Plângere contravenţională. Sentința nr. 8928/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8928/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 21-05-2014 în dosarul nr. 4489/200/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8928
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 21.05.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE – B. M. – A.
GREFIER – T. C.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul P. F. - . B., în contradictoriu cu intimata I. J. DE POLITIE BUZAU - BUZAU, .-10, J. B..
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns petentul, personal, identificat cu CI . nr._.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul este la primul termen de judecată, acțiunea nu este supusă achitării taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar, dosarul a fost supus procedurii de verificare și regularizare a cererii de chemare în judecată prevăzută de dispozițiile art. 200 C.proc.civ.
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 131 alin. 1 C. proc. civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art. 94 pct.4 C. proc. civ și teritorial în temeiul art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001.
În conformitate cu dispozițiile art. 238 alin. 1 C.proc.civ., instanța estimează durata necesară pentru cercetarea procesului, ținând cont de împrejurările cauzei, în vederea soluționării într-un termen optim și previzibil, la 30 de zile.
La întrebarea instanței, petentul arată că nu mai are cereri de formulat sau excepții de invocat, solicitând încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar.
Instanța, deliberând, încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile de la dosar, în temeiul art. 255-258 N. C. proc. civ., ca fiind utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei.
În temeiul art. 389 N. C. proc. civ. deschide dezbaterile.
Pe fond, petentul arată că solicită admiterea plângerii și predarea permisului de conducere.
În temeiul art. 394 N. C. proc. civ. instanța declară închise dezbaterile, și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea formulată și înregistrată pe rolul acestei judecătorii la data de 14.03.2013, sub nr._ petentul P. F. a solicitat în contradictoriu cu intimatul IPJ B. anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/02.03.2013.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că procesul verbal este nelegal si netemeinic.
In fapt a aratat ca a fost oprti de un echipaj de politie si i s-a solicitat sa efectueze un test cu aparatul Drager. A mentionat ca nu a consumat bauturi alcoolice in acea zi, ca dispozitivul aparatului nu a fost desigilat in fata sa si abia dupa 3-4 incercari aparatul a afisat un rezultat, acesta putand sa nu functioneze iar ulterior a fost refuzat de agentul constatator la solicitarea de a i se recolta probe biologice.
In drept a invocat prevederile OG 2/2001.
În probatiune a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri si eventual martori, acesta a depus la dosar procesul verbal contestat, carte de identitate, dovada.
Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor este scutită de taxă judiciară de timbru, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001, raportat la art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 și de aplicarea timbrului judiciar, potrivit art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.
Intimatul, prin întâmpinare a solicitat admiterea actiunii intrucat in cuprinsul procesului verbal de contraventie incadrarea juridica a fptei este gresita, de asemenea fiind in imposibilitate de a atasa protocolul care este tiparit de aparatul Drager imediat dupa testare, intrucat imprimanta aparatului Drager nu functioneaza.
În dovedire a anexat cererii raport, istoricul abaterilor petentului si raportul agentului constatator.
În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri, considerandu-le pertinente, concludente si utile solutionarii cauzei.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 02.03.2013, ora 21.45 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul IPJ B., procesul verbal de contravenție . nr._/02.03.2013 prin care s-a reținut săvârșirea de către contestator a contravenției prevăzute de art. 102 alin. 1 din OUG 195/2002, constând în aceea ca la data de 02.03.2013 a condus auto cu nr. de inmatriculare_ pe DJ 100 H, si fiind testat cu aparatul Drager . 0401 la pozitia 608 a indicat o valoare de 0.40 mg/l.
Pentru acest motiv, s-a aplicat contestatorului sancțiunea amenzii în cuantum de 675 lei (9 puncte amendă) și reținerea permisului de conducere în vederea suspendării executării dreptului de a conduce pe 30 de zile.
Verificand cu prioritate motive de nulitate invocate de catre petenta in cuprinsul actiunii, instanta le apreciaza partial intemeiate.
Analizând cuprinsul procesului verbal, sub aspectul legalității sale, instanța apreciază că acesta nu a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.16 și 17 din OG nr.2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității.
Astfel, in ceea ce priveste temeiul legal invocat de catre petent si in temeiul caruia agentul constatator a aplicat amenda, instanta apreciaza ca acesta nu a fost corect indicat, in cuprinsul procesului verbal de contraventie fiind indicat art. 102 alin. 1 lit a din Oug 195/2002, corect fiind art. 102 alin. 3 lit a din OUG 195/2002.
Mai mult, instanța reține că sancționarea contravențională a petentului pentru fapta prevăzută, este o măsură care echivalează cu o acuzație în materie penală în sensul autonom dat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, fiind vorba despre o acuzație în materie penală în sensul autonom conturat acestui termen în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, petentul beneficiază conform art. 6 par. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului de prezumția de nevinovăție.
De aceea, sarcina probei legalității și temeiniciei procesului-verbal de contravenție contestat incumbă intimatului I.P.J. B., dându-se astfel eficiență garanțiilor prevăzute de art. 6 din CEDO, în beneficiul petentului, printre care un loc important îl ocupă prezumția de nevinovăție
Art. 102 alin. 3 lit a prevazand ca, Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: conducerea sub influența băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracțiune;
Din probele depuse la dosar, si din sustinerea intimatei, instanta nu a putut verifica valoarea indicata de aparatul Drager in acel moment.
Având în vedere că instanța trebuie să-și întemeieze convingerea cu privire la vinovăția petentului pe bază de probe sigure, certe și întrucât, în cauză, intimatul nu a reușit să facă proba temeiniciei procesului-verbal, a împrejurărilor săvârșirii pretinsei contravenției, întocmai cum au fost reținute de agentul constatator, dincolo de orice îndoială rezonabilă, se impune a se da eficiență regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea celui acuzat” (in dubio pro reo).
Față de considerentele mai sus expuse, va admite cererea si va dispune anularea procesului verbal de contravenție . nr._/02.03.2013 și toate măsurile luate prin acesta.
Potrivit principiului disponibilitatii, instanta urmeaza sa ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Prezenta Hotarare se poate ataca cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare, instanta competenta in solutionarea apelului fiind Tribunalul Buzau iar cererea de apel se depune la Judecatoria Buzau.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională, formulată de către petentul P. F. - . B., în contradictoriu cu intimata I. J. DE POLITIE BUZAU - BUZAU, .-10, J. B...
Anulează procesul verbal . nr._/02.03.2013 si toate masurile luate prin acesta.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu apel in 30 zile de la comunicare la Tribunalul Buzau, cererea se depune la Judecatoria Buzau.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.05.2014.
Președinte, Grefier,
B. M. – A. T. C.
Red.BMA 27.06.2014/4 ex.
Tehnored .tc
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 19/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 18/2014.... → |
|---|








