Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 18-06-2014 în dosarul nr. 9246/200/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA Nr._/2014
Ședința publică de la 18 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. M.
Grefier C. C.
Pe rol fiind solutionarea actiunii civile având ca obiect pretenții formulata de reclamanta AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ CENTRUL JUDEȚEAN B., cu sediul în Buzau ,șoseaua Spătarului ,nr.7, judetul Buzau în contradictoriu cu pârâta B. T., domiciliată in . .
La apelul nominal făcut in sedinta publica au lipsit reclamanta AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ CENTRUL JUDEȚEAN B. si pârâta B. T. .
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de ședinta care arata ca procedura de citare este legal îndeplinită, cererea dedusa judecatii se află la primul termen de judecată, după care ;
Având în vedere că procedura de citare este legal îndeplinită, în baza rolului activ, în conformitate cu art. 22 al. 2 C.pr.civ., instanța, în temeiul art. art.254 alin.1, art. 255 alin.1 și art. 258 alin.1 C.proc.civ, încuviințează ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 394 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile, reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberand asupra prezentei actiuni civile:
Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 06.06.2013 sub nr._/2013 reclamantul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți Pentru Agricultură - Centrul Județean B. a solicitat obligarea paratei B. T. la plata sumei de 705 lei, pentru înfiintarea in toamna anului 2007 a culturii grîului pe o suprafata de 1,42 ha.
În motivarea cererii se arata că pârâtul a beneficiat în baza Ordinului 687/2007, urmare a cererii înregistrate la Centrul Local Buzau cu nr. 314 /06.04.2007, de un sprijin financiar sub formă de bonuri valorice în valoare totală de 710 lei, pentru înființarea în toamna anului 2007 a culturii grâului pentru o suprafață de 1,42 ha.
Potrivit art. 5 din Anexa F la Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 850/2006, pentru a fi eligibili la acordarea sprijinului financiar solicitanții trebuie să îndeplinească următoarele condiții: a) să facă dovada proprietății sau a dreptului de folosință, asupra suprafeței de teren pe care înființează culturi în toamna anului 2007; b) să facă dovada utilizării de semințe certificate și de calitate, să facă dovada asigurării culturilor înființate în toamna anului 2007 la societăți de asigurare-reasigurare; c) să nu figureze ca debitor la direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală județene sau a municipiului București sau la sucursalele județene ale APIA, respectiv a municipiului București, ca urmare a nerespectării condițiilor de eligibilitate aferente formelor de sprijin financiar acordate în ultimii 3 ani, sau să își lichideze debitele existente, până la data depunerii cererii de sprijin financiar pentru culturile din toamna anului 2007.
Prin cererea de solicitare a sprijinului financiar, pârâtul s-a obligat ca în cazul în care nu realizează cultura grâului pentru întreaga suprafață solicitată și conform cererii, să restituie suma încasată, ca reprezentând sprijin financiar nejustificat.
Prin procesul verbal de recepție și restituire din l5.06.2008 paratul nu a realizat și nu a înființat culturile la care se obligase, astfel incat apreciază că prezenta cerere este întemeiată, pe considerentul nerespectării uneia din conditiile cumulative prevazute de textul de lege invocat, text impus de legiuitor prin sintagma “trebuie sa indeplineasca” si de la care nu se poate deroga.
Prin notificarea de plată și punere în întârziere nr. 589/04.09.2009 pârâtul a fost somat ca în termen de 15 zile de la primirea acesteia să restituie suma de 710 lei, reprezentând subvenție încasată necuvenit pentru suprafața de 1,42 ha necultivata ce trebuia potrivit angajamentului, cultivată cu grâu în toamna anului 2007.
În drept a invocat art. 5 al. 3 din Ordinul 687/2007.
Legal citat, pârâtul nu a depus întâmpinare, nu s-a prezentat în instanță pentru a invoca exceptii sau cereri in aparare sau sa conteste debitul datorat.
În cauză instanța a administrat proba cu înscrisuri fiind depuse la dosar: cererea nr. 314/06.04.2007, procesul verbal de recepție și restituire încheiat la data de 15.06.2008, notificare de plată și punere în întârziere nr. 589/04.09.2009, confirmare de primire, sentinta civila nr. 3602 din 04.03.2013.
Analizând actele si lucrările dosarului instanta reține următoarele:
Prin cererea nr. 314 /06.09.2007, pârâtul a solicitat acordarea de sprijin financiar sub formă de bonuri valorice, pentru o suprafață agricolă utilizată în toamna anului 2007, de 1,42 ha.
Sprijinul financiar acordat a fost de 710 lei pentru achizitionarea de seminte.
Prin procesul verbal de recepție și restituire încheiat la data de 15.06.2008, s-a constatat că paratul nu a infiintat cultura pentru suprafata de l,42 ha, astfel incat a încasat nejustificat sprijin financiar sub formă de bonuri valorice în sumă de 710 lei.
Pentru a beneficia de sprijin financiar pârâtul trebuia să îndeplinească mai multe condiții, printre care și cea prevăzută de art. 5 lit. b din Ordinul nr. 687/2007, respectiv să facă dovada utilizării de semințe certificate și de calitate, precum si asigurării culturilor înființate în toamna anului 2007 la societăți de asigurare-reasigurare.
Conform art. 5 alin. 3 din Ordinul nr. 687/2007 dovada utilizării de semințe certificate și de calitate și a asigurării culturilor înființate în toamna anului 2007 se face la recepția suprafețelor cultivate și întocmirea proceselor-verbale de recepție și restituire.
Ori prin procesul verbal de recepție si restituire s-a constat că paratul nu a infiintat culturile pentru suprafata de l,41 ha, astfel incat a încasat nejustificat sprijin financiar sub formă de bonuri valorice în sumă de 710 lei .
Potrivit art. 5 alin. 4 din Ordinul nr. 687/2007, nerespectarea prevederilor alin. (3) atrage restituirea de către beneficiari a sumelor primite ca sprijin financiar sub formă de bonuri valorice.
În condițiile în care pârâtul nu a cultivat suprafața de teren, încălcând condițiile impuse de art. 5 alin. 1 din Ordinul nr. 687/2007, aceasta trebuie să restituie sprijinul financiar încasat, conform art. 5 alin. 4 din Ordinul nr. 687/2007.
În ceea ce privește penalitățile de întârziere, instanța constată că prin notificarea de plată și punere în întârziere nr. 589/04.09.2009, pârâtului i s-a pus în vedere să restituie suma de 710 lei, această notificare având ca efect punerea în întârziere, conform art. 1079 cod civil.
Potrivit art. 17 alin 1 și 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 123/2006 utilizarea sprijinului financiar pentru alte scopuri decât cele pentru care a fost solicitat este interzisă și se consideră sprijin financiar necuvenit.
Sumele necuvenite acordate sub formă de sprijin se recuperează, cu aplicarea dobânzilor și penalităților prevăzute de legislația în vigoare.
Întrucât sumele ce trebuie restituite au fost acordate de la bugetul de stat, pârâtul va fi obligat la plata penalităților datorate pentru creanțele bugetare, conform OG 92/2003, aferente debitului principal de la data notificării până la achitarea integrală a debitului.
Față de considerentele mai sus expuse instanța apreciază cererea de chemare în judecată întemeiată, urmând a fi admisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulata de reclamanta AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ CENTRUL JUDEȚEAN B., cu sediul în Buzau ,șoseaua Spătarului ,nr.7, judetul Buzau în contradictoriu cu pârâta B. T., domiciliată in . .
Obliga parata sa plateasca suma de 710 lei c. /val.subvenție cu penalitățile si majorările de întârziere calculate conform dispozitiilor de procedura fiscală.
Cu apel în terme de 30 de zile de la comunicare .
Pronunțată în ședința publică de la 18.06.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. M.M.
Tehnored. C.C.
4 ex.
26.06.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3812/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6543/2014.... → |
|---|








