Plângere contravenţională. Sentința nr. 2612/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2612/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 14-02-2014 în dosarul nr. 330/200/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECTIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 2612
Ședința publică de la 14.02.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. I.
GREFIER: C. Z.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe petentul Bãdic N., cu domiciliul în ., și intimatul I. Județean de Poliție B., cu sediul în B., .-10, jud.B., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns petentul și martorul M. C., lipsă fiind intimatul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, cererea se află la primul termen de judecată, fiind scutită de taxa de timbru, prin serviciul registratură intimatul a depus la dosar întâmpinare, înregistrare video, fișa cazier auto, după care:
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art.159 ind 1 alin. 4 C.proc.civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta plângere, în temeiul art.126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art.2 și 3 din Legea nr. 304/2004; material, în temeiul art.1 pct. 2 C.proc.civ. și art.32 alin.2 din OG nr.2/2001 și teritorial, în temeiul art.32 alin.2 din OG nr. 2/2001.
Se identifică petentul cu CI . nr_.
Petentului nu mai are cereri prealabile de formulat.
În probațiune, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și testimonială cu martorul M. C., prezent la acest termen.
Instanța, deliberând asupra pertinenței, concludenței și utilității probelor, în conformitate cu dispozițiile art.167 C.proc.civ., încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, iar pentru petent și proba testimonială cu martorul M. C..
După identificare și sub prestare de jurământ, se audiază martorul M. C., declarația acestuia, consemnată, fiind atașată la dosar.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreascã și acordă cuvântul pe fond.
Petentul solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată, în sensul anulării procesului verbal de contravenție și a măsurilor dispuse prin acesta.Arată că nu se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa, întrucât a circulat cu viteza legală.De asemenea, a purtat centura de siguranță iar faza de întâlnire a avut-o aprinsă.
Instanța declară dezbaterile închise, conform art.150 C.proc.civ., și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, petentul Bãdic N. a formulat în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B. plângere împotriva procesului verbal de constatare a contravențiilor . nr._/06.01.2013.
In motivarea cererii, petentul a arătat că, la data reținută în procesul verbal, a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare CC1628 PB în localitatea Spãtaru, jud Buzãu, pe un sector de drum unde viteza maximă admisă este de 50 km/h, fiind înregistrat cu aparatul radar ca având o viteză de 69 km/h, fãrã sã poarte centura de siguranțã și fãrã sã foloseascã luminile de întâlnire.
A aratat petentul că nu se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa, întrucât a circulat cu viteza legală.De asemenea, a purtat centura de siguranță iar faza de întâlnire a avut-o aprinsă.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițile din OG 2/2001.
În probațiune, au fost depuse înscrisuri, în fotocopie: procesul-verbal contestat și cartea de identitate a petentului.
Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor este scutită de taxă judiciară de timbru, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001, raportat la art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 și de aplicarea timbrului judiciar, potrivit art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995
Fiind legal citat, intimatul IPJ B. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii.
În motivare a arătat că petentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare CC1628 PB în localitatea Spãtaru, jud Buzãu, pe un sector de drum unde viteza maximă admisă este de 50 km/h, fiind înregistrat cu aparatul radar ca având o viteză de 69 km/h, fãrã sã poarte centura de siguranțã și fãrã sã foloseascã luminile de întâlnire.
Sub aspectul probatoriului, instanța a administrat la propunerea ambelor părți proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar procesul -verbal contestat.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/06.01.2013, petentul Bãdic N. a fost sancționat cu 2 puncte amendă contravențională, în cuantum de 140,00 lei, și aplicarea unui număr de 2 puncte de penalizare, ca sancțiune complementară, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de disp.art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006 și sancționate de disp. art. 99 alin.2 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Totodatã, petentul a fost sancționat cu 2 puncte amendă contravențională în cuantum de 140,00 lei și aplicarea unui număr de 2 puncte de penalizare, ca sancțiune complementară, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de disp.art. 36 alin.1 din OUG nr.195/2002.
Prin același proces-verbal, petentul a fost sancționat cu 2 puncte amendă contravențională în cuantum de 140,00 lei și aplicarea unui număr de 2 puncte de penalizare, ca sancțiune complementară, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de disp.art. 44 alin.2 din OUG nr.195/2002.
In fapt, s-a reținut că petentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare CC1628 PB în localitatea Spãtaru, jud Buzãu, pe un sector de drum unde viteza maximă admisă este de 50 km/h, fiind înregistrat cu aparatul radar ca având o viteză de 69 km/h, fãrã sã poarte centura de siguranțã și fãrã sã foloseascã luminile de întâlnire.
Instanța constată că plângerea a fost formulatã de către petent la data de 10.01.2013, în termenul de 15 zile prevăzut de art.31 alin.1 din OG 2/2001, de la data comunicării procesului -verbal de constatare a contravenției, 06.01.2013.
Conform art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.
Sub aspectul legalității, instanța constată că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, care pot fi invocate de instanță din oficiu, iar petentul nu a invocat niciunul din motivele de nulitate prevăzute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001.
Astfel, procesul- verbal conține mențiunile privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvârșite, a datei comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
I. În ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor, instanța constată că procesul-verbal de contravenție indică în primul rând dispozițiile art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, care prevãd: „conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.”
Instanța reține cã petentul a condus autoturismul în localitatea Spãtaru, unde viteza maximã admisã este de 50 km/h, conform disp.art. 49 din OUG 195/2002, iar „4. depășirea cu 10 - 20 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic”, constituie contravenție, conform disp. art. 99 alin.2 cu trimitere la art.108 alin. (1) lit. a) pct.4 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată și se sancționeazã cu amenda prevãzutã de clasa I de sancțiuni și aplicarea unui numãr de 2 puncte de penalizare, ca sancțiune complementarã.
Potrivit art. 98 alin. 4 lit a) din OUG 195/2002, clasa I de sancțiuni este reprezentată de posibilitatea aplicării a 2 sau 3 puncte-amendă, fiecare punct reprezentând 10% din din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului.
II. Cu privire la cea de-a doua faptã, instanța constată că procesul-verbal de contravenție indică dispozițiile art. 36 alin.1 din OUG 195/2002, care prevãd obligația conducătorului de vehicul de a purta centura de siguranțã în timpul circulației pe drumurile publice.
Nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a purta centura de siguranțã în timpul circulației pe drumurile publice constituie cotravenție și se sancționează, conform disp. art. 99 alin.2 din OUG nr. 195/2002 cu trimitere la disp.art. 108 alin.1 lit.a) pct.3 din același act normativ cu amenda prevăzută în clasa I de sancțiuni și cu aplicarea unui număr de 2 puncte de penalizare, ca sancțiune complementară.
III. Cu privire la cea de-a treia faptã, procesul-verbal de contravenție indică dispozițiile art. 44 alin.2 din OUG 195/2002, care prevãd ”(2) În circulația pe autostrăzi, pe drumurile expres și pe cele naționale europene (E) conducătorii de autovehicule sunt obligați să folosească și în timpul zilei luminile de întâlnire.”
Nerespectarea acestei obligații constituie cotravenție și se sancționează, conform disp. art. 99 alin.2 din OUG nr. 195/2002 cu trimitere la disp.art. 108 alin.1 lit.a) pct.7 din același act normativ cu amenda prevăzută în clasa I de sancțiuni și cu aplicarea unui număr de 2 puncte de penalizare, ca sancțiune complementară.
Prin urmare, se poate concluziona că faptele au fost corect încadrate, iar sancțiunile a fost individualizate între limitele fixate de actul normativ de incriminare, procesul - verbal atacat fiind legal întocmit cu privire la acest aspect.
Sub aspectul temeiniciei, petentul solicitã anularea procesului-verbal atacat, susținând cã situația de fapt reținutã de agentul constatator nu este conformã realitãții.
Instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional este un act autentic care se bucură de o prezumție relativă de veridicitate, făcând dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
In scopul respectării dreptului petentului la un proces echitabil, instanța a încuviințat și administrat probele propuse de aceasta, respectiv înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Procedând la vizionarea înregistrării de pe suportul CD depus la dosarul cauzei de cãtre intimatã, instanța constată că, în data de 06.01.2013, orele 12:13, autoturismul cu numărul de înmatriculare CC1628 PB a circulat cu viteza de 69 Km/h în localitate, pe un sector de drum unde viteza maximă admisă este de 50 km/h.
De asemenea, la dosarul cauzei au mai fost depuse de intimatã:
-copie după buletinul de verificare metrologică nr._ din 30.03.2012, din care rezultă că aparatul radar tip Autovision . 379 era omologat și verificat metrologic, fiind montat pe auto_, funcționând în mod corect la data constatãrii contravenției;
-copia atestatului de operator radar a agentului șef adj.N. C..
Cu privire la celelalte douã fapte,
potrivit practicii CEDO în materie contravenționalã, în situația în care agentul constatator a constatat direct și nemijlocit sãvârșirea faptei sancționate prin procesul-verbal, prezumția de veridicitate a celor cuprinse în procesul verbal nu este una nerezonabilã (cauza Blum c.Austriei) .
Instanța reține cã, sãvârșirea acestor contravenții a fost constatatã în mod direct de un funcționar public aflat în exercițiul atribuțiilor sale și învestit cu autoritatea statalã pentru constatarea și sancționarea faptelor contravenționale, astfel încât procesul -verbal se bucurã de prezumția de veridicitate, în ceea ce privește aspectele constatate personal de agentul de poliție cu privire la aceastã faptã.
Prezumția de veridicitate este o prezumție relativã și poate fi rãsturnatã prin proba contrarie.
Petentul a arãtat prin plângere cã a purtat centura de siguranțã și a folosit luminile de întâlnire, fapt susținut și de martorul M. C., audiat la propunerea acestuia. Insã, având în vedere mențiunea „am greșit”, fãcutã de petentul însuși pe procesul-verbal, date fiind și relațiile de prietenie cu petentul, instanța va îndepãrta din ansamblul probator declarația martorului M. C., existând serioase dubii asupra sinceritãții acestuia.
Prin urmare, instanța constatã cã petentul nu a fãcut dovada existenței unei situații de fapt contrare celei reținute de organul constatator în sarcina sa, astfel încât forța probantă a procesului-verbal de contravenție nu a fost înlăturată.
Așadar, pe baza ansamblului probator administrat, instanța reține că mențiunile consemnate în procesul verbal de contravenție s-au confirmat, petentul săvârșind contravenția reținută în sarcina sa, depãșind viteza maximã admisã în localitate cu 19 km/h, fãrã sã poarte centura de siguranțã în timpul circulației pe drumurile publice și fãrã sã foloseascã luminile de întâlnire.
Pentru aceste considerente, instanța conchide că procesul verbal din cauză este temeinic întocmit, astfel încât sancționarea sa este temeinică.
Referitor la proporționalitatea sancțiunilor, instanța apreciază drept justificat cuantumul amenzii aplicate pentru prima contravenție, respectiv amenda în cuantum minim, având în vedere cã, în conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. 3 O.G. 2/2001, sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, care a mai fost sancționat contravențional de mai multe ori pentru abateri rutiere.
Față de cele expuse anterior, instanța consideră că dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 au fost respectate cu ocazia aplicării sancțiunii contravenționale, aceasta fiind proporționalã cu gradul de pericol social al faptei săvârșite de către petent.
Cu privire la sancțiunile aplicate pentru celelalte douã contravenții, instanța reține cã, dispozițiile art.7 alin.3 din OG 2/2001, prevãd posibilitatea aplicãrii sancțiunii avertismentului și în situația în care actul normativ de sancționare a contravenției nu prevede expres aceastã sancțiune, pentru a permite în acest mod sancționarea faptelor de o gravitate redusã cu luarea în considerare și a altor criterii de individualizare decât limitele sancțiunii pecuniare.
Analizând gradul de pericol social al faptelor sãvârșite, în conformitate cu criteriile prevãzute de art.21 alin.3 din OG 2/2001, instanța apreciazã cã sancțiunea amenzii aplicate pentru acestea este prea asprã, nefiind proporționalã cu gradul de pericol social al faptelor sãvârșite, care este minim, raportat la împrejurarea în care au fost sãvârșite faptele și la urmãrile acestora.
Fațã de aceste împrejurãri, instanța apreciază că faptele au o gravitate redusã și cã se impune înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate pentru contravențiile prevãzute de disp.art.36 alin.1 și 44 alin.2 din OUG nr.195/2002 cu sancțiunea avertismentului, care rãspunde cerințelor de proporționalitate prevãzute de art.5 alin.5 și art.21 alin.3 din OG nr.2/2001. Aceastã sancțiune este mai potrivitã realizãrii scopului general al aplicãrii unei sancțiuni contravenționale, acela de a atrage atenția contravenientului asupra faptei sãvârșite și de a-l determina sã adopte pe viitor un comportament adecvat în societate.
Cu privire la sancțiunile complementare, aplicarea unui numãr de 2 puncte de penalizare pentru fiecare din cele trei contravenții, instanța reține cã acestea intervin de drept, odată cu săvârșirea contravențiilor de către petent, astfel încât orice discuție referitoare la oportunitatea luării lor este exclusă.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 34 din OG 2/2001, instanța va admite în parte plângerea contravențională formulatã de petent, va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 140,00 lei aplicate pentru sãvârșirea contravenției prevãzute de disp.art.36 alin.1 din OUG nr.195/2002, precum și sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 140,00 lei aplicate pentru sãvârșirea contravenției prevãzute de disp.art. și 44 alin.2 din OUG nr.195/2002 cu sancțiunea avertismentului și va atrage atenția petentului asupra pericolului social al faptelor, recomandându-i respectarea dispozițiilor legale. Va menține, ca legale și temeinice, celelalte prevederi ale procesului-verbal atacat.
În temeiul art. 274 C.proc.civ., având în vedere principiul disponibilității procesului civil, instanța va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite în parte plângerea contravenționalã formulatã de petentul Bãdic N., cu domiciliul în ., în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B.- Poliția Rutieră cu sediul în B., .-10, jud.B. .
Modifică procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/06.01.2013, în sensul cã înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 280,00 lei aplicate pentru sãvârșirea contravențiilor prevãzute de disp.art.36 alin.1 și 44 alin.2 din OUG nr.195/2002 cu sancțiunea avertismentului.
Atrage atenția petentului asupra pericolului social al faptelor și îi recomandã respectarea dispozițiilor legale.
Menține celelalte prevederi ale procesului-verbal.
Ia act cã nu se solicitã cheltuieli de judecatã.
Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțatã în ședințã publicã, azi, 14.02.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E. I. C. Z.
Red. E.I./ Tehnored.: E.I.
4 ex./ 14.03. 2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9686/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3218/2014.... → |
|---|








