Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 23/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 23/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 23-10-2014 în dosarul nr. 19176/200/2014

DOSAR NR:_

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA CAMEREI DE CONSILIU DIN DATA DE: 23.10.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :

PREȘEDINTE – P. E.

GREFIER – C. E. M.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect pretenții formulată de reclamanta A. DE P. CT 4 Crâng II, cu sediul în B., ., ., parter, județul B., în contradictoriu cu pârâta G. F., cu domiciliul în B., cartier Crâng II, .. 1, județul B..

Judecata are loc în Camera de Consiliu, conform art. 1029 cod procedură civilă, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că pârâtul nu a depus întâmpinare.

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 131 alin. 1 din Noul Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art. 1027 alin.1 din Noul Cod procedură civilă și teritorial în temeiul art. 1025, art. 1027 alin. 2 rap. la art. 107 din Noul Cod procedură civilă.

Instanța în baza art. 255 și 258 cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile atașate, la dosar.

Instanța considerându-se lămurită, în baza art. 394 cod procedură civilă, reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 09.09.2014 sub numărul_, reclamanta A. DE P. CT 4 Crâng II. 1a solicitat, în contradictoriu cu pârâta G. F. ca instanța să dispună, pe calea procedurii cererii cu valoare redusă, obligarea pârâtei la plata sumei de 1215,07 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere și cheltuieli comune pentru perioada mai 2012 – iulie 2014, a sumei de 765,62 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei mai 2012 – mai 2014, calculate până la data de 01.09.2014 precum și obligarea pârâtului la plata în continuare a penalităților de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, aferente întreținerii restante și în limita întreținerii restante, până la achitarea integrală și efectivă a cheltuielilor cu titlu de întreținere.

În motivarea în fapt a cererii, se susține că, pârâtul a beneficiat de celelalte serviciile prestate de furnizorii de utilități specifice unui apartament dintr-un . refuză în mod nejustificat să-și îndeplinească la termen obligația de plată a cheltuielilor de întreținere, iar asociația de proprietari este în imposibilitate de a achita la termen achita la termenul scadent contravaloarea serviciilor furnizate.

În drept a invocat dispozițiile Legii 230/2007, ale HG 1588/2007, art. 1025 și următoarele din NCPC.

La cerere au fost atașate, în copie, următoarele înscrisuri: fișa debite locatari, sentința civilă nr. 148 din 22.10.1998 a Judecătoriei B., proces verbal din data de 01.10.2001, certificat de înregistrare fiscală, listele de plată la întreținere aferente perioadei mai 2012 – iulie 2014.

Pârâtul nu a formulat răspuns potrivit art. 1029 alin.4 C. pr. civ.

Analizând actele dosarului raportat la dispozițiile legale incidente, reține următoarele:

Pârâtul este proprietarul apartamentului nr. 1 din blocul 3 D, situat în localitatea B., cartier Crâng II, și, deși a beneficiat de toate serviciile prestate de furnizori, nu si-a achitat cota ce i se cuvine din valoarea acestora, sau a achitat-o cu întârziere, acumulând astfel restanțe la întreținere, motiv pentru care s-au calculat si penalități pe zi de întârziere. Potrivit art.46 din Legea 230/2007 - toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari. Stabilirea și repartizarea sumei care privește proprietatea comună ce revine fiecărui proprietar din cadrul condominiului se fac potrivit art. 48 din același act normativ, proporțional cu cota-parte indiviză din proprietatea comună De asemenea în conformitate cu art. 49 din Legea 230/2007 asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

Potrivit dispozițiilor art.1025 alin.1 C. pr. civ., procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.

În cauza de față, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate pentru ca prezenta cerere să fie analizată pe calea procedurii cu privire la cererile cu valoare redusă atât față de valoarea obiectului cererii cât și în raport de dispozițiile art. 1025 alin.2 și 3 C. pr. civ., obiectul cererii nefiind exceptat de la această procedură.

Sumele retinute in sarcina paratului reies din înscrisurile depuse la dosar de către reclamanta.

F. de considerentele mai sus expuse instanta apreciază cererea întemeiată, urmând ca în baza art. 48, 49 din Legea 230/2008 să o admită.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea având ca obiect pretenții, formulată pe calea procedurii cu privire la cererile de valoare redusă, de reclamanta A. DE P. CT 4 Crâng II, cu sediul în B., ., ., parter, județul B., în contradictoriu cu pârâta G. F., cu domiciliul în B., cartier Crâng II, .. 1, județul B.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1215,07 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere și cheltuieli comune pentru perioada mai 2012 – iulie 2014, a sumei de 765,62 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei mai 2012 – mai 2014, calculate până la data de 01.09.2014 precum și obligarea pârâtului la plata în continuare a penalităților de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, aferente întreținerii restante și în limita întreținerii restante, până la achitarea integrală și efectivă a cheltuielilor cu titlu de întreținere.

Executorie de drept.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria B..

Dată în Camera de Consiliu și pronunțată în ședință publică astăzi, 23.10.2014.

PREȘEDINTE,GREFIER,

P. ELENACOMAN E. M.

RED. P.E./THRED. P.E./3 EX/23.10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 23/2014. Judecătoria BUZĂU