Plângere contravenţională. Sentința nr. 5245/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 5245/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 24-03-2014 în dosarul nr. 19167/200/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B. - JUDEȚUL B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5245

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 24.03.2014

INSTANTA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: A. B.-C.

GREFIER: G. A. – L.

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul D. V., domiciliat în B., cart. Broșteni, ., ., jud. B., în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE B., cu sediul în B., .-10, jud. B..

La apelul nominal făcut în ședință publică părțile nu au răspuns.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, acțiunea a fost timbrată cu suma de 20 lei, conform chitanței . nr._ (10)/27.11.2013, depusă la fila 10 dosar, după care,

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 131 alin 1 C.proc.civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere - în temeiul art. 126 al. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, material - în temeiul art. 94 C.proc.civ. și teritorial în temeiul art. 32 din OG nr. 2/2001.

Instanța, în temeiul art. 255 rap. la art. 258 N. C.pr.civ., încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind-o ca fiind admisibilă potrivit legii și conducând la soluționarea procesului și respinge proba cu martori solicitata de intimat, având în vedere că abaterea a fost constatată în mod direct de agentul constatator, reținând cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei acțiuni civile, reține următoarele:

Prin cererea introdusă la aceasta instanța la data de 05.11.2013 și înregistrată sub nr._, petentul D. V. a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 10.10.2013 de intimatul I. DE POLITIE JUDETEAN B., solicitând anularea acestuia.

In motivarea plângerii, petentul a arătat că prin procesul verbal contestat a fost sancționat contravențional pe motiv că în data de 10.10.2013 ar fi efectuat cursă regulată de călători microbuzul cu nr. de înmatriculare_, în care se aflau călători în picioare,

Susține că aceștia se aflau în picioare datorită faptului că se afla în apropiere de stația Matesti, unde călătorii urmau să coboare.

În drept, a invocat disp. art. 118 alin.1 din OUG 195/2002.

In probațiune, petentul a depus la dosar copii de pe procesul verbal contestat.

Petentul a achitat taxă judiciară de timbru în valoare de 20 de lei, conform art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013

In termen legal I.P.J. B. a formulat întâmpinare, în condițiile art. 205-208 Cod proc.civ. solicitând respingerea plângerii petentului ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării, intimatul a învederat instanței că la data de 10.10.2013, în jurul orei 00:10, agentul de poliție rutieră N. M. a oprit pentru control microbuzul marca Mercedes Benz cu nr. de înmatriculare_, care efectuat transport de persoane pe ruta B. – Trestioara. Cu ocazia controlului s-a constatat că în autovehiculul condus de către petent toate locurile erau ocupate, iar pe culoar se aflau în picioare aproximativ 10 persoane.

Petentul a luat cunoștință de conținutul procesului verbal în cauză, însă a refuzat să semneze și să primească un exemplar al acestuia, fiind înscris ca martor asistent numitul M. V..

În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 205-208 Cod proc.civ.

D. dovadă, I.P.J. B. a depus rapoartele agenților constatatori și dovada comunicării procesului verbal contestat.

Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._/10.10.2013 întocmit de intimatul I.P.J. B., petentul a fost sancționat contravențional cu 6 puncte amenda, în suma de 480 lei, reținându-se în sarcina sa că la data de 10.10.2013, în jurul orei 00:10, a condus microbuzul marca Mercedes Benz cu nr. de înmatriculare_, care efectuat transport de persoane pe ruta B. – Trestioara. Cu ocazia controlului s-a constatat că în autovehiculul condus de către petent toate locurile erau ocupate, iar pe culoar se aflau în picioare 10 persoane.

Petentul a refuzat semnarea procesului verbal, motiv pentru care a fost identificat martorul asistent M. V..

În urma verificării efectuate potrivit art. 34 din OG 2/2001, instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data înmânării procesului-verbal de constatare a contravenției.

Potrivit art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța investita cu o asemenea cerere trebuie sa verifice legalitatea, temeinicia si sa hotărască cu privire la sancțiunea aplicată, pronunțându-se de asemenea si cu privire la sancțiunea aplicată de agentul constatator.

Sub aspectul legalității, analizând modul de întocmire a procesului-verbal, instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator. Procesul-verbal conține și mențiunea că petentul a refuzat semnarea acestuia.

Așadar, sub aspectul legalității procesului verbal de contravenție, instanța constată că acesta cuprinde mențiunile prevăzute de art. l6 – l7 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, care în lipsă ar putea atrage nulitatea absolută.

Referitor la îndeplinirea condițiilor de fond, potrivit art. 148 pct. 2 din ROUG 195/2002 rep. ,, Se interzice conducătorului de autovehicul sau de tramvai: 2. să transporte în autovehicul sau tramvai mai multe persoane decât numărul de locuri stabilite în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare”, iar conform art. 101 alin. 1 pct. 13 din OUG 195/2002 rep. „Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice: 13. nerespectarea regulilor privind transportul persoanelor și al obiectelor în sau pe vehicule;”.

Instanta retine ca art. 6 CEDO nu confera impunitate contravenientilor, ci garantii ale unui proces echitabil.

Prin urmare, instanța va avea în vedere si cele statuate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauza I. P. împotriva României (cererea nr._/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011). Astfel, Curtea a reținut că, într-o plângere contravențională, invocarea de către instanțe a prezumției de legalitate si validitate a procesului-verbal de contravenție, cu consecința obligării reclamantului la răsturnarea sa, nu putea avea caracter neașteptat, având în vedere dispozițiile naționale incidente în materia contravențională. Curtea Europeana a Dreptului Omului a subliniat importanta că, în cadrul unui proces având ca obiect plângere contravențională, instanța națională sa-i ofere petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv in sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care a înțeles sa uzeze de drepturile sale procedurale. Curtea a constatat în această cauză că singurele probe pe baza cărora instanțele naționale puteau pronunța o hotărâre erau cele depuse de agentul constatator iar, în condițiile in care reclamantului i s-a dat posibilitatea pe tot parcursul procesului să-și dovedească afirmațiile, acesta nu a fost plasat ., astfel încât nu a fost încălcat art. 6 CEDO.

Cat priveste controlul de temeinicie, instanta retine că singurele probe administrate în cauză cât privește situația de fapt le constituie procesul-verbal de contravenție contestat și rapoartele agenților constatatori. Instanța constată că petentul nu a produs nicio proba contrară situației de fapt reținute prin procesul-verbal de contravenție, iar acest act a fost întocmit pe baza constatărilor personale ale agentului de politie.

Cat priveste sancțiunea aplicată petentului prin procesul-verbal de contravenție, instanța o socoteste legală și proporțională cu gradul de pericol social al faptei, fiind dispusă amendă în minimul special prevăzut de lege.

Pentru toate aceste considerente, instanța consideră că procesul-verbal de contravenție a fost în mod legal și temeinic întocmit, iar sancțiunea aplicată este legală și proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, motiv pentru care instanța va respinge plângerea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul D. V., domiciliat în B., cart. Broșteni, ., ., jud. B., în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., cu sediul în B., .-10, jud. B., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 10.10.2013, ca neîntemeiată.

Menține procesul-verbal, ca fiind legal și temeinic întocmit.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24.03.2014.

PREȘEDINTE

GREFIER

A. B. C.

G. A.-L.

Red. A.B.C./Tehn. A.B.C./5ex./06.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5245/2014. Judecătoria BUZĂU