Contestaţie la executare. Sentința nr. 06/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 06/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 06-11-2014 în dosarul nr. 1574/200/2014

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 06.11.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – V. A. M.

GREFIER – T. D.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatorul I. I., cu domiciliul în com. Săpoca, ., cu în contradictoriu cu intimații C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI cu sediul procesual ales la sediul SECȚIEI DRUMURI NAȚIONALE B., cu sediul în mun. B., ., jud. B. și B. E. JUDECĂTORESC A. A., cu sediul în mun. B., Piața Daciei, ., ..

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit contestatorul I. I., intimații C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI și B. E. JUDECĂTORESC A. A..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul este la primul termen de judecată după suspendarea cauzei, în temeiul art. 413 al. 1 pct. 1 C.pr.civ., acțiunea este timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 47 lei, prin chitanța . nr._, anulată de către instanță, la data de 22.09.2014 s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei având în vedere soluționarea dosarului nr._ .

Constatând soluționarea irevocabilă a dosarului nr._, repune cauza pe rol si având în vedere că procedura de citare este legal îndeplinită și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 258 C.pr.civ., instanța încuviințează proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind că acestea sunt admisibile potrivit legii și duc la soluționarea procesului, în temeiul dispozițiilor art. 238 C.pr.civ. apreciază cauza în stare de judecată la prezentul termen de judecată, o reține spre soluționare și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, la data de 28.01.2014, I. I. a formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimații C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – CESTRIN și B. E. JUDECĂTORESC A. A., solicitând anularea actelor de executare emise de executorul judecătoresc.

În motivarea în fapt a cererii, contestatorul a învederat că nu i-a fost comunicat procesul verbal nr._/18.03.2011, ce constituie titlul executoriu, astfel că nu a avut cunoștință de existența debitului. Susține că i s-a pus în vedere să achite următoarele creanțe: echivalentul în lei a 28 de euro, reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire și 466 lei reprezentând cheltuieli efectuate cu executarea silită. Precizează că a atacat procesul verbal.

În drept, contestația la executare a fost întemeiată pe dispozițiile art.701 C.pr.civ.

În susținerea cererii, contestatorul a depus copii de pe următoarele înscrisuri: înștiințare din data de 09.01.2014, somația nr.676 din data de 09.01.2014, încheierea nr.676 din data de 09.01.2014, dispoziție de poprire, cerere de executare silită, procesul-verbal de constatare a contravenției.

Intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – CESTRIN a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia a arătat că procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/18.03.2011 a devenit titlu executoriu potrivit art.37 din OG nr.2/2001. Întrucât contestatorul a fost informată în timp util asupra actului sancționator întocmit împotriva sa, dar nu și-a valorificat dreptul conferit de lege în termen procedural și nici nu a plătit în mod voluntar până să intervină procedura coercitivă a executării silite, intimata apreciază că prevalarea de propria turpitudine nu poate constitui motiv de anulare a unor înscrisuri întocmite de executorul judecătoresc, atâta vreme cât acestea au fost întocmite în spiritul și litera legii.

Mai susține intimata că potrivit dispozițiilor art.712 alin.2 „în cazul în care executarea se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui”. În speță executarea silită se face în baza unui proces-verbal de contravenție, iar pe calea contestației la executare nu se pot invoca motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, întrucât legea prevede o altă cale procesuală specifică pentru desființarea lui, respectiv plângerea contravențională.

În același articol se legiferează faptul că „cheltuielile de executare sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel”, or creditoarea arată că nu a renunțat la executare. Codul de procedură silită și Legea nr.188/2000 statuează că, pe lângă cheltuielile efectuate cu ocazia publicității procedurii de executare silită și pe lângă cele de transport, libertatea identificării și stabilirii și altor cheltuieli, implicit a cuantumului acestora, prin mențiunea alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfășurării executării silite guvernate de art.39 pct. 7 din legea de referință.

Având în vedere principiul neretroactivității legii pe care își fundamentează debitoarea contestația, menționează că procesul-verbal comunicat în timp util și neatacat în termenul legal a devenit titlu executoriu, astfel că nu sunt aplicabile dispozițiile art.144/2012, întrucât potrivit acestuia se anulează doar tarifele de despăgubire aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a acesteia, adică până la data de 27.07.2012, ceea ce nu este cazul în prezenta speță.

Pentru considerentele arătate, intimata solicită respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.

La solicitarea instanței, Biroul Executorului Judecătoresc a înaintat în copii certificate, actele conținute în dosarul de executare nr. 676/2013.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de probele administrate si de dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:

Prin cererea formulata la data de 07.07.2013 (fila 9) creditoarea intimata C.N.A.D.N.R. S.A. a solicitat executarea silita a debitorului contestator în baza titlului executoriu procesul-verbal de contravenție . nr._/18.03.2011(fila 9) pentru recuperarea sumei de 28 euro, reprezentând tarif de despăgubire.

Prin încheierea din data de 09.01.2014 B. A. A. a dispus înregistrarea cererii formulate si deschiderea dosarului de executare silita nr. 676/2014 (fila 7).

La data de 09.01.2014 a fost emisa somația depusă la fila 6 din dosar.Împotriva executării silite debitorul a formulat prezenta contestație la executare, în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 714 alin. 1 pct. 3 C.p.c. În sprijinul contestației formulate contestatorul a invocat faptul necomunicării procesului-verbal.

Instanța observă ca potrivit dispozițiilor art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001 împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.

Totodată potrivit art. 37 alin. 1 procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.

Astfel, procesul-verbal dobândește caracter de titlu executoriu în cazul în care nu a fost atacat în termenul de 15 zile de la înmânarea sau comunicarea acestuia.

Instanța trebuie să cerceteze în consecință dacă procesul-verbal a fost în mod legal comunicat debitorului contestator, întrucât în lipsa unei comunicări a acestuia, termenul de 15 zile prevăzut de lege nu începe sa curgă.

Debitorul a susținut ca nu a primit procesul-verbal, aflând despre existența acestuia de la executorul judecătoresc.

Potrivit art. 27 din OG nr. 2/2001 (OG nr. 15/2002 neconținând dispoziții derogatorii în aceasta privința) comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plata se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.

Intimata a depus la dosarul de executare, în dovedirea îndeplinirii obligației de a comunica actul sancționatoriu, un proces-verbal încheiat la data de 04.03.2011 (fila 30) din care rezulta ca procedura de comunicare s-a realizat prin afișare.

Instanța constata, în lumina Deciziei nr. 10/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, ca procedura de comunicare prin afișare este subsidiara celei prin posta, cu aviz de primire.

Astfel, intimata avea obligația comunicării procesului-verbal în aceasta din urma modalitate, iar în cazul în care comunicarea astfel nu era posibila, sa procedeze la afișarea procesului-verbal la domiciliul contravenientului.

In consecință, instanța apreciază că procesul-verbal nu a fost comunicat contravenientului debitor, astfel încât actul sancționatoriu nu a dobândit caracter executoriu.

Reținând astfel lipsa unui titlu executoriu, instanța va admite contestația formulata și va anula actele de executare efectuate în dosarul nr. 676/2013 al B. A. A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite contestația la executare formulată de contestatorul I. I., cu domiciliul în com. Săpoca, ., cu în contradictoriu cu intimații C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI cu sediul procesual ales la sediul SECȚIEI DRUMURI NAȚIONALE B., cu sediul în mun. B., ., jud. B. și B. E. JUDECĂTORESC A. A., cu sediul în mun. B., Piața Daciei, ., ..

Anulează actele de executare efectuate in dosarul nr. 676/2013 al B. A. A..

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare la Tribunalul B..

Cererea de apel se va depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședința publică, astăzi 06.11.2014.

Președinte, Grefier,

V. A. M. T. D.

Red. V.A.M/Tehnored. T.D/27.11.2014/5 ex

Operator de date cu caracter personal înregistrat în registrul de evidență sub nr._

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 06/2014. Judecătoria BUZĂU