Plângere contravenţională. Sentința nr. 3166/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 3166/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 24-02-2014 în dosarul nr. 55/200/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B. - JUDEȚUL B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILA NR. 3166

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 24.02.2014

INSTANTA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: A. B.-C.

GREFIER: G. A. – L.

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile având ca obiect plângere contraventională formulată de petentul S.C. D. R. S.A., cu sediul în Târgu S., ., jud. C., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., cu sediul în B., .-10, jud. B..

La apelul nominal făcut în ședință publică părțile au lipsit.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, după care,

Verificându-și din oficiu competenta, instanța, în temeiul art. 1591Cod proc. civ. raportat la art. 32 din OG nr. 2/2001 constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauza.

Instanța, în temeiul art. 167 Cod proc. civilă, încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind-o ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.

Instanța, considerându-se lămurită, reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei acțiuni civile, reține următoarele:

Prin cererea introdusă la aceasta instanța la data de 04.01.2013 și înregistrată sub nr._, petenta . a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 14.12.2012 de intimatul I.P.J. B., solicitând anularea acestuia.

Petenta nu a motivat în fapt plângerea, și nici nu a indicat temeiul juridic al acțiunii.

In probațiune, a depus la dosar copii de pe procesul verbal contestat, dovada comunicării acestuia și adresa nr._/14.12.2012 emisă de IPJ B..

Plângerea formulată împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională este scutită de plata taxei judiciare de timbru, potrivit art. 36 din O.G. 2/2001, rap. la art. 15 lit. p din Legea 146/1997, și de aplicarea timbrului judiciar, conform art. 1 alin. 2 din O.G. 32/1995.

In termen legal. I.P.J. B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

În motivare intimatul a arătat că la data de 14.12.2012 ofițerul specialist pe sisteme de securitate din cadrul IPJ B.-Serviciul O.P., a verificat modul de asigurare al pazei și protecției la Supermarket-ul D. din Mun. B., ., jud. B., ocazie cu care s-a constatat faptul că dispozitivul de pază al obiectivului a fost redus, începând cu data de 06.08.2012, de la 2 posturi de pază la un singur post de pază, fără a avea avizul din partea poliției conform prevederilor legale.

Postul de pază rămas este fix, temporar și neînarmat, având program de luni-vineri, între orele 09:30-21:30, sâmbătă 09:00-18:00 și duminică 09:00-17:00.

Conform prevederilor art. 4 din Legea nr. 333/2003, „Răspunderea pentru luarea măsurilor de asigurare a pazei bunurilor și valorilor deținute cu orice titlu revine conducătorilor unităților prevăzute la art. 2 alin. (1).”.

Astfel, la data de 06.08.2012, conducerea . a luat măsura reducerii numărului de posturi de pază, renunțând tocmai la postul nr. 2, care avea ca atribuție patrularea permanentă printre rafturi, în scopul observării persoanelor suspecte care încearcă să sustragă produse.

Decizia reducerii numărului de posturi s-a concretizat într-un Act Adițional la Contractul de prestări servicii pază nr. 95/26.09.2011.

Modificarea modului de organizare și efectuare a pazei la obiectivul sus menționat, prin reducerea numărului de posturi de pază, fără a modifica planul de pază inițial și fără a avea avizul de specialitate al poliției, încalcă prevederile art. 5 alin. 1 din Legea nr. 333/2003.

Urmările acestei decizii, total neinspirate, nu s-au lăsat așteptate, la data de 24.11.2012 unul dintre angajații unității a constatat lipsa unui termometru digital, cutia fiind găsită goală, iar la data de 25.11.2012, alt angajat al unității a constatat lipsa a 5 telefoane mobile Samsung, prejudiciul în acest caz fiind de 2.800 lei.

Procesul verbal de contravenție respectă prevederile art. 17 din OG 2/2001, neexistând motive care să atragă nulitatea acestuia.

La stabilirea cuantumului amenzii s-au avut în vedere incidentele negative petrecute de la data menționată și până în prezent, privind sustragerea de diverse bunuri din magazin, culminând cu cel din data de 25.11.2012.

În dovedire, a depus, în fotocopii: raportul agentului constatator, actul adițional nr. 1, procesul verbal de control din data de 14.12.2012, adresa nr._/14.12.2012, procese verbale de predare primire serviciu de pază din datele de 24.11.2012 și 25.11.2012, procesul verbal contestat și dovada comunicării acestuia.

În drept, a invocat dispozițiile art. 115-119 C.proc.civ.

A solicitat judecarea în lipsă.

Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:

Prin procesul-verbal de contraventie . nr._/14.12.2012 petenta a fost sanctionată contravențional cu amendă în cuantum de 5.000 lei, reținându-se în sarcina că la data de 06.08.2012 a redus dispozitivul de pază la Supermarket-ul D. din Mun. B., ., jud. B., desființând postul de pază nr. 2, fără a avea avizul din partea poliției conform prevederilor legale. Sancționarea petentei s-a realizat in temeiul art. 5 alin. 1 din Legea nr. 333/2003.

În urma verificării efectuate potrivit art. 34 din OG 2/2001, instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data înmânării procesului-verbal de constatare a contravenției.

Potrivit art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța investita cu o asemenea cerere trebuie sa verifice legalitatea, temeinicia si sa hotărască cu privire la sancțiunea aplicată, pronunțându-se de asemenea si cu privire la sancțiunea aplicată de agentul constatator.

Sub aspectul legalității, analizând modul de întocmire a procesului-verbal, instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator. Procesul-verbal conține și mențiunea că petenta a refuzat semnarea acestuia, fiind identificat și trecut un martor asistent.

Așadar, sub aspectul legalității procesului verbal de contravenție, instanța constată că acesta cuprinde mențiunile prevăzute de art. l6 – l7 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, care în lipsă ar putea atrage nulitatea absolută.

Referitor la îndeplinirea condițiilor de fond, potrivit art. 5 alin.1 din Legea nr. 333/2003 „Paza se organizează și se efectuează potrivit planului de pază, întocmit de unitatea ale cărei bunuri sau valori se păzesc, cu avizul de specialitate al poliției. Acest aviz este obligatoriu pentru fiecare caz de modificare a planului de pază.”. Pe de alta parte, conform art. 61 lit. b) din același act normativ, contravențiile prevăzute la art. 60 se sancționează după cum urmează: b) cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei, contravențiile prevăzute la lit. a) - d) și f).

Potrivit dispozițiilor art. 60 lit. a) din Legea nr. 333/2002 „Constituie contravenții la prezenta lege următoarele fapte:a) neluarea măsurilor de organizare și funcționare a pazei, prevăzute la art. 3 alin. (1) și (3), art. 5 alin. (1), art. 17 alin. (1) și la art. 18 alin. (2) și (3);”.

Instanta retine ca art. 6 CEDO nu confera impunitate contravenientilor, ci garantii ale unui proces echitabil.

Prin urmare, instanța va avea în vedere si cele statuate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauza I. P. împotriva României (cererea nr._/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011). Astfel, Curtea a reținut că, într-o plângere contravențională, invocarea de către instanțe a prezumției de legalitate si validitate a procesului-verbal de contravenție, cu consecința obligării reclamantului la răsturnarea sa, nu putea avea caracter neașteptat, având în vedere dispozițiile naționale incidente în materia contravențională. Curtea Europeana a Dreptului Omului a subliniat importanta că, în cadrul unui proces având ca obiect plângere contravențională, instanța națională sa-i ofere petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv in sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care a înțeles sa uzeze de drepturile sale procedurale. Curtea a constatat în această cauză că singurele probe pe baza cărora instanțele naționale puteau pronunța o hotărâre erau cele depuse de agentul constatator iar, în condițiile in care reclamantului i s-a dat posibilitatea pe tot parcursul procesului să-și dovedească afirmațiile, acesta nu a fost plasat ., astfel încât nu a fost încălcat art. 6 CEDO.

Cat priveste controlul de temeinicie, instanta retine că singurele probe administrate în cauză cat privește situația de fapt le constituie raportul agentului constatator și înscrisurile depuse de intimat. Instanța constată că petenta nu a produs nicio proba contrară situației de fapt reținute prin procesul-verbal de contravenție, iar acest act a fost întocmit pe baza constatărilor personale ale agentului de politie.

În speță, instanța constată că situația de fapt reținută în cuprinsul procesului-verbal corespunde realității, în sensul că petenta, la data de 06.08.2012, a redus dispozitivul de pază la Supermarket-ul D. din Mun. B., ., jud. B., desființând postul de pază nr. 2, fără a avea avizul din partea poliției conform prevederilor legale.

Decizia reducerii numărului de posturi s-a concretizat într-un Act Adițional la Contractul de prestări servicii pază nr. 95/26.09.2011 (fila 12 din dosar).

Așadar, în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 5 alin. 1 și art. 60 lit. a) din Legea nr. 333/2003.

Cat priveste sancțiunea aplicată petentului prin procesul-verbal de contravenție, instanța o socoteste legală și proporțională cu gradul de pericol social al faptei, fiind dispusă amendă în limitele prevăzute de lege.

Mai mult, instanța reține că la stabilirea cuantumului amenzii s-au avut în vedere incidentele negative petrecute de la data de 06.08.2012 și până la data încheierii prezentului proces verbal, privind sustragerea de diverse bunuri din magazin, culminând cu cel din data de 25.11.2012 și soldat cu un prejudiciu în cuantum de 2.800 lei.

Pentru toate aceste considerente, instanța consideră că procesul-verbal de contravenție a fost în mod legal și temeinic întocmit, iar sancțiunea aplicată este legală și proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, motiv pentru care instanța va respinge plângerea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul S.C. D. R. S.A., cu sediul în Târgu S., ., jud. C., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., cu sediul în B., .-10, jud. B., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 14.12.2012, ca neîntemeiată.

Menține procesul-verbal, ca fiind legal și temeinic întocmit.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24.02.2014.

PREȘEDINTE

GREFIER

A. B. C.

G. A.-L.

Red. A.B.C./Tehn. A.B.C./5 ex./28.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3166/2014. Judecătoria BUZĂU