. Sentința nr. 21/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 21/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 21-11-2014 în dosarul nr. 15355/200/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Sentința civilă nr._
Ședința publică de la 21.11.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. F.
GREFIER: E. L. D.
Pe rol fiind acțiunea civilă, având ca obiect plângere contravențională, formulată de către petentul R. A. F. cu domiciliul în mun. B., ., ., ., în contradictoriu cu intimata I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE B., cu sediul în mun. B., .-10, jud. B., împotriva procesului verbal . nr._/12.07.2014.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se afla la primul termen de judecata după ce a fost parcursă procedura prealabilă, cererea este legal timbrata, intimata a depus întâmpinare ce a fost comunicata petentului, după care:
Instanța procedează la lăsarea cauzei la a doua strigare, potrivit dispozițiilor art. 104 alin. 13 din Regulamentul de Ordine Internă, întrucât nu s-a prezentat nimeni.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare, au fost lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se afla la primul termen de judecata după ce a fost parcursă procedura prealabilă, cererea este legal timbrata, intimata a depus întâmpinare ce a fost comunicata petentului, după care:
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 131 alin. 1 C.pr.civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 al. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material si teritorial în temeiul art. 94, pct. 4 C.pr.civ raportat la art. 32 din OG nr. 2/2001.
În temeiul art. 238 C.pr.civ, instanța estimează durata cercetării procesului la 30 zile.
În temeiul art. 258 raportat la art. 255 și 265 C.pr.civ instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisuri proba cu înregistrarea video, apreciind aceste probe ca fiind pertinente, concludente și utile cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C.pr.civ, instanța declară închise dezbaterile, reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângereaînregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 23.07.2014, sub nr._, petentul R. A. F. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B., anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/12.07.2014, restituirea permisului de conducere, iar în subsidiar transformarea amenzii în avertisment.
În motivarea plângerii, petentul a arătat în data de 12.07.2014, a fost sancționat cu o amendă în cuantum de 810 lei și i-a fost reținut permisul de conducere reținându-se că a condus autoturismul marca Audi cu număr de înmatriculare_ pe .. B. cu 107 km/h.
Petentul arată că cele reținute în procesul verbal de contravenție contestat nu sunt adevărate, întrucât acesta a fost atent la vitezometru, știind că în zonă se află un aparat radar.
Totodată, petentul învederează că i-a explicat agentului constatator că nu putea să circule cu acea viteză și i-a solicitat înregistrarea video a abaterii, însă acesta a refuzat.
De asemenea petentul solicită ca intimatul să depună la dosarul cauzei înregistrarea video a abaterii, verificarea metrologică a aparatului radar și documente din care să rezulte marja de eroare a aparatului.
În drept au fost indicate dispozițiile OG 2/2001.
În dovedirea plângerii, petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus la dosarul cauzei, în copie, procesul-verbal de constatare a contravenției contestat.
Plângerea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 de lei conform art. 19 din O.U.G. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.(fila 7)
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca fiind neîntemeiată, menținerea procesului-verbal de contravenție ca fiind temeinic și legal.
În fapt, intimatul a arătat că la data de 12.07.2014, ora 11.01, petentul a condus autoturismul marca Audi cu număr de înmatriculare_ pe .. B. cu viteza de 107 km/h, în zona cu limitare de viteză de 50 km/h.
Ulterior petentul a fost oprit în trafic, iar în urma verificării documentelor i s-a adus la cunoștință viteza cu care a circulat, precum și normele legale încălcate și i s-a întocmit procesul verbal de contravenție pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 121 alin. 1 din ROUG 195/2002. S-a aplicat și măsura tehnico administrativă de reținere a permisului de conducere auto în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 90 de zile.
Intimatul învederează că instalația de supraveghere montată pe autoturismul MAI_ este verificată și omologată metrologic, astfel că nu se poate spune că viteza este nereală
În drept, intimatul a invocat dispozițiile art. 205-208 C.pr.civ.
Intimatul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și CD. În acest sens, a depus la dosarul cauzei, în copie, cazier auto petent și CD, atestat operator radar și buletin verificare metrologică.
Petentul nu a formulat răspuns la întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 21.11.2014, instanța a încuviințat pentru petent proba cu înscrisuri și pentru intimată proba cu înscrisuri, cu CD, atestat operator radar și buletin de verificare metrologică a aparatului radar.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Prin procesul-verbal de contraventie . nr._/12.07.2014, s-a retinut ca la data de 12.07.2014, orele 11.01 în mun. B., .>R. A. F. a condus autoturismul marca Audi cu nr._, pe ., fiind inregistrat de aparatul radar . 387, montat pe auto MAI_ aflat în staționare cu viteza de 107 km/h.
S-a retinut încălcarea art.121 alin.1 O.U.G. nr.195/2002 Rep., contravenientul fiind sanctionat cu amenda contraventionala în cuantum de 810 lei, echivalentul a 9 puncte-amenda.
Totodată, prin același proces verbal s-a dispus reținerea permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.
Petentul a semnat procesul verbal de contraventie, consemnandu-se la rubrica alte mențiuni: “Nu am”.
Potrivit art. 121 alin (1) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.
Conform art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002, conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță, iar potrivit art. 49 alin. (1) din același act normativ, limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h, iar alin. (4) prevede că limitele maxime de viteză în afara localităților sunt: a) pe autostrăzi - 130 km/h, b) pe drumurile expres sau pe cele naționale europene (E) - 100 km/h, iar c) pe celelalte categorii de drumuri - 90 km/h.
În conformitate cu prevederile art. 102 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 195/2002, se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a depășirii cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
Față de data formulării plângerii și data comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției, instanța constată că plângerea contravențională este formulată în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001, putându-se trece la soluționarea pe fond a cauzei.
In ceea ce priveste legalitatea procesului verbal de contraventie, instanța constată că acesta cuprinde mențiunile obligatorii referitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator, mențiuni prevăzute sub sancțiunea nulității (exprese, absolute) de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.
In ceea ce priveste temeinicia procesului verbal contestat, din materialul probator administrat in cauza, instanta retine ca petentul nu a reusit sa rastoarne prezumtia de legalitate si temeinicie a procesului verbal de contraventie.
Din înregistrarea video depusă la dosar pe suport CD, instanța reține că autoturismul Audi cu număr de înmatriculare_, circula în mun. B., . de 107 km/h, la data de 12.07.2014, orele 11.01, viteză ce a fost înregistrată cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
Astfel, aparatul radar . 387 este verificat metrologic la data de 26.03.2014 și are valabilitatea un an, așa cum rezultă din buletinul de verificare metrologică a acestuia (fila 23 – pe CD).
Totodată, agentul care a constatat săvârșirea contravenției cu ajutorul aparatului radar este agentul principal I. Ș., care deține atestat de operator radar, așa cum rezultă din documentele depuse la dosar de către intimată (conținute pe CD-ul aflat la dosar la fila 23).
In ceea ce privește incidenta în prezenta cauza a prezumției de nevinovație, instanța reține că, astfel cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele H. și alții c. României și N. G. c. României, în materia contravențiilor prevăzute și sancționate de legislația rutieră, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materie de circulație rutieră, intrând în competența poliției.
Cu toate acestea, odată stabilită aplicabilitatea art. 6 în cauza concretă, instanța de judecată trebuie să acorde petenților în mod efectiv posibilitatea de a propune probe prin care să aducă dovada contrară celor reținute de agentul constatator și de a-și prezenta argumentele în apărare, în cadrul unei proceduri contradictorii. În speță, petentul a avut posibilitatea de a-și proba susținerile și de a-și formula apărările, acestuia fiindu-i comunicată întâmpinarea depusă de intimat, precum și CD-ul care conține înregistrarea video a abaterii, buletin de verificare metrologică a aparatului radar și atestatul de operator radar al agentului constatator.
În ceea ce privește susținerile petentului cu privire la inexistența faptei ca urmare a erorii aparatului radar folosit instanța reține că in conformitate cu art. 3 din OG 20/1992, aceste mijloace se supun controlului metrologic legal.
Atât timp cât unui aparat cinemometru i s-a demonstrat prin verificări tehnice conformitatea, iar acesta se încadrează în cerințele tehnice obligatorii pentru a fi omologat și a fi declarat admis, cererea petentului de a se interpreta eroarea tolerată în favoarea sa este inadmisibilă.
Referitor la marja de eroare, instanța reține că aceasta este avută în vedere la verificarea metrologică a aparatului radar, pentru a se aprecia dacă aparatul radar corespunde din punct de vedere tehnic. Cum aparatul radar este verificat din punct de vedere metrologic (fila 16), rezultă că viteza măsurată de acesta este viteza corectă. Măsurarea efectuată cu aparatul radar, după verificarea metrologică a acestuia, este legală și corectă și asupra ei nu se poate interveni, nici de către operatorul radar nici de către instanța de judecată.
Intrucât petentul nu a adus probe pertinente in sustinerea plangerii, instanta nu poate retine o alta situatie decat cea mentionata de agentul constatator în procesul verbal de contraventie, doar pe baza afirmatiilor petentului, astfel încat plangerea este apreciată ca neintemeiata, în ceea ce priveste savarsirea acestei contraventii.
Astfel, sustinerile petentului că nu a circulat cu acea viteză, având în vedere erorile aparatelor radar nu pot fi retinute de catre instanta, atata timp cat nu sunt coroborate cu nici un alt mijloc de proba.
Având în vedere împrejurarile savarsirii faptei - locul si momentul savarsirii acesteia, gradul de pericol social al faptei savarsite, instanța apreciază că sanctiunea contraventională aplicată petentului a fost corect individualizată, respectiv amenda - în limitele sanctiunii prevazute de art.102 alin.1 și 3 din O.U.G. nr.195/2002 rep., petentului fiindu-i aplicată amenda minimă în cuantum de 9 puncte amendă și reținerea permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce.
De asemenea, instanța apreciază că nu se impune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului, având în vedere împrejurările săvârșirii faptei. Mai mult decat atat, potrivit extrasului privind trecutului contraventional al petentului (fila 22), instanta constata ca acesta a savarsit de-a lungul timpul și alte contravenții pentru încalcarea dispozitiilor OUG 195/2002.
Cu privire la măsura tehnico administrativă de reținere a permisului în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, instanța reține că măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce se aplică automat, conform dispozitiilor art.102 alin.3 coroborat cu art. 97 alin. 1 lit.a și alin. 2 și art. 111 alin. 1 lit c din O.U.G. 195/2002.
Pentru aceste motive, instanța urmează să respingă ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de către petent împotriva procesului verbal de contraventie întocmit de intimat și să mențină procesul verbal de contraventie contestat și măsurile dispuse prin acesta.
În ceea ce privește cererea formulată de petentă privind restituirea permisului de conducere,instanța o va respinge ca inadmisibilă cu următoarea motivare:
Potrivit art. 219 alin. 2 din Hotărârea nr. 1391/04.10.2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, actualizată, restituirea permisului de conducere se dispune de către șeful serviciului poliției rutiere pe raza căreia a fost săvârșită fapta, la cererea titularului, în baza hotărârii judecătorești rămase definitive prin care procesul-verbal de constatare a contravenției a fost anulat.
Din interpretarea acestui articol reiese că măsura restituirii permisului de conducere nu poate fi dispusă în judecarea unei plângeri contravenționale, ci se face conform unei proceduri administrative, în baza unei sentințe prin care procesul-verbal a fost anulat.
În temeiul art. 453 C.pr.civ și a dreptului de dispoziție a părților prevăzut de art. 9 C.pr.civ., instanța urmează să ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plangerea contraventionala formulată de către petentul R. A. F. cu domiciliul în mun. B., ., ., ., în contradictoriu cu intimata I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE B., cu sediul în mun. B., .-10, jud. B., împotriva procesului verbal . nr._/12.07.2014, ca neintemeiată.
Respinge cererea formulată de petent cu privire la restituirea permisului de conducere ca inadmisibilă.
Mentine procesul verbal contestat si masurile dispuse prin acesta.
Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria B.
Pronuntata în sedinta publica, azi, 21.11.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
F. I. E. L. D.
Red. F.I.
Tehnored. D.E.L
4 ex./08.12.2014
| ← Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 2014/2014.... | Pretenţii. Sentința nr. 1946/2014. Judecătoria BUZĂU → |
|---|








