Plângere contravenţională. Sentința nr. 24/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 24/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 24-11-2014 în dosarul nr. 4978/200/2014
DOSAR NR._
ROMANIA
JUDECATORIA B. – J. B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE 24.11.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: N. N.
GREFIER: Ș. M. B.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională promovată de petentul G. Ș., domiciliat în mun. B., .. 81, jud. B., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., cu sediul în mun. B., .-10, jud. B..
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns petentul G. Ș., personal, lipsind intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul este la primul termen de judecată, cererea este legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 20 de lei, prin chitanța . nr._(_14, fiind supusă verificări și regularizării, în conformitate cu dispozițiile art. 200 C.pr.civ.
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 131 alin. 1 C. proc. civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art. 94 pct.4 C. proc. civ și teritorial în temeiul art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001.
În conformitate cu dispozițiile art. 219 C.proc.civ., instanța procedează la identificarea petentului G. Ș., datele de identificare ale acestuia regăsindu-se în caietul de ședință al grefierului, având în vedere dispozițiile Legii nr. 677/2001, privind protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.
Se prezintă petentul, care arată că a fost sancționat de organele de politie la trecerea de pietoni la semafor de la Bazar pe motiv că nu a acordat prioritate unui pieton.
Instanța dispune a se proceda la vizualizarea înregistrării abaterii contravenționale.
Petentul, în urma vizionării înregistrării abaterii contravenționale, precizează că înțelege să conteste faptul că a trecut pe roșu la semafor, arătând că a solicitat ca intimata să depună certificatul de omologare, certificatul de verificare metrologică și dovada faptului că agentul era competent, conform dispozițiilor legale. Ori, din întâmpinarea depusă de către intimat nu rezultă aceste aspecte.
Având în vedere că nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în probațiune.
Petentul G. Ș., având cuvântul în probațiune, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Instanța, în temeiul art. 258 alin.1 C.proc.civ, cu raportare la dispozițiile art.254 alin.1, coroborate cu prevederile art. 255 alin.1 C.proc.civ. încuviințează ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, proba cu înscrisurile depuse la dosar și proba cu înregistrarea video a abaterii contravenționale.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 394 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Petentul G. Ș., având cuvântul pe fondul cauzei, precizează că în locul în care era amplasată mașina de politie și filma trecerea de pietoni, în opinia sa, nu avea cum să surprindă cu camera ce se petrecea în acel loc. Mai mult decât atât nu era vorba despre un pieton ci despre două persoane care au coborât dintr-un alt autoturism si au încercat să traverseze oblic . trecerea de pietoni. Când a primit înregistrarea video a contravenției a solicitat desfacerea acesteia pe momente, din care se poate observa că cele două persoane nu sunt pe trecerea de pietoni. Mai mult decât atât pietonii nu aveau cum să traverseze pe trecerea de pietoni fiind foarte aglomerat în acel moment al zilei. Mai arată că este conducător auto de 38 de ani și nu avut incidente notabile. Față de cele arătate solicită admiterea cererii și respingerea consecințelor procesului verbal.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
La data de 04.03.2014, petentul G. Ș. a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare a contravenției ., nr._/28.02.2014, încheiat de agentul constatator din cadrul intimatului Inspectoratul de Poliție al Județului B., solicitând anularea acestuia.
Plângerea contravențională a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub număr unic de dosar_ .
În motivarea plângerii contravenționale, petentul a arătat că mașina de poliție cu camera de filmat a înregistrat doar auto_ pe trecere de pietoni și pietonul nr. 1 în dreapta. Practic, pietonul 1 și 2 s-au dat jos din autobuz în stație și în loc să meargă pe trotuar au venit pe partea carosabilă, pe contrasens prin spatele autobuzului și autoturismelor parcate neregulamentar în stație, venind oblic pe trecerea de pietoni. Pietonul nr. 1 a încercat forțarea trecerii, iar pietonul nr. 2 a văzut mașina poliției și s-a oprit la trecere.
Agenții de poliție nu a identificat cei doi pietoni ci doar au procedat la sancționarea sa.
Mai arată că le-a demonstrat agenților că nu puteau să vadă derularea evenimentului, dar i s-a sugerat să se adreseze instanțelor judecătorești.
Plângerea nu a fost întemeiată în drept și a fost timbrată cu taxă de timbru de 20 de lei.
Odată cu plângerea, s-a depus schiță (fila 4), și copie de pe procesul verbal de constatare a contravenției ., nr. CP, nr._/28.02.2014 (fila 5).
După regularizarea cererii, aceasta a fost comunicată intimatului Inspectoratul de Poliție al Județului B., care a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca fiind nefondată.
Arată că la data de 28.02.2014, ora 16:39, petentul, în timp ce conducea autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ pe .. B., din direcția Pomul V. către . la trecerea de pietoni de la intersecția Oltețului nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat regulamentar în traversarea străzii pe marcajul pietonal, pe sensul său de mers. De asemenea, plăcuța cu nr. de înmatriculare de pa partea din spate a autoturismului era murdară.
Agentul constatator a întocmit procesul verbal contestat pentru încălcarea prevederilor art. 135 lit. h din ROUG nr. 195/2002 și art. 147 al. 3 din același act normativ, stabilind amendă în cuantum de 340 lei. Totodată, s-a dispus măsura tehnico-administrativă de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 30 de zile.
Abaterea a fost filmată cu instalația video de supraveghere și control al traficului rutier montată pe autospeciala MAI_.
Odată cu întâmpinarea, s-a depus CD (fila 12), fișa de cazier contravențional al petentului (fila 13).
Întâmpinarea a fost comunicată petentului care a depus răspuns la întâmpinare, arătând că din proba video se vede clar că nu erau persoane pe trecerea de pietoni. A depus planșe foto desprinse din înregistrare (fila 19 – 22).
Părțile au fost legal citate pentru termenul din data de 24.11.2014.
Sub aspect probatoriu, față de împrejurarea că petentul nu a indicat alte probe în susținerea plângerii formulate, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu actele existente în dosar, precum și înregistrarea video, la care chiar petentul face referire în plângere, potrivit prevederilor art. 258 C..
Analizând coroborat materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare a contravențiilor ., nr._/28.02.2014, încheiat de agentul constatator din cadrul intimatului Inspectoratul de Poliție al Județului B., petentul G. Ș. a fost sancționat contravențional întrucât “la data de 28.02.2014, ora 16:39, petentul, a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ pe .. B., din direcția Pomul V. către . la trecerea de pietoni de la intersecția Oltețului nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat regulamentar în traversarea străzii pe marcajul pietonal, pe sensul său de mers. De asemenea, plăcuța cu nr. de înmatriculare de pa partea din spate a autoturismului era murdară”, reținându-se, așadar, în sarcina sa, săvârșirea contravenției prevăzute de art. 135 lit. h din ROUG nr. 195/2002 și art. 147 pct. 3 din același act normativ..
Potrivit dispozițiilor art. 135 lit. h din ROUG nr. 195/2002, „conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere și în următoarele situații: h) pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului”, iar art. 100, al. 3, lit. b din OUG nr. 195/2002, arată că „constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: b) neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului, tractorului agricol sau forestier ori tramvaiului”.
De asemenea, art. 147 pct. 3 din același act normativ, Conducătorul de autovehicul sau de tramvai este obligat3. să verifice funcționarea sistemului de lumini și de semnalizare, a instalației de climatizare, să mențină permanent curate parbrizul, luneta și geamurile laterale ale autovehiculului, precum și plăcuțele cu numărul de înmatriculare sau înregistrare ale autovehiculului și remorcii;
Având în vedere analiza dată de Curte contravenției, în cauza Ozturk vs. Germania, potrivit căreia, contravenția, intră în materia acuzațiilor în materie penală, având în vedere clasificarea faptei, potrivit dreptului național, natura faptei incriminate și natura și gravitatea sancțiunii, instanța apreciază că garanțiile procedurale prevăzute de art. 6, par. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cărora orice persoană acuzată de săvârșirea unei infracțiuni, este prezumată nevinovată până ca vinovăția sa este stabilită, sunt pe deplin aplicabile. Criteriile enunțate, de regulă, nu sunt analizate cumulativ dar dacă analiza separată nu permite a se ajunge la o concluzie clară, atunci se impune abordarea cumulativă (Hotărârea pronunțată în cauza Garyfallou AEBE contra Greciei din 22 septembrie 1998, paragr. 56)
Prezumția de nevinovăție privește și sarcina probei.
În exercitarea dreptului său la apărare, petentul trebuie, potrivit prevederilor art. 249 C.P.C., să-și probeze pretențiile și apărările, această procedură fiind conformă practicii Curții, care a arătat în cauza Salabiaku vs. Franța, în care s-a stabilit că prezumția de nevinovăție nu este una absolută, de vreme ce în fiecare sistem de drept sau de fapt, pe care Convenția nu le interzice în principiu, atâta timp cât statele respectă anumite limite și nu încalcă drepturile apărării.
Instanța reține că O.G. nr. 2/2001 nu conține reguli exprese privind administrarea probelor.
În acest sens, instanța, analizând conținutul procesului verbal contestat de petent, constată faptul că acesta întrunește, condițiile de formă impuse de dispozițiile art. 17 și 19 și cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 16 din O.G. nr. 2/ 2001, nefiind afectat de vreo cauză de nulitate absolută.
Din interpretarea prevederilor O.G. nr. 2/2001 rezultă că procesul verbal de contravenție contestat se bucură de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie, revenindu-i petentului sarcina dovedirii contrariului. Astfel, acesta face dovada asupra situației de fapt reținute și asupra încadrării în drept a faptelor, până la proba contrară ce incumbă petentului, aspect care nu poate contrar intereselor acestuia, ci, mai degrabă, exercitarea dreptului său la apărare.
Prin urmare, toate constatările făcute personal de către agentul constatator inserate în procesul verbal pot fi verificate prin administrarea oricărui mijloc de probă admis de lege. Rezultă deci că cel care contestă acest act administrativ oficial trebuie să dovedească prin probe nelegalitatea sau netemeinicia lui, răsturnând deci prezumția de temeinicie de care se bucură procesul verbal de contravenție.
În exercitarea dreptului la apărare, reclamantul a solicitat ca agentul constatator să prezinte abaterea filmată, în timp ce intimatul a depus la dosar chiar CD-ul conținând înregistrarea video la care chiar petentul a făcut referire în cuprinsul plângerii. Agentul de poliție este liber să dovedească prin orice mijloace ceea ce consemnează în procesul verbal, în acest sens fiind și practica CEDO în materie, care a arătat în mod constant, iar petenții au invocat, referitor la faptul că procesul verbal nu face dovada singur aspra faptei și vinovăției celui sancționat.
Instanța reține că din economia dispozițiilor procedurale care reglementează probele în procesul civil, înregistrările video sau audio nu se regăsesc reglementate, astfel după cum Codul de Procedură Penală o face.
Pe de altă parte, art. 265 C. arată că înscrisul este orice scriere sau altă consemnare care cuprinde date despre un act sau fapt juridic, indiferent de suportul ei material ori de modalitatea de stocare sau conservare.
D. urmare, înregistrarea video va fi apreciată ca un înscris, iar instanța îl va reține ca și mijloc de probă, care va fi avută în vedere, împreună cu celelalte probe administrate în cauză, la analizarea temeiniciei procesului verbal încheiat.
Din imaginile filmate de către agentul constatator se confirmă susținerea agentului din procesul verbal contestat, în sensul că petentul taie efectiv calea unui pieton angajat regulamentar în traversarea străzii pe marcajul pietonal semnalizat corespunzător prin indicator și marcaj aplicat în mod vizibil pe carosabil, ce se afla pe sensul său de mers, pe trecere aflându-se alți doi pietoni.
D. urmare, nu există probe în dosar din care să rezulte netemeinicia procesului verbal contestat.
Față de considerentele arătate mai sus, instanța, în temeiul prevederilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/ 2001, urmează a respinge ca fiind nefondată, plângerea contravențională formulată de petentul G. Ș. și va menține procesul verbal ., nr._/28.02.2014, încheiat de către agenții constatatori aparținând intimatului, ca fiind legal și temeinic.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională înregistrată sub nr._, formulată de petentul G. Ș., domiciliat în mun. B., .. 81, jud. B., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean, cu sediul în mun. B., . - 10, jud. B., ca fiind nefondată.
Menține procesul verbal ., nr._/28.02.2014, încheiat de către agenții constatatori aparținând intimatului, ca fiind legal și temeinic.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Declarația de apel motivată se depune la Judecătoria B., sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24.11.2014.
P. GREFIER,
N. N. Ș. M. B.
Red NN/Tehnored.MBS
4 ex/ 17.12.2014
| ← Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 23/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3572/2014.... → |
|---|








