Plângere contravenţională. Sentința nr. 28/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 28/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 28-11-2014 în dosarul nr. 4608/200/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr._
Ședința publică de la 28 Noiembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E.-C. V.
GREFIER: S. N.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul S. G., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Av. T. N., cu sediul în B., . bis, .. 2, . și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA, cu sediul în București, .. 401 a, sect. 6, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul S. G. prin apărătorul ales – avocat T. N., lipsă fiind intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că acțiunea se află la primul termen de judecată după ce a fost parcursă procedura prealabilă, s-a depus la dosar prin serviciul registratură al instanței, la data de 15.10.2014 răspunsul la întâmpinare formulat de petent, după care:
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art.131 alin.1 din Noul Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, material și teritorial în temeiul art. 10 indice 1 din OG nr. 15/2002.
În temeiul dispozițiilor art. 238 Cod procedură civilă instanța, pune în discuția părților estimarea duratei necesare pentru cercetarea procesului. Acordă cuvântul pe acest aspect.
Petentul prin apărătorul ales având cuvântul apreciază că procesul va dura 3 luni de zile.
Instanța în temeiul dispozițiilor art. 238 Cod procedură civilă estimează că durata necesară pentru cercetarea procesului este de maxim 3 luni, având în vedere complexitatea cauzei, cercetările ce trebuiesc întreprinse în cauza potrivit dispozițiilor legale, precum și numărul mare de dosare aflate pe rol la acest complet de judecata.
Instanța pune în discuție excepția prescripției extinctive invocată de petent prin plângerea formulată, invocată pentru cele două aspecte, respectiv pentru termenul legal de 6 luni, apreciază că aceasta este apărare de fond ce va fi analizată ca atare și nu ca o veritabilă excepție. Cu privire la al doilea considerent, învederează că procesul verbal a fost încheiat în luna octombrie 2012, comunicarea procesului verbal fiind o operațiune ulterioară și extrinsecă a procesului verbal, iar în temeiul dispozițiilor art. 34 din OG 2/2001, instanța trebuie să verifice temeinicia și legalitatea actului sancționator, sens în care apreciază că întâi trebuie analizată plângerea formulată, iar mai apoi prescripția executarii sanctiunii.
La interpelarea instanței, petentul prin apărătorul ales învederează că nu mai are cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pe cererea de probatorii.
Petentul prin apărătorul ales având cuvântul solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar. cu privire la probele solicitate de intimată, învederează că nu se opune încuviințării acestora și nu are alte cereri de formulat.
Deliberând asupra probelor solicitate, în temeiul dispozițiilor art. 255 Cod de procedură civilă, apreciind că acestea sunt admisibile și utile pentru soluționarea cauzei, încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse la dosar și nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat și apreciind cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Petentul S. G. prin apărătorul ales – avocat T. N., având cuvântul pe fond, învederează că procesul verbal nu a fost încheiat legal, nu s-a făcut dovada că petentul se afla la volan, la ora și data menționate în procesul verbal încheiat. Solicită anularea procesului verbal, iar cu privire la obligativitatea păstrării rovinietei, termenul acesteia este de un an de zile și după atâta vreme este normal să nu o mai aibă. Mai arată că așa cum rezultă din înștiințarea de plată depusă la dosar – fila 9, petentului i-au fost încheiate mai multe procese verbale. Cu privire la excepția invocată, învederează că aceasta este întemeiată pe dispozițiile art. 14 din OG 2/2001 alin. 2, deci poate fi invocată și pe calea plângerii, iar conform RIL 10, procesul verbal nu a fost comunicat, deci este întemeiată excepția, drept pentru care solicită admiterea acesteia și precizează că nu solicită plata cheltuielilor de judecată.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile, constata următoarele:
Prin plângerea înregistrata sub nr._ /25.02.2014 pe rolul acestei instanțe, petentul S. G. a solicitat în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN, anularea procesului-verbal . nr._/10.10.2012 și înlăturarea sancțiunii aplicate, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii aplicate cu sancțiunea avertismentului în baza art. 7 alin. 3 raportat la prevederile art. 5 alin. 5 din OG 2/2001, cu cheltuieli de judecata.
În motivarea plângerii a invocat exceptia prescriptiei extinctive, in considerarea art. 14 din OG nr. 2/2001.
A invocat si exceptia nulitatii absolute, apreciind ca la incheierea procesului-verbal nu au fost respectate dispozitiile art. 16 alin. 7, ale art. 17 si ale art. 19 din OG nr. 2/2001.
A apreciat ca trebuie sa beneficieze de garantiile art. 6 CEDO in materie penala, inclusiv de prezumtia de nevinovatie ceea ce face ca sarcina probei sa revina intimatei.
A invocat si art. II din Legea nr. 144/2012, solicitand aplicarea legii contraventionale mai favorabile, avand in vedere ca in intervalul de 30 de zile i-au fost incheiate mai multe procese-verbale.
Plangerea a fost legal timbrata cu taxa de timbru in cuantum de 20 de lei (fila 6).
Intimata a formulat la data de 29.09.2014 întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plangerii formulate.
A solicitat respingerea exceptiei prescriptiei, aratand ca procesul-verbal i-a fost comunicat petentului in data de 17.10.2012, in mai putin de o luna de la data aplicarii sanctiunii, respectiv la data de 10.10.2012.
A aratat ca procesul-verbal indeplineste toate conditiile prevazute de OG nr. 2/2001.
In drept a invocat dispozitiile OG 2/2001, ale OG 15/2002, ale Legii 455/2001, ale Ordinului MTI nr. 769/2010.
In dovedire a inteles sa se foloseasca de proba cu inscrisuri.
A atasat plansa foto, autorizatia de control, certificat calificat si dovada comunicarii procesului-verbal.
Petentul a formulat la data de 16.10.2014 raspuns la intampinare prin care a reiterat sustinerile din plangerea formulata. A mai aratat ca din probele administrate nu rezulta identitatea dintre persoana care conducea autoturismul si care ar fi trebuit sanctionata si petent, proprietarul masinii.
Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/10.10.2012 încheiat de către intimata CNADR-CESTRIN (fila 8), petentului i-a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei, reținându-se că la data de 08.10.2012, ora 16:43 la km. 115+80 m pe DN 2, Mărăcineni, B., vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentului, a circulat fără a deține rovinieta valabila.
Procesul-verbal poate atrage raspunderea contraventionala în condițiile în care a fost legal și temenic întocmit.
Instanta observa ca procesul-verbal poarta mentiunea „acest document a fost generat si semnat electronic”.
Astfel, potrivit dispozitiilor art. 5 din Legea nr. 455/2001 „Înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată”, iar potrivit dispozitiilor art. 7 ale aceluiasi act normativ „În cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.”
Apărările petentei cu privire la lipsa semnăturii agentului contestator nu sunt pertinente, deoarece constată că procesul verbal de contravenție are încorporată semnătura electronică a agentului constatator, bazată pe un certificat calificat (fila 14) și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii, în condițiile art. 5-7 din Legea nr. 455/2001.
Ordonanța 2/2001 nu condiționează valabilitatea procesului-verbal de existența unei semnături olografe a agentului constatator, ci impune doar ca procesul-verbal să fie semnat de acesta. Cum pe lângă semnătura olografă există reglementată și semnătura electronică, iar art. 16 din OG nr.2/2001 nu face diferență între cele două tipuri de semnătură, făcând aplicația principiului de interpretare potrivit căruia acolo unde lege nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă, instanța concluzionează că procesul-verbal poate fi semnat atât olograf, cât și în format electronic, cu respectarea prevederilor din Legea nr. 455/2001.
În cauza pendinte, procesul-verbal a fost generat electronic, având atașată o semnătură electronică, iar forma imprimată pe hârtie a fost comunicată petentei.
In consecinta, sustinerile petentei sub acest aspect apar ca neintemeiate.
Petenta a sustinut nelegalitatea incheierii procesului-verbal motivat de incalcarea dispozitiilor art. 16 alin. 7 din OG nr. 2/2001.
Potrivit susmentionatelor dispozitii legale la momentul incheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat sa aduca la cunostinta contravenientului dreptul de a face obiectiuni cu privire la continutul actului de constatare, obiectiuni ce trebuie consemnate distinct la rubrica „alte mentiuni“.
Instanta observa ca potrivit dispozitiilor art. 9 alin. 2 si 3 din OG nr. 15/2002 constatarea contraventiei de a circula fara rovinieta valabila poate fi constatata si prin mijloace tehnice omologate, procesul-verbal putand fi incheiat in lipsa contravenientului.
Instanta retine ca, potrivit deciziei nr. XXII/2007, date in solutionarea unui recurs in interesul legii, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, nerespectarea de catre agentul constatator a cerintelor de a aduce la cunostinta contravenientului dreptul de a face obiectiuni cu privire la continutul actului de constatare si de a consemna distinct acele obiectiuni, astfel cum acestea sunt inscrise in art. 16 alin. (7) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, atrage doar nulitatea relativa a procesului-verbal de constatare a contraventiei, nulitate ce nu poate fi invocata decat daca s-a pricinuit partii o vatamare ce nu se poate inlatura decat prin anularea aceluiact.
Asadar, in conditiile in care la intocmirea procesului-verbal nu se aduce la cunostinta contravenientului dreptul sau de a formula obiectiuni, sau nu se consemneaza eventualele obiectiuni formulate de petent, sanctiunea care intervine in acest caz este nulitatea relativa a actului constatator. Astfel doar in masura in care petentul dovedeste ca i s-a creat o vatamare care nu poate fi inlaturata altfel decat anuland procesul-verbal, acesta va fi anulat de catre instanta de judecata.
Or, avand in vedere dispozitiile deciziei data in solutionarea unui recurs in interesul legii, nr. XXII/2007, instanta apreciaza ca si in situatia in care petentul ar fi formulat obiectiuni la momentul intocmirii procesului-verbal iar agentul constatator ar fi omis sa le mentioneze in cuprinsul acestuia, neconsemnarea obiectiunilor nu este de natura a atrage nulitatea procesului-verbal, intrucat vatamarea suferita de catre acesta poate fi inlaturata prin formularea obiectiunilor si apararilor impotriva procesului-verbal in fata instantei de judecata, ceea ce petenta a si facut.
In ceea ce priveste lipsa unui martor asistent la momentul intocmirii procesului verbal, instanta constata ca, potrivit art. 19 alin. 1 din O.G. nr. 2/ 2001, procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient; in cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor; in acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia. Potrivit alin. 3, in lipsa unui martor, agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.
Conform dispozitiilor art. 10 din O.G. nr. 15/ 2002, contravențiilor prevăzute la art. 8 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
In procesul verbal contestat, agentul constatator a facut mentiune despre faptul ca actul sanctionator a fost incheiat in lipsa contravenientului sau a martorilor, deoarece constatarea s-a facut cu ajutorul mijloacelor tehnice.
Instanta constata insa ca art. 9 alin. 2 din O.G. nr. 15/ 2002, care reglementeaza constatarea contraventiilor in aceasta modalitate, nu prevede si dispozitii derogatorii cu privire la incheierea procesului verbal in lipsa contravenientului si a martorilor asistenti.
In aceste conditii, mentiunea din procesul verbal contestat in cauza de fata, referitoare la motivele lipsei contravenientului si a martorului asistent nu este de natura a acoperi cerintele imperative ale art. 19 din O.G. nr. 2/ 2001, care impuneau incheierea actului sanctionator fara a fi semnat de martor asistent, numai in lipsa acestuia, cu aratarea motivelor acestei absente.
Cu toate acestea, instanța constată că, în lumina Deciziei nr. XXII/ 19.03.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, nerespectarea acestor dispozitii legale se sancționează cu nulitatea relativă, or petentul nu a făcut dovada existenței unei vătămări produse prin lipsa martorului asistent la incheierea procesului verbal, care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea sa si nici nu a sustinut ca acesta nu ar fi fost intocmit in lipsa reprezentantului sau legal.
In ceea ce priveste prescriptia raspunderii contraventionale, instanta observa ca procesul-verbal a fost incheiat la mai putin de 6 luni de la data savarsirii faptei, fiind astfel respectate prescriptiile art. 14 din OG nr. 2/2001.
Petentul a sustinut ca i-au fost incheiate 16 procese-verbale la intervale scurte de timp, imprejurare neconfirmata de probele administrate in cauza.
Astfel, petentul a depus la dosarul cauzei instiintarea de plata din 11.02.2014 din care rezulta ca intimata i-a incheiat si alte procese-verbale, insa in anul 2011, or procesul-verbal ce face obiectul prezentei plangeri a fost incheiat in 2012.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța constată că, potrivit articolului 8 alin. 1 din O.G. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, în temeiul căruia a fost aplicată amenda contravențională în cuantum de 250 lei, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă. Pentru a soluționa prezenta plângere, instanța urmează să verifice dacă situația de fapt reținută în cauză se suprapune peste tiparul legal prin care este descrisă și sancționată contravenția.
În conformitate cu prevederile art. 1 lit. b) utilizatori sunt persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini.
Petentul nu a făcut dovada achitării rovinietei.
Instanța constată că rațiunea legii este aceea de a fi sancționate persoanele care nu plătesc tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România. În acest sens, prin art. 1 alin. 2 se prevede obligativitatea pentru toți utilizatorii români și străini pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România. În același articol, alin. 11 din O.G. 15/2002, se prevede că rovinieta matcă și rovinieta electronică. De asemenea, articolul 7 din aceeași ordonanță are următorul enunț: „responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului”.
Astfel, fata de cele expuse mai sus, nu prezinta relevanta imprejurarea ca alta persoana conducea autovehiculul, cat timp legea sanctioneaza utilizatorul, care este persoana fizica ori juridica înscrisa în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate autovehiculul.
Admitand ca aplicarea sanctiunii amenzii contraventionale pentru savarsirea faptei de a circula fara rovinieta valabila se circumscrie sferei „acuzatiilor in materie penala“ (fiind avute in vedere caracterul general al normei, precum si scopul pur punitiv al sanctiunii), garantiile procesuale prevazute de art. 6 CEDO au fost respectate la analiza plangerii formulate.
Instanta observa ca, potrivit jurisprudentei Curtii, prezumtia de nevinovatie nu are un caracter absolut, in consecinta nici sarcina probei nu poate reveni, in mod exclusiv, organului din care face parte agentul constatator. Potrivit jurisprudentei Curtii (a se vedea cauza I. P. c. Romaniei) Conventia impune existenta unei proportii intre prezumtiile de fapt si de drept din sistemul judiciar al statului membru si prezumtia de nevinovatie, cu respectarea dreptului la aparare, drept respectat prin administrarea tuturor probelor solicitate de parte si prin analiza tuturor motivelor de fapt si de drept invocate prin plangerea formulata.
Față de cele de mai sus, instanța, reținând situația de fapt existentă la 08.10.2012, astfel cum a fost consemnată de agentul constatator în procesul verbal, constată că aceasta întrunește elementele constitutive ale contravenției reglementate de art. 8 din OG nr.15/2002, fiind evidentă temeinicia procesului verbal contestat.
Instanța observă că finalitatea urmarită prin stabilirea obligației de achitare a unui tarif de utilizare a drumurilor nationale, astfel cum a fost circumstanțiată în conținutul art. 12 din OG nr. 15/2002, constă în „finanțarea lucrărilor de construcție, modernizare, întreținere și reparație a drumurilor naționale, precum și pentru garantarea și rambursarea creditelor externe și interne contractate în acest scop, inclusiv pentru plăți în numele autorității publice contractante, ca urmare a obligațiilor asumate în cadrul contractelor de parteneriat public-privat în sectorul drumurilor naționale și autostrăzilor”.
Pe lângă pericolul social generic, avut în vedere de către legiuitor la edictarea normei, instanța are posibilitatea analizării existenței unui pericol social concret, apreciat de la caz la caz, în funcție de circumstanțele în care fapta a fost săvârșită și de circumstanțele care vizează persoana petentului.
Existenta unor imprejurari care sa justifice aplicarea unei sanctiuni mai blande trebuie relevata si dovedita de petent, or din probele administrate de acesta in cauza nu rezulta existenta acestora.
In consecinta, instanta apreciaza ca procesul-verbal a fost in mod legal si temeinic intocmit.
In ceea ce priveste prescriptia executarii sanctiunii, instanta observa ca potrivit dispozitiilor art. 13 alin. 1 din OG nr. 15/2002 executarea sanctiunii amenzii se prescrie daca procesul-verbal nu a fost comunicat contravenientului in termen de 1 luna de la incheierea acestuia.
Astfel cum rezulta din dovada depusa la fila 15 comunicarea procesului-verbal s-a facut prin afisare.
In lumina Deciziei nr. 10/2013 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, modalitatea de comunicare a procesului-verbal prin afisare este subsidiara celei prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire, astfel incat, vazand cele expuse mai sus, apreciaza ca petentului nu i-a fost comunicat procesul-verbal.
In consecinta, va constata ca executarea samctiunii amenzii contraventionale este prescrisa.
Dand relevanta principiului disponibilitatii care guverneaza procesul civil, va lua act ca petentul nu solicita cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite in parte plangerea privind pe petentul S. G., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Av. T. N., cu sediul în B., . bis, .. 2, . și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA, cu sediul în București, .. 401 a, sect. 6.
Mentine procesul-verbal . nr._/10.10.2012.
Constata prescrisa sanctiunea amenzii contraventionale in cuantum de 250 de lei aplicata petentului prin procesul-verbal . nr._/10.10.2012.
Ia act ca petentul nu solicita cheltuieli de judecata.
Cu apel la Tribunalul Buzau în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Noiembrie 2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E.-C. VLADSIMONA N.
RED.ECV.
TEHNORED. ECV și NS.
4 EX./05.01.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 942/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1872/2014.... → |
|---|








