Pretenţii. Sentința nr. 6886/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6886/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 15-04-2014 în dosarul nr. 17008/200/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6886
Ședința de Camera de Consiliu de la 15 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: E.-C. V.
GREFIER: S. N.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile avand ca obiect cerere de valoare redusa promovata de reclamanta ASOCIATIA DE P. PT7/5, cu sediul in Buzau, Cart. Brosteni, .. Buzau, in contradictoriu cu paratul A. C., domiciliat in Buzau, Cart. Brosteni, ., jud. Buzau.
La apelul nominal facut in sedinta Camerei de Consiliu nu au raspuns partile.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta care arata ca procedura de citare a fost legal indeplinita, cererea a fost legal timbrata, reclamanta a depus la data de 11.04.2014 o cerere de renuntare la judecata, dupa care:
Instanta retine cauza spre solutionare.
INSTANȚA
Constatând că reclamanta declară că renunță la judecarea cererii sale de chemare în judecata, in temeiul dispozitiilor art. 406 C.p.c., va lua act de renuntarea la judecata cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
In temeiul dispozitiilor art. 406 C.p.c. ia act de renuntarea la judecata cauzei civile avand ca obiect cerere de valoare redusa promovata de reclamanta ASOCIATIA DE P. PT7/5, cu sediul in Buzau, Cart. Brosteni, .. Buzau, in contradictoriu cu paratul A. C., domiciliat in Buzau, Cart. Brosteni, ., jud. Buzau.
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare la Tribunalul Buzau.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 15.04.2014.
P.,GREFIER,
Red. ECV
Thred. ECV/ 4 ex.
14.05.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 20/2014.... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
|---|








