Plângere contravenţională. Sentința nr. 28/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 28/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 28-11-2014 în dosarul nr. 5436/200/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr._
Ședința publică de la 28 Noiembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E.-C. V.
GREFIER: S. N.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul T. C., cu domiciliul în B., cart. Broșteni, .. A,, . și pe intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA C. SA, cu sediul în București, .. 401 A, sect. 6, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit petentul T. C. și intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA C. SA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că acțiunea se află la primul termen de judecată după ce a fost parcursă procedura prealabilă, s-a depus la dosar prin serviciul registratură al instanței, la data de 07.11.2014, de către petent, un set înscrisuri, după care:
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art.131 alin.1 din Noul Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, material și teritorial în temeiul art. 10 indice 1 din OG nr. 15/2002.
Deliberând asupra probelor solicitate, în temeiul dispozițiilor art. 255 Cod de procedură civilă, apreciind că acestea sunt admisibile și utile pentru soluționarea cauzei, încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse la dosar și apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 394 Cod procedură civilă, închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față constată:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 05.03.2014, sub nr._, petentul T. C. a solicitat în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică C., anularea procesului verbal de contravenție . nr._/16.08.2011.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că este prima amenda de acest gen, faptul ca nu a platit contravaloarea rovinietei fiind singular, ulterior achitand tariful.
A mai aratat ca a aflat de existenta procesului-verbal cu ocazia achitarii impozitului.
Plangerea nu a fost motivata in drept.
În dovedirea plângerii, petentul a arătat ca înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri. În acest sens, a depus la dosarul cauzei, proces verbal de constatare a contravenției contestat, adresa nr._/28.02.2014, roviniete, bonuri fiscale, cererea nr._/28.02.2014, carte de identitate.
Plangerea a fost legal timbrata cu taxa de timbru in cuantum de 20 de lei (filele 13-16).
Legal citată, intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică C. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neintemeiata a plangerii.
In motivare a aratat ca procesul-verbal intruneste toate conditiile prevazute de OG nr. 15/2002 coroborat cu OG nr. 2/2001, fiind intocmit cu respectarea prevederilor art. 9 alin. 2 si 3 din OG nr. 15/2002, in lipsa contravenientului si a martorilor, constatarea contraventiei fiind efectuata cu ajutorul mijloacelor specifice.
A mai aratat ca din coroborarea prevederilor art. 7 din Legea nr. 455/2001 cu prevederile art. 19 din OG nr. 2/2001 rezulta ca procesul-verbal este intocmit si semnat cu respectarea dispozitiilor legale.
In drept a invocat dispozitiile OG nr. 2/2001, ale OG nr. 15/2002, ale Legii nr. 455/2001, ale Ordinului MTI nr. 769/2020.
In dovedire a inteles sa se foloseasca de proba cu inscrisuri, atasand in acest sens, certificatul calificat, autorizatia de control, dovada comunicarii procesului-verbal, planse foto.
Instanța a încuviințat în cauză proba cu înscrisuri, pentru petent, și proba cu planșa foto depuse de intimată.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție .>R11 nr._/16.08.2011 (fila 5) încheiat de un agent constatator din cadrul intimatei COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică C., petentul T. C. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 250 de lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. (1) și sancționate de art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 15/2002, constând în aceea că, la data de 02.03.2011, orele 14.07, vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentului, a circulat pe drumul național 2, km 115+80 m, Mărăcineni, jud. B., fără a deține rovinietă valabilă. Totodată, în temeiul art. 8 alin. (3) din O.G. nr. 15/2002, petentul a fost obligat la plata echivalentului în lei al sumei de 28 euro (118,85 lei) reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire.
În sarcina petentului a fost reținuta săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, sancțiunea contravențională fiind aplicată în conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. 3 al aceluiași act normativ.
Procesul-verbal poate atrage răspunderea contravențională în condițiile în care a fost legal și temeinic întocmit.
Instanța, analizand procesul-verbal in ceea ce priveste legalitatea, apreciaza ca acesta a fost legal intocmit cu respectarea conditiilor de forma prevazute de art 17 și 16 din O.G. nr. 2/2001 sub sanctiunea nulitatii absolute.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța constată că, potrivit articolului 8 alin. 1 din O.G. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, în temeiul căruia a fost aplicată amenda contravențională în cuantum de 250 lei, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă. Pentru a soluționa prezenta plângere, instanța urmează să verifice dacă situația de fapt reținută în cauză se suprapune peste tiparul legal prin care este descrisă și sancționată contravenția.
În conformitate cu prevederile art. 1 lit. b) utilizatori sunt persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini.
Petentul nu a făcut dovada achitării rovinietei.
Instanța constată că rațiunea legii este aceea de a fi sancționate persoanele care nu plătesc tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România. În acest sens, prin art. 1 alin. 2 se prevede obligativitatea pentru toți utilizatorii români și străini pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România. În același articol, alin. 11 din O.G. 15/2002, se prevede că rovinieta matcă și rovinieta electronică. De asemenea, articolul 7 din aceeași ordonanță are următorul enunț: „responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului”.
Față de cele de mai sus, instanța, reținând situația de fapt existentă la 02.03.2011, astfel cum a fost consemnată de agentul constatator în procesul verbal, constată că aceasta întrunește elementele constitutive ale contravenției reglementate de art. 8 din OG nr.15/2002, fiind evidentă temeinicia procesului verbal contestat.
Instanța observă că finalitatea urmarită prin stabilirea obligației de achitare a unui tarif de utilizare a drumurilor nationale, astfel cum a fost circumstanțiată în conținutul art. 12 din OG nr. 15/2002, constă în „finanțarea lucrărilor de construcție, modernizare, întreținere și reparație a drumurilor naționale, precum și pentru garantarea și rambursarea creditelor externe și interne contractate în acest scop, inclusiv pentru plăți în numele autorității publice contractante, ca urmare a obligațiilor asumate în cadrul contractelor de parteneriat public-privat în sectorul drumurilor naționale și autostrăzilor”.
Pe lângă pericolul social generic, avut în vedere de către legiuitor la edictarea normei, instanța are posibilitatea analizării existenței unui pericol social concret, apreciat de la caz la caz, în funcție de circumstanțele în care fapta a fost săvârșită și de circumstanțele care vizează persoana petentului.
Existenta unor astfel de circumstanțe trebuie relevată și evident, dovedită de către petent, simplele afirmații nesusținute de probe nefiind suficiente pentru reținerea unei stări de pericol social care să justifice aplicarea unei sancțiuni mai ușoare.
Faptul ca petentul a achitat tariful de utilizare a drumurilor nationale la mai mult de 6 luni de la data savarsirii faptei nu poate constitui o circumstanta care sa justifice aplicarea unei sanctiuni mai usoare.
Avand in vedere cele expuse anterior, precum si dispozitiile art. II din Legea nr. 144/2012, instanta va admite in parte plangerea, va anula in parte procesul-verbal . nr._/16.08.2011 in sensul inlaturarii obligatiei petentului de plata a tarifului de despagubire in cuantum de 28 de euro, cu mentinerea celorlalte dispozitii ale procesului-verbal . nr._/16.08.2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite in parte plangerea privind pe petentul T. C., cu domiciliul în B., cart. Broșteni, .. A,, . și pe intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA C. SA, cu sediul în București, .. 401 A, sect. 6.
Anuleaza tariful de despagubire in cuantum de 28 de euro aplicat prin procesul-verbal . nr._/16.08.2011.
Mentine celelalte dispozitii ale procesului-verbal . nr._/16.08.2011.
Cu apel la Tribunalul Buzau în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Noiembrie 2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E.-C. VLADSIMONA N.
RED.ECV.
TEHNORED. ECV și NS.
4 EX./12.01.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 28/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4875/2014.... → |
|---|








