Pretenţii. Sentința nr. 17/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 17/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 17-06-2014 în dosarul nr. 16124/200/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILA NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 17.06.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – P. E.

GREFIER – C. E. M.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect pretentii, formulată de reclamanta ASOCIATIA DE P. NR 1 PT 36 UNIRII, cu sediul in B., . E, județul B., in contradictoriu cu pârâta C. A., cu domiciliul in B., . A, ..

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit reclamanta ASOCIATIA DE P. NR 1 PT 36 UNIRII, reprezentata de avocat A. L. si pârâta C. A..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că prezenta cauza se află la primul termen de judecată, partile au depus precizari, iar reclamanta - chitanta . nr._/12.058.2014, după care:

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art.131 ind. 1 alin. 4 C.proc.civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cauza, în temeiul art.126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art.2 și 3 din Legea nr. 304/2004; material, în temeiul art.94 pct. 1 lit. j și teritorial în temeiul art.107 C.p.c..

Avocat A. L., pentru reclamanta, depune precizari si chitanta . nr._/12.058.2014. Arata ca dupa introducerea cererii de chemare in judecata parata a achitat pretentiile, inclusiv cheltuielile de judecata, motiv pentru care cererea a ramas fara obiect.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 394 alin 1 și 3 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile și acorda cuvantul pe fondul cauzei.

Aparatorul reclamantei solicita respingerea cererii ca ramasa fara obiect, fiind achitate integral sumele datorate.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 23.09.2013, sub nr._ reclamanta ASOCIATIA DE P. NR 1 PT 36 Unirii a solicitat obligarea pârâtei C. A. la plata sumei de 3447,92 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere și cheltuieli comune pentru perioada aprilie 2012 – august 2013, a sumei de 8 lei reprezentând fond de rulment, a sumei de 1330,47 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei aprilie 2012 – august 2013, precum și la plata în continuare a penalităților în cuantum de 0,2 % pe zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

In motivare se arata ca pârâta nu și-a îndeplinit obligația de plată față de Asociația de P., conform listelor afișate pe perioada aprilie 2012 – august 2013.

Pentru neachitarea la termenul scadent de 50 de zile de la data afișării listelor de plată, au fost calculate penalități în cuantum de 0,2 % pentru fiecare zi de întârziere .

Deși a încercat soluționarea amiabilă a litigiului, pârâtul nu a efectuat nicun demers pentru achitarea sumelor restante.

În drept a invocat dispozițiile art. 50 din Legea nr. 230/2007, art. 25 din HG 1588/2007, art. 1025 NCPC.

Pârâta a depus întâmpinare, prin care a arătat că a achitat debitul restant către Asociație, solicitând respingerea cererii ca rămasă fără obiect.

La termenul de judecată din data de 17.06.2014 reclamanta a depus precizări la cerere prin care a arătat că debitul a fost achitat de către pârâtă în totalitate.

În cauză instanța a administrat proba cu înscrisuri fiind depuse la dosar: chitanța seria_/23.09.2013 privind plata onorariului avocațial, f 6, factura nr._/23.09.2013, f 7, situația debitului ( f 8 ), liste de plată la întreținere pentru perioada aprilie 2012 – august 2013, f 9-35, decizie privind sistemul de penalizări,f 36, notificare nr. 108/20.06.2013, f 37, factură, f 38, Sentința civilă nr. 130/22.10.1998 a Judecătoriei B., f 39, proces verbal nr. 10/10.09.2013, f 40, adeverința nr. 66/12.05.2014, f 46, chitanța nr._/12.05.2014.

Analizând actele si lucrările dosarului instanta reține următoarele:

Pârâta este proprietara apartamentului nr. 21 din blocul 18 A, situat în localitatea B., . a beneficiat de toate serviciile prestate de furnizori, nu si-a achitat cota ce i se cuvine din valoarea acestora, sau a achitat-o cu întârziere, acumulând astfel restanțe la întreținere, motiv pentru care s-au calculat si penalități pe zi de întârziere. Potrivit art.46 din Legea 230/2007 - toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari. Stabilirea și repartizarea sumei care privește proprietatea comună ce revine fiecărui proprietar din cadrul condominiului se fac potrivit art. 48 din același act normativ, proporțional cu cota-parte indiviză din proprietatea comună. De asemenea în conformitate cu art. 49 din Legea 230/2007 asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

După introducerea cererii de chemare în judecată pârâtul a achitat integral debitul, inclusiv cheltuielile de judecată, cu chitanța nr._/12.05.2014, aspect ce rezultă și din adeverința nr. 66/12.05.2014 eliberată de ASOCIATIA DE P. NR 1 PT 36 Unirii.

Față de această împrejurare, instanța urmează să respingă cererea de chemare în judecată ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E

Respinge cererea de chemare în judecată, formulata de reclamanta ASOCIATIA DE P. NR 1 PT 36 Unirii, cu sediul in B., . E, județul B., împotriva pârâtei C. A., cu domiciliul in B., . A, ., ca rămasă fără obiect.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria B..

Pronunțată in ședință publică azi, 17.06.2014.

Președinte, Grefier,

P. E. C. E. M.

Red.P.E./Tehnored.C.E.M.

4 ex./27.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 17/2014. Judecătoria BUZĂU