Succesiune. Sentința nr. 8406/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 8406/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 14-05-2014 în dosarul nr. 21884/200/2012

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8406

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 14.05.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :

PREȘEDINTE – N. G.

GREFIER –M. D.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect ieșire din indiviziune, formulată de reclamantul C. Ș., cu domiciliul in mun. B., .. 11, jud. B., în contradictoriu cu pârâtul C. A., cu domiciliul in mun. B., .. 39, județul B..

Prezența și dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din data de 30.04.2014 și se află consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, a amânat pronunțarea pentru data de 07.05.2014, cand din nou având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de azi, 14.05.2014.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 16.07.2012, reclamantul C. Ș. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C. A., pronunțarea unei hotărâri prin care instanța să dispună sistarea stării de indiviziune existentă între părți asupra imobilului casă și teren situat în municipiul B., sr. E. V., nr.11, jud. B..

În motivarea cererii se arată că la data de 22.06.2000 a decedat C. P., tatăl părților, iar moștenitori cu vocație succesorală la moștenirea acestuia au rămas părțile, în calitate de descendenți de gradul I, având cote succesorale de 3/8 pentru fiecare și C. P., în calitate de soție supraviețuitoare, cu o cotă de 2/8 din masa succesorală.

Masa succesorală se compune din imobil compus din casă de locuit în suprafață utilă de 78,94 mp compusă din cinci camere, bucătărie, baie, holuri și verandă, edificată în anii 1924-1926, magazie în suprafață de 27 mp și teren aferent în suprafață de 458 mp situat în municipiul B., sr. E. V., nr.11, jud. B., dobândit de soți prin cumpărare, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 4155/03.10.2001 la BNP F. E. R..

Mai departe, se arată că la data de 03.10.2001, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 4155/03.10.2001 la BNP F. E. R., reclamantul a cumpărat de la moștenitoarea C. P. cota indiviză de 5/8 din imobilul menționat, astfel încât reclamantului îi revine cota de 13/16 din imobil în timp ce pârâtului îi revine cota de 3/16.

Mai solicită reclamantul ca ieșirea din indiviziune să se realizeze prin atribuirea bunului în integralitatea lui în lotul acestuia, cu obligarea la plata unei sulte către pârât.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 82 coroborat cu 112 și următoarele C. pr. civ. și art. 1143 C. civ.

La cerere au fost atașate, în copie, următoarele înscrisuri:

Contract de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul_/17.12.1992 de notariatul de Stat Județean B., certificat de deces ., nr._/23.06.2000, certificat de moștenitor nr. 48/02.04.2001, memoriu tehnic, plan de amplasament și delimitare a bunului imobil, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 4155/03.10.2001 de BNP F. E. R., pașaport reclamant.

Legal citat, pârâtul C. A. nu a formulat întâmpinare însă a depus la dosar un înscris prin care arătat că propune o variantă în care să preia întregul bun imobil și să îl despăgubească pe reclamant cu sultă în valoare de 200.000 lei.

La termenul din 27.03.2013, în temeiul dispozițiilor art. 167 C. pr civ., instanța a încuviințat pentru părțile prezentei cauze proba cu înscrisuri și expertiză specialitatea topocadastru și construcții, cu obiectivele menționate în încheierea de ședință de la acea dată.

În cauză a fost întocmit raportul de expertiză specialitatea construcții și teren întocmit de expert constructor evaluator R. N..

Analizând actele dosarului raportat la dispozițiile legale incidente, reține următoarele:

Potrivit certificatului de moștenitor nr. 48/02.04.2001, de pe urma defunctului C. P. au rămas ca moștenitori C. P. în calitate de soție supraviețuitoare, cu o cotă de 2/8 din masa succesorală, C. Ș. în calitate de fiu cu o cotă de 3/8 din masa succesorală și pârâtul C. A. în calitate de fiu, cu o cotă de 3/8.

Masa succesorală se compune din ½ din imobil compus din casă de locuit în suprafață utilă de 78,94 mp compusă din cinci camere, bucătărie, baie, holuri și verandă, edificată în anii 1924-1926, magazie în suprafață de 27 mp și teren aferent în suprafață de 458 mp situat în municipiul B., sr. E. V., nr.11, jud. B., restul de ½ fiind dreptul de proprietate indiviz al soție supraviețuitoare, astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul_/17.12.1992 de Notariatul de Stat Județean B..

Ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 4155/03.10.2001 de BNP F. E. R., reclamantul C. Ș. a cumpărat de la moștenitoarea C. P., mama părților, cota indiviză de 5/8 din imobilul situat în municipiul B., sr. E. V., nr.11, jud. B.. Pe cale de consecință, dreptul indiviz al reclamantului este de 13/16, în timp ce pârâtul deține o cotă indiviză de 3/16, ca urmare a moștenirii de la tatăl acestuia, C. P..

Ținând seama de cote și opțiunea părților, privind partajarea bunurilor aflate în coproprietate și de prevederile art. 728 cod civil potrivit cărora nimeni nu este obligat a rămâne în indiviziune, instanța va dispune ieșirea din indiviziune a părților cu privire la bunul indiviz.

În considerarea prevederilor art. 673/9 Cod procedură civilă, care reglementează criteriile de formare și atribuire a loturilor și având în vedere opțiunea părților cu privire la modul de împărțire a patrimoniului succesoral, instanța va dispune atribuirea în deplină proprietate și posesie a bunurilor respective reclamantului C. S. care are o cotă covârșitor mai mare decât ce a a pârâtului. În plus, niciuna din părțile prezentei cauze nu se află în prezent în posesia bunului, iar reclamantul a susținut, prin apărătorul său că, pe viitor intenționează să se întoarcă în țară, iar singurul imobil pe care îl deține este acesta, astfel încât îi este necesar pentru a locui.

În ce privește solicitarea pârâtului de a i se atribui în natură o parte din teren, instanța apreciază că cererea sa nu poate fi avută în vedere dată fiind suprafața mică a terenului și imposibilitatea împărțirii acestuia fără a se produce o scădere considerabilă a valorii, dat fiind faptul că pe terenul defalcat nu este spațiu de construit astfel încât să se poată respecta legislația în vigoare cu privire la edificarea construcțiilor.

Față de considerentele mai sus analizate, va admite acțiunea și va dispune ieșirea din indiviziunea asupra bunului imobil situat în municipiul B., ..11, jud. B., în cotă de 13/16 pentru reclamant și 3/16 pentru pârât, prin atribuirea acestuia către reclamant, cu obligarea sa la plata unei sulte în cuantum de 79.860 lei către pârât.

Va lua act că reclamantul își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea civilă având ca obiect ieșire din indiviziune formulată de reclamantul reclamantul C. Ș., cu domiciliul in mun. B., .. 11, jud. B., în contradictoriu cu pârâtul C. A., cu domiciliul in mun. B., .. 39, județul B..

Dispune ieșirea din indiviziunea asupra bunului imobil situat în municipiul B., ..11, jud. B., în cotă de 13/16 pentru reclamant și 3/16 pentru pârât.

Atribuie reclamantului C. Ș. imobilul situat în municipiul B., ..11, jud. B. compus din casă de locuit în suprafață utilă de 78,94 mp compusă din cinci camere, bucătărie, baie, holuri și verandă, edificată în anii 1924-1926, magazie în suprafață de 27 mp și teren aferent în suprafață de 458 mp, evidențiate în raportul de expertiză judiciară întocmit de expert R. N., în valoare totală de 425.910 lei.

Obligă reclamantul la plata către pârât a sumei de 79.860 lei cu titlu de sultă.

Ia act că reclamantul își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14.05.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

N. GabrielaMilea D.

Red. N.G./tehnored. NG, MD/4 ex/26.06.2014

Operator de Date Cu Caracter Personal_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Succesiune. Sentința nr. 8406/2014. Judecătoria BUZĂU