Pretenţii. Sentința nr. 1620/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1620/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 30-01-2014 în dosarul nr. 18811/200/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA Nr. 1620/2014
Ședința publică de la 30 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. N.
Grefier C. C.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect pretenții formulată de reclamantul P. C., cu domiciliul în B., ., ..8, ., în contradictoriu cu pârâtul T. S. Ș., cu domiciliul în B., . C, ., județul B..
Prezența și dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 04.11.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta sentință, atunci când instanța a amânat pronunțarea pentru data de 29.01.2014, având nevoie de timp pentru a delibera.
INSTANȚA
Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ din 01.06.2012, reclamantul P. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul T. S. Ș. obligarea acestuia la plata sumelor de 300 lei, reprezentând daune materiale, precum și suma de 50.000 lei, reprezentând daune morale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 14.04.2011, a formulat plângere penală prin care a solicitat pedepsirea numiților T. S. Ș. și I. Ninel, întrucât în noaptea de 23/24.02.2011 a fost lovit de către aceștia, suferind leziuni care au necesitat pentru vindecare un nr. de 5-6 zile de îngrijiri medicale, iar în aceeași plângere s-a constituit și parte civilă împotriva acestora pentru plata daunelor materiale și morale cauzate prin faptele lor culpabile.
Se arată că prin Ordonanța din 22.11.2011, dată de P. de pe lângă Judecătoria B., în dosarul nr. 1961, 1962/P/2011, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului T. S. Ș., pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută și pedepsită de art. 180 al. 2 CP, întrucât fapta nu prezenta gradul de pericol social al unei infracțiuni, acestuia fiindu-i aplicată și o amendă cu caracter administrativ de 1000 lei, fiind dispusă încetarea urmăririi penale față de învinuitul I. Ninel, pentru săvârșirea aceleiași fapte, întrucât intervenise decesul acestuia, precum și neînceperea urmăririi penale față de numitul P. C. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180, al. 2 CP, întrucât lipsește plângerea prealabilă a părții vătămate.
Precizează că organele de cercetare penală au reținut faptul că în seara zilei de 23.02.2011, în jurul orelor 20:30, învinuiții, cunoscând că este ziua de naștere a părții vătămate M. G. V., s-au deplasat la locuința acesteia, din mun. B., . B, . sărbători.
În această locație în care pe lângă partea vătămată se mai aflau și surorile sale M. G. C. și M. C. N., la un moment dat și-a făcut apariția și partea vătămată P. C.. După ce au consumat băuturi alcoolice în bucătăria apartamentului, în jurul orelor 02:30, între partea vătămată P. C. și învinuitul T. S. Ș. s-a iscat un conflict pe care partea vătămată M. G. V. a încercat să îl aplaneze, intervenind între cei doi. Cu această ocazie, partea vătămată susține că a fost lovită cu un scaun în zona capului., motiv pentru care a părăsit bucătăria apartamentului, ducându-se la baie pentru îngrijirea rănilor suferite urmare a loviturii primite. Conflictul însă a continuat între partea vătămată P. C. și învinuiți, aceștia aplicându-i mai multe lovituri cu pumnii și picioarele în zona abdominală.
Urmare a loviturilor primite, partea vătămată P. C. a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 5 – 6 zile de îngrijiri medicale.
Organul de cercetare penală a apreciat că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, prin raportare la modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de urmările produse și circumstanțele personale ale învinuitului.
Referitor la daunele materiale, arată că acestea reprezintă cheltuielile necesare pentru tratarea în mod competent și eficient a leziunilor suferite, suma fiind apreciată ca fiind rezonabilă și cu totul justificată în raport de probele cu înscrisuri și martori, iar în ceea ce privește daunele morale, arată că acestea constituie o reparație justă și echitabilă în raport cu suferința psihică încercată ca urmare a atingerii integrității personale și a sănătății sale.
În speță, arată pârâtul, suferința sa psihică este dovedită de caracterul violent al faptei care i-a cauzat o suferință fizică determinată de leziunile suferite și tratamentul acestora.
În ceea ce privește cuantumul acestora, arată că atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în mod echitabil, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzelor
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 14 al. 1, 15 al. 1 și 19 al. 1 CPP, cu referire la art. 1349 CC 2009 și este scutită de taxă judiciară de timbru, conform dispozițiilor art. 15, lit. o din Legea nr. 146/1997, în vigoare la data sesizării instanței.
Legal citat, pârâtul T. S. Ș. a depus întâmpinare, prin care a solicitat admiterea în parte a cererii de chemare în judecată, în sensul respingerii în totalitate a cererii de acordare a daunelor morale și admiterea în parte a cererii de acordare a daunelor materiale, în sensul stabilirii de către instanța de judecată, atât în sarcina reclamantului, cât și în sarcina pârâtului, a unei fracțiuni din suma reprezentând cuantumul daunelor materiale, având în vedere că atât reclamantul, cât și pârâtul întrunesc atât calitatea de victimă, cât și de agresor.
În motivarea întâmpinării, se arată că la data de 23.02._, în jurul orelor 20:30, împreună cu numitul I. Ninel, cunoscând că este ziua de naștere a numitei M. G. V., s-au deplasat la locuința acesteia, unde, pe lângă sărbătorită, se mai aflau și surorile acesteia M. G. C. și M. C. N., iar la un moment dat și-a făcut apariția și reclamantul, care se afla în stare de ebrietate, moment în care atmosfera din apartament a devenit tensionată.
Arată că după ce au consumat băuturi alcoolice în bucătăria apartamentului, la un moment dat, în jurul orelor 02:30, arată că a avut un conflict cu reclamantul, pe care numita M. G. V. a încercat să îl aplaneze, intervenind între ei.
Pârâtul arată că nu a lovit-o pe M. G. V., iar cele întâmplate nu au avut caracter public, așa după cum rezultă din chiar Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală.
Din acest motiv, apreciază că reclamantul nu poate invoca un prejudiciu (moral – nota NN), o atingere adusă onoarei, demnității sau prestigiului, de vreme ce incidentul nu a ajuns la cunoștința mai multor persoane, fapt de natură să îi provoace reclamantului o suferință psihică.
În raport de cele prezentate, apreciază cererea reclamantului ca fiind fundamentată pe instituția răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, instituție reglementată de art. 1349 CC 2009.
Amintește că deși Recomandările Consiliului Europei din 1969 subliniazã, între altele, cã principiul reparației daunelor morale trebuie recunoscut în cazul leziunilor corporale, despãgubirea având rolul de a da o compensare victimei, în speță nu se justifică acordarea acestor despăgubiri, fiind vorba despre o situație atipică, în care fiecare parte au avut atât calitatea de victimă, cât și de agresor.
Circumstanțele în care au avut loc agresiunile, nu dau dreptul reclamantului de a solicita daune morale, de vreme ce, arată că a reacționat unor agresiuni neprevăzute, întregul, conflict iscându-se în mod spontan, pe fondul consumului de băuturi alcoolice.
Apreciază că singurul prejudiciu suferit de către reclamant este consecința doar a propriului comportament violent, care a demonstrat societății că este o persoană lipsită de respect față de valori sociale importante – sănătatea și integritatea fizică a altei persoane și invocă principul „nemo auditur propriam turpitudinem allegans”.
Pe aceste considerente, a solicitat respingerea capătului de cerere privind daunele morale.
Pârâtul a invocat și o speță, în susținerea celor afirmate și și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 1349 CC 2009 și dispozițiile C..
Odată cu întâmpinarea, s-a depus certificat medico-legal nr. 137/25.02.2011 (fila 12), sentința penală nr. 382/10.04.2012 (fila 13 – 14), ordonanța de respingere a plângerii din data de 13.01.2012 (fila 15 – 16), ordonanța de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ (fila 17 – 18).
La data de 03.04.2013, instanța a decăzut din probe pe reclamant, pârâtului fiindu-i încuviințată audierea audierea a doi martori, fiind dispusă și audierea martorei din acte M. G. V., însă prin încheierea de ședință din data de 02.10.2013, instanța a revenit și a încuviințat martori și pentru reclamant.
Instanța a audiat martorii încuviințați, declarațiile acestora aflându-se la dosar, iar reclamantul a depus, la termenul din data de 29.01.2014, acte medicale și chitanțe.
Instanța a solicitat și atașarea dosarului nr. 1961/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B., iar reclamantul a depus și concluzii scrise.
Analizând materialul probator administrat, dar și actele existente în dosarul nr. 1961/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B., instanța reține următoarele:
Având în vedere că atât reclamantul, dar și pârâtul și-au întemeiat cererea, respectiv, apărările, pe dispozițiile NCC - Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, instanța va analiza aplicabilitatea în timp a Legii civile. Potrivit art. 103 din Legea nr. 71/2011, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009, răspunderea pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii (răspunderea delictuală) este guvernată de legea în vigoare în momentul săvârșirii faptei ilicite. Noul cod civil a intrat în vigoare la data de 01.10.2011, iar fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, din prezentul dosar a fost săvârșită la data de 23.02.2011, deci, anterior intrării în vigoare a noii legi. Față de aceste prevederi, instanța va analiza cererea, prin raportare la prevederile vechiului cod civil, care va fi menționat în continuare ca fiind Codul civil 1864.
Instanța califică cererea în pretenții a părții vătămate ca fiind întemeiată pe dispozițiile art. 998 – 999 C.C., fiind evident că ne aflăm în sfera răspunderii delictuale.
Ca și situație de fapt, instanța reține că în seara zilei de 23.02.2011, în jurul orelor 20:30, învinuiții, cunoscând că este ziua de naștere a martorei M. G. V., pârâtul T. S. Ș., însoțit de numitul I. Ninel, s-au deplasat la locuința acesteia, din mun. B., . B, . sărbători.
După ce aceștia au ajuns la domiciliul martorei și au început să consume băuturi alcoolice, a ajuns și reclamantul.
Cele reținute până la acest moment nu sunt contestate de către niciuna dintre părți, atât reclamantul, cât și pârâtul afirmând același lucru, conform cererilor depuse le dosar, cele afirmate coroborându-se cu declarațiile martorilor și actele de cercetare penală efectuate în dosarul de urmărire penală.
Pârâtul se apără arătând că reclamantul era deja sub influența băuturilor alcoolice, la momentul la care a venit în apartament, fapt de natură să creeze o stare tensionată.
Martora M. G. V., audiată în cauză, nu confirmă cele susținute însă de către pârât. De altfel, nici acesta, în faza de urmărire penală, nu susține în declarația sa această variantă, confirmând susținerea petentului că anterior suferise o intervenție chirurgicală la nas, dar arătând că au consumat băuturile alcoolice împreună (filele – 2 – 26). Cu toate acestea, nici în fișa intervenției la eveniment, nici în procesul verbal întocmit la acea dată (fila 46 – 47), nu se menționează faptul că reclamantul sau M. G. V. ar fi prezentat, vreunul dintre ei, semnele stării de ebrietate, așa după cum s-a formulat apărarea, motiv pentru care instanța o va respinge.
Deși în fața organelor de urmărire penală, pârâtul a arătat că a avut un conflict cu reclamantul, deoarece acesta din urmă încercase să îi sustragă niște bani, prin întâmpinarea formulată a invocat existența unei stări tensionate chiar de la momentul la care acesta a venit la apartament, fără a indica motivul acestor tensiuni.
Cert este faptul că atât reclamantul, cât și pârâtul, nu contestă existența conflictului, doar motivul fiind diferit: în timp ce reclamantul arată că a sărit în ajutorul prietenei sale, martora audiată, pârâtul invocă o tentativă de furt a reclamantului.
În urma conflictului soldat cu lovituri, de ambele părți, a doua zi, la data de 25.02.1011, reclamantul obținând certificatul medico-legal nr. 138, care atestă faptul că reclamantul P. C. a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 5 – 6 zile de îngrijiri medicale.
Deși și pârâtul a obținut în aceeași zi certificat medico-legal, acesta nu a formulat împotriva reclamantului, nici plângere penală, nici altă acțiune în pretenții.
În urma cercetărilor penale efectuate în cauză, s-a concluzionat că fapta de lovire există, numai pericolul social al acesteia, nefiind de natură să conducă la trimiterea în judecată a pârâtului.
La aceeași concluzie, privind existența faptei, a ajuns și instanța civilă de judecată, pentru argumentele deja expuse.
Potrivit dispozițiilor art. 998 C.C. 1864, orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, instanța constată că în cauză s-a făcut dovada existenței faptei ilicite, așa după cum am arătat.
Cu privire la existența vinovăției, instanța reține pe de o parte, faptul că nu există identitate între vinovăția penală și vinovăția civilă, cea din urmă atrăgând răspunderea civilă și pentru cea mai ușoară culpă, pe de altă parte, concursul de culpe invocat de către pârât în apărare, nu poate, în opinia instanței, (care se raliază la opinia majoritară exprimată în practica judiciară și teorie) să conducă la absolvirea de răspundere ci, numai la stabilirea întinderii despăgubirii care urmează să fie stabilită.
Referitor la legătura de cauzalitate și urmarea produsă, instanța reține că potrivit certificatul medico-legal nr. 138, care atestă faptul că reclamantul P. C. a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 5 – 6 zile de îngrijiri medicale, existența leziunilor fiind confirmată și de fișa intervenției la eveniment, nici în procesul verbal întocmit la acea dată.
D. urmare, instanța constată că în cauză sunt întrunite condițiile art. 998 CC 1864, privind răspunderea civilă delictuală și, în consecință, va trece la analiza cererilor în despăgubire formulate.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 300 lei, reprezentând daune materiale, instanța reține că reclamantul a depus la dosar o . chitanțe, care atestă efectuarea unor cheltuieli medicale, toate însumând doar suma de 127,6 lei. Cum reclamantul a invocat că aceste daune materiale reprezintă tratamentul leziunilor suferite, iar dovezile depuse nu confirmă efectuarea altor cheltuieli, instanța va admite acest capăt de cerere în parte, în măsura în care a fost dovedit, dispunând obligarea pârâtului doar la plata sumei de 127,6 lei.
În cea ce privește daunele morale, instanța reține că pârâtul, prin apărările sale, invocă, pe de o parte, faptul că incidentul nu a ajuns la cunoștința mai multor persoane, care nu a fost de natură să îi provoace reclamantului o suferință psihică, pe de altă parte, că nu se justifică acordarea acestor despăgubiri, fiind vorba despre o situație atipică, în care fiecare parte au avut atât calitatea de victimă, cât și de agresor.
Contrar celor susținute de pârât, instanța apreciază că existența daunelor morale nu este condiționată, în mod neapărat de aducerea la cunoștința publică a incidentului care le-a provocat, respectul față de sine, încrederea în forțele proprii pe care victima o avea înainte de săvârșirea faptei, fiind elemente suficiente de natură să conducă la stabilirea acestora.
De asemenea, Recomandãrile Consiliului Europei din 1969 de la Londra subliniazã, între altele, cã principiul reparației daunelor morale trebuie recunoscut în cazul leziunilor corporale, despãgubirea având rolul de a da o compensare victimei.
Din probele administrate în cauzã rezultã cã, pe lângã daunele patrimoniale suferite de partea vãtãmatã, au existat și prejudicii morale decurgând din traumele fizice și psihice suferite, sechele post-traumatice care afecteazã negativ participarea pãrții vãtãmate la viața socialã, profesionalã și de familie, comparativ cu situația lor anterioarã vãtãmãrii produse prin fapta ilicitã a pârâtului.
Dubla calitate, aceea de victimă și agresor, invocată de către pârât, va fi avută în vedere de instanță, la stabilirea întinderii despăgubirii, fiind avută în vedere, așa după cum arătam, culpa concurentă la producerea prejudiciului.
Raportat la cele de mai sus, instanța va dispune obligarea pârâtului la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de daune morale, sumă pe care o apreciază ca fiind suficientă și echitabilă față de prejudiciul moral suferit de către reclamant.
Ca parte căzută în pretenții, în baza art. 274 C., instanța va obliga pârâtul să achite reclamantului suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu apărător, conform chitanței depusă în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea civilă în pretenții, înregistrată sub nr._, formulată de reclamantul P. C., domiciliat în mun. B., ., ., ., în contradictoriu cu pârâtul T. S. Ș., domiciliat în mun. B., . C, ., jud. B..
Obligă pârâtul să achite reclamantului suma de 127,6 lei, cu titlu de daune materiale și suma de 1.000 lei, cu titlu de daune morale.
Obligă pârâtul să achite reclamantului suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu apărător.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 30.01.2014.
Președinte, Grefier,
Red. N.N. /tehnored. N.N.
4 ex./11.03.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 17/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4075/2014.... → |
|---|
