Plângere contravenţională. Sentința nr. 8692/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8692/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 19-05-2014 în dosarul nr. 8807/200/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8692
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 19.05.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: N. R.-I.
GREFIER: O. N.
Pe rol fiind judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul P. S. O. cu domiciliul în Piatra N., .. 78, J. N., în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., cu sediul in municipiul B., .-10, jud. B..
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit petentul P. S. O. și intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B..
Instanța, în baza art 132 cod proc. civ., invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale exclusive și rămâne în pronunțare pe această excepție.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra N. la data de 18.07.2013, petentul P. S. O. G., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B., a solicitat anularea procesului verbal de contravenție CP nr._ din 03.07.2012.
În motivare, a arătat că la 03.07.2012 a condus autoturismul BMW cu nr. de înmatriculare_ în localitatea R., iar echipajul de poliție i-a comunicat că ar fi depășit viteza legală, circulând în localitate cu 70 km/h, ulterior fiind inserat în procesul verbal viteza de 82 km/h, fapt care nu corespunde realității. Petentul a anexat la plângere, în copie, procesul verbal contestat și copia actului său de identitate.
Plângerea a fost legal timbrată cu 20 de lei (fila 8 din dosarul inițial).
Intimatul, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, arătând că petentul a circulat cu viteza de 82 km/h pe un sector de drum unde viteza maximă admisă era de 50 km/h. Intimata a anexat la întâmpinare atestatul radar, buletinul de verificare metrologică al aparatului radar, precum și înregistrarea video.
La primul terrmen de judecată, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Piatra N..
Prin sentința civilă nr. 1146/31.03.2014, instanța a admis excepția invocată și, în considerarea art. 32 din OG nr. 2/2001, a declinat soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei B., având în vedere faptul că locul săvârșirii contravenției este localitatea R., localitate care nu se află în circumscripța Judecătoriei Piatra N., ci în aceea a Judecătoriei B..
Analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, în temeiul art. 247-248 cod proc. civ.,, instanța va analiza cu prioritate excepția invocată din oficiu:
Potrivit art. 129, necompetența teritorială este de ordine publică când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.
În prezenta cauză sunt incidente prevederile art. 32 din OG nr. 2/2001 care prevăd că plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, aceasta având competența exclusivă asupra controlului aplicării și executării sancțiunilor contravenționale principale și complementare.
Or, așa cum rezultă în mod clar din procesul verbal contestat (fila 6 din dosarul inițial), locul săvârșirii contravenției este localitatea R. care, potrivit HG nr. 337/1993, se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Râmnicu Sărat, aceasta fiind instanța competentă să soluționeze cauza.
În consecință, în baza art. 32 și 47 din OG nr. 2/2001, precum și în baza art. 129, 132, 245-248 cod proc. civ., instanța va admite excepția necompetenței teritoriale exclusive invocată din oficiu și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Sărat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale exclusive invocată din oficiu.
Declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect plângerea contravențională formulată de P. S. O. G. cu domiciliul în Piatra N., .. 78, județul N., în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Poliție Județean B., cu sediul in municipiul B., .-10, jud. B. în favoarea Judecătoriei Râmnicu Sărat.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.05.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
N. R.-I. O. N.
Red. N.R.I. tehnored O.N. 2ex/ 06.06.2014
Operator de date cu caracter personal
înregistrat în registrul de evidență sub nr._
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6723/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4182/2014.... → |
|---|








