Pretenţii. Sentința nr. 8304/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8304/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 12-05-2014 în dosarul nr. 10794/200/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA Nr. 8304/2014
Ședința publică de la 12 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. N. P.
Grefier Cocuța B.
Pe rol fiind judecarea actiunii civile formulata de reclamanta . SA, cu sediul in municipiul Buzau, . FGH, judetul Buzau in contradictoriu cu paratul R. D., domiciliata in municipiul Buzau, ., ., având ca obiect pretenții
La apelul nominal făcut în ședința publică a raspuns pentru reclamanta consilier juridic R. L., a lipsit paratul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca dosarul este la primul termen de judecata, cererea a fost timbrata cu taxa judiciara de timbru in cuantum de 106 lei, procedura este legal indeplinita, prin serviciul registratura al instantei, după care:
Instanta verificandu-și din oficiu competenta cf. art. 131 al.1 C.p.c. constata ca este competentă general, material si teritorial să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 al. 1 și 2 din Constituția României și art. 94 si 107 C.p.c.
Instanta in baza art. 238 C.p.c. pune in discutia partilor durata estimativa a cercetarii procesului.
Reprezentantul reclamantei apreciaza ca la acest termen de judecata se poate solutiona cauza.
Instanta avand in vedere probele ce se administreaza in cauze similare, de incarcatura de dovase aflate pe rolul acestui complet de judecata, apreciaza ca daca aceasta cauza nu se va solutiona la termenul de fata durata cercetarilor este de treizeci de zile.
Reprezentantul reclamantei solicita in dovedirea actiunii incuviintarea probei cu inscrisuri.
Instanta in baza art. 255 si 258 C.p.c. incuviinteaza pentru reclamanta proba cu inscrisuri, apreciind ca fiind legala, utila, pertinenta si concludenta in solutionarea cauzei.
Instanta in baza art. 244 C.p.c. constata terminata cercetarea judecatoreasca si fixeaza astazi in sedinta publica termen pentru solutionarea cauzei.
Instanta in baza art. 392 C.p.c. acorda cuvantul pe fond partilor.
Reprezentantul reclamantei avand cuvantul pe fond solicita admiterea actiunii asa cum a fost formulata, cu obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de fata, constată:
Prin cererea inregistrată pe rolul acestei instante sub nr._ /04.07.2013 reclamanta . B. in contradictoriu cu pârâtul R. D. a solicitat, pronuntarea unei hotărâri judecatoresti prin care acesta sa fie obligat la plata sumei de 1231,16 lei reprezentând contravaloare servicii de apă potabilă /canalizare-epurare pentru perioada 08.11._13, de 208,14 lei penalități de întârziere conform facturilor emise în perioada 08.11._13, cu cheltuieli de judecată în sumă de 106 lei.
In motivare, reclamanta a arătat că potrivit relatiilor contractuale a furnizat asociației de proprietari din care face parte apartamentul pârâtului, precum și a convenției de facturare individulă, servicii de apă rece de consum și servicii de canalizare în perioada 08.11._13 la locul de consum- imobilul pârâtului ce face parte din condominiu, fiind emise pe cale de consecinta facturi fiscale ce nu au fost achitate .
In drept, au fost invocate dispozitiile Legii 241/2006, Legea 51/2006, Cod civil, Cod pr. civ si art 223 C.p.c.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 106 lei, conform art. 3 alin 1 din OUG 80/2013
In ceea ce îl priveste pe pârât, acesta nu a formulat intâmpinare in conditiile art.165 si urmat.Cod pr.civilă
In cauza, instanta a administrat, la solicitarea reclamantei proba cu inscrisuri, in cadrul căreia au fost atasate in copie filele 4-53 dosar
Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarea situatie de fapt si de drept :
Conform art. 220 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil de la data de 01.10.2011 a intrat în vigoare Codul civil aprobat prin Legea nr. 287/2009.
Actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor. (a se vedea art. 3 din Legea nr. 71/2011).
Pe de altă parte, conform art. 230 alin. 1 lit. c din Legea nr. 71/2011, la data intrării în vigoare a Codului civil 2009 se abrogă Codicele de comerț din 1887, publicat în Monitorul Oficial nr. 31 din 10 mai 1887, cu excepția dispozițiilor art. 46-55, 57, 58 și 907 - 935, aplicabile în continuare în raporturile dintre profesioniști, care se abrogă la data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010, a cărții a II-a "Despre comerțul maritim și despre navigație", precum și a dispozițiilor art. 948, 953, art. 954 alin. (1) și art. 955, care se abrogă la data intrării în vigoare a Codului maritim.
Raporturile juridice s-au derulat între părți în baza unui contract încheiat în perioada anterioară intrării în vigoare a actualului Cod civil.
Așadar, chiar dacă acțiunea dedusă judecății este formulată ulterior datei intrării în vigoare a Noului cod civil (NCC sau Cod civil 2009), raportului juridic dedus judecății i se aplică vechea reglementare, conform art. 3 din Legea nr. 71/2011.
In baza contractului de furnizare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr_/04.06.2008 încheiat de reclamanta și Asociația de Proprietari CT 1 NR 4 Micro 14, contractului de facturare individuală a consumurilor de apă nr_/20.04.2010 incheiate de parti și, reclamanta a furnizat în beneficiul pârâtului apă potabilă și de canalizare la locul de consum respectiv apartamentul pârâtului ce face parte din condominiu asociația de proprietari, convenind conform art 13.1 din contract ( art 8 din convenție) că se vor practica prețurile și tarifele aprobate potrivit prevederilor legale în vigoare, consemnate în Anexa 1 la contract. Potrivit mențiunilor cuprinse în Anexa 1 la contractul în discuție, părțile au stabilit ca preț pentru un m.c de apă suma de 1,98 lei, canal de 0,83 lei/mc, apă meterorică de 0,83 lei/mc, filele 44-53.
Serviciul public de alimentare cu apa si de canalizare face parte din sfera serviciilor comunitare de utilitati publice potrivit dispozitiilor art.1 al.2 lit. a,b si c din Legea nr. 51/2006.
Conform art. 29 al.1 din Legea nr. 241/2006, care a abrogat OG nr. 32/2002, raporturile juridice dintre operator si utilizator, drepturile si obligatiile utilizatorilor, respectiv ale operatorului, se detaliaza in Regulamentul serviciului si in Contractul de furnizare / prestare a serviciului. De asemenea, potrivit art.30 al.1 furnizarea / prestarea serviciului de alimentare cu apa si de canalizare se realizeaza numai pe baza de contract de furnizare / prestare, care poate fi individual sau colectiv.
Imobilul proprietatea paratului face parte din condominiu( Asociatia de Proprietari) fapt ce nu permite, din punct de vedere tehnic, sistarea alimentarii cu apă si a prestarii serviciului de canalizare fara a-i prejudicia pe ceilalti proprietari ai apartamentelor aflate in condominiu.
Potrivit art 15.1 din contract ( respectiv art 11 din convenție), părțile au stabilit ca plata serviciului furnizat să se facă lunar de pârâta în baza facturii emise de reclamanta, până cel mai târziu data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată ; pe cale de consecinta au fost emise facturile fiscale de la filele 7-43 in cuantum de 1231,16 lei pentru perioada 08.11._13.
Prin art 15.2 din contract, părțile au convenit că neachitarea facturii în termen de 30 zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare.
Potrivit înscrisurilor depuse la filele 7-43 dosar, au fost calculate penalități de întârziere de 208,14 lei, conform facturilor emise în perioada 08.11._13.
Ca atare, tinând cont de regula potrivit căreia, in materia raspunderii civile contractuale, debitorului îi incumbă sarcina dovedirii indeplinirii obligatiei- iar debitorul in spetă nu a facut nicio probă in acest sens .- instanta mai retine ca aceasta ,deși a beneficiat de apa rece/canalizare furnizată de catre reclamanta, până in prezent nu a achitat contravaloarea acesteia.
F. de considerentele mai sus expuse si de dispozitiile art.969-970 C.c. ( potrivit cărora obligatiile contractuale legal asumate au putere de lege intre partile contractante ), instanta apreciaza ca pretentiile reclamantei referitoare la daunele materiale și penalitățile de întârziere sunt in mod evident intemeiate, urmând a fi admise în cuantumul solicitat prin cererea introductivă.
Având in vedere pe de o parte dispozitiile art.453 C.p.c. iar pe de alta parte principiul disponibilitatii partii in procesul civil, instanta, reținând culpa procesuală a debitorului, urmeaza sa oblige pârâtul catre reclamanta la 106 lei cheltuieli de judecată, reprezentate de taxa judiciara de timbru .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulata de reclamanta . SA, cu sediul in municipiul Buzau, . FGH, judetul Buzau in contradictoriu cu paratul R. D., domiciliata in municipiul Buzau, ., ., judetul Buzau, având ca obiect pretenții
Obligă pârâtului la plata către reclamant a sumelor de 1231,16 lei c/val servicii de apă potabilă/canalizare-epurare emise în perioada 08.11._13 de 208,14 lei penalități de întârziere aferente perioadei 08.11._13 și de 106 lei cheltuieli de judecată
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12.05.2014
P. GREFIER;
Red.P.F.N.
Tehnored. P.F.N./ 4 ex.
30.05.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 941/2014.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 16/2014.... → |
|---|








