Plângere contravenţională. Sentința nr. 7302/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7302/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 23-04-2014 în dosarul nr. 19615/200/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.- SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7302
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 23.04.2014
INSTANTA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: U. M.
GREFIER: M. D.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petenta S.C. B. L. S.R.L., cu sediul in mun. B., ., jud. B., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NATIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.
La apelul nominal făcut in ședința publică au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că acțiunea este la primul termen de judecată, este scutită de taxa de timbru conform dispozițiilor Legii nr. 146/1997 actualizate, procedura este legal îndeplinită, prin serviciul registratură, intimata a depus adresa prin care a solicitat judecarea cauzei în lipsă, copie a certificatului calificat privind semnătura electronica a agentului constatator și planșa fotografică cu constatarea contravenției.
Instanța, verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 159 ind.1 Cod procedură civilă, constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 al. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 raportat la art. 1 alin. 1 pct. 3 C.proc.civ. și teritorial în temeiul acelorași prevederi legale, după care:
În temeiul art. 167 al.1 C.pr.civ., constatând că proba cu înscrisurile de la dosar este pertinentă, concludentă precum și utilă soluționării cauzei, instanța încuviințează pentru ambele părți, proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
În conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 11.06.2012, petenta S.C. B. L. S.R.L a formulat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . 12 nr._/ 15.05.2012, solicitând anularea procesului verbal.
În fapt, petenta a arătat că prin procesul verbal . 12 nr._/ 15.05.2012 a fost sancționată de către un angajat al intimatei și obligată la plata amenzii în cuantum de 250 lei și la achitarea unei despăgubiri în cuantum de 28 euro, echivalentul a 122,49 lei pentru că la data de 22.04.2012 a circulat cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținându-i, pe DN 2 - km 115+80 m, pe raza localității Mărăcineni, fără a deține rovinietă valabilă.
În motivarea plângerii, petenta a aratat ca a mai fost sancționata anterior de catre intimata, prin procesul verbal de constatare a contraventiei R12 nr._ incheiat la data de 02.05.2012, aratând că a achitat contravaloarea amenzii precum și a tarifului de despăgubire .
In opinia sa, nu au fost respectate dispozițiile art. 21 din OG 2/2001, potrivit caruia ,, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșita fapta, de modul si mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
A aratat ca este o persoana de buna credință, a achitat rovinieta in permanenta, cu exceptia unei perioade foarte scurte, perioadă in care a fost sanctionata de mai multe ori pentru fapte similare. Solicita anularea sancțiunilor prezentului proces verbal si in subsidiar, inlocuirea amenzii cu avertisment.
Petenta a invocat aplicarea prevederilor art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, anume ca, in lumina jurisprudenței C.E.D.O., infractiunile continue intră în sfera „acuzațiilor în materie penală". Pe cale de consecință, petentei îi sunt recunoscute și garanțiile specifice materiei penală, din art. 6 al Convenției, printre care și prezumția de nevinovăție.
In dovedire, petenta a depus in copie procesul verbal de contraventie contestat, dovada comunicarii acestuia, dovada achitarii rovinietei seria_ din data de 22.05.2012, bon fiscal nr. 31/22.05.2012, chitanta . nr._ din data de 22.05.2012 si ordin de plata incasat de BCR, privind plata tarifului de despagubire aplicat prin procesul verbal de constatare a contraventiei . nr._ incheiat la data de 02.05.2012 pe care l-a atasat in copie la dosarul cauzei(fila 19).
În drept, plângerea a fost motivată în baza prevederilor OG 2/2001.
Intimata nu a depus întâmpinare dar a depus în probațiune planșa foto obținută în sistemul SIEGMCR, certificatul calificat privind semnătura electronică al agentului constatator și autorizația de control aparținând agentului constatator.
În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 15.05.2012 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul COMPANIEI NAȚIONALE DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE – CESTRIN, procesul verbal de contravenție . 12 nr._, prin care s-a reținut săvârșirea de către contestatoare a contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002, constând în aceea ca la data de 22.04.2012a circulat cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentei, pe DN 2 - km 115+80 m, pe raza localității Mărăcineni, fără a deține rovinietă valabilă.
Pentru acest motiv, s-a aplicat contestatoarei, sancțiunea amenzii în cuantum de 250 lei și a fost obligată la plata tarifului de despăgubire în valoare de 28 euro, adică 122,49 lei.
Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentei și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemului Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute (art. 16 alin.1 și 17 din OG nr.2/2001).
Referitor la temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 7 din OG 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.
Termenul de utilizator este definit la art. 1, alin.1, lit. b, din același act normativ în sensul că „utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români”.
Față de dispozițiile legale mai sus enunțate, instanța reține că obligația de achitare a rovinietei aparține proprietarului autoturismului (înscris în certificatul de înmatriculare), în cauza dedusă judecății această obligație fiind în sarcina petentei care era proprietara autovehiculului.
Așadar, este evident faptul că pentru autoturismul proprietatea petentei înmatriculat sub nr._ în data de 22.04.2012, la momentul săvârșirii contravenției, nu exista achiziționată o rovinietă, aspect ce rezultă din planșa foto anexată la dosar și din faptul că petenta nu a făcut dovada achitării rovinietei.
În cauză sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002 potrivit căruia constituie contravenție fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă.
Cu toate acestea, în temeiul art.34 din OG 2/2001 care constituie dreptul comun în materie contravențională coroborat cu art. 38 alin. 3 din același act normativ, care permite instanței să aprecieze inclusiv sancțiunea ce se impune a fi aplicată contravenientei, instanța consideră că sancțiunea avertismentului este totuși suficientă, având în vedere că tariful de utilizare se achită pentru a folosi drumurile naționale, iar petenta a dat dovadă de bună credință, achiziționând rovinietă la data de 22.05.2012, valabilă pentru 12 luni, la o luna de la data savarsirii contraventiei. Petenta a achitat si amenda precum si contravaloarea tarifului de despăgubire aplicat prin procesul verbal de contraventie . nr._ incheiat la data de 02.05.2012.
Instanța apreciază, fata de modul concret de săvârsire a infractiunii, in baza art. 7 alin. 3 din O.G.2/2001 faptul că, înlocuirea cu sancțiunea avertismentului a amenzii aplicate prin procesul verbal de contravenție . 12 nr._/ 15.05.2012 este o măsură suficientă pentru atingerea scopului preventiv al sancțiunii contravenționale, în măsură să determine petenta să respecte în viitor dispozițiile legale.
Opinia instanței are la bază pe de o parte dispozițiile art. 5 alin. 5 din OG 2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite și art.7 alin.3 din OG 2/2001 potrivit cărora avertismentul se aplică și în cazul în care actul normativ de sancționare a contravenției nu prevede în mod expres această sancțiune.
În ceea ce privește tariful de despăgubire la plata căruia a fost obligată petenta, la care se face referire în procesul-verbal și al cărui cuantum a fost stabilit prin înștiințarea de plată, conform art. 8 alin.3 rap. la Anexa nr. 4 din OG nr. 15/2002, instanța reține că, potrivit art. II din Legea nr. 144/2012 tarifele de despăgubire prevăzute de OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se anulează.
Față de considerentele mai sus expuse, instanța urmează să admită în parte plângerea să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertismentul și să anuleze tariful de despăgubire în cuantum de 28 euro, adică 122,49 lei.
Urmează să atragă atenția petentei asupra pericolului faptei săvârșite și să îi recomande ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea formulată de de petenta CEORCAN S., cu domiciliul în mun. B.,Cart. Broșteni, . jud. B., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NATIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.
Înlocuiește cu avertisment amenda aplicată petentei, prin procesul verbal . nr._ din data de 15.05.2012.
Anulează tariful de despăgubire aplicat petentei de către intimata prin procesul verbal . nr._ din data de 15.05.2012.
Atrage atenția petentei asupra pericolului faptei săvârșite și îi recomandă ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.04.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
U. M. M. D.
Red. U.M. /Tehnored. M.D./4 ex/19.05.2014
Operator de Date Cu Caracter Personal_
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3339/2014.... | Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 25/2014.... → |
|---|








