Plângere contravenţională. Sentința nr. 5765/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5765/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 28-03-2014 în dosarul nr. 8734/200/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 5765
Ședința publică de la 28.03. 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE V.-C. I.
Grefier M. E.
Pe rol fiind judecarea cererii formulata de petentul CĂTRUTĂ T. cu domiciliul in municipiul Dorohai,. nr. 10,.,judetul Botosani in contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLITIE JUDETEAN BUZAU cu sediul in municipiul Buzau .-10,judetul Buzau,avind ca obiect plingere contraventionala.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit partile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arata ca dosarul se afla la primul termen de judecata iar cererea petentului este scutita de plata taxei judiciare de timbru după care instanța văzând că nu mai sunt probe concludente de administrat și excepții de invocat constată dosarul în stare de judecată și si îl retine pentru pronuntare.
INSTANȚA
Deliberind asupra cauzei civile de fata constata urmatoarele:
Prin plangerea inregistrata pe rolul acestei instante sub nr. 8734 din 30.05 2013 petentul CĂTRUTĂ T. cu domiciliul in municipiul Dorohai,. nr. 10,.,judetul Botosani in contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLITIE JUDETEAN BUZAU cu sediul in municipiul Buzau .-10,judetul Buzau a solicitat instantei anularea procesului verbal de contraventie . nr._ din 01.02.2013.
In fapt, petentul a aratat ca prin procesul verbal anterior mentionat a fost sanctionat cu amenda in suma de 675 lei, i s-a aplicat 9 puncte penalizare si i s-a retinut permisul de conducere pentru incalcarea dispozitiilor art. 121 alin. 1,indice 1 din Regulamentul pentru aplicarea OUG nr. 195/2002 R., retinindu-se ca la data de 01.02.2013 in jurul orelor 16 a fost depistat pe . Buzau cu auto_ ,judetul Buzau,ocazie cu care s-a constatat ca a circulat cu viteza de 126 km/h limita admisa pe acel sector de drum fiind de 70 km/h.
Constatarea abaterii s-a facut prin inregistrare si filmare cu aparat radar tip Traffipax Speedophot montat pe autospeciala politiei_ aflata in stationare.
Impotriva procesului verbal a formulat plangere petentul in termenul de 15 zile de la comunicare, prevazut de art 31 din OG nr. 2/2001.
Analizind intregul material probator administrat in cauza instanta retine urmatoarele:
Potrivit dispozitiilor art 34 din ordonanta anterior mentionata ,instanta investita cu solutionarea plangerii impotriva procesului verbal de contraventie trebuie sa verifice legalitatea, temeinicia procesului verbal si sa hotarasca asupra sanctiunii.
In ceea ce priveste legalitatea, instanta constata ca actul sanctionator cuprinde toate mentiunile prevazute de art 16 si art 17 din OG nr. 2/2001 sub sanctiunea nulitatii.
Cu privire la temeinicie se retin urmatoarele:
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat in jurisprudenta sa ca faptele contraventionale privind regimul circulatiei rutiere intra in sfera acuzatiilor in materie penala, la care se refera primul paragraf al articolului 6 din conventie, intrucat norma juridica sanctionatoare are caracter general, iar sanctiunile urmaresc un scop represiv si preventiv.
In consecinta petentului îi sunt recunoscute si garantiile specifice in materie penala, printre care se regaseste si prezumtia de nevinovatie ,astfel incat sarcina probei revine acuzarii, iar de situatia indoielnica profita persoana acuzata.
In cauza, petentul nu a administrat nici o proba cu care sa-si dovedeasca nevinovatia, insa beneficiind de prezumtia de nevinovatie, sarcina administrarii probelor revenea agentului constatator.
Agentul constatator si-a indeplinit aceasta obligatie si a depus la dosar odata cu intimpinarea trei inscrisuri si o plansa fotografica .
Astfel la fila 21 din dosar se afla plansa fotografica din care rezulta culpa petentului.
Aparatul radar are buletin de verificare metrologica nr._ din 07.09.2012 iar operatorul sau atestat nr._/35 din 15.09.2008.
Din cazierul contraventional al petentului rezulta ca acesta a mai savirsit si in trecut astfel de abateri de genul celor contestate.
Prin fapta sa, petentul a incalcat dispozitiile art. 121 alin. 1,indice 1 din OUG nr.195/2002 R, punind in pericol circulatia rutiera .
In ceea ce priveste sanctiunea, instanta apreciaza ca aceasta a fost individualizata si aplicata corect conform art.102,alin. 3 din OUG nr.195/2002 R.
F. de considerentele de fapt si de drept expuse,instanta apreciaza ca plangerea petentului nu este intemeiata urmand a fi respinsa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge plingerea formulată de petentul CĂTRUTĂ T. cu domiciliul in municipiul Dorohai,. nr. 10,.,judetul Botosani în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B. cu sediul în municipiul B., .-10, județul B. referitor la procesul verbal de contraventie . nr._ din 01.02.2013 .
Cu drept la apel in termen de 30 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi 28.03.2014.
Președinte,Grefier,
Red./Dact. IVC /03.04.2014/4 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4739/2014.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 7675/2014. Judecătoria... → |
|---|








