Pretenţii. Sentința nr. 952/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 952/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 20-01-2014 în dosarul nr. 1810/200/2013

DOSAR NR. 1._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 952

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 20.01.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – N. N.

GREFIER – P. L. - S.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari PT 6 nr.1, cu sediul în mun. B., cartier Broșteni, ., parter, jud. B., în contradictoriu cu pârâtul B. I., cu domiciliul în mun. B., cartier Broșteni, ., jud. B..

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI PT 6 nr.1 și pârâtul B. I..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, prin serviciul registratură reclamanta a depus precizări scrise.

Având în vedere că procedura de citare este legal îndeplinită și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în baza rolului activ, în conformitate cu art. 129 al. 5 C.pr.civ., instanța, în temeiul art. 167 al.1 C.pr.civ, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, și întrucât nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr._ din 29.01.2013 reclamanta Asociația de Proprietari PT 6 Nr. 1 B. a chemat în judecată pe pârâtul B. I. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acestuia la plata debitului în sumă de 3779,63 lei, c.valoare întreținere restantă aferentă perioadei 31.12.2011 – 30.11.2012, 1454,26 lei, penalități de întârziere, 110 lei, fond de reparații, precum și penalități de întârziere aferente aceleiași perioade, și în continuare în procent de 0,2 % pe zi aferente întreținerii restante, până la momentul achitării integrale a debitului.

În motivarea acțiunii s-a arătat că în calitate de proprietar al . H5A, pârâtul nu a mai achitat cotele de întreținere aferente acestui apartament, încă din 31.12.2011 și până în prezent, respectiv cota care îi revenea din c.valoarea serviciilor prestate de Compania de A., RAM B., RER Ecologic Renel, Distrigaz, acumulând o restanță de 3.779,63 lei. La această sumă se adaugă și cheltuielile administrative impuse de reclamantă.

Precizează că pentru neplata la timp a serviciilor, asociația a aplicat penalități de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, totalul acestora fiind de 1454,26 lei, aferente aceleiași perioade, până la data de 15.01.2013.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 230/2007, HG nr. 1588/2007, CC și C. și este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, conform art. 50, al. 2 din Legea nr. 230/2007.

Odată cu cererea s-au depus, în copie, dovadă comunicare notificare prin executor judecătoresc (fila 5), proces verbal din data de 19.08.2003 (fila 6 – 7), proces verbal din data de 26.01.2006 (fila 8), notificare (fila 10).

Înainte de primul termen de judecată, respectiv la data de 10.10.2013, reclamanta a formulat o cerere de majorare câtime a obiectului cererii, solicitând obligarea pârâtului la plata sumelor de 3128,55 lei, cote de întreținere restante aferente perioadei noiembrie 2012 – august 2013, 778,65 lei penalități de întârziere și 120 lei fond de reparații.

Odată cu această cerere s-a depus liste de plată (fila 13 – 52).

La termenul de judecată din data de 04.11.2013, instanța a dispus citarea reclamantei cu mențiunea să își precizeze cererea sub aspectul perioadei și suma pentru care s-a formulat cererea de chemare în judecată.

La data de 13.01.2014, reclamanta a depus la dosar precizări prin care a arătat că în baza art. 132, al. 2 C., și-a majorat pretențiile la sumele menționate în cererea din data de 10.10.2013, iar după primul termen de judecată, pârâtul a mai achitat suma de 500 lei, astfel încât la acest moment sumele restante sunt compuse din 2902,89 lei, cote de întreținere restante aferente perioadei decembrie 2012 – august 2013, 1069,91 lei, penalități și 100 lei fond de reparații.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

Reclamanta a sesizat inițial instanța cu cerere prin care a solicitat obligarea pârâtului la plata sumelor de 3779,63 lei, c.valoare întreținere restantă aferentă perioadei 31.12.2011 – 30.11.2012, 1454,26 lei, penalități de întârziere și 110 lei, fond de reparații.

Ulterior, înainte de primul termen de judecată, reclamanta a arătat că obiectul cererii privește sumele de 3128,55 lei, cote de întreținere restante aferente perioadei noiembrie 2012 – august 2013, 778,65 lei penalități de întârziere și 120 lei fond de reparații. Se poate observa că deși reclamanta și-a întemeiat cererea de majorare a obiectului câtimii sumelor pretinse, pe dispozițiile art. 132 al. 2 C., verificând atât perioada pentru care s-a solicitat obligarea pârâtului, dar și cuantumul sumelor solicitate, se poate observa că în cauză este vorba despre un alt obiect al cererii, fapt care constituie o schimbare a unui element esențial al cererii de chemare în judecată. Această modificare a obiectului cererii se poate face, din punct de vedere procedural, în baza art. 132 al. 1 C., iar nu în baza textului de lege menționat de către reclamantă.

Reclamanta a continuat să își schimbe obiectul cererii și prin precizările efectuate la al doilea termen de judecată, depuse la dosar la data de 13.01.2014, când a arătat că sumele restante asupra cărora instanța urma să se pronunțe sunt compuse din 2902,89 lei, cote de întreținere restante aferente perioadei decembrie 2012 – august 2013, 1069,91 lei, penalități și 100 lei fond de reparații.

Este evident că față de perioada menționată în cererea introductivă și suma solicitată inițial, și cererea (re)precizată la al doilea termen de judecată, există diferențe evidente, în sensul că este vorba despre o altă sumă și o altă perioadă.

D. urmare, la al doilea termen reclamanta a modificat obiectul cererii de chemare în judecată, iar nu a procedat la mărirea sau micșorarea câtimii obiectului, așa după cum art. 132 al. 2 pct. 2 C. o prevede. Or, modificarea cererii sub aspectul elementelor sale esențiale, din care face parte și obiectul acesteia, nu se poate realiza decât în condițiile art. 132 al. 1 C., respectiv, până la prima zi de înfățișare, care, în prezentul dosar a fost la data de 04.11.2013.

Reclamanta are însă posibilitatea să formuleze, dacă este necesar, o altă cerere de chemare în judecată.

Pentru aceste motive, instanța va respinge cererea ca fiind nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea înregistrată sub nr._, având ca obiect „pretenții”, astfel după cum a fost precizată de reclamanta Asociația de Proprietari PT 6, nr. 1, cu sediul în mun. B., cart. Broșteni, .. A, parter, jud. B., în contradictoriu cu pârâtul B. I., domiciliat în mun. B., Cart. Broșteni, ., ., ca fiind nefondată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 20.01.2014.

P. GREFIER,

N. N. P. L. – S.

Red NN/Tehnored.PLS

4 ex/ 24.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 952/2014. Judecătoria BUZĂU