Plângere contravenţională. Sentința nr. 5391/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 5391/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 25-03-2014 în dosarul nr. 7762/200/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILA NR. 5391

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 25.03.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – P. E.

GREFIER – C. E. M.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile, având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul C. D., cu domiciliul în sat Căpățânești, ., ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., cu sediul în municipiul B., .-10, județul B., în privința procesului verbal de contravenție . nr._/29.04.2013, încheiat de intimat.

La apelul nominal făcut în ședință publică a raspuns petentul C. D., lipsa fiind intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, intimatul a depus intampinare, petentul a formulat note de sedinta, după care:

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art.131 ind. 1 alin. 4 C.proc.civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta plângere, în temeiul art.126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art.2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art.94 pct. 4 C.proc.civ. și teritorial în temeiul art.32 din OG nr. 2/2001.

Petentul C. D. a fost identificat cu CI . nr._.

Instanta acorda cuvantul in probatiune.

Petentul solicita incuviintarea probei cu inscrisurile depuse la dosarul cauzei

Constatând proba ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, în temeiul art.255 si 258 C.p.c., instanța încuviințează pentru ambele părți, proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 394 alin 1 și 3 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile și acorda cuvantul pe fondul cauzei.

Petentul C. D. sustine ca nu a fost inregistrat cu aparat radar GPS, considera ca „este o capcana”, autoturismul fiind filmat cand a ajuns la banda continua, dar el a inceput depasirea pe banda intrerupta.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.05.2013 sub nr._ petentul C. D. a solicitat în contradictoriu cu intimatul I. B., anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/29.04.2013 .

În motivarea plângerii, petentul a arătat că în fapt în data de 29.04.2013, circula cu autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe ruta B./B.. Pe raza localității Gălbinași, la vederea indicatorului de terminare a zonei depășire interzisă, s-a angajat în depășirea unui alt autovehicul, la efectuarea manevrei de depășire s-a asigurat din față și din spate că poate efectua manevra, în condiții de siguranță, . în timp ce efectua manevra de depășire a fost oprit de un organ de poliție care ia-a dus la cunoștință că a început manevra de depășire la sfârșitul liniei continue și începutul liniei discontinue. Solicită ca intimata să facă proba cu GPS.

A arătat că nu a putut face obiecțiuni la conținutul procesului verbal, pentru că nu înțelege nimic din conținutul acestuia. A mai precizat că fapta nu există.

Intimatul, prin întâmpinare a arătat că prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/29.04.2013, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă și s-a dispus aplicarea măsurii tehnico-administrative de reținere a permisului de conducere, temeiul legal fiind nerespectarea prevederilor art.120(1) lit. h din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

S-a reținut de către agentul constatator că în data de 29.04.2013 ora 13:00, petentul a condus pe DN 2 B la km 17+100, în localitatea Gălbinași, autoturismul cu numărul de înmatriculare_, din direcția B. către B. și a efectuat depășirea autotrenului cu nr._ care circula în zona de acțiune a indicatorului Depășirea interzisă, circulând pe contrasens și punând în pericol ceilalți participanți la trafic.

A precizat că a abaterea a fost filmată.

Cu privire la dreptul de a formula obiecțiuni, arată că la momentul semnării procesului verbal petentul avea posibilitatea reală de a formula obiecțiuni.

În drept întâmpinarea a fost motivată pe dispozițiile art.205-208 cod procedură civilă.

În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar: copia procesului-verbal de contravenție . nr._/29.04.2013 copie CI . nr._ dovada . nr._ f 4, cazier contravențional, f 12, înregistrarea abaterii pe CD ( f 13 ), copie plic, f 17.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

La data de 29.04.2013, a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul I. B., procesul verbal de contravenție . nr._/29.04.2013, prin care s-a reținut săvârșirea de către contestator a contravenției prevăzute de art.100 alin. 3 lit. e din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, constând în aceea ca la data de 29.04.2013 ora 13:00, petentul a condus pe DN 2 B la km 17+100, în localitatea Gălbinași, autoturismul cu numărul de înmatriculare_, din direcția B. către B. și a efectuat depășirea autotrenului cu nr._ care circula în zona de acțiune a indicatorului Depășirea interzisă, circulând pe contrasens și punând în pericol ceilalți participanți la trafic.

Pentru acest motiv, s-a aplicat contestatoarei, sancțiunea amenzii în cuantum de 300 lei și i s-a reținut permisul de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce.

În ceea ce privește motivele de nelegalitate a procesului verbal de contravenție atacat, invocate de petent instanța le apreciază neîntemeiate pentru următoarele motive:

Instanța nu va reține ca întemeiat motivul de nulitate a procesului verbal invocat de petent referitor la lipsirea acestuia de posibilitatea formulării obiecțiunilor întrucât, chiar dacă acestea ar fi reale, nerespectarea dispozițiilor art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001 atrage sancțiunea nulității, care, potrivit dispozițiilor art. 150 alin. 2 Cod procedură civilă (aplicabile și în procedura contravențională potrivit art. 47 din O.G. nr. 2/2001), intervine numai cu condiția dovedirii unei vătămări. Cum petentul și-a valorificat dreptul la apărare prin formularea plângerii contravenționale în fața instanței de judecată, unde a avut posibilitatea să supună analizei legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, cu menționarea tuturor obiecțiunilor la procesul-verbal de contravenție, nu poate fi justificată o vătămare a intereselor procesuale ale petentului, astfel încât nu intervine sancțiunea nulității procesului verbal de contravenție.

Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute (art. 16 alin.1 din OG nr.2/2001).

În ceea ce privește temeinicia procesului verbal, instanța constată că din înregistrarea pe CD rezultă în mod clar că petentul a efectuat manevra de depășire în zona în care linia este continuă. Împrejurarea că acesta a început manevra de depășire când linia ar fi discontinuă, deși din înregistrarea depusă la dosar nu se poate stabili acest lucru, nu are relevanță de vreme ce este clar că la momentul în care se afla în depășirea autotrenului cu nr._, linia era continuă.

Așadar, instanța apreciază că fapta reținută în sarcina petentului corespunde realității, agentul constatator a făcut dovada faptei săvârșite de către petent și a reușit să răstoarne prezumția de nevinovăție a acestuia prevăzută în art. 6 din CEDO.

Potrivit art.100 alin. 3 lit. e din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 nerespectarea regulilor privind depășirea, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

Față de considerentele mai sus expuse, instanța apreciază plângerea neîntemeiată, urmând să o respingă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângere contravențională, formulată de petentul C. D., cu domiciliul în sat Căpățânești, ., ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., cu sediul în municipiul B., .-10, județul B., împotriva procesului verbal . nr._/29.04.2013.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică azi 25.03.2014.

Președinte, Grefier,

P. E. C. E. M.

Red. P.E./Tehnored. C.E.M./4 ex./ 01.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5391/2014. Judecătoria BUZĂU