Plângere contravenţională. Sentința nr. 20/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 20/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 20-11-2014 în dosarul nr. 4338/200/2014
DOSAR NR ._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 20.11.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – V. A. M.
GREFIER – T. D.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul S. G. cu domiciliul în com. Vadu Pasii, ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ -CESTRIN cu sediul în București, Sector 6, .. 401A.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit petentul S. G. și intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul este la al doilea termen de judecată, acțiunea este timbrată cu suma de 20 lei taxă judiciară de timbru conform dispozițiilor art. 19 din OUG nr. 80/2013, prin Serviciul registratură intimata CNADNR-CESTRIN a depus dovada de comunicare a procesului verbal contestat.
Având în vedere că procedura de citare este legal îndeplinită și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța, în temeiul art. 258 C.pr.civ., încuviințează ca fiind admisibilă potrivit legii și duce la soluționarea procesului, proba cu înscrisurile depuse la dosar, iar potrivit dispozițiilor art. 238 alin. 1 C.pr.civ. apreciază cauza în stare de judecată la prezentul termen, o reține spre soluționare și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 21.02.2014 petentul S. G. a solicitat anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, . nr._ din data de 12.05.2011, emis de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN.
In motivarea plângerii, petentul a arătat în esență a intervenit prescripția executării sancțiunii contravenționale, precum și că procesul-verbal este nul absolut întrucât a fost întocmit fără respectarea prevederilor art.16 alin.7, art.17 și art.19 din OG nr.2/2001.
Mai arată petentul că potrivit art. II din Legea nr. 144/2012 tarifele de despăgubire prevăzute la art. 8 alin. 3, aplicate și contestate în instanță, se anulează.
Petentul a învederat și faptul că prin legea nr. 144/2012 s-a modificat și OG 15/2002, astfel încât, procesul verbal se comunică, în mod obligatoriu, contravenientului, în termen de 30 de zile de la data constatării faptei, interval în care nu se mai pot încheia alte procese verbale similare. În cazul său, arată petentul, au fost întocmite un număr total de 16 procese verbale la intervale scurte de timp.
În drept plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile OG nr.15/2002.
La dosarul cauzei s-au depus în copie, procesul verbal de contravenție (fila 8), înștiințare de plată.
În susținerea plângerii sale a depus la dosarul cauzei copia procesului-verbal contestat, înștiințare de plată.
Plângerea împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 20 de lei, conform dispozițiilor art. 19 din OUG nr.80/2013.
Intimata a formulat întâmpinare conform prevederilor art.115-118 C.proc.civ, în cuprinsul căreia a arătat că potrivit art.1 alin.2 din OG nr.15/2002, începând cu 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale în România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România (…). Mai susține că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de OG nr.15/2002 și OG nr.2/2001.
Totodată a depus planșa fotografică privind autoturismul în cauză, certificatul calificat, autorizația de control a agentului constatator și dovada de comunicare a procesului verbal.
În temeiul art. 258 alin.1 C.proc.civ., instanța a încuviințat proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 12.05.2011, petentul a fost sancționat cu amenda de 250 lei în baza art.8 alin.2 din OG 15/2002, reținându-se că a circulat fără rovinieta valabilă pe DN2 km 115+80, Mărăcineni, jud. B., cu vehiculul cu numărul de înmatriculare_ . Petentul a fost obligat și la plata tarifului de despăgubire în valoare de 114,13 lei.
Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentei și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei -SIEGMCR.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, constată că procesul-verbal a fost întocmit fără respectarea dispozițiilor art. 14 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, care statuează: „executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.”
În cazul de față, așa cum a afirmat și petentul prin plângere, dar așa cum reiese și din înscrisurile de la dosar (filele 8 și 30), rezultă că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost întocmit la data de 12.05.2011 și a fost afișat la domiciliul contravenientului la data de 24.05.2011. Petentul susține că nu i s-a comunicat procesul-verbal în termenul legal.
Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin decizia în interesul legii nr.10/2013 că trebuie să se dea posibilitatea contravenientului să cunoască efectiv actul încheiat, precum și data comunicării acestuia, pentru a-și formula apărările (plângerea contravențională, excepția prescripției aplicării sancțiunii contravenționale). Mai apreciază că procedura afișării procesului-verbal de contravenție la domiciliul/sediul contravenientului va fi utilizată numai în situația în care nu s-a reușit, din diverse motive, comunicarea prin poștă, cu aviz de primire.
Simpla expediere a procesului-verbal, fără ca acesta să ajungă efectiv la destinatar, nu este conformă cu dispoziția legală cuprinsă în art. 27 teza I din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, care obligă organul constatator să facă dovada că a comunicat procesul-verbal și că destinatarul a primit actul; pentru o comunicare valabilă, se impune deci ca organului constatator să-i parvină dovada de primire, care să facă dovada că destinatarul a luat efectiv cunoștință de procesul-verbal de contravenție.
Totodată Curtea a concluzionat că această modalitate de interpretare și aplicare a legii este în măsură să asigure un just echilibru între interesele contrare din cadrul procedurii contravenționale, într-o manieră care să nu reducă dreptul persoanei sancționate contravențional, de a i se comunica actul prin care s-a dispus această măsură, la unul pur formal (în varianta considerării celor două modalități de comunicare ca fiind alternative), pe de o parte, și care, în același timp, să nu greveze obligația autorității cu o sarcină imposibil de realizat, ce ar depinde în exclusivitate de voința persoanei sancționate, de a se prevala într-un mod abuziv de dreptul respectiv, pe de altă parte.
Procesul-verbal a fost comunicat contestatorului direct prin afișare, fără a se încerca comunicarea cu confirmare de primire, astfel că nu se poate prezuma că acesta a avut cunoștință de respectivul proces-verbal, motiv pentru care instanța va constata prescripția executării sancțiunii amenzii.
Totodată, instanța constată că potrivit art.II din Legea nr.144/2012 tarifele de despăgubire prevăzute de OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.
Față de considerentele mai sus expuse, instanța apreciază plângerea întemeiată, urmând să constate prescrisă sancțiunea amenzii contravenționale și să anuleze tariful de despăgubire la care petentul a fost obligat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea formulată de petentul S. G. cu domiciliul în com. Vadu Pasii, ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ -CESTRIN cu sediul în București, Sector 6, .. 401A.
Constată prescrisă executarea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate de intimata, prin procesul-verbal . nr._ din data de 12.05.2011, exonerând petentul de la plata amenzii.
Anulează tariful de despăgubire.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare la Tribunalul B..
Cererea de apel se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședința publică, astăzi 20.11.2014.
Președinte, Grefier,
V. A. M. T. D.
Red. V.A.M/Tehnored. T.D/28.11.2014/4 ex
Operator de date cu caracter personal înregistrat în registrul de evidență sub nr._
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 7546/2014.... | Pretenţii. Sentința nr. 6886/2014. Judecătoria BUZĂU → |
|---|








