Plângere contravenţională. Sentința nr. 8191/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8191/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 09-05-2014 în dosarul nr. 17248/200/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 8191/2014
Ședința publică de la 09 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. C. I.
Grefier M. E.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petenta M. D., domiciliata in comuna Sapoca, ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN, cu sediul în mun. București, sector 6, .. 401A.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit petenta M. D. și intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, acțiunea este scutită de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995, prin Serviciul registratură intimata a depus la dosar proba foto obținută în sistemul SIEGMCR, certificatul calificat privind semnătura electronică al agentului constatator și autorizația de control aparținând agentului constatator, după care:
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 159 ind.1 alin. 4 C.proc.civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta plângere, în temeiul art.126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art.2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art.1 pct. 2 C.proc.civ. și art.32 alin.2 din OG nr.2/2001 și teritorial în temeiul art.32 alin.2 din OG nr. 2/2001.
Având în vedere că procedura de citare este legal îndeplinită și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 167 al.1 C.pr.civ, instanța încuviințează ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, proba cu înscrisurile depuse la dosar și nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile, reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin plângerea contravenționala înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, din 22.05.2012, petenta M. D. a solicitat, în termen legal, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN, anularea procesului verbal de contravenție .>R12 nr._ din 02.05.2012, prin care, in temeiul art. 8 alin. 1 si 3 din OG nr. 15/ 2002, a fost sancționată cu amenda in cuantum de 250 de lei și obligată la plata contravalorii tarifului de despăgubire in cuantum de 28 euro, întrucât la data de 09.01.2012, pe DN 2, la km 115 + 80 m, pe raza loc. Mărăcineni, a fost depistat vehiculul aparținând petentei, care circula fără a deține rovinietă valabilă. În subsidiar, petenta a solicitat înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului.
În motivarea plângerii, petenta a precizat că pentru a ajunge în oraș, din . traverseze podul de la Mărăcineni și nu s-a deplasat pe alte drumuri naționale fără să posede rovinietă. A avut rovinietă valabilă pentru perioada 27.04._13. Într-o singură zi a primit 12 procese verbale.
Plângerea nu a fost motivată în drept.
În dovedirea plângerii, petenta a depus, in fotocopii, procesul verbal . nr._ din 02.05.2012, dovada comunicării-plic și C.I.
Acțiunea este scutită de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 2/2001 și ale O.G. nr. 15/2002.
Fiind legal citata, intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN nu a formulat întâmpinare, nu s-a prezentat dar a depus la dosar adresa însoțită de planșa fotografică a abaterii, certificat calificat pentru semnătura electronică și autorizație de control ale agentului constatator.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal . nr._ din 02.05.2012 petenta a fost sancționată cu amenda in cuantum de 250 de lei și obligată la plata contravalorii tarifului de despăgubire in cuantum de 28 euro, întrucât la data de 09.01.2012, pe DN 2, la km 115 + 80 m, pe raza loc. Mărăcineni, a fost depistat vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentei, care circula fără a deține rovinietă valabilă.
Analizând procesul verbal in ceea ce privește legalitatea, apreciază ca acesta a fost legal întocmit cu respectarea condițiilor de forma prevăzute de art. 16, 17 si 19 din O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității.
La data încheierii procesului verbal contestat, în ceea ce privește normele legale aplicabile, conform art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/ 2002 constituia contravenție fapta de a circula fără rovinietă valabilă, cuantumul amenzii fiind prevăzut în anexa 2, conform alin. 2. A.. 3 prevedea ca obligația contravenientului de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4.
Conform art. 7 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revenea în exclusivitate utilizatorilor români.
Art. 1 alin. 1 lit. b definea noțiunea de utilizatori ca reprezentând persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite utilizatori români.
Conform art. 9 alin. 2, începând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravențiilor se putea face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. Potrivit alin. 3, in cazurile prevăzute la alin. 2 procesul-verbal de constatare a contravenției se putea încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
Ulterior încheierii procesului-verbal . nr._ din 02.05.2012, O.G. nr. 15/ 2002 a fost modificată prin Legea nr. 144/ 2012.
In acest sens, conform art. 8 alin. 1, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă, cuantumul amenzii fiind prevăzut în anexa 2, conform alin. 2. A.. 3 a fost abrogat.
Conform art. 7 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revine în exclusivitate utilizatorilor români.
Art. 1 alin. 1 lit. b definește noțiunea de utilizatori ca reprezentând persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite utilizatori români.
Conform art. 9 alin. 2, începând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. Potrivit alin. 3, în cazurile prevăzute la alin. 2, procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini; procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1.
În aceeași măsură, art. II din Legea nr. 144/2012 a prevăzut că tarifele de despăgubire, reglementate la art. 8 alin. 3, înainte de abrogarea acestuia prin Legea nr. 144/2012, aplicate și contestate în instanță până la data 27 iulie 2012 se anulează.
Potrivit art. 15 alin. 2 din Constituitie, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Conform art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/ 2001, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ.
In aceeași măsura, prin Decizia nr. 228/ 2007 pronunțata de Curtea Constitutionala, s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 12 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 sunt neconstituționale în măsura în care prin sintagma "nu se mai sancționează" prevăzută în text se înțelege doar aplicarea sancțiunii contravenționale, nu și executarea acesteia.
Pentru a pronunța aceasta soluție, in considerentele deciziei s-a reținut ca sintagma "nu se mai sancționează" trebuie înțeleasă în sensul că, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai execută. De asemenea, osancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început.
F. de aceste dispoziții legale, instanța constata ca, prin Legea nr. 144/2012, modificându-se O.G. nr. 15/ 2002, cu privire la contravențiile săvârșite anterior sub imperiul legii vechi, aceasta are caracterul unei legi contravenționale mai favorabile, care retroactivează.
În acest sens, pe de o parte, tariful de despăgubire nu se mai percepe, legea prevăzând expres faptul că acesta se anulează și în cazul celor aplicate și contestate în instanță până la data 27 iulie 2012.
Pe de altă parte, în cazul faptelor constatate cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate, procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale pentru fapte similare. Este evident astfel, că, în situația în care, după încheierea unui astfel de act sancționator, contravenientului i s-ar mai întocmi un alt proces verbal de contravenție, acesta ar fi lovit de nulitate absolută.
În cauza de față, examinând înscrisurile aflate la dosarul cauzei și efectuând verificări în sistemul ECRIS, instanța constată că, prin raportare la numărul de ordine, în intervalul de timp de 30 de zile anterior emiterii procesului verbal . nr._ din 02.05.2012, petenta a mai fost sancționată prin procesul verbal . 12 nr._ din 02.05.2012, pentru săvârșirea unei contravenții similare.
Or, cum, prin procesul verbal contestat, petenta a fost sancționată în termenul de 30 de zile de la data constatării unei contravenții similare, sancționată prin alt proces verbal de contravenție, se constata ca măsurile dispuse prin intermediul său au devenit lipsite de suport legal prin efectul retroactiv al legii mai favorabile intervenite după încheierea procesului verbal de contravenție contestat prin prezenta plângere, ceea ce atrage nulitatea sa și a sancțiunilor dispuse prin acesta.
F. de acest motiv de nulitate, instanța nu va mai analiza si celelalte motive de nelegalitate si netemeinicie invocate de petent prin plângerea contravenționala.
Având în vedere cele de mai sus și observând că a intervenit o lege contravențională mai favorabilă, aplicabilă faptei pentru care petentul a fost sancționat, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța va admite plângerea contravențională și va anula procesul verbal . nr._ din 02.05.2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea formulată de petenta M. D., domiciliata in comuna Sapoca, ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN, cu sediul în mun. București, sector 6, .. 401A.
Anulează pvc . 12 nr._ din 02.05.2012.
Exonerează petenta de plata amenzii în sumă de 250 lei și a tarifului de despăgubire în sumă de 122,49 lei.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 09.05.2014.
Președinte,Grefier,
Red./I.V.C-tin
Tehnored./E.M./19.05.2014/4 ex
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2679/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 19/2014.... → |
|---|








