Plângere contravenţională. Sentința nr. 7261/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7261/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 23-04-2014 în dosarul nr. 16189/200/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA Nr. 7261/2014
Ședința publică de la 23 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. M.
Grefier C. C.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petenta .,cu sediul în Buzau ,Aleea Școlilor, . ,judetul Buzau ,împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . 12 nr._ din 10.04.2012 încheiat de intimatul C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN, cu sediul în mun. București, .. 401 A, sector 6.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit petenta și intimatul C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul este la primul termen de judecată, acțiunea nu este supusă achitării taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar.
Având în vedere că procedura de citare este legal îndeplinită și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în baza rolului activ, în conformitate cu art. 129 al. 5 C.pr.civ., instanța, în temeiul art. 167 al.1 C.pr.civ, încuviințează ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile, reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ petenta . a formulat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/10.04.2012, solicitând anularea a procesului verbal.
În fapt, petenta a arătat că prestează transport public local de persoane și în conformitate cu Legea 92/2007, și conform art. 3 alin. 1 din OG 15/2002, coroborat cu art. 10 pct. 1 din OMTI nr. 769/01.10.2010, societatea este exonerată de plata taxelor.
Intimata nu a depus întâmpinare.
În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar: dovada comunicării procesului verbal, procesul verbal de contravenție ,certificat de înmatriculare auto, caiet de sarcini al licenței de traseu . nr._/_/1, adresa nr._/08.07.2011, flicență de traseu, . nr._ ,certificat calificat, autorizație de control, dovada comunicării procesului verbal, planșă foto.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 10.04.2012 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul COMPANIEI NAȚIONALE DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE – CESTRIN, procesul verbal de contravenție . nr._, prin care s-a reținut săvârșirea de către contestatoare a contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002, constând în aceea ca la data de 3.12.2011, a circulat autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ pe DN 2- km 115+80 m, pe raza localității Mărăcineni, aparținând ., fără a deține rovinietă valabilă.
Pentru acest motiv, s-a aplicat contestatoarei, sancțiunea amenzii în cuantum de 1250 lei, și a fost obligată la plata tarifului de despăgubire în valoare de 320 euro.
Procesul - verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentei și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.
În afară de această faptă comisă pe data de 3.12.2011, în sarcina petentei s-a reținut că a mai circulat fără a deține rovinietă valabilă și înainte și după, fiind sancționată contravențional de mai multe ori.
Intre data constatării săvârșirii faptei si data judecării prezentei cauze, OG nr. 15/2002, în temeiul căreia a fost sancționată petenta a fost modificată prin Legea nr. 144/2012. Ca urmare a acestui act normativ, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă ( art. 8 alin.2, în variantă modificată), art. 9 alin.3 statuând că, în cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1).
De asemenea, tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează (art. II din Legea nr. 144/2012).
Potrivit art.15 alin.2 din Constitutia Romaniei coroborat cu art. 12 din OG nr. 12 din OG nr. 2/2001, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ, iar dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta; in cazul în care noul act normativ prevede o sancțiune mai gravă, contravenția săvârșită anterior va fi sancționată conform dispozițiilor actului normativ în vigoare la data săvârșirii acesteia.
Cum caracterizarea faptei ca și contravenție continuă, prevederea că o persoană nu poate fi sancționată decât o singură dată în 30 de zile și anularea tarifului de despăgubire sunt aspecte care se circumscriu noțiunii de regim sancționator, care este mai favorabil în noua reglementare, acest din urmă regim va fi aplicat petentului.
Având în vedere că procesul verbal de contravenție, ce face obiectul cauzei, a fost încheiat la data de 10.04.2012, deci la un interval mai scurt de 30 de zile de la data încheierii procesului verbal de contravenție . nr._/10.04.2012, proces verbal ce face obiectul dosarului nr._/200/2012, prin care petenta a fost sancționată pentru aceeași faptă, instanța constată că sunt incidente prevederile art. 9 alin.3 din OG nr.15/2002, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 144/2012, și va dispune anularea procesului verbal, în integralitate.
În temeiul considerentelor expuse, instanța urmează să admită plângerea contravențională formulată de petentă în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – CESTRIN.
În aceste condiții, instanța consideră că este de prisos analiza celorlalte motive invocate de către petentă prin plângerea formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de petenta .,cu sediul în Buzau ,Aleea Școlilor, . ,judetul Buzau ,împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . 12 nr._ din 10.04.2012 încheiat de intimatul C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN, cu sediul în mun. București, .. 401 A, sector 6.
Anulează procesul verbal, amenda aplicata si obligația de plata a despăgubirii.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședintă publica, azi 23.04.2014 .
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. M.M.
Tehnored. M.M.
4 ex.
16.07.2014
| ← Rezoluţiune contract. Sentința nr. 26/2014. Judecătoria BUZĂU | Plângere contravenţională. Sentința nr. 26/2014.... → |
|---|








